În week-end-ul ăsta avem o sărbătorită foarte faină și ea ne-a propus în tura de reveillon să mergem la cabana Suru. E stabilit, cam de atunci ne anunțăm toți care mergem. Și suntem vreo 24 :D! Aranjați cu mare tact pe mașini chiar cu mult înainte de tură! O parte dintre noi aranjasem un cadou comun, Bacea nu știe :D!
Mai vorbim pe drum, mai facem câte o pauză (foarte scurte fiindcă avem și ceva traseu de mers) și urmăm traseul optim de acasă: București, Vâlcea, Valea Oltului, Tălmaciu, dreapta spre Avrig pe malul Oltului (mă gândesc că undeva la vară voi merge pe aici pe Olt) și apoi al doilea drum la dreapta spre Sebeșul de Sus (primul este spre Turnu Roșu).
Eu cumva asociez locul cu amintirile de mai bine de 30 de ani când m-a dus tata prima dată în traseul de creastă al munților Făgărași. De atunci banda roșie îmi apare destul de des ca indicator al potecilor urmate! Bineînțeles că nu mai țin prea multe de atunci. Știu doar de la tata că am urcat pe la Podul Jibrii mai sus de Avrig. Aici avea el un bun prieten la Ocolul Silvic și parcă țin minte că o noapte am dormit la ei înainte să plecăm în ”expediție” (căci pentru mine, un țânc de vreo 5 anișori, era o adevărată expediție, pentru tata era o inițiere în munte pentru fiul său și dorința de a trimite mai departe pasiunea și libertatea munților). Nici nu mai știu cum era cabana, știu că am dormit acolo o noapte și într-o zi am urcat pe ploaie până la marcajul BR de creastă unde tata m-a pus să îl sărut ca un jurământ de credință pentru Munte. Pe care îl respect cât oi trăi!
Mergem până în capătul satului și la ultimele case parcăm mașinile fiindcă de aici avem de mers. Primim fiecare sarcina de duce la deal câte o sticlă de vin și agale urcăm la stânga pe marcajul TR pe culmea Moașei. Mai era și varianta pe PR pe Moașa Sebeșului și cabanierul Bogdan (un om de nota 20, cum mi-au spus mulți prieteni și cum îmi va confirma și el prin felul de a fi) nu ne-a recomandat-o fiindcă sunt mulți copaci căzuți și e greu de mers. Și în plus ne-am și strica starea de bine cu defrișările și drumurile de TAF de pe vale!
Eu nu am o stare prea bună și, ca urmare, veți vedea foarte puține imagini din tura asta. Și nici prea multe de povestit.
La început urcăm pe drumuri de căruță la stânga, intrăm printre arbuști tineri și urmăm tot un drum/talveg de căruță la deal. La un moment dat ne oprim să dăm prioritate unui localnic ce cobora cu doi cai puternici care trăgeau un braț de lemn după ei. Bine, vă imaginați că pentru un cal un ”braț de lemne” înseamnă vreo 10-15 copaci de 8-10 metri lungime și 15-20 de centimetri diametru, prinși cu funie și lanțuri de hamul calului! După o curba mare la stânga și o zonă mai plată suntem pe linia culmii pe care o urmăm tot în sus. Pierdusem marcajele pe talvegul/drumeagul nostru și acum vedem că vin de undeva de jos-stânga din pădure. Tot povestim și urcăm și după două ore și jumătate suntem la intersecția cu TA care vine de pe valea Jibrii și dinspre râul Avrig. Aici scrie că mai facem 1 1/4 ore până la cabană și noi credem că e prea mult. Și de fapt cam așa este! Cam pe la 15.50 suntem la cabană, al doilea grupuleț din marele nostru grup! Cu niște mici emoții într-un singur loc într-o zonă înghețată de pe potecă, pe o pantă destul de înclinată! Mâine la întoarcere nici nu vom simți unde a fost acel loc!
Fac cunoștință cu cabanierul, îi transmit salutările mele din partea bunilor prieteni Dinu și Marlene Mititeanu, ne luăm la povești, la masă (toți suntem întâmpinați cu platouri mari cu de toate din partea casei și mai adăugăm din ce am adus în bagaje) și nu simțim cum trece timpul. Pe rând ne adunăm și după liniștirea ”șoriceilor” și cazare, o parte din noi (vreo 5-6, nu mai știu exact) vor să urce până la monument. Deși spusesem că merg, nu mă trage ața să sparg plăci de zăpadă înghețată care să îmi taie gambele. Așa că rămân la cabană și las doar curajoșii să urce. Se vor întoarce undeva pe întuneric și ne vor povesti ce au avut de luptat cu zăpada. Poate doar dimineață (ne spusese Bogdan) se poate urca mai bine când e zăpada înghețată! Să aduc aminte de o fază cu lacrimi de tristețe și de bucurie: până să vină Mihaela, Bogdan o sună și îi spune că mai este un grup neanunțat care a ocupat niște locuri și va trebui să ne înghesuim. Tristețe că nu e așa cum vorbisem și bucurie apoi că a fost doar o glumă cu emoții :D! Altfel Bogdan e un om foarte fain, așa de discret și de săritor cum ar trebui să fie orice cabanier și cum mai rar întâlnești!
Eu doar aleg să ies un pic să admir cabana și luna plină alături de Flore și Ștefan (cred că nu i-am incomodat, poate voiau să fie un pic singuri și am urcat un pic până la leagănul cabanei).
Cu grupul completat ne apucăm de cântat, povestit de unele-de altele (s-a nimerit să fiu în partea cealaltă a mesei față de chitariștii noștri Pancu și Bacea (știa ea că mă unge la suflet cu Focuri vii ”în liniștea ce ne-nconjoară/se-aprind pe creste focuri vii” sau Dacii liberi) și nu prea ni se auzeau vocile :D), de golit sticlele sau farfuriile, de ”ciripit” despre numerologie sau astrologie sau te miri ce altceva (vorbesc de grupul fetelor care sunt foarte plăcute!), de dat cadouri care au provocat lacrimi de fericire și emoții care nu mai lăsau cuvintele să se înșiruie cum trebuie și în final de somn, fiecare la ce oră alege!
Cum dimineață nu mai avem alte planuri, este program de voie până undeva la miezul zilei când ar trebui să coborâm spre mașini (pe același traseu). Unii aleg poveștile de la căldurica cabanei, alții testează ochelarii pe post de filtru la aparat, alții să se dea cu sania, alții (altele mai bine zis) să se dea în leagăn (și Doamne, ce coadă era la leagăn :D!), alții mai vorbesc cu Bogdan sau cu câțiva oameni de munte din asociația Drumeții Montane (care mai ajută la refacerea cabanelor și a traseelor, altă treabă față de grupul Drumeții Montane de pe facebook)...
Vremea trece și cam pornim la drum, primii fiind cei care merg mai încet (din proprie inițiativă ca să nu încurce apoi grupul). Ne vom regrupa ceva mai jos cu mici pauze de apă, masă sau povești în razele soarelui binefăcător.
Nici nu știm cum trece traseul până pe la 1000 de metri (unde regăsisem marcajele ieri) și vreo patru dintre noi vor să evite posibilul noroi de pe drumeag urmând poteca marcată prin pădure. Vor ieși la ultima pajiște puțin mai la dreapta față de noi și cu câteva minute mai devreme!
Coborâm la mașini și, până să fim gata cu toții de drum. Gabi ne invită la portbagajul lui să ne luăm câte mere vrem. A adus două lăzi cu mere din producția proprie, una cadou și alta pentru colegi! Ce om :)!
E cam foame și Pancu propune restaurantul ”La tiriști” aflat cum intrăm în DN 7/E 81 de la motelul Ela. E locul perfect pe care îl amenajăm rapid unind niște mese. Suntem invitați de onoare fiindcă așa grup mare deodată nu au mai avut ei de multă vreme! Și, cum meniul este complex și porțiile foarte mari (orice vreți să comandați, vă veți bucura din plin pailele gustative), este locul perfect pentru masă! Ne salutăm de drum bun și fiecare mașină merge spre casă cu mult drag de prieteni și de momentele faine din aste două zile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu