De ceva vreme colegii de la ”Floarea de Colț” București au anunțat că merg sâmbătă cu un autocar în Ciucaș pentru rhodo (organizatoarea e Artemiza). În ultima clipă mi se confirmă un loc în autocar și iată-mă, într-un imens grup de 50 de oameni, din nou pe potecile Ciucașului.
Pe drum se stabilesc mai multe rute, unele doar pentru rhododendron, altele pentru cei care vor să vadă și spectacolul împietrit al Ciucașului. Majoritatea monumentelor naturale sunt pe culmea Bratocea pe marcajul BR (pe care, anticipez, îl vom urma până în șaua Gropșoare). Mă trezesc că în autocar mi se dă responsabilitatea celui de-al treilea grup, pe traseul cel mai lung. Primul grup a urcat direct pe Zăganu spre Gropșoare și apoi coborâre pe la cabana Muntele Roșu și valea Gropșoare la autocar. Al doilea grup a mers pe valea Berii spre Muntele Roșu, ceva plimbare în sus spre vârful omonim și iarăși la autocar. Eu, ”ghidul” celui de-al treilea grup, mă trezesc cu 20 de colegi pe care trebuie să îi îndrum din pasul Bratocea pe culmea omonimă spre șaua Tigăilor, apoi pe vârful Ciucaș. Singurul lucru stabilit este ora 17.50 de întoarcerea la autocar.
Pas cu pas, metru cu metru, poveste cu poveste, rouă pe frunze, câteva flori de rhodo aproape de potecă, întâlnire cu alte grupuri, exemplificare a fiecărei formațiuni stâncoase cu explicații (pe cât posibil), nori mai mult sau mai puțin fotogenici... Văd traseul marcat cu TG spre Babarunca și îmi propun ca într-o tură următoare să cobor pe el! Toate elementele de mai devreme ne duc în șaua Tigăilor/Țigăilor unde, la scurta pauză de masă (5-10 minute) mă întâlnesc cu câțiva prieteni, ”concurenți” la trofeul ”Cocoșul de munte” din cadrul concursului Ștafeta Munților. Faine revederi și urări de traseu ușor mai departe! După ultimele vederi spre est spre Tesla, Turnul lui Goliat și Ciobanul cu Oile, ne adunăm și pornim spre vârful care se anunță tot mai în nori.
Sus pe vârful Ciucaș e mare înghesuială fiindcă e punct de control al concursului. Recunosc câțiva prieteni și ne bucurăm de revedere. Nu stăm decât câteva minute și pornim la vale spre Babe și cabana/hotelul Ciucaș. E tare ceață și trebuie să stăm grupați, la grup așa de mare nu vreau să am surprize! Începe ploaia urâtă, punem pe noi pelerine și fâșuri de ploaie și tot mergem la vale. La al doilea vâlcel plin de apă care se scurge la vale, trei dintre colegi coboară pe marcaj pe vâlcel și restul mergem pe o potecă în față. Știu că se poate și pe aici, nu mai știu exact ce pași avem de trecut. Cei mai tineri din grup coboară ca niște capre negre până la poteca marcată, eu stau în spatele grupului pentru siguranță și ajutor pentru cine are nevoie. Trecem o treaptă de stâncă, coborâm pe un vâlcel stâncos și sinuos și ieșim cu toții la marcaj. Din spatele nostru vin și câțiva arbitri de la concurs, plouați ca și noi. Continuăm până în șaua de după Tigăile/Țigăile Mari observând spectacolul aburilor ce ies din panta înierbată după ploaie...
Stabilim că facem o pauză la cabană/hotel și vom sta cu 5 minute mai mult decât sfertul de oră stabilit. Doi din grup anunță că vor coborî pe drumul auto până la fântâna Ioan Nicolae și apoi urcă până la cabana Muntele Roșu. Mi-au spus că la 16.30 încep coborârea pe PA (valea Gropșoare) ca să ajungă la timp la autocar.
Noi avem 3 ore, timp suficient să ajungem până la Răscruce și apoi să coborâm pe Muntele Roșu până la cabana omonimă și apoi la vale la autocar! Doar pentru rhododendronul de pe Muntele Roșu venisem!
Urcăm pe BR pe muntele Chirușca și pe la peretele înclinat încep să vină iarăși norii peste noi. Sperăm să ne ajute vremea.
Regrupăm în șaua Chirușca (unde lăsăm la stânga marcajele BA și CA), urcăm până în șaua Gropșoare, cu grijă fiindcă o colegă simte ceva dureri în picior... Un coleg mă întreabă de ce variante de coborâre avem. Cea mai scurtă e o variantă nemarcată pe valea Gropșoare! Știu că de mult era potecă pe aici... Mergem încet cu toții în șaua Gropșoare unde lăsăm BR în față. Noi facem 90 de grade la dreapta pe CR spre Răscruce după o foarte scurtă pauză. Vremea se strică, în sus intrăm în ceață și mergem cât mai regrupat posibil. Știu și înțeleg iritarea unor colegi: mai urcăm mult că parcă trebuia să coborâm! În astfel de condiții este cel mai ușor să dai vina pe conducătorul de grup pentru vremea păcătoasă pe care trebuie să o suporți. Când de fapt și el trece exact prin aceeași vreme și în plus are responsabilitatea tuturor din grup. Prin vreme păcătoasă trebuie să înțelegeți în momentul ăsta ceață deasă, ploaie cu piatră și vânt puternic!
Ținem aproape (caut să îi văd prin ceață pe toți din grup), ajungem la Răscruce și de aici cotim la dreapta pe TR. Nu se vede nimic, vremea nu dă semne de reparat! Coborâm prin ploaie, de câteva ori auzim și tunete undeva în spatele nostru, în foarte scurt timp suntem uzi cu totul și nu avem altă soluție decât să mergem. Pe aici ar fi trebuit să vedem rhododendron de la care vine și numele vârfului Muntele Roșu pe care îl depășim. Nimic, nimic! Bine că la vremea asta nici nu mai stăm să ne uităm de rhodo. Grăbim pasul cât se poate la vale. Pe curba de nivel dinainte de vechea stație meteo e un mare noroi pe potecă, depășim o pereche cu copil cu umbrele (!) și ne oprim la regrupare înainte de ultima coborâre prin pădure la Muntele Roșu. Tot plouă, plouă și trebuie să ne așteptăm colegii. Când îi vedem pe ultimii, pornim încet la vale spre Muntele Roșu. Cu toată oboseala și rezistența la vreme păcătoasă, ajungem la Muntele Roșu la drumul de Silva la 17.30. Clar nu mai putem ajunge în 20 de minute la autocar! O sun pe Artemiza (ca ”responsabil” de grup), îmi iau reproșurile cu întârzierea și motivez că nu aveam cum coborî mai repede. Pe vreme bună clar puteam să ajungem la timp!
Pornim pe PA în jos prin pădure spre valea Gropșoare, avem de mers pe drumul forestier plin de noroaie (evităm uneori pe lângă drum), trecem de niște mașini 4x4 ale căror șoferi erau fericiți că au doar puțin de lucru și tras mașinile prin noroi, primii coborâm la drumul forestier din vale și așteptăm să se adune toți 19. Poate am greșit puțin că ne-am distanțat prin pădure, dar aici nu mai văd aceleași pericole din zona expusă! Primesc și aici niște reproșuri și nu am ce le face. Dacă fiecare și-a asumat că merge pe munte, se poate aștepta și la zone cu noroi și de mers cu atenție mărită! Cu grupul întregit (excepție cei doi care ajunseseră la autocar), mergem prin Poiana Mare și pe drumul forestier pe valea Gropșoare. Artemiza ne iese supărată în întâmpinare și ne muștruluiește pe toți. Nu ni se pare corect, chiar dacă am întârziat cu circa 30 de minute, mai ales în condițiile neprevăzute. În fine, la asfalt ne așteptau colegii cu autocarul, stingem puțin din tensiune și mergem pe drumul cunoscut, cu o scurtă oprire în Ploiești, spre casă!
PS: Știu că descrierile neînțelegerilor nu le sting pe acestea și vă rog să înțelegeți că e doar un punct de vedere personal! Ca de altfel tot ce scriu eu aici pe blog, caut sa dau date cât mai exacte și subiectivitatea tot rămâne! Poate citind și altă părere, fiecare poate realiza partea lui de greșeală. Aici și eu am greșit puțin că am estimat timpii prea rapizi. Eu aș fi mers mult mai repede, probabil în două ore în loc de trei estimate și trei și jumătate făcute pe ultimul segment, de la cabana Ciucaș! Eu cred că, ținând cont de condițiile meteo, se poate accepta întârzierea (chiar dacă asta înseamnă ceva tensiune cu șoferul). Viața și sănătatea colegilor este mai importantă decât niște amărâți de bani dați de întârziere. Rigiditatea timpilor pe munte se poate respecta doar când mergi cu oameni de nivelul tău ca mers, altfel trebuie să înțelegem că într-un grup mare e inevitabil să mai apară întârzieri și neînțelegeri, ritmuri diferite de mers etc. Cert e că grupul nostru s-a simțit foarte bine și cred că vom mai merge și în alte ture!
