Sunt într-o delegație de la serviciu pentru două zile într-un loc nou, Cugir... Un oraș în care nu am mai fost... Nu era musai să și explorez, dar am căutat cam ce se poate vedea pe aici și, fiindcă ni s-a terminat ziua de lucru și mai am vreo trei ore de lumină, plec la plimbare prin oraș... Întreb un coleg cum ajung la obiectivele căutate și iată-mă la drum...
Din centru ajung pe strada Victoriei la stadionul Metalurgistul, trec prin piața ”Consiliul Europei” din fața primăriei (de-ar fi soare, și florile ar fi mai vesele!) și pe Valea Viilor ies cumva în strada Ion Creangă. Primisem indicații că pe aici ajung la dealul Cetății...
Îi spune așa fiindcă aici a fost începând din epoca bronzului o fortificație de pământ și lemn care a fost întărită cu valuri de pământ până în sec I d. Hr. Întreb oamenii și îmi indică exact drumul pe care urc spre crucea de pe dealul Cetății. Câteva momente de ”supraveghere” a orașului și pornesc în explorarea dealului spre zidurile de piatră... Aici sunt locuri din care cu siguranță se putea controla o zonă întinsă de la marginea munților Orăștiei... Pe la valea cu pereți stâncoși începe să plouă mărunt... Dacă tot am plecat, merg mai departe. ce-mi poate face o ploaie?
Peste deal cobor prin pădurea de pin la strada Nicolae Copernic și chiar plouă sănătos. Ei și? La indicațiile unui localnic cobor la stânga spre oraș, fac dreapta pe strada ”21 decembrie 1989” până la Podul Roșu. Doar trec pe el peste linia de tren și apa Cugirului, mă întorc și prin fața fabricii de fier și oțel (inaugurată în 1799!) fac dreapta pe valea și strada Râul Mic. Abia ieșiseră oamenii de la muncă sau de la slujbă... Întreb doi localnici și îmi arată poteca spre Turnul de Apă.
Printr-o turmă de capre (a mai mare e tare curioasă și vine e o mângâi puțin pe cap) urc la Turnul de Apă refăcut de curând. E închis și foarte estetic pe dealul dintre Râul mare și Râul Mic (Cugirul are denumirea Râul Mare mai sus de Podul Roșu)... Îmi găsesc drumul de cobor pe strada Aurel Vlaicu înapoi în oraș la poarta fabricii și în jos spre centru printre biserici.
La un giratoriu găsesc o scuptură interesantă la un centru de monumente funerare și o casă în formă de castel... Ceva mai departe două porți mari de lemn cu embleme cu chip uman deasupra... Pe stânga las capela Sfântul Gheorghe cu cimitir în jurul ei, pe dreapta dau de monumentul ridicat de parohia greco-catolică și restaurat de Composesoratul Grăniceresc Cugir... Intru puțin în curtea bisericii Sfântul Nicolae pe lângă un monument dedicat eroilor, o rugăciune către sfântul Nicolae și un monument dedicat luptătorilor anticomuniști, ajung la calea ferată și înapoi în piața Consiliul Europei. Trec pe lângă Casa Cugireană și pe străzile Ion Creangă și Constructorilor ajung la un centru de magazine și la catedrala ”Adormirea Maicii Domnului”. E o clădire nouă construită după 1989 cu ceva activitate parohială (citesc de exemplu anunțuri de trasee religioase prin țară sau de o invitație la un documentar - ratat fiindcă a fost cu câteva ore mai devreme - despre suferințele românilor din Basarabia deportați în Siberia cu titlul ”Să nu ne răzbunați!”). În final, cu un iaurt din Lechința în mână, vă redau două texte găsite pe icoane exterioare ale catedralei și apoi câteva poze (al doilea este tipic ortodox, de supunere, în alte credințe chiar bucuria râsului este o cunoaștere a Divinității - mă gândesc la statuia lui Buddha râzând):
”Frate, învață-ți inima să facă ceea ce învață sufletul tău” (Sf. Pimen)
”Îndrăzneala amestecată cu râsul surpă cu înlesnire sufletul” (Sf. Efrem Sirul)
În total circuitul prin ploaie s-a lungit la trei ore și încă nu s-a întunecat. Timp de un duș, iaurtul amintit și somn de voie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu