Participanti: Dinu și Marlene Mititeanu, Adrian Pop, Cezar Mărgineanu, Cristina Jurcovan, Andra Simion, Răzvan Samoilă, Călin Cimbrudean cu prietena lui Andreea, Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu, Alexandra Tibu, Ionuț Bunea (Christian Tour Cluj), Vlad Radutac, Alexandra Grigoraș, Radu Terec, Ana Maria Răducan
Dinu și Marlene propun pe grup o tură pe meleagurile lui Horea, "spinări mari de munte cu sute de gospodării ce gravitează spre deal (dealul Fericet) ca spre o mântuire" (inscripție pe un panou pe casa-muzeu Horea). Eu răspund ceva mai târziu la chemarea "fluierului" lui Dinu fiindcă trebuie sa îmi fac socoteli pentru următoarele ture. Vineri iau rucsacul la serviciu pentru a pleca apoi direct la gară. Aici doar în fugă fac o poză la trenul regal care doar în seara asta mai este staționat în Gara de Nord.
Ajung cu Ilinca sâmbătă dimineață cu interregio de la Bucuresti (18.40-5.40 - 11 ore de drum în loc de 9 1/2 ore cât era pe bilet) și urcăm în mașina lui Călin (veniseră să ne ia de la gară!) să mergem la locul de întâlnire (Lukoilul de pe Calea Turzii, 6.30). În gară mă "transform" din echipamentul de birou (blugi și adidasi) în cel "de munte" (colanți, suprapantaloni, bocanci). Bucuroși de vedere/revedere, plecăm la ora stabilită la drum.
Pe ruta Cluj-Turda-valea Arieșului-Câmpeni-Albac ajungem în Horea în centru. Centrul se remarcă prin biserica veche care stă să cadă, biserica nouă sus în deal, Primăria - casa albă cu biroul oval cu sculpturi ale chipurilor mai marilor comunei, ale sfatului bătrânilor și ale sfatului înțelepților și postul de poliție. Ne echipăm, unii primesc "mustrări" de la domnul Dinu legate de echipament (ne "ceruse" sa citim câteva articole legate de zonă, de mersul pe munte, de echipament, de stil de mers etc) și pornim la drum.
Traseul pentru azi merge prin Preluca unde facem o pauză de vorbă și voie bună la tanti Maria, poștărțta (a lucrat la poștă, nu împărțea scrisori de pe la copiii plecați departe:D). Ne ademenește cu puținul pe care îl are (lapte, țuică și vișinată), se scuză că nu s-a pregătit (altă dată când au fost Dinu și Marlene -"doctorița de dinți de la Cluj"- îi întâmpinase cu gogosi - m-am dus cu gândul cu gogoșile pe care le-am primit în ultima zi din tura de Revelion de la Casa de Piatră 2012-2013). Ne arată pe unde să mergem mai departe (așa cum știu ei să dea indicații) și pornim pe drum în sus. Trebuia să mergem prin Pătrăușești pe un drum mai scurt și am nimerit pe varianta ocolită mai lungă pe creanga din dreapta a "copacului Horii".
Ocolim pe curbă de nivel (povestesc cu Răzvan de escapada lui solo pe Olimp din timpul unei vacanțe la mare) și îmi pare o curbă nesfârșită. Începe sa ningî abia sesizabil ți-l întreb pe Cezar "Așa-i că ți-ai dorit ninsoare?" Fulguie ușor. Puțin înainte de Apa Cumpănită o întreb pe Marlene dacă n-ar trebui să urcăm. Îmi pare că mergem de ceva vreme... Încă puțin până în șaua La bătăi (se băteau localnicii unde să se duca apa - spre valea Arieșului în bazinul Mureșului sau în cea a Răcătăului spre bazinul Someșului și au convenit câte o zi alternativ în fiecare directie) și apoi în șaua Apa Cumpănită (20 de metri mai în față).
De aici trecem apa și urcăm pe vechea linie a marcajului BR (realizat de Dinu cu fiul său Radu în '86-'87 aici pe o varianta prelungită, greșită) prin padure spre Vârful. Primesc un telefon de la soră-mea (avea chef de povestit și de făcut o invitație într-un loc posibil cu fum - am ajuns la o înțelegere legată de asta duminică seară) si recuperez din mers distanța față de colegi. Urc mai încet fiindcă începe să mă deranjeze o infecție la un deget de la picior. Ieșim la golul alpin, facem puțin stânga în urcare printre brândușe (e destul de greu să nu calci unele brândușe încă nedesfăcute complet fiindcă sunt foarte multe) și ajungem pe Vârful/Coltăul Vârfului la 1670m.
Facem îmbrățișarea traditională a clubului în jurul slanei/șuncii și a celor trei cepe primite de la tanti Maria (știa ea ce știa!) și îi finalizăm destinul slanei în coliba de lângă vârf pe o buturuga "dedicată".
Plecăm mai departe pentru a ajunge (Marlene are punctul pe GPS) într-o jumătate de oră în locul unde a căzut avionul în 20 ianuarie 2014. Pădure stranie, crengi rupte, pete de zăpadă (în unele intri până la genunchi), crengi uscate, brazi încărunțiți de proaspăta fulguială, o platformă de lemn lângă crucea pusă de moți la câteva zile după accident. Un moment de reculegere, câteva poze și candele, strângem din candelele și gunoaiele de aici (într-o punga și un sac și apoi în rucsacul lui Radu Terec) și plecăm pe drumul pe care au tras cu tractorul rămășițele avionului.
Ajungem în șaua Petreasa (unde Dinu și Marlene întâlniseră niște reporteri care nu s-au mai ostenit să ajungă până la locul unde a căzut avionul), continuăm pe drumul de culme spre vârful Petreasa și apoi facem stânga ("o ieșire neașteptată din peisaj") pe BR pe la colibele Smida Malaiului.
Începem coborârea spre satele Petreasa și Trifești. Eu merg mai greu și rămân cu mine în urmă când Ilinca, când Razvan, când Alexandra (are o jucărie nouă Nikon D3200 și se tot "joacă" cu ea), când Andra... Facem o regrupare la școala dărăpanată din Petreasa (de vreo 3-4 ani copiii coboară în Trifești). Aici ne întâlnim cu Gheorghe Trif, primul moț care a ajuns în ianuarie la locul accidentului (noroc că îl recunoaște Cezar "de la televizor").
Ei mai rămân să povestească/să afle adevărul, eu pornesc ușor la vale spre Trifești (ca sș nu îi țin prea mult în urmă pe colegi). Cobor prin niște grădini și apoi pe drum până aproape de școala din Trifești (puțin după ce începe asfaltul) și mă ajung din urmă colegii. În așteptare intru în vorbă cu o femeie ce tocmai terminase de întins niște rufe pe sârmă. Continuăm și Marlene găsește calea scurtată prin câteva grădini pe o potecă printre brazi care ne coboară până la intrarea în Horea.
Mulțumiri și pentru așteptarea de aici! Pe șosea coborâm la mașini, nouă dintre noi se întorc în Cluj (unii cum ar fi Răzvan sau Radu vor alerga mâine la Maratonul Clujului), patru dorm în pensiune (Nicola) și patru în corturi pe spațiul târgului de vite europene (Dinu, Marlene, Ilinca, Cezar Partheniu).
Dimineață e ceață în vale și eu nu mă simt deloc bine cu degetul. Am forțat și alti mușchi ieri că să-l ajut cât de cât și acum mă jenează. Ca urmare anunț că nu merg cu grupul pe tot traseul ci doar până în Fericet la frasinul lui Horea și înapoi. Între timp s-a schimbat și traseul grupului și ca urmare voi merge singur. La 8 fără câteva minute suntem la parcare unde se întinde târgul de Florii/de duminică, mutăm cortul, sacii și izoprenele (pe care nu le luăm cu noi) în mașina lui Călin și plecăm pe la 8.10-8.15 la drum. Ei vor urca prin capătul comunei Horea spre Costești și apoi pe culme spre Fericet și înapoi. Eu urc ușor pe drumul de 3.5 km direct spre Fericet pe TR. Toți urcăm la început prin marea de ceață matinală. Drumul e simplu, la pas și se poate parcurge cu mașini 4x4. Tot urc prin ceață și nu văd mare lucru în față. Știu doar că trebuie să ajung în culme la releu și apoi la frasin. După urcușul mai susținut ies la o troiță unde se mai rărește ceața și în câteva curbe sunt sus pe culme sub un cer albastru brăzdat de fuioare de lână albă ce se aleargă sau se întind unele după altele pe cer. Minune si plăcere doar de a veni până aici!
Dupa vârful pe care e releul ajung într-o șeuță unde e monumentul lui Vasile Nicola Ursu (Horea) pe locul unde a fost casa lui natală. În dreapta e frasinul lui Horea (nu gorun, gorun e la Țebea și e al lui Iancu!) (m-a atenționat un prieten mai încolo că în frasin sunt cătușele lui Horea) și în față casa reconstruită după modelul original. Căsuța din lemn e muzeu și cheia în uță. Dau mesaje colegilor să știe că îi aștept aici și intru de vizitez muzeul omului care a luptat de pe aste dealuri și a organizat mișcarea revoluționară a iobagilor pentru a păstra ce au/avem mai drag: LIBERTATEA! Roata le-a fost sfârșitul vieții, dar năzuința libertății o avem fiecare dintre noi! Mă vede femeia de la casa de lângă monument și vine de îmi deschide și ea muzeul (eu îl vizitasem neoficial și am lăsat-o să îmi deschidă și ea și să mă lase să vizitez încă o dată!). Mă simt într-adevăr liber aici doar cu natura și parcă ceva din fluierul lui Horea, din sufletul lui de om în înțelegere deplină cu natura, dn dragostea de pământ nesfârșită îmi revin în minte, în suflet și în inimă. Doar stând pe scara casei-muzeu, ascult prin căntecul păsărilor vocea fluierului de acum 300 de ani!
Aștept vreo oră, colegii nu apar, merg printre casele Fericetului intrând în vorba cu oamenii. Tare mă bucură să vorbesc cu o bătrână care a fost paralizată (de la tensiune, îmi zice ea!) și acum îi fericită c-o scăpat de paralizie. "Apăi ne-om întâlni la vară". Aș vrea să vin să stau mai mult pe aici, nu doar așa o noapte și apoi înapoi departe la Bucuresti! Mai merg pe uliță până se termină casele, mă întorc și mai intru în vorbă cu un om ce-și scoate vitele din grajd să le duca "devale". Îl aștept și deocamdată nu vine cu mine spre monument. Merg singur, mai stau vreo oră la casa-muzeu și mă cam ia frigul. Adierile își fac de cap.
Pe la 12.30 dau un mesaj colegilor că nu mai aștept (îs de vreo 3 ore pe aici) și că pornesc ușor la vale. Urc pănă la releu, cobor la prima curbă a drumului (schimb câteva vorbe cu niște băieți muștruluiți de sora mai mare să se grabească) și ușor cobor pe drumul pe care am venit. Pe la mijlocul drumului mă ajunge din urmă omul cu animalele cu soția lui și merg mai repede la târg.
Ajung la 13.50 la târg și la mașini și, fiindcă tot am de așteptat, reflectez la ideea de târg: aici sunt câteva tarabe cu haine chinezești de la oraș (modernisme). Pe un maiou de fete citesc "Love what you do". Asta fac oamenii de aici, indiferent cât de greu e! Moțul cu animale de sus mi-o zis că nu s-ar muta la oraș și că îi place viața de aici, chiar de nu au multe condiții. Bărbații și femeile sunt îmbrăcați în hainele "bune, de duminică" cu care fuseseră la slujbă (costume, haine de piele). Le-o fi jenă să mai poarte haine tradiționale? Cam asta am înțeles și la Poșaga. Trist! Fetele tinere sunt îmbrăcate ca piți de la oraș: pantaloni mulați, pantofi cu toc... Mă mai gândeam și la alt aspect: aici târgurile/bâlciurile astea sunt evenimente (câteva mese), la Bucuresti așa sunt câteva târguri de zeci de ori mai mari în fiecare zi, în India așa este peste tot pe stradă tot timpul...
Cam peste vreo jumătate de oră începe să plouă și apar și colegii pe drumul dinspre Fericet. 45 de minute de când am venit eu și până vin cu toții la mașini! Ne salutăm și mulțumim de tură și pornim spre Cluj. Dinu cu Marlene, Adi Pop și Alexandra Tibu prin Mătișești, Poiana Horea etc pe unde plecasera aseară colegii, noi pe valea Arieșului pe unde am venit. Călin îmi îndeplinește o dorință și ne lasă la Casa Vikingilor pentru o porție zdravănă de cartofi prăjiți. Surpriză: în vreo 15 minute mă sună să ne ducă la autogară! Până la autocar revin în "costumul de oraș" și la 19.30 plecăm în lungul drum (din)spre casă (3.45 în București). Un autobuz de noapte, câteva ore de somn și la treabă!
Gândul însă ne rămâne la dealurile moțești și la oamenii de pe acolo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu