Traversând Ciucașul de la sud la nord 22-23.03.2014
Colegi de tură: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu
Planul de-acasă ca de multe ori nu se potrivește cu cel din târg. Inițial plănuisem să mergem pe Bratocea și Mâna Dracului cu întoarcere prin Poiana Teslei și Muntele ne-a arătat că încă nu se poate. E abia mijlocul lui martie!
Ne întâlnim sâmbătă dimineață în autogara IDM ca să prindem microbuzul de 6.30 spre Cheia. Cu somn de voie ajungem la 9.00 în Cheia pregătiți de drum.
În Cheia în loc să intram pe la hotelul Zăganu așa cum era plănuit inițial (e o săgeată foarte puțin vizibilă), mergem până la capătul asfaltului unde întoarce microbuzul și lăsăm în dreapta BG spre Muntele Roșu. După prima serpentină a drumului forestier ieșim din drumul forestier la stânga, coborâm spre un pârâu pe care îl ocolim pe la obârșie și urcăm pe partea cealaltă pe BA/CA până la DN1A. Tare nu îmi place să mergem pe asfalt, dar nu avem ce face. Pe aici e marcajul turistic! Pe șosea trecem pe deasupra Cheilor Cheiței și continuăm până la drumul forestier Babeș (unde vorbim cu un jandarm postat pentru Raliul Brașovului). Pe drum urcăm până ce începe să coboare spre valea omonimă. Ilinca rămâne la intersecție să se odihnească (nu a dormit în microbuz și azi-noapte) și eu parcurg dus-întors Cheile Babeșului și ale Cheiței (TA) până la hotelul Zăganu într-o oră și 30 de minute. Îmi place tare mult poteca asta și cred că aș fi în stare să o parcurg de fiecare dată când merg în Ciucaș. Singurul loc care merită atenție mărită (de altfel tot traseul merită atenție!) este stânca ce trebuie ocolită în aval de intersecția văii Cheiței cu valea pârâului Babeș!
Revin la Ilinca și urcăm amândoi prin pădure spre DN1A. Primul urcuș constant și plăcut prin pădure ne duce la șosea destul de repede.
Mergem pe șosea la stânga câteva sute de metri, intrăm pe stânga asfaltului prin pădure printre cei care stăteau acolo să admire mașinile de la Raliul Brașovului care treceau pe acolo cu viteză mare. Ajungem într-o curbă strânsă unde admirăm câteva mașini și reușim să parcurgem două serpentine strânse între mașini.
Intrăm iarăși în pădure pe partea stânga a asfaltului, urcăm peste o gâlmă și ieșim vreo 300 de metri înainte de pasul Bratocea. Înainte de pas un polițai ne apostrofează că mergem pe marginea șoselei (pe unde e marcajul!) și că suntem inconștienți (vin mașinile de la raliu cu viteză). Parcă am fi doi aerieni care nu știu să se ferească de un pericol iminent! Le așteptăm acceptul să trecem soseaua și de aici suntem doar noi și Muntele. Rămăsesem doar cu un cățel din mulții care au plecat cu noi din Cheia (o cățelușă a rămas în Cheia după coborârea prin Cheile Cheiței si restul au renunțat la ultimele case), cățel care nu s-a lăsat întors de nici un grup.
Începem urcușul pe culmea Bratocei. După câteva mici curbe ajungem în poiana Bratocei, trcem pe lângă stână și apoi pe drumul auto ajungem la stația de emisie radio-TV și după o mică pauză pornim la urcat panta dintre pini pitici (adică nu de zeci de metri, ci doar de cel mult zece metri!) și terminăm cu curba de nivel de sub Colții Bratocei. Pe poteca marcată urcăm pe două serpentine în muchia principală și de aici urmăm poteca marcată clar cu stâlpi pe lânga vârful Bratocei. După vârful Bratocea dăm de niște limbi de zăpadă sau de gheață pe care le traversăm cu mare tact și atenție! Trecem peste culmea Tigăilor Mici și ajungem în jurul orei 15.00 în Șaua Tigăilor.
La apus vorbisem cu o angajată de la cabană despre traseul ce-l doream ziua următoare (spre nord nimeni nu știe nimic de starea marcajelor), luasem apă de la cabană și montasem cortul. Un angajat al Salvamont Cheia îmi spusese vineri că se poate coborî fără probleme pe Dălghiu! Curcubeul orizontal de la apus e foarte fain. Nu avem timp prea mult de admirat! Până la 20.15 mâncăm de seară, aranjăm totul în mica căsuță galbenă și la somn. Cățelul doarme afară lângă cort și îi dau oasele de la macroul afumat ce-mi umpluse cu miros punga de mâncare:D.
Dimineață pe la 7.30 ne trezim, nu ne grăbim prea mult, mâncăm câte ceva, mai lăsăm cortul la uscat și la 9.00 suntem gata de plecare. Luăm apă pentru drum, schimb câteva vorbe cu un amic bucureștean Ion ("nume de slugă" după părerea lui și "sfânt" după părerea mea) și pornim pe CA/BA/CR/BR spre șaua Chirușca. E zăpadă pâna la glezne prin pădure!
În șaua Chirușca dispare CR în față spre șaua Gropșoare și pe celelalte trei marcaje mergem până în poiana unde e izvorul Hoțului (parțial sub zăpadă). Ilinca vrea să stea puțin să moțăie, îmi las rucsacul, văd un marcaj BR în sus și urc pe el singur. Ajung la mijlocul culmii ce leagă Curmătura Stânii de Șaua Gropșoare, urc la dreapta până în șaua Gropșoare (TR) pe lângă pete înghețate de zăpadă, la întoarcere schimb câteva vorbe cu un montaniard în traversare (Nehoiașu-Valea Prahovei-culoarul Rucăr-Bran) și cobor până în Curmătura Stânei.
Pe marcaje (BR/BA/CA) revin la Ilinca lângă izvorul Hoțului. Partea de jos a poienii este foarte faină și ne vom bucura amândoi de ea câteva minute mai încolo la coborâre. Coborâm până la intersecție (pe unde am venit eu), lăsăm BA/BR și începem ocolirea vârfului de la nord de Curmătura Stânei (nu am găsit numele lui, nu este Albele/Albiile!) pe curbă de nivel.
După vârf e o mare defrișare/plantație de puiet de conifere prin care coborăm pe forestier căutând vechi semne la stănga noastră. Aproape de izvorul Lăptișorului găsesc un marcaj sters ce coboară direct pe panta prin tufișuri. Continuăm pe el (nu mai sunt alte marcaje pe toată panta) și abia deasupra unei ruperi de pantă deasupra cabanei Pirușca mai întâi intuiesc poteca la stânga și apoi dau de marcaje (spre pârâul Laptelui). La cabană facem pauza de 10 minute de hidratare și odihnă.
Facem dreapta în aval pe drum pe valea Strâmbului (denumire care vine de la sinuozitățile apei) pentru vreo jumătate de oră și dispar semnele. Dau semnal de întoarcere pe la stâna pe lângă care trecusem (teoretic pe deasupra ei sunt marcajele).
Fără marcaje urcăm până la 1100m, mergem pe curbă de nivel cu atenție la GPS și dăm de poiana deasupra căreia străjuiește Piatra Mitocului.
Avem 2 marcaje aici (pe copaci) care ne indică să coborâm pe lângă pădure. Așa e și în harta fotografiată de la montaniardul de sub Gropșoare! Tot pe lângă pădure coborâm pe culmea lejeră și cu vreo doi kilometri înainte de valea Strâmbului niște localnici cu căruța ne ajută cu rucsacii (în căruță). În valea Strâmbului urcăm toți în căruță, cățelul nostru e după noi și tare vrem să se întoarcă (ei nu îl pot lua la ei). La un galop al iepei rămâne în urmă și mă uit la el în urmă cu gândul că își găsește adăpost la păstrăvaria din apropiere. Și aș fi vrut sa îi dau un pateu la despărțire...
Mergem cu ajutorul nesperat până la primele case (cam 4 kilometri), încă vreo 800 de metri pe strada Pârâului Strâmbului până în centru (întâlnire cu CR din Dălghiu) și puțin după stația hidrometrică ne ia o tipă localnică la ocazie. Ieșise la plimbare fără țintă cu mașina. Convenim la bani și ne duce până la Brașov dintr-o poveste în alta (lucrează la pensiunea Bastion din centrul Vămii Buzăului - aflata în clădirea vechii Vămi). Masa rapidă la "Pipiron" și la 17.55 cu IR 1622 de la Timișoara plecăm spre București (50,5 lei bilet întreg, 38-39 cu reduceri) (20.40 în București). Dălghiul rămâne pentru când s-o mai topi zăpada/gheața...
Încep săptămâna de oraș cu gândul la iarba verde, leurda, ghioceii, albăstrelele și brândușele văzute de la șaua Gropșoare în jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu