Bună dimineața, Chamonix! După un somn cald e cu totul alt tonus! Și când ieși pe balcon, vezi în față Aiguilles Rouges și în stânga în colțul balconului Mont Blanc-ul, automat se face ziua bună!
Și cheful de plimbare e mare de tot! Alexandra căutase variante de trekking în ghid și a găsit câteva atractive. Ideea turelor e să fie ture în circuit cu peisaje cât mai interesante. Astea se pot intui doar din puținele poze din ghid. Mie personal orice traseu din zonă mi se pare interesant :D! Îmi arată propunerile de trasee, le analizez un pic și optăm astăzi să mergem pe Aiguillette des Posettes (2201m). E un deal ;) din valea Chamonix! Ieșim pe balcon pentru micul dejun și parcă am fi într-un veritabil concediu de relaxare. Mâncăm fără grabă (cum de fapt e și normal), ne strângem bagajele și coborâm la mașină chiar în jurul orei când trebuie să eliberăm camera.
Cu mașina pornim spre parcarea de unde începe traseul. Pentru asta din Chamonix ieșim spre Valorcine/Martigny, după trei serpentine trecem de Tre le Champ, apoi de Auberge la Boeme și abia după aceasta ajungem într-o mică parcare. Ca orientare pe partea dreaptă a drumului sunt câteva case de piatră și o mică bisericuță cu o madonă albă la geamul acoperișului. Parcarea mare despre care se spune în ghid este de fapt după încă o curbă la dreapta. Noi abia ce găsim un loc pentru mașină și până fac Alexandra și Cristi rucsacul (nu veniseră cu rucsaci de tură și ca urmare au luat la ei doar unul din rucsacii mari pe jumătate gol), eu cercetez locurile să văd exact pe unde începe traseul nostru. Umblu pe niște drumuri printre case de lemn și când mă întorc la mașină, colegii sunt gata și identificasră și ei (ca și mine) intrarea în traseu. Este poteca care pornește în dreapta pe lângă casa cu madonă!
Prima parte a drumului urcă în serpentine prin pădure. Sunt marcaje puține și nu ai cum să te rătăcești, poteca e prea clară. La intersecții sunt indicatoare spre toate direcțiile și foarte rar pe traseu mai vezi câte un marcaj. Poteca este foarte frumoasă și relaxantă prin pădure. Umbra copacilor e o binefacere. Parcă te îmbrățișează și te primesc între ei la fiecare pas. Urcăm serpentină cu serpentină, dăm de tufe de afini cu multe bobițe gustoase din ce în ce mai mari, Cristi găsește și frăguțe și le împarte cu Alexandra (foarte fain și romantic)... E o plăcere drumul! După vreo 40 de minute ieșim la un luminiș. Două săgeți și indicațiile ghidului ne lămuresc că spre vârf trebuie să mergem la stânga.
Urcăm câteva zeci de metri și ajungem la o platforma de stâncă. Pauză de poze și masă! Căci afinele sunt din ce în ce mai multe! Câteodată ni se arată din nori Mont Blanc-ul și Aiguille du Midi, altă dată ni se arată masivul Mont Dolent-Aiguille Verte și mai mereu vedem domeniul schiabil Les Grandes Montets și ghețatul Argentiere cu urmele lui de eroziune glaciară. Jos este localitatea La Vormaine și în stânga vedem și ghețarul Du Tour. În dreapta noastră e masivul Aiguilles Rouges pe care merge varianta TMB parcursă de Cristi și Alexandra acum doi ani. Sunt niște serpentine superbe în coborâre spre Vallorcine! Cotim la dreapta și începem să urcăm pe culme. Poteca este ba lină, ba abruptă, trece în serpentine printre mici lacuri, ne mai dă câteva afine, ne mai dă elan sau câte o adiere care ne face să mai punem un polar pe noi... Și urcăm, și urcăm! La un moment dat văd niște clopoței albi foarte faini. Chiar le spun turiștilor care coboră de pe vârf că la noi în țară cei albaștri-violeți sunt obișnuiți, cei albi sunt mai rari! Eu ajung să merg cu câteva minute în fața colegilor și tot ne înșeală muntele. Mereu pare să fie câte un vârf care apoi ne arată altul și altul. Mă gândesc la vârfurile Crăiesei sau la înșelătoarele vârfuri dintre Ferestrele Sâmbetei și refugiul Viștea... Și tot așa urcăm până la platforma vârfului. Punctul cel mai înalt este marcat de o bornă topometrică lângă ne facem niște poze selfie care mai de care.
Cam bate vântul și Alexandra vrea să se adăpostească undeva ferit și să mănânce ceva. Caută un loc ferit și eu mă duc până la crucea care domină sub vârf spre Vallorcine. E o cruce făcută integral din lemn cu Iisus sculptat pe ea. Finuță, nu ca imensitățile de prin alte părți! Aici chiar simți divinitatea și iubirea pe care o are pentru frumosul nostru Pământ. De-ar ști cât mai mulți oameni să exprime divinitatea din ei prin iubirea față de tot ce e în jur!
Vin la colegi și le povestesc cu încântare despre crucea asta. Ar fi mers și ei... Mănânc și eu ceva rapid, beau niște apă și pornim la drum. Nu de alta, dar pe Alexandra o cam luase frigul și pornise înainte. Îi musai să fac o poză la săgețile care marchează vârful, chiar de îs mai jos de punctul maxim :D!
Începem coborârea ca să scăpăm de vânt. E o coborâre plăcută și lejeră pe culme. Din loc în loc mă opresc să mai mănânc câte o afină sau să mai pozez câte un mic lac. În față se vede larga Col des Posettes după care vedem Col de Balme. Mai departe ar fi Croix de Fer (Crucea de Fier) până unde am avea câteva ore dus-întors. Cam pe acolo e granița cu Elveția! Renunțăm la ocolișul ăsta și în șa (Col de Posettes) colegii mă așteaptă fiindcă vreau să fac un mic filmuleț panoramic cu gândul la tata. Să nu uit de imensul stâlp indicator care cel mai probabil e util iarna! Știu că mai sunt așa stâlpi în multe zone, dar stâlpul îmi aduce aminte de traseul de iarnă spre Musala Vrah (vârful cel mai înalt din Bulgaria și din peninsula balcanică). În șa chiar nu putem sta fiindcă e un grup tare gălăgios. Așa că pornim la stânga spre gondola care coboară în Vallorcine. Capătul ei se află la 1938 metri în punctul Le Plan a l'Ega.
Continuăm 10 minute pe drumul forestier (care ocolește într-o serpentină largă partea de sus a pârtiei) și ajungem la o altă intersecție marcată. De aici ar fi o ieșire din traseu de 20 de minute până la Belle Place. Poate altă dată! Lângă stâlpul indicator mă fascinează pentru câteva clipe o fisură orizontală dintr-un perete care s-a închis cu calcar. Nu pare cine știe ce, dar sângele de naturalist/parțial geolog trebuie să simtă cu palma formele astea speciale!
Cotim la stânga pe drum și după niște scurte serpentine mai jos drumul principal cotește la dreapta. Avem un stâlp indicator care ne duce spre Le Buet la stânga pe un vechi drum acum parțial acoperit de iarbă. Chiar e o plimbare lejeră și frumoasă pe o brână deasupra orașului Vallorcine! Câteva serpentine, multe afine și zmeură, o curbă mai mare la stânga și ajungem la un alt stâlp indicator denumit Les Issirs aflat la 1430 metri altitudine. În jos trebuie să continuăm spre Les Mayens, Le Buet și Col des Montets și în dreapta am ajunge spre satul Vallorcine. Coborâm pe aceeași potecă plăcută până la Les Mayens (1320m) unde trecem peste un podeț de lemn la marginea caselor. La prima casă un leneș de câine se uită tare blajin la noi și nu schițează nici un gest.
Cotim la stânga pe drum și curând peste un alt podeț de lemn intrăm în pădure. Nu se cuvine să mergem pe asfalt! O perioadă urcăm prin pădure, apoi pe malul drept al unei mini-văi cu cascade mărunte, trecem o zonă de pajiște cu ceva copaci ici-colo sau cu poteci printre tufe înalte de jnepeni și urcăm spre asfalt puțin înainte de Col des Montets (1461 metri). Câte o poză selfie pentru istoria personală și lăsăm pe stânga parcarea mare pentru a intra câteva minute în cabana muzeu a rezervației naturale Aiguilles Rouges.
E intrarea gratuită, poți admira colecții de roci sau de animale împăiate, poți admira hărți tridimensionale ale masivului Mont Blanc și ale zonelor învecinate, poți vedea un film despre marmote rulat continuu (la fel ca cel de la Aiguille du Midi unde voi ajunge peste două zile), poți cumpăra diverse amintiri. Eu de exemplu mi-am cumpărat o mini-hartă a traseelor din zonă, un pachet de cărți de joc și câteva vederi. Cine știe cui i le voi dărui sau ce amintiri îmi vor provoca peste zeci de ani! Chiar și pe balconul cabanei buchetele colorate de flori te îndeamnă să mai stai puțin (așa cum spune cântecul "mai rămâi puțin, de ce/ ai uitat ceva sau poate/vrei să-mi spui pentru ce/ai să lași în urmă toate")!
De aici continuăm prin mini-grădina botanică "Sentier de decouverte" care ne duce prin bogăția floristică a zonei alpine chiar până la parcarea mare de unde a început traseul nostru.
Pe șosea mergem la mașină și de aici la Monica în Argentiere. Ea ne ajută cu un telefon la campingul Les Arolles din Chamonix. E mai ușor să se înțeleagă cu ei în franceză decât cu noi în engleză. Cred că aș fi putut încerca și eu să vorbesc în franceză, dar avem un mare ajutor în Monica! Mergem la camping și ne instalăm corturile în locul rezervat pentru noi. Aici aveți prețurile ca să vă faceți idee!
Seara mergem cu Monica în centru la masă. Știe un local care ne va place mult de tot. Este vorba despre "La Tablee" al cărui proprietar e dintr-o familie cu patru frați. Toți au pornit inițial afacerea și acum a rămas doar el. Pereții restaurantului din lemn au pe ei tot felul de scule tradiționale aranjate cu mult gust. De altfel la francezi nici nu s-ar putea altfel! Fiindcă Monica e "ghid culinar", o întrebăm cam ce am putea mânca în stil savoyard. Ne recomandă cam ce ar fi specific și eu îmi aleg mâncare ceva mai "cunoscută": supă de ceapă, Tartiflette, un desert tradițional Faisselle aux Myrtilles și o bere la jumătate de litru. Pe Alexandra a bucurat-o nespus crema de ciocolată Mousse au Chocolat Maison. Fiecare din cele trei feluri comandate de mine are ceva special care m-a încântat. Supa de ceapă aparent obișnuită are un strat gratinat de brânză Beaufort și Compte la suprafață. Chiar dacă e fierbinte, e mai mult decât foarte bună! Tartiflette (Alexandra testase asta cu altă ocazie) m-a dat gata. Aș putea spune că sunt niște cartofi la cuptor doar așa ca să aveți cu ce compara. Dar asta e unic. Cu un castronel de lut destul de mic m-am luptat ceva vreme :D! Cartofi, brânză Reblochon, ceapă, șuncă (bacon îi zice, dar prefer termenul românesc și o cremă specială). Și budinca cu afine... O spendoare și scăldare a papilelor gustative! V-am făcut poftă? Și mie îmi plouă-n gură când scriu despre astea :D! Uite aici meniul! De fapt primul lucru care m-a dat gata a fost berea. O jumătate de litru adus într-un pahar cu picior alături de vinul colegilor. Parcă nu ne-am mai lăsa duși de aici, așa de frumos este! Mai ales că începe să și plouă afară. Plătim cu un mic comision pentru servire și Monica se oferă să ne ducă cu mașina până la camping. Mergem la mașină și apoi la camping. Îi mulțumim Monicăi și rămânem să ne întâlnim mâine. Îi aranjase Alexandrei un zbor cu parapanta cu campioana mondială Sandie Cochepain și o urcare la Aiguille du Midi în cursul dimineții următoare. Noi ne vom face alte planuri matinale și apoi vom pleca împreună în altă tură la fel (sau poate mai frumoasă) decât cea de azi. Veți vedea în câteva zile despre ce e vorba :D!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu