Cu ceva zile în urmă Adi îmi spune de un festival, Blumen Fest, care se ține duminica asta în Bod, ceva mai sus de Brașov. Cum e vorba de costume tradiționale, imediat zic: merg! Fiindcă nu e departe de Brașov (cam 15 kilometri) mergem pe jos la dus și eventual la întors luăm ceva microbuz. Ca să nu ne plictisim pe traseu, îl construiesc în așa fel încât să avem și câte ceva de văzut pe drum.
Ziua 1 - sâmbătă 06.05.2017
Cu lecțiile făcute (:D), plecăm dimineață din București și undeva pe la 10.30 suntem în Brașov. Mergem la un supermarket de mai luăm ceva de mâncare și niște apă. Văd niște sticle de cidru Dacic cu lup pe ele și sunt la fix pentru noi. Ne vom bucura de ele pe o bancă lângă porumbei înainte de a porni spre calea Hărmanului și apoi spre ieșirea din Brașov.
Ceva mai încolo la complexul de magazine intrăm într-un magazin de biciclete și stăm puțin de vorbă (e mai răcoare) cu un nene care apreciază foarte mult Brașovul unde lucreză, el venind din zona Buzăului. Tot cu ochii la stânga peste lanurile galbene de rapiță vedem dealul Lempeș, trecem de gara Hărman și ajungem la giratoriul la care facem stânga spre Hărman. Fiindcă e cald ne oprim puțin la han pentru o bere rece. Avem 8 kilometri până în Podu Olt și 12 până în Bod! Distanțe mici... În kilometrul pe care îl parcurgem până în centrul Hărmanului (unde este o intersecție mare și se vede turnul bisericii fortificare) vedem tot felul de case tradiționale locale cu vârful acoperișului teșit și cu porți mari săsești. Doar suntem în zona sașilor... Interesant că sunt multe săgeți indicatoare spre tot ce vrei și chiar la dreapta e o săgeată spre Sf. Gheorghe, 20,390 km! E și un panou cu rezervația Dealul Cetății-Lempeș care ne direcționează spre următorul obiectiv după biserica fortificată. Lăsăm rucsacii lângă ușa unui magazin, facem ceva poze și, după ce vedem că e închis la muzeul etnografic ”Vatra Hărmanului” (ar fi fost interesant de văzut), mergem spre biserica fortificată. Abia la intrarea ei îmi dau seama că mai fusesem după culoarul acoperit de la intrare. Nu e nimic, sigur voi găsi ceva nou.
Sper să nu vă plictisesc cu prea multe detalii tehnice. Caut să vă spun mai mult ce e nou pentru mine.
Cetatea țărănească a fost construită în jurul bisericii menționate pentru prima dată într-un document din 1240 prin care mai multe biserici din Țara Bârsei și domeniile lor au fost conferite ordinului călugărilor cistercieni. Inițial biserica era asimetrică și pentru echilibru au fost construite casele de locuit de pe fațada sudică.
Turnul clopotniță a fost construit în secolul al XIV-lea și restaurat și întărit (cu atenție se pot observa pe el inele de metal ce îl țin ”legat”) până în prezent. Data trecută nu se putea vizita clopotnița (2012)! Că tot sunt la capitolul turn-clopotniță, să vă spun că are 56 de metri și este organizat pe șase nivele cu scări de lemn între ele (atenție la cap!), astfel fiind cel mai înalt turn din Țara Bârsei. În 1794 s-a renunțat la galeria de apărare din turn și s-au adăugat patru turnulețe de colț care erau semnul de departe vizibil că localitatea dispunea de dreptul de a pronunța și executa sentința capitală. Inițial au fost cinci clopote care au fost ridicate în 1916/17 de armată și topite. Cele două din prezent sunt din 1923, respectiv 1925 și au doar ca rezervă sistemul de lovire cu funie/cablu. Acest cablu trece printr-un tub metalic ce se poate observa la urcarea în turn. În mod normal loviturile în clopot sunt acționate electric. Mai aveți răbdare pentru două detalii legate de ceasul din clopot și mergem mai departe: ghidul nostru foarte fain și documentat (e căsătorit cu o femeie din Hărman și e pasionat de ceea ce face) ne spune că nu se știe de ce pe ceas este menționată cifra patru IIII în loc de IV! Al doilea detaliu este că inițial sistemul ceasului era prea complicat și se foloseau doar limbile care arătau orele (se pot vedea într-una din camerele-muzeu, limbi cu semilună și mână în capăt!).
Ar mai fi de menționat pictura multiplă nedatată exact din turnul-capelă (datat în jurul anului 1300), multele unelte păstrate ca muzeu, refuzul lor de a primi alte obiecte decât cele locale, vocea săsească auzită continuu în sala de clasă, hărțile vechi și godinul din aceeași sală de clasă, mobilierul din camerele de locuit, multele gemuri, parfumuri și arome locale din magazinul de prezentare, băncile originale (este vorba de ”băncile femeilor” din centrul bisericii al căror port impunea lipsa spătarelor) păstrate în ciuda umezelii continue din biserică (de reținut că la început nu era scurgere a apei și toată umezeala se aduna sub dușumeaua care a fost de multe ori schimbată), atenția la clopote sus în turn și zgomotul pe care acestea îl fac, plasele de la geamurile turnului pentru protecție față de păsări, firidele de apărare de la cele două niveluri din zidul înconjurător (curtina ce include o capelă în partea estică), inscripțiile din interiorul geamurilor de pe exteriorul altarului baroc din 1787, portalurile sudic, nordic și vestic, turnul poartă, accesul carosabil fortificat, cu boltă cilindrică și ușor cotit și fântâna cu cumpănă ce asigura aprovizionarea cu apă al localnicilor pe timpul asediilor.
Urmează o serie de poze din toată incinta și apoi ne luăm rucsacii, mulțumim și mergem mai departe.
Chiar la ieșirea din turnul-poartă ghidul dă mâna cu noi și se bucură de noi vizitatori. Este o nuntă și vedem mireasa. Trebuie să fie semn bun! Chiar în fața intrării vedem un motor foarte fain care îmi aduce aminte de un fotograf de la o nuntă recentă. A fost rugat să își schimbe tricoul cu un craniu când a intrat în biserică și, pur și simplu, l-a întors pe dos :D! Foarte tare! Pozăm casa ”cu ochi” și mergem pe drumul principal care face o curbă la dreapta. Înainte de ultimele case o săgeată ne conduce spre ”punctul 1 al traseului” prin mlaștina Hărman și pe dealul Lempeș. De pe panoul descriptiv de la intrarea în biserică aflasem că Hărman vine de la ungurescul Harmany - Muntele Mierii și este legat de prisacii de albine de pe Lempeș. Pentru Jimla Țării Bârsei, plantă endemică, și pentru alte specii, Lempeșul și mlaștina sunt declarate rezervație.
Ajungem la primul panou descriptiv al rezervației mlaștinii eutrofe Hărman cu relicte glaciare (curechiul de munte Ligularia sibirica), endemite și alte plante rare vulnerabile. Sunt multe denumiri și nu știu cât vor fi reținute. Dealul Lempeș adăpostește în ochiurile de ”stepă calcofilă” câteva rarități floristice. Anticipez că nu vom apuca să ajungem acolo:)! Urmăm marginea unui gard care ne duce la primul punct al traseului și de aici începe distracția. Nu ne dăm seama pe unde merge traseul și așa-zisele poteci par să ne ducă în cerc. Și mai avem parte și de zone de mlaștină unde riscăm să cam intrăm cu picioarele în apă printre smocurile mari de iarbă! Eu tot insist să vedem dacă nu putem ieși pe undeva spre zona stâncoasă, Adi tot trage de mine să ne întoarcem... Când văd că gardurile continuă parcă la nesfârșit renunț la orgoliu și zic să ne întoarcem. Asta e, altă dată voi ajunge și pe Lempeș! Ne întoarcem pe lângă gard și apoi pe marginea ogorului ieșim la drumul care ne duce spre Bod.
Pe harta din telefon văd că la dreapta drumului sunt niște bălți și mă lămuresc că nu este Oltul, ci doar o baltă privată. Întrebăm o femeie unde am putea să punem cortul (să găsim și apă) și ne îndrumă să mergem sus unde mai sunt și alte mașini sau la cai. Mergem pe la marginea Lempeșului, trecem prin pădurea de la coada lui nordică, trecem de mașinile de la care se aude muzică și urcăm pe șosea pe lângă unitatea militară. Clar lângă ea nu avem voie să campăm! După înșeuare coborâm puțin și un drum ne conduce la dreapta spre balta Cișmașu. Este o baltă semicirculară pe marginea Oltului unde sunt mulți pescari. Se pescuiește aici cu taxă. Întâi vedem niște locuri de cort lângă baltă. Doar că sunt cam mulți țânțari! Lăsăm rucsacii la o bancă și pozăm un pic căluții, Adi se duce să caute apă fără succes și în schimb găsesc eu pe o masă o sticlă de doi litri aproape plină. La barza chioară Dumnezeu face cuib! Avem apă!
Propun să trecem pe podul de mai sus și să găsim un loc fără țânțari. Dacă se poate chiar la Oltul care e la 100-150 de metri! După pod la dreapta un drumeag ne duce pe lângă locuri de picnic și pescuit (de reținut că însoțitoarele nu plătesc taxă de pescuit!) până la capătul bălții. Luasem niște lemne special pregătite pe aici pentru foc și ne ferim puțin să nu ne vadă cineva cu ele. La capătul drumului vedem valea Oltului și drumul pe care vom merge mâine mai departe. Deocamdată găsim la marginea lui un loc de cort ceva mai jos spre malul Oltului, întindem cortul și Adi se apucă de foc. Așa faine au fost momentele la foc acolo, chiar dacă eu sunt obosit și nu sunt prea vorbăreț! Peste noapte Adi a auzit niște zgomote ciudate dinspre Olt ca și cum ar fi înotat ceva! Sigur a fost și vreun câine fiindcă dimineață bucățile de șorici de la slana de seara dispăruseră :D!
Ziua 2 - duminică 07.05.2017
Ne trezim destul de matinal, puțin după ce se luminează. Adi e chiar mai harnic și deja își rezolvase o primă țigară și se minuna de ce a putut să îl țină treaz și să înoate prin apa Oltului. Pentru mine au fost doar câteva pleoscăituri înainte să adorm... Mâncăm ceva de dimineață, ardem gunoiul și aproape de ora 9.00 ne pornim la drum fiindcă știm că la 11.00 începe parada. Nu e prea mult de mers, avem doar 4-5 kilometri peste câmpuri.
Drumul ne duce pe marginea Oltului, vedem și alte locuri bune de cort, trecem de celălalt capăt al bălții Cișmașu (unde veniseră deja o familie la pescuit) și urmăm cotul Oltului. Dacă până acum era tulbure, în dreapta luncii (zonă inundabilă) pe care suntem acum Oltul este foarte limpede și sare peste pietre în mici valuri repetate. De pe marginea luncii niște câini ne latră și mergem mai departe fiindcă vedem că nu se apropie de noi. Pe malul Oltului este un panou explciativ cu situl Natura 2000 Bodoc-Baraolt. Pesemne că aici este limita sitului. Lunca continuă cu stejari fotogenici foarte faini, o urmă de casă în care la nevoie te poți adăposti și un drum care urcă pe malul ei ridicat câțiva metri mai sus. Pe drum ajungem la ogoarele de rapiță. Încă avem o zonă verde și rapița formează orizontul care desparte pământul de cer și de munții înalți din depărtare (Făgărașii). Prin dreapta lor curge Oltul spre vest printre turlele bisericilor înainte de a coti la stânga în ultima lui mare luptă cu munții. Stând acum la malul Oltului, tot citesc ”Cartea Oltului” și am în plan ca la vară să urmez Oltul de la izvor spre vărsare...
Satul se vede la vreo doi kilometri în față și o potecă pare să ne ducă prin câmp spre case. Primul hop pe care îl avem de trecut este un canal de irigare. Deocamdată mergem pe marginea lui stângă până ne intersectăm cu un alt canal mai mare. Toate par să fie pline de stuf și apă și chiar trebuie să găsim o soluție să trecem. Chiar la împreunarea canalelor îl trecem pe primul întâlnit pe partea dreaptă și apoi pare să fie o insuliță de pământ în mijlocul stufului. Calc cu grijă și văd că nu se adâncește prea mult, mai fac un pas mai lung și sunt pe marginea cealaltă. Chiar dacă are pașii ceva mai mici, Adi trece fără probleme prin același loc. Nah, ne-am mai apropiat! Mergem puțin dreapta și după un alt zăvoi (evident mai încolo se formează un canal prin el!) cotim la stânga și ținem zăvoiul până la primele case. Pfui, altă belea aici deși avem asfaltul și târgul la 10-15 metri în față! Canalul nostru s-a lățit și intră în altul și mai adânc de pe marginea drumului asfaltat ce duce în Ariușd. Hai la dreapta că om găsi noi pe unde să trecem! După circa 50 de metri canalul e la fel de lat și avem noroc cu o bucată solidă de beton chiar în mijlocul canalului. Asta e! Un pas pe beton, următorul pe un cauciuc care pare să nu se scufunde sub greutatea noastră și suntem pe malul celălalt la asfalt! Scăparăm!
Intrăm în Bod/Brenndorf/Botfalu și cum încă nu a început târgul (sunt 10 minute trecute peste ora 10.00 și teoretic la 11.00 ar trebui să înceapă parada), mergem spre centru să vedem de un magazin unde să pun la încărcat un telefon (cu încărcătorul lui Adi) și să vedem biserica fortificată. Cum nu voiam noi, biserica este închisă și pe turnul ei vedem înscriși patru ani: 1799, 1865, 1901, 1975. De aici putem afla mai multe detalii. Astfel biserica evanghelică luterană este o veche basilică construită în jurul anului 1300 și restaurată în 1710. Biserica și turnul clopotniță au căzut în urma cutremurelor și turnul a fost reconstruit în 1799 în forma actuală, din cel rămânând fundamentul și primul etaj. Anul 1865 marchează distrugerea ultimelor părți ale cetății bisericii, dărâmate în cutremurele de la începutul secolului XIX. Anii menționați în secolul XX marchează probabil alți ani de restaurări ale turnului-clopotniță. Aici este centrul satului unde, după strada Școlii, se găsește primăria și de unde va începe parada costumelor populare.
Ne luăm câte o bere și ne așezăm la umbră să le savurăm. Nu durează prea mult că apar călăreții cu cai foarte faini și lăsăm rucsacii și berile pentru poze. Sunt tare mândri de caii lor și au și de ce! Urmează trupele de costume popualre și de dansuri, care mai de care mai frumoși. Sunt în special costume săsești din satele învecinate venite la paradă și la festival. Caii sunt înflorați și, cu această ocazie, trebuie să vă spun de ce se numește Festivalul Florilor - Blumen Fest (am auzit și eu din microfoanele primăriei printre muzica monotonă): fetele pregăteau cămăși și mai ales pălării și în primăvară, o dată cu renașterea naturii, le dădeau bărbaților cu care voiau să se mărite!
Se adună lumea prin toate părțile și nu putem sta la înghesuială. Mai fotografiem cele câteva care alegorice, mai fotografiem mașinile de epocă venite la paradă... O reporteriță mă întreabă dacă nu vreau să spun câteva cuvinte. Desigur! Povestesc despre dorința mea de a veni aici, la festival, pentru a vedea tradițiile (renăscute) și costumele populare, le spun că am cămașa în rucsac și nu am îmbrăcat-o de căldură (par turist), le spun că am dormit cu un prieten (Adi e undeva prin mulțime) pe marginea Oltului la câțiva kilometri de aici special pentru a putea fi acum la festival... Îmi mulțumesc și merg mai departe să filmeze carele alegorice, mașinile de epocă și bicicliștii care au venit de la Brașov și din toată țara special pentru eveniment. Nici nu mă gândeam eu că cei doi sunt de la Pro TV Brașov și că voi apărea seara la știri. Chiar și acum, după două luni și ceva, mai îmi zice câte o cunoștință că m-a văzut la televizor. Pură întâmplare!
Iau telefonul de la magazin cu multe mulțumiri, mergem pe strada Ariușdului la intrarea la târg de ne întâlnim cu un prieten al lui Adi, biciclist, mai pozăm sau filmăm intrarea paradei oficiale și nu ne vine să stăm la târg (mai mereu dacă vrei să te simți bine trebuie să și cheltui ceva :D!). Noi mai avem de mers ceva până la Brașov și nu știm cu ce vom ajunge (acum e 12.30!). Bucuroși de eveniment, mergem spre centru să căutăm apă și drumul spre Brașov.
Nu e nici un magazin deschis și toate porțile sunt închise. Ufff, ce straniu e să fii la tine în țară și să nu găsești o poartă unde să ceri niște apă. Am fi urcat la etaj la un magazin și îi zic lui Adi să stea un pic cu rucsacii fiindcă am văzut o ușă deschisă. E o doamnă care s-a retras de la oraș și ajută o familie de țigani. Vorbesc cu ei și simt nevoia să îi laud: sunt singurii din satul ăsta care primesc cu ușa/poarta deschisă și pot lua apă de la ei. Simt răcoarea camerei și bucuria și căldura din sufletele lor. Cât îmi dau apă schimb câteva vorbe cu bărbații din casă și tare mă bucură întâlnirea cu ei. Asta îmi zic și ei, că în afara festivalului toți oamenii de aici sunt cam închiși în ei și puțin comunicativi. Încă o dată le mulțumesc și mă întorc la Adi cu ”prada lichidă”, obținută de la niște Oameni!
Întâi pornisem greșit pe strada Hărmanului (care ne-ar fi dus pe unde am venit ieri), ne dăm seama că ceva nu e bine, verific pe telefon harta și mergem înapoi după intersecția cu statuie cu vultur și după vreo 200 de metri e drumul indicat la stânga spre Brașov. Nu pare un drum mare și săgețile ne conduc în direcția bună.
Este strada Brașovului care urcă întortocheat printre case. Ceva mai sus ne oprim la o fântână de bem apă rece și nu apucăm să mai facem 100 de metri că oprește o mașină.
”Unde mergeți?”
”La Sânpetru la biserica fortificată și apoi la Brașov”
”Mergem noi la Brașov. Vă ducem până acolo :D”
Sunt reporterița și tipul cu camera de filmat de mai devreme! Mică e lumea!
”Ne-ai ajutat cu interviul, vă ajutăm și noi acum :D!”
Vorbim de de toate și nu știm cum trece timpul. Doar vedem biserica fortificată din Sânpetru de pe drum și în scurt timp suntem în Brașov. Mai precis în Piața Tricolorului aproape de sediul lor. Le mulțumim și se scuză că nu ne pot duce și la ei la sediu unde e răcoare. E foarte bine așa!
Am putea să mergem în Piața Sfatului la o bere ceva sau să vedem un loc pe care nu l-a văzut nici unul din noi: dealul Cetățuii/Cetății cu castelul de pe ea! Acolo mergem! Printre primărie și Poștă urcăm pe bulevardul Eroilor și apoi pe strada Colonel Ion Buzoianu pe lângă liceul Tudor Ciortea.
Apoi pe strada Maior Ion Cranța și pe strada Cetățuia ajungem sus în vârful dealului. Cetățuia de pe Strajă sau Carolinenthor (Turnul Karolinei) are inscripționat pe ea anul 1580 și data 1 septembrie 1817. Pe internet apare aici ca o primă construcție a unui turn de veghe în 1524 și ulterior întărit cu ziduri din lemn și mai apoi cu ziduri și turnuri de piatră. Au fost multe utilizări ale cetății, până de curând restaurante și alte puncte turistice și acum cetatea este închisă din lipsă de întreținere și personal. Păcat, multă lume și mai ales străini vin aici și sunt dezamăgiți (parțial ca și mine care mă așteptam la un mic orășel în stil medieval aici sus pe cetate). În fine, ne învârtim în jurul cetății cu poze în toate direcțiile și pentru întoarcere alegem partea de sus a străzii Maior Ion Cranța și apoi continuarea străzii Ion Buzoianu spre centru. Vrem să mergem pe jos până la gară fiindcă avem ceva timp.
Așa și facem și căutăm să ieșim cât mai mult (măcar cu mintea) din matricea - matrix în care trăim fizic :D!
După ce ne luăm bilete, mergem la autoservirea cunoscută unde ne întâlnim (pur întâmplător și total nestabilit) cu o prietenă cu fata ei care fuseseră la un concurs de schi la Mălăiești (pe cele câteva limbi de zăpadă rămase). Prilej de a ieși din casă. Cu bucuria întâlnirii, plecăm fiecare spre casă cu un alt ”pachet” de amintiri puse la sertarul memoriei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu