Asta e un alt fel de tură cu dragi prieteni călători! Am plecat cu Mihaela Nedieanu/Stancu doar așa cu dorul de a merge la mare. Vorbisem pentru seară să dormim la un prieten la hostel în Vama Veche și atât. Nici un plan mai mult! Știam că în Constanța vom da de draga "Hai-hui stângaci" Diana Slav, prietenă călătoare care s-a oferit (dacă ni se corelează programele) să meargă cu noi într-un tur al Constanței. Căci ea este ghid în Constanta Free Tour / Constanta La Pas. Povestim de toate, ne completăm cunoștințele despre Tomis printre ruinele vechiului oraș, piața Ovidiu, moscheea/Camii Carol I (unde urcăm în minaret ca să putem vedea orașul vechi de sus - intrare 4 lei), biserica ortodoxă grecească, Casa cu lei, hotelul Intim (unde pentru puțin timp a locuit Mihai Eminescu într-o mansardă), muzeul închis Ion Jalea (unul din cele două muzee de sculptură din țară) Să nu uităm de intrarea "ascunsă" spre casa Șuțu, o frumoasă clădire cu influențe arabe la care am ajuns pe scara spiralată dinspre port! Nota 10 cu felicitări pentru ghid. Fiindcă Diana are drepturi depline asupra tururilor pe care le face, nu voi da mai multe detalii decât cele din imagini și vă las pe voi să descoperiți Constanța altfel luând legătura cu ea!
Ne grăbim puțin fiindcă Diana cu Daniel ar trebui să meargă într-o excursie cu mașina cu Ștefania și Mircea Arghir, alți dragi prieteni călători și fotografi. "Noi mergem la Enisala. Veniți cu noi?" "Da, binențeles!" Uite cum își schimbă omul călătoria! Cu Diana Slav și Daniel, Stefania și Mircea, Mihaela, Andreea și mama ei (prietene ale Ștefaniei și ale lui Mircea) mergem spre Enisala. În benzinăria unde ne-am întâlnit nu pot să nu remarc o mașină de colecție cu ceva simbolistică în și pe ea!
Ei știu bine drumul așa că noi ne rezumăm la a fi doar turiști într-un mini-grup. Trecem prin Cogealac și morile eoliene întinse pe sute de hectare ne cer o pauză pentru câteva cadre. Fiindcă suntem mai mulți fotografi cu aparate pro sau semi-pro, ne lungim pe marginea drumului ca să prindem diferite unghiuri...
În curtea moscheii ghidul ține să ne mai arate mausoleul lui Ali Gazî Pașa, o sală aproape circulară unde sunt niște versete coranice și trecem pe lângă cișmeaua medievală Kalaigi aflată tot în curtea moscheii.
De lângă moschee o sun pe maică-mea care a făcut liceul chiar aici în Babadag. Nu poate să vorbească prea mult fiindcă este la o întâlnire, dar îi simt emoția și bucuria că sunt prin locurile atât de dragi ei!
Mergem spre mausoeul lui Sari Saltuk și este închis. Eu parcă m-aș încumeta să sar gardul, dar mă abțin din respect pentru locul spiritual unde ne aflăm. Mă rezum doar la câteva cadre pe deasupra gardului de aproape un metru și jumătate. La întoarcere spre mașină trecem printre câțiva arbuști de iasomie de prin curțile oamenilor.
La mașină colegii din cealaltă mașină își potolesc puțin foamea și plecăm mai departe spre Enisala (Yeni-Sala), vechea cetate aflată între lacurile Babadag și Razim/Razelm. GPS-ul și cunoștințele colegilor ne duc până la cetate, continuăm masa cu dovlecei, cireșe, mere, sandwichuri și alte bunătăți. Eu sunt încântat de 55-300-le lui Mircea (vreau și eu!!!) și îmi exprim dorința de a primi și eu așa ceva de ziua mea. Cine știe?
Urcăm spre cetate la început pe asfalt și apoi pe scările amenajate (pe mine mă mănâncă să merg pe lângă scări pe stânci fiindcă așa se simte bine omul de munte!), plătim cei 3 lei de persoană taxă de intrare și ne învârtim (mai ales pozarii) printre zidurile cetății. De când îmi doream să ajung la Enisala și uite că dragii mei prieteni mi-au îndeplinit visul total neplănuit! Ieșim din cetate pe poarta nordică sub care se întinde un picior stâncos care coboară spre podișul Dobrogei și întinsul lac Babadag. Departe în dreapta peste lacul Razim/Razelm se vede istmul care îl separă pe acesta de Pontus Euxinus/Marea Neagră. Facem câteva poze de grup și pe mine mă mănâncă să mai cobor un pic pe stânci și apoi la stânga spre mașini. Floare la ureche pentru mine și ceva dificultate pentru colegele în săndăluțe de oraș! De câteva ori trebuie să le fiu suport și sprijin să nu alunece! Pe sub zidurile cetății mergem spre poarta vestică sub care facem ceva poze în săritură. Eu urc până la poartă fiindcă se vede cu totul atfel peisajul de la doar câteva zeci de metri mai sus! Cobor la grup și printre pături de cimbrișor mergem spre mașină. Eu nu mă pot abține și îmi adun cimbrișor într-o pungă de hârtie dată de o colegă. Mulțumesc și acum! La mașini un câine e atât de hrănit încât nu mai mănâncă pâine goală! Ne strângem și mai avem un loc surpriză de văzut foarte aproape de unde suntem noi. Vedeți imediat despre ce e vorba!
E vorba de rezervația de bujori de la Enisala pentru care ne învârtim puțin până să găsim intrarea pe un drum de pământ prin pădure. Ca idee trebuie să mergi spre Jurilovca și pe primul drum de pământ trebuie să faci dreapta spre pădurea Babadag. Drumul merge întâi drept printre câmpuri de grâu (unde voi face ceva poze la apus la întoarcere) și intră prin pădure. Mergem cu mașinile atât cât cred șoferii și apoi continuăm pe jos sperând să dăm de bujori. Încă nu i-m văzut. Diana e mai în față și la un moment dat o vedem că se întoarce bucuroasă. Am găsit bujorii! Veniți! Mergem toți la ea și dăm de minunatele flori roșii. Boboci, sfere mari de petale roșii cu sau fără păduchi pe ele, furnici, doi-trei bujori aici, doi-trei mai încolo. Uite și acolo! Și acolo! Mergem de la unul la altul și nu ne săturăm să îi pozăm și să le admirăm roșeața unică. Mihaela mă roagă să stăm puțin și ceilalți colegi vor descoperi un întreg câmp ceva mai încolo. Se întorc și ne împărtășesc bucuria și coborâm cu toții spre mașini și la drumul asfaltat.
Văzusem când am venit dinspre Babadag niște bălți foarte faine înainte să intrăm în Enisala. Așa că mergem acolo sperând să mai prindem ceva lebede sau zboruri razante ale rațelor la apus. Și chiar am făcut câteva cadre superbe înainte să se lase seara! Trecem pe lângă un porcar (omul avea grijă de porcii cu care ieșise la păscut!) până la mașini și pornim spre casă. Schimbăm puțin ruta prin Sălcioara, Jurilovca, Vișina, Lunca și Ceamurlia până în Baia pentru a evita drumul prost dintre Baia și drumul care pelacă spre Slava Rusă. Din Baia mergem direct la Constanța.
La propunerea Ștefaniei și a lui Mircea, renunțăm să mai mergem în Vamă în seara asta (e trecut de ora 22.00 și nu mai avem microbuze), dăm pe facebook un mesaj să anunțăm că nu mai ajungem la Tudor și Anda la Pura Vida în Vamă și rămânem la ei. Ștefania are atâtea idei din lucrările pe care le face la Ebru la cursurile de la Yunus Emre din Constanța (globuri, origami de tot felul, aranjamente de casă). Lucrările ei sunt foarte faine și mă simt onorat să le apreciez cum se cuvine.
Spre miez de noapte ne retragem la somn și Mircea promite să nu ne trezească dimineață când pleacă la servciciu. În mod normal nu lucrează duminica, dar acum e un proiect important și trebuie să se ducă la lucru.
Cu un mic dejun foarte plin (ritual de-al casei!) abia după miez de zi pornim spre Vamă. Ștefania ne duce cu mașina spre gară (parcă nu ne mai vine să plecăm la cât de plăcută e atmosfera la ei!) de unde pleacă microbuzele spre Vamă. Găsim primul microbuz care pleacă peste jumătate de oră (tocmai plecase cel dinainte!), plătim și ne rezervăm locurile și ne mai plimbăm prin gară. Avem parte de niște discuții interesante cu o vânzătoare de cărți și ploaia ne dă niște semne de întrebare. Am zis că mergem, mergem! Ce poate să însemne o mică ploaie? Cu microbuzul mergem până în Mangalia și așteptăm vreo 20 de mintue până ce vine următorul de Vamă. S-a dus ploaia și e un mare soare dogoritor! În microbuzul de Vamă o vamaiotă cu vechime (pare să aibă vreo 60 de ani) ne ia la rost la început: bucureștenii ăștia cu mofturi în Vamă! Dacă ea așa crede, fie ca ea! Eu știu cât de bine și natural mă simt în Vamă, nu mă las influențat de părerile altora! Până la urmă ne înțelegem și ne decrețim frunțile și tanti coboară la intrarea în Vama Veche. Dor mi-era de tine cu a ta plajă zen pustie! Intrăm pe străzile laterale care ne duc la Pura Vida Beach Bar&Hostel unde Anda are de lucru și de rezolvat cu rezervările (inclusiv cea anulată de noi) și Tudor doarme. Lăsăm bagajele aici, mai schimbăm câteva vorbe și hai la plimbare. La clătitărie mă recunoaște un coleg de acum vreo 10 ani de pe la facultate (mică-i lumea!), mergem pe plajă de unde ne va lua Tigăiță la o bere (cerea un leu pentru bere!). Ceva îmbrățișări pe plajă ("Cezar, îmi dai nisip în ochi!" - mai era un Cezar mai mic lângă noi!), mergem cu Tigăiță de îi iau o bere neagră și îmi povestește de aventurile lui din armată, ne întoarcem la Pura Vida și mai povestim câte ceva cu Anda, mergem la Sașa pentru masă (lângă Liana) și spre seară ne întoarcem cu microbuzul în ritmuri nepaleze cu Tudor, Anda, Ștefan, Duțu și Max pe/printre picioarele noastre!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu