După Crăciunul petrecut în familie (cu pachetul obișnuit cu de toate), simt nevoia de aer curat. Încă nu sunt zăpezi și frig de iarnă și plec pe 26 undeva pe la prânz spre Buzău. Urmează să stau la Adi și să căutăm Piatra Hoților. E unul din locurile pe care le găsești când îți permit ele, mai ales după mulți ani de neumblat pe acolo. Adi primise o hartă desenată (printre altele pe hartă apar ”pești otrăvitori” în apa Sărății :D) și aproximativ după ea ne vom ghida. Re-descoperise Piatra Hoților cu vreo săptămână sau două mai înainte.
Vineri de la gara cea mai apropiată mă îndrept spre Adi direct peste câmp. Mai fusesem așa printre stâne, acum e prea rece să mai fie cineva acolo. Chiar voiam să prind pereții canionului în lumina apusului...
Marți dimineață, pe 27 decembrie pornim la o oră decentă în sus pe Ciuhoiu pentru a coborî apoi la Sărata și mai departe spre locul dorit. Trecem pe lângă o veche fântână (cum se făceau odată), ajungem în culmea dealului și în coborâre pe lângă pădure trecem pe lângă niște vaci lăsate libere la păscut. Una din ele zici că are o mască albă :D!
Sărata e puțin înghețată, urcăm în poiana Purcăreți și de aici ne orientăm pe un drumeag de biciclete tot în sus. Fusese un drum lat de căruță, acum pe alocuri pământul s-a dus la vale... Cumva din drum ieșim în stânga pe pantă, tot urcăm pe muchii sau prin pădure până la drumurile de sus pe care Adi le recunoaște (cum citesc în prezent despre băștinașii din Brazilia care recunosc pădurea după detalii doar de ei cunoscute). Asta printre tot felul de rădăcini și uscături pe care le-am fi adunat cu alte ocazii (pentru ornamente). Mă conduce pe drumurile cunoscute, eu tot m-aș opri și îmi zice să vin după el. O să am timp de poze mai încolo... Așa că pe sub niște pereți cu mușchi ajungem la poarta Pietrei Hoților. Cred că nu am băut și nici mâncat nimic până aici. Merită locul, e foarte fain! Adi mai explorase, îmi arată niște mici grote și eu mă voi plimba peste tot. Curios ca un copil care a primit o jucărie nouă! Într-una din grote găsesc o mică hartă temporară de gheață, imaginea unui ”paznic” al locurilor, Adi îmi face câteva poze cocoțat tocmai su pe ”urechile” pietrei și jos îmi spune legenda Pietrei. Este ceva de genul ”Hoți de cai și de parale/Ce străbat lumea cea mare” (”Șatra”). Sunt foarte încântat de locul ista și chiar mă bucur că am puțin semnal să primesc/trimit câteva mesaje și să pun o poză pe net.
Ieșim repede pe un alt drumeag la drumul asfaltat 203G ce leagă Sărata Monteoru de zona Haleș-Izvoru de pe valea Nișcovului.
De aici avem de urcat vreun kilometru și ceva (cu toiagul pe umeri ca vechii ciobani) și apoi de coborât pe serpentine până jos în Sărata. Chiar la intrare vedem o construcție un pic ciudată pe stânga și aproape de ea ne dăm seama că este ghereta parcului de aventură Escapada. Un loc fain și îl putem vedea puțin mai detaliat în următoarea jumătate de oră. Programul este 10-17, ultima intrare la 15.30, în funcție de dificultate prețul este de 20 de lei traseul MOV (nivel 1), 25 de lei traseul galben (nivel 2) și 30 verde/albastru (nivel 3). Fiecare preț include și traseele de nivel mai mic. Pe facebook pot fi găsiți la EscapadaBuzau și la telefonul 0722.582.289. Există un întreg regulamentul de funcționare afișat la intrare.
Prin Sărata și apoi prin Gura Sărății mergem spre casă cu ceva foame în noi și cu gând la plimbarea de astăzi și la cea de mâine. Vedem ce avem timp să vedem.
Dimineață avem o surpriză plăcută: curtea e albă și ninge cu fulgi maaaari! Așa că e destul de clar: explorăm canionul cât de mult se poate spre Vâlcele și apoi spre gară. După ultimele poze să îmi spuneți de unde credeți că e numele satului Vâlcele :D! Din sat se prevede ceva interesant și abia la ieșire vom vedea în ce ”ne băgăm”...
Explorăm canionul, coborâm în el pe unde se poate sau revenim la loc (Adi își aduce aminte de un loc unde merge cu unchiul lui cu caprele și îl găsim din a doua încercare; unde e un mic delușor în mijlocul canionului), găsim drumuri care ne duc pe marginea dreaptă a canionului până la terenurile arate din Vâlcele și ieșim chiar la ieșirea din sat spre Ulmeni pe ultima uliță. E prea mult mărăciniș să ne aventurăm pe la crucea veche de dinainte de pod...
În Ulmeni facem o mică pauză pentru o cafeluță sau niște turtă dulce la primul magazin și mergem spre gară. Adi are tren la 14.47 spre Buzău, eu la 15.27 spre București...
Faină trecere de la toamnă la iarnă peste noapte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu