Cipru 21-26.01.2023 z4

Ziua de astăzi aduce/re-trezește niște pagini de istorie care au cutremurat insula: ne-am planificat să mergem în capitala dublă Nicosia/Lefkoșa. Și spun capitală dublă fiindcă denumirea dublă nu vine din dualitatea de limbă cum se mai întâmplă și pe la noi, ci din faptul că orașul este ÎMPĂRȚIT în două prin zid și sârmă ghimpată!!! Vă dați seama că asta și consecințele acestei separări sunt scopul nostru principal. Dar un oraș nu are doar asta! Pornim la ora 9.00 de la Finikoudes și după o oră și câteva minute de mers pe drum de viteză întrerupt de câteva giratorii intrăm în capitală. Cumva (chiar dacă asta ar putea jigni pe cineva!) simt în mine toate senzațiile omului din provincie care vine într-un oraș mare: multe blocuri, multe clădiri, agitație foarte mare comparativ cu Larnaca, stațiunea relaxantă de la malul mării. Cumva mă simt agasat de tot ce este pe aici chiar dacă sunt ”născut și crescut” ”nu în Pantelimon” ci în București, oraș mare. M-am dezobișnuit de orașele mari care au ajuns să mi se pară doar surse de bani, oportunități și stres. Mă descurc din punct de vedere al orientării în orașe, dar nu mă descurc cu falsitatea și artificialul ajuns la cote alarmante; mă obosește psihic toată graba, de multe ori inutilă. Oamenii se agită în orașe doar ca să se realizeze financiar că în rest umanitatea și căldura aceea dintre oameni a cam dispărut. Sau cei care mai sunt Oameni stau discret în micul lor univers și rar mai ies ”în lume”! Nu vă atacați, cei care citiți aici, dacă cumva cuvintele vi se par ofensatoare. Nu jignesc deloc, doar trag niște concluzii ca om care vrea liniște în viață. Înțeleg haosul și agitația. Doar că nu mă încadrez eu în acea lume. Chiar mai devreme, acum când scriu, am spus la niște replici declanșatoare de discuții: folosește la ceva? Reiau aici termenul englez T.H.I.N.K. : True, Helpful, Inspiring, Necessary, Kind! Este foarte adevărat că de multe ori eu nu respect acel Kind și spun poate lucrurile prea dur, dar, înainte să spui ceva, gândește-te dacă acel lucru este ”adevărat”, ”de folos”, ”inspirațional”, ”necesar” și ”plăcut”. Dacă trece aceste filtre, spune, dacă nu, taci! Eee, în general, cuvintele spuse în agitația orașului nu trec aceste filtre (dacă citești probabil te-ai întrebat ce sens are divagarea asta acum!). 

Și încercăm să arătăm mai mult partea frumoasă a orașului.

Așadar coborâm în Nicosia/Λευκωσία în jurul orei 10.15 în stația centrală de lângă piața Elefteria/Πλατεία Ελευθερίας. Piața se numește Dyonisiou Solomou. Spun asta pentru orientare! Înainte de a porni la drum (cum este normal, spre orașul vechi!) explorăm puțin piața Elefteria. A fost remodelată începând cu anul 2004 prin proiecte europene. Piața strălucește printre zidurile vechi ale orașului. A apărut și s-a dezvoltat începând cu sec. XIX în afara zidurilor de-a lungul râului Paedios și face legătura orașului vechi cu cartierele moderne, dezvoltate. Cam cum ar fi Dâmbovița în capitala noastră! Doar câteva cuvinte istorice și vă las pe voi să citiți pe panourile informative când ajungeți pe aici. Nicosia a fost stabilită drept capitală în sec. X în timpul otomanilor. În Evul Mediu a fost capitala venețienilor lusitani care au condus Ciprul (vă amintiți de ultima regină cipriotă!) până în 1570. Ei au dezvoltat mult partea comercială a orașului și partea de apărare (inclusiv zidurile pe care le vedeți în pozele de mai jos). Între 1571 și 1878 otomanii au dominat și adăugat multe elemente arhitecturale specifice. Britanicii au extins apoi orașul până în 1960 cu mai multe poduri și porți în ziduri. De reținut Primăria și turnurile fortificațiilor numite familiile venețiene care au contribuit la construcția lor (Savorgnano, Famagusta, Caraffa, porta del Proveditore și Porta Domenica). Dar deja am pus aici prea multe date tehnice! Mai adaug doar că și aici este o toaletă publică gratuită și pornim la drum cu explorarea piațetei, mai întâi la nivelul de jos și apoi la cel de sus.

Bucuroși de modernismul locului intrăm în orașul vechi prin zona Filokyprou. Hoinărim pe străzi știind doar direcția de mers. Chiar la un magazin oprim pentru câteva suveniruri (magneți, rahat sau alte specialități, vederi) și, datorită amabilității lor, ne vom trezi cu o sacoșă plină la prețuri destul de mici. 

Nu aș putea spune cum am ajuns în spatele bisericii Faneromeni lângă mica moschee din piața Mouson. Cumva ajungem pe la strada Alexandru Ypsilanti (vă spune ceva numele? mișcarea Elefteria de la noi?) unde avem șocul graniței din mijlocul orașului: zid de beton cu rolă de sârmă ghimpată și puncte de control în spațiile mici dintre case! Nu avem cum trece și cumva trebuie să ajungem la celebrul punct de trecere a frontierei de pe streada Ledras. Găsim o toaletă la o terasă din piațeta aflată în fața bisericii Faneromenis și apoi un pasaj prin care descoperim în imagini povestea cățelului Scooby din Nicosia! Ajungem pe Ledras la punctul de trecere a frontierei.

Hm, aici este un loc foarte turistic și totul pare o joacă: controlul documentelor pe partea grecească și apoi controlul pe partea turcească. Pare distractiv dar când te gândești (și se vede asta!) câte lupte de stradă au fost pe aici, că tu stai pe o partea a străzii și cei care până mai ieri îți erau vecini acum sunt în altă țară (brrr, așa m-a cutremurat strada despre care spun asta aflată cumva în zona neutră!), când te gândești ce tensiuni și ce presiuni au fost aici (și încă mai sunt!) parcă nu mai poți vedea doar partea turistică, roz. Și, din păcate, cei care conduc lumea, la nivel mai mic sau mai mare, creează astfel de tensiuni în cât mai multe puncte din lume. Parcă totul a luat-o razna. Bine, acum cu prețul de a judeca, aș spune că totul se bazează psihologic pe separatismul și extremismul religios. Spun în cunoștință de cauză: conflictele etnice sunt întreținute prin prisma religioasă deoarece majoritatea extremiștilor au mințile spălate (eventual și lipsa crasă de cultură) și pur și simplu așteaptă comenzile și le execută fără să mai gândească. Și prin asta nu mă refer doar la musulmani cum s-ar putea crede. Stați liniștiți că și noi, creștinii avem mulți extremiști. Legat de subiect doar amintesc două situații: 1. mereu mi-a plăcut (și generațiilor din partea mamei) colaborarea extrem de faină dintre cele 14 (paisprezece!) nații diferite care conviețuiesc în Dobrogea fără conflicte majore și 2. cuvintele și muzicalitatea din ”Heal the world” a lui Michael Jackson care ar putea fi un sfat extrem de bun dacă ar fi ascultat și de cei cu putere de decizie la nivel mondial. Și în acei ani și din ce în ce mai mult acum cuvintele sunt un apel disperat spre unitate!!! 

Bineînțeles, nu putem trece cu vedea marile genii de diferite religii și oamenii cu o spiritualitate teoretică ȘI PRACTICĂ foarte mare. Fiindcă, așa cum am citit zilele trecute, ”credința fără fapte și faptele fără credință” sunt doar fățărnicie la nivel de om și de populație (la creștini sunt exemplele tipice ale fariseilor și cărturarilor mereu trădători și neîncrezători). Tot în aceeași carte am citit capitole întregi pornind de la ideea ”crede și cercetează” prin care parcă văd o altă parte frumoasă a credinței creștine. Dar procentual am găsit destul de puțini oameni care să și pună în fapte cuvintele și filosofia foarte faină promovată prin credință (fiindcă în profunzime credința TREBUIE să treacă de partea filosofică și să se reflecte în practică!!!).

Hm, o mică divagare de la partea turistică. Mici divagări pe care puțini le citesc, cei mai mulți doar dau scroll la poze și merg mai departe. Și apoi se supără când vorbesc de superficialitate!

Dar hai să vă fac pe plac și vouă și să continui cu pozele și explicațiile turistice!

Printre magazinele cu de toate și mai ales cu dulciurile tipic turcești (cam la fiecare magazin este cineva care te îmbie să intri, metodă pe care o recunosc din centrul vechi bucureștean!) ajungem la Büyük Han, hanul celebru, centru comercial aflat sub administrația EVKAF. 

Büyük Han/Marele Han a fost construit de Muzaffer Pașa în 1572 după ce otomanii au ocupat Nicosia. Hanul se află în centrul zonei comerciale a orașului. În apropiere vom găsi ”kilometru zero” al orașului fortificat circular. Hanul are o geamie în centru și pe laterale sunt terase și magazine unde găsești de toate. La etaj într-un colț este o toaletă publică foarte curată (0.50 euro) și multe magazine cu suveniruri și arome orientale. Ce mi-a plăcut printre multele magazine este atmosfera plăcută de bazar și mai ales că cei de acolo colaborează între ei. Am tot întrebat de un magazin unde să găsesc un steag al Ciprului turcesc (chiar dacă statul este recunoscut doar de Turcia la nivel internațional!) și toți m-au îndrumat la singura femeie care are și face așa ceva acasă. Păi dacă era la noi te duceau mai mulți cu zăhărelul și pur și simplu ai fi plecat dezamăgit de agitația inutilă. Vom explora aproape fiecare magazin în jumătatea de oră în care stăm în han. Hanul, construit pentru a oferi găzduire călătorilor care veneau din Anatolia sau alte părți ale Ciprului, s-a numit inițial Hanul lui Alanyalilar. A fost redenumit mai târziu (sec. XVII) când a fost construit în apropiere hanul Kumarcilar (după cum bănuiți vom ajunge și acolo!). Hanul are două porți spre est și vest, poarta principală ieșind spre strada Asmaalti. Accesul la etaj se face prin două scări de piatră la colțurile nordic și sudic. Pe panoul explicativ mai sunt și alte infirmații arhitecturale care deja îmi pare prea mult să le expun aici. Doar vă arăt în poze și rămâne să explorați voi hanul exemplar pentru orașele anatoliene.

Chiar când ieșim din Büyük Han vedem că ne aflăm aproximativ în centrul orașului fortificat. Chiar dacă scrie, oarecum frumos că Nicosia/Lefkoșa este orașul unde ”toate culorile trăiesc amical împreună” tensiunile legate de cultură se simt la tot pasul. Ce pot spune ca o observație comună (o concluzie la care am ajuns cu Laura) este că din punct de vedere turistic partea turcească este mai dezvoltată decât cea grecească, ceva mai atractivă!

Ajungem pe la hanul Kumarcilar și mai hoinărim pe străzi pe la hamamul Büyük, pe la clădirea administrației cipriote EVKAF, pe lângă moscheea Selimiye închisă pentru renovări, pe la (surpriză) centrul cultural Yunus Emre cunoscut pentru mine prin secțiunea sa din București, cafe barul Bir Mezarcinin Katkilariyla din 1820, geamia Turunçlu Fethiye Camii, Beliğ Paşa Sokak (1825) și străzile comerciale pe care găsim un loc pentru masă și Cina cea de taină la un magazin cu suveniruri (:D).   

Ne oprim ceva mai mult la expoziția dedicată pentru 100 de ani de la la semnarea Tratatului de la Lausanne și a revoltelor din 1931. În primul război mondial Ciprul era oficial parte a Imperiului Otoman și era administrat de britanici prin Convenția Ciprului din 1878. Ciprioții erau nemulțumiți fiindcă își doreau alipirea la Grecia. Au fost conflicte stradale între ciprioți și britanici soldate cu șapte morți, 30 de răniți, 10 exilați pe viață și circa 2600 pedepsiți cu închisoare sau amenzi. Mai multe detalii puteți citi pe Wikipedia. 

Noi vizităm expoziția care, din păcate, are doar descrieri în turcă și nu putem înelege prea multe. Dar pozele și exponatele spun câte ceva. Ce nu înțeleg eu este dacă turcii erau mai apropiați de Grecia sau de Marea Britanie. Tind să cred a doua variantă datorită conflictului permanent greco-turc. De reținut denumirea Oktovriana dată de ciprioți revoltei interbelice împotriva Marii Britanii!

În apropiere este bazarul Belediye/Pazari înființat în 1932. Intrăm în el și recunoaștem halele mari de pe la noi. Cumva văd asemănarea cu Marele Bazar din Istanbul, aici fiind acum mai puține magazine deschise. Este interesant totuși prin amestecul de produse de la tarabele apropiate. Și prin faptul că au internet wireless. Și prin micile terase/restaurante cu flori și pisici multe, terase acum închise.

Continuăm plimbarea pe străduțe pe la paznicele pisici de pe scutere, biblioteca din centrul orașului și moscheea Iplik Pazari și piața Ataturk care ne duce spre poarta Kyrenia/Girne Kapisi din nordul orașului fortificat.

Denumirea venețiană era Porta del Proveditore (guvernator militar), a fost construită în 1567, restaurată de otomani în 1821 și zona de supraveghere a fost adăugată în timpul revoltei cipriote despre care am povestit puțin mai sus. A mai avut denumirile de Poarta Bembo, poarta Edirne și Ușa Fortăreței datorită prezenței armamentului în Bastionul Armurilor din vestul ei. Mai multe informații găsiți aici. Lângă poartă este o statuie imensă (3.60m) a lui Ataturk dăruită de Turcia la rugămintea ciprioților turci în 1963 ca răspuns al statuilor lui Makarios și a administratorilor greci în alte părți ale insulei. O statuie a lui Makarios se găsește în Larnaca, în apropierea hotelului unde stăm noi! Pe placa ce descrie statuia se poate citi despre conflictele dintre ciprioții turci și greci din 1963 de la poarta Kyrenia.

În afara porții, la stânga, găsim parcul Kuğulu cu monumentul statuar al personajelor Alliko și Kaher create de Kemal Tunç, unul din actorii ciprioțo veterani, mort în 2007. ”Alliko și Kaher”, la început schițe radio, au fost sursă de morală pentru ciprioții turci în anii dificili de după 1963. Mai apoi piesele au fost transpuse în teatru. Nu știu ce să zic. Nu este neapărat părerea mea, ci doar ceea ce am găsit pe un panou informativ.

Continuăm pe Ikinci Selim Cd și apoi pe strada Markou Drakou, vrem să facem ceva poze la bastionul Ygitler Burku și suntem mustrați să ieșim din zona de exerciții NATO, trecem prin punctul de graniță Ledra Palace și prin zona de protecție ONU și citim pe panouri despre eroii Solomos Solomou și Tasos Isaak uciși de sniper-ii turci în 1996 în timpul demonstrațiilor anti-ocupație din Dherynia din estul insulei în zona buffer controlată de Națiunile Unite. Hm, de unde conviețuire pașnică? Trecem de zona neutră și vom intra prin poarta Pafos înapoi între zidurile fortificate.

În apropiere găsim Biserica Catolică a Sfintei Cruci și parcă simt o ușurare sufletească dând de astfel de locuri mai apropiate de cultura noastră decât ce am văzut pe aici.

Continuăm pe străduțele întortocheate spre piața Elefteria pentru a lua autobuz înapoi spre Larnaca. Uite cum se vede piața pe nocturnă:

Într-o oră și puțin suntem înapoi în liniștita Larnaca. Cumva fac o paralelă acum cu Marocul: cam aceeași senzație am avut-o în turistica Essaouira fața de Marrakesh. Și probabil va fi asemănător în următoarea vacanță de săptămâna viitoare. Unde? Veți vedea :D! (dacă credeți că am salariu mare sau alte venituri vă spun că nu e nici una nici alta; prefer să cheltui banii pe călătorii decât pe alte nimicuri!)

Ne simțim acasă pe malul mării și de data asta vom alege câte un cocktail și câte o salată (cocktail-ul este inclus în cazare, salatele le plătim!) la restaurantul-terasă chic de la ultimul nivel al hotelului Rise Street Art.

Și cu asta se încheie încă o zi plină și foarte faină în Cipru!