Niște prieteni (Adrian și Mihaela Gâz) cu care m-am revăzut de curând pleacă în week-end la un camping la Durankulak (asta e la bulgari, descriu imediat drumul). Mă invită să merg cu ei și le spun că nu voi sta în camping, ci pe plaja pustie cu cortul și cu mâncarea din traistă... Bine! Mă ajută foarte mult cu drumul cu alți prieteni de-ai lor cu mașina...
Vineri seara plecăm 5 în mașină cam pe la 19.30 din București. Aproape toată autostrada o parcurgem pe ploaie și chiar și în Vama Veche tot plouă. Aici eu convenisem cu colegii să cobor și să urce Mihaela (venise de o săptămână în Vamă și stabiliseră așa cu mașina). Le mulțumesc pentru drum și văd eu cum ajung până mâine la Durankulak. Eu de altfel îmi făcusem și planul de a merge cu trenul sâmbătă dimineață până în Mangalia, apoi microbuz până în Vamă și mai departe cu ce o fi. La întoarcere am același plan de rezervă cu tren la 18.15 din Mangalia!
Cam pe la 23.00 colegii pleacă spre Durankulak, eu îmi potolesc durerea de măsea cu un shot la prietenii de la Pura Vida și apoi foamea cu o porție dublă de cartofi prăjiți... Se oprește ploaia, îi mulțumesc lui Tudor că îmi păstrase un loc în caz că vreau să rămân și cu câteva minute înainte de miezul nopții pornesc la drum spre bulgari. Am circa 10 kilometri de mers pe jos pe șosea, circa șase pe drumul național și apoi patru până la mare. Lumină până la graniță... Polițiștii de frontieră se uită un pic ciudat la cel care trece granița pe jos doar cu ranița în spate spre primul camping (le dau cartea de identitate pentru verificare și e în regulă)... La bulgari e întuneric pe stradă și nu simt nevoia unei lumini suplimentare... E prea frumoasă noaptea cu nori jucându-se pe cer... Fac o oră și 45 de minute până la intrarea în campingul Cosmos. Până aici mersesem pe drumul principal și apoi la stânga pe primul drum asfaltat... La stânga e campingul Progres... Am ajuns la mareeeee... Pun cortul pe plaja luminată și cam pe la 2.00 mă bag la somn...
Dimineață colegii se trezesc mai greu (doar au venit pentru relaxare), savurează o cafea, o salată sau o omletă și mult după miezul zilei se așează la plajă. Eu deja îmi luasem porția de plajă matinală (chiar am fost personajul ”rebel” al obiectivului unor fotografi de natură veniți pentru păsările de pe lacul Durankulak, rezervație naturală) și plec la plimbare. Mă întâlnesc la canapele cu Adi și Mihaela și vor să meargă la un cap împădurit și faleză. Merg și eu cu voi? Haide! Și uite așa ne facem de o plimbare de 6 kilometri și ceva dus plus încă atât întors pe plajă, eu mă aleg cu prăjeală și un pic de insolație pe mare parte din corp (m-am dat eu mare că nu pățesc nimic; uite, Cezare, ce pățești; acum sunt foarte ok și chiar mă cojesc!) fiindcă merg gol până la mijloc la dus și cu tricou la întors. Vă las să vă delectați cu pozele și apoi mai povestesc puțin...
Tăcere naturală...
Follow
Înainte, înapoi... apă, urme...
Valuri, valuri
Trigonometrie
Spuma mării
Munte, mare
Durankulașko ezero
Răcoare
Nimeni
Vuiet efemer
UE
Windows
Stea de uscăciune
Mal mic
Fire de aer
La întoarcere facem și o baie în mare că nu se putea fără... Seara trag cortina pe la 21.00 încins în sacul de dormit cu nisip peste tot și abia dimineață pe la 5 și ceva mă trezesc pentru răsărit...
Îmi umplu ziua cu lecturi din Eliade, mâncat de cireșe pietroase și prânz cu Adrian și Mihaela în camping și spre seară pornim spre București cu două mașini, cu o oprire în Vamă pentru câte o clătită specială (circa 21.00)...
Mulțumiri prietenilor pentru drum și pentru companie (mai mult ei pentru mine decât eu pentru ei :D). Deocamdată pofta de mare e calmată pe vara asta... Poate o mai fi ceva în nordul litoralului mai spre toamnă...
Melodia de final
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu