Am niște prieteni tare dragi în Pietriceaua și, din când în când, găsesc motive să merg pe la ei. Nu mai știu, parcă le promisesem niște poze la o mărime mai mare... Cert e că în we 11-12 decembrie mă hotărăsc să merg la ei. Parcă le-am spus că mă duc...
Cu trenul obișnuit de dimineață ajung în Câmpina undeva pe la ora 9.00 și până la microbuzul de 12.30 am ceva vreme de bântuit prin Câmpina. Bineînțeles că am și ceva locuri pe care vreau să le văd și orașul îmi oferă și câteva surprize...
Prima este podul de cale ferată ce trece din Poiana Câmpina (unde e gara) spre oraș. Cel paralel cu drumul de mașină, cel pe care cred că este interzis să mergi din motive de siguranță... Cum între pod și prima stradă ce urcă spre oraș liniile fie lipsesc, fie sunt acoperite cu iarbă mare, sigur linia nu mai e circulabilă... Și așa fain se văd Bucegii de pe pod...
În fața casei de cultură ”Geo Bogza” văd monumentul dedicat celro trei mari personalități ale Câmpinei: C. I. Istrati, N. Grigorescu și B. Petriceicu-Hașdeu (Hâșdeu, Hâjdeu) și pe treptele din fața casei de cultură este un grup de tineri cu o chitară. Cântă ceva folk, nu am reținut ce și tare mă bucur că mai există cultură!
Stând cu spatele la casa de cultură, mă atrage turnul unei biserici în față și mă îndrept spre ea. Este vorba de biserica romano-catolică ”Sfântul Anton de Padova”. Gând la sfântul Anton despre care îmi spusese o prietenă mai demult chiar când am intrat în biserica italiană din București... Vis-a-vis este biserica ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” și, să-mi fie de iertat că sunt botezat creștin ortodox, cerșetorii și gălăgia de acolo nu se pot compara cu liniștea de aici (de la biserica romano-catolică). Întreb dacă se poate intra, mi se răspunde că da, e deschis, intru în liniștea în care se fac repetiții cu un grup de copii pentru Crăciun, mă așez și resimt ceva din bucuria copiilor, a rugăciunilor adunate în vremuri în biserică, a apropierii de Divinitate...
De pe wikipedia vă redau câteva informații. La câțiva ani după înființarea parohiei romano-catolice din Câmpina (1899) inginerul petrolist german Anton Raky elaborează planurile bisericii și anexelor și cumpără terenul (1903). Construcția bisericii se face între 1904 și 1906. Începând cu 1936 biserica este gazdă și pentru greco-catolicii din parohia Câmpinei, Morenilor și Văii Prahovei care nu aveau biserică proprie în Câmpina. Biserica are stil romanic, cu pronaos, naos și prezbiteriu și înălțimea maximă din interior de zece metri. Impresionante sunt bârnele de lemn care susțin acoperișul pe interior! Are un turn cu clopot (cel mic de două tone din cele trei inițiale) și este acoperită cu tablă. Zidăria este din piatră din cariera de la Albești Muscel și ancadramentul ușilor și ferestrelor din piatră de la Rusciuk, Bulgaria. E greu să oscilezi între frumusețea statuilor, a vitraliilor și a bucuriei copiilor care se pregătesc pentru sceneta de Crăciun...
Mulțumesc în gând pentru cadoul acesta nesperat și ies cumva printre blocuri în bulevardul central Carol I. Mai observ ceva case, ceva simboluri (cum ar fi unul de pe colegiul național Nicolae Grigorescu), pe strada Mihai Eminescu ajung la BIG-ul mic (piață) de unde îmi iau niște gogoși faine și mă îndrept spre zona de sud spre autogară. La OMV cer indicații spre capela și biserica Hernea și sunt ghidat pe strada Schelelor spre parc. Pe strada Erupției (hm, numele astea vă sugerează ceva?) un localnic mă conduce spre parc după care trebuie să cobor la stânga. Interesante locuri, ce istorie or avea? Aflu imediat de la o doamnă, vis-a-vis de capela Hernea. Toată zona aparținea petroliștilor Hernea care s-au stabilit aici la început de secol și își făcuseră un conac. Acesta se întindea de la parc până la capătul aleii Parcului și până jos la DN. Când acesta a fost dărâmat, s-au luat cărămizi din conac de s-au construit casele gemene din zonă. Cert e că doamna mă ajută și îmi face intrarea la capelă. Fiind în paragină, stă în curte o femeie care are grijă de mulți câini. Un suflet mare și temător de autoritățile neînțelegătoare! Și ea care caută să păstreze și să întrețină vechea capelă unde a și fost la slujbe... Mulțumesc doamnei, povestesc cu femeia despre locuri și mă lasă să fac câteva poze. Ufff, ce se pierd monumentele istorice care apar pe internet ca simboluri ale Câmpinei...
Cu mulțumiri până peste poate marelui suflet paznic al capelei, primesc indicații să ies cel mai repede în bulevard, acum denumit Nicolae Bălcescu. Pe lângă Casa Tineretului merg la autogară de unde microbuzul mă duce până în centrul Pietricelei (13.15).
Urc un pic până după biserică și zic să merg tot pe poteci care știu că mă duc la Dilimoți. Trec printre căpițe, sar peste pârleazuri și probabil că sub fântâna de piatră urmez altă potecă decât cea de până acum. Aceea mă urca printre case la ulița ce iese la prietenii mei... Acum urmez poteca ce mă duce în curtea unei femei. Tocmai iese de la porci și intru cu ea în vorbă.
”Săru'mâna. Cred că m-am rătăcit. Vreau să ajung la Dilimoți. Sus la Maria Dilimoț cu muzeul...”
”Ieși pe aici pe uliță, faci stânga la ulița mare și apoi iarăși la stânga. Vezi că au o troiță mare în curte!”
”O știu, mulțumesc mult! Săru'mâna”
(spun asta cu atâta bucurie pentru mine și pentru ea mai ales fiindcă o mai întreabă și pe ea cineva de sănătate, acum când scriu am în minte imaginea ei puțin gârbovită care se bucură de pauza în care vorbește cu mine)
Îi urmez indicațiile și ies în ulița mare. La dreapta la o casă se aude un guițat. E vremea tăiatului porcilor și chiar nimeresc ”acasă” la tăiatul scroafei ălei mari. Am ajuns la fix ca să ajut și eu cu ceva.
Bine, după un prim pahar de țuică de bun venit. Cum ei se pricep la tăiat, pârlit, spălat și împărțit carnea, singurul ajutor pe care îl pot da este să torn apă caldă pe unde e cazul ca să curețe mai repede șoriciul de arsură. Tare îmi place, îmi aduce aminte de anii copilăriei... Parcă știu că atunci nu asistam eu la aranjatul porcului. Acum am parte din plin. Și acum și săptămâna viitoare când voi merge, invitat pe neașteptate de vară-mea la țară la tăiat de porc acolo... Ca și aici, toți verii de acolo nu știu cum să îmi facă pe plac. Doar a venit băiatul de la oraș... Cert e că până seara târziu muncesc toți frații la aranjat carnea și undeva înainte de miezul nopții picăm toți frânți. Săptămâna viitoare va fi mult mai frig acasă la Movileni unde îmi revăd cu drag rudele. Și ei mă revăd pe mine, nu mai sperau ei ca după mai bine de douăzeci de ani să mai calc în bătătura bunicilor!
Nu mă întrebați de ce duminică sunt în picioare înainte de ora 7.00. Bine că o parte din cei ai casei sunt de mult în picioare!
Mai povestim, mai facem câte ceva prin curte și cobor ceva mai devreme în centru la mașină. Sunt alegeri parlamentare și vreau să îmi exercit dreptul civil. Nu reușesc să conving pe nimeni din casă să meargă să voteze și ca urmare pornesc eu pe uliță cu multe mulțumiri și desaga plină! Mereu am plecat așa de la ei :D...
La școală întreb dacă pot vota, eu fiind din București.
”Aici pot vota doar cei care sunt cu domiciliul în circumscripția Ploiești”
”Bine, mulțumesc. Zi ușoară! Mă duc acasă să votez atunci”
”Ajungi până diseară :)!”
Cu microbuzul ajung în Câmpina și apoi pe străduțe (nu pe bulevardul principal) nimeresc pe strada Griviței la colegiul tehnic ”Constantin Istrati”. E și aici secție de votare, eu nu am dreptul să votez în Câmpina.
Cobor la gară și cu trenul ajung în București unde îmi exercit dreptul chiar la secția de care aparțin. Chiar cu prețul de a părea orgolios, le spun celor de la secție că am venit special de pe munte cu rucsacul ca să vin să votez în timp util! Știm cu toții ce semnificație au voturile astea, doar trebuie să respectăm munca celor care stau toată ziua în birourile secțiilor de votare. Nu este o muncă grea, doar că e solicitantă psihic, mai ales în ultimele ore la numărarea voturilor când toată lumea este obosită. Spun din proprie experiență...
Una peste alta, uite câte lucruri faine se pot întâmpla prin locuri despre care spunem că ne sunt cunoscute...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu