RT Sukkertoppen 17.08.2011

RT Sukkertoppen 17.08.2011

Inca o zi in cautarea unui loc de munca...Eu si Adi ne-am tot plimbat prin oras pe la fabrici de peste, hoteluri, restaurante, tot felul de magazine...Fara succes si oboseala este destul de mare in special pentru Adi care e mai putin obisnuit cu efortul. Pentru mine fiecare zi in oras e un simplu antrenament fizic. Cam in jurul orei 16.00 Adi imi spune ca se duce acasa si eu imi exprim dorinta de a face o plimbare, posibil chiar pe varful cel mare de pe insula Hessa. I se pare foarte greu si eu voi vedea ca de fapt nu este asa. Pe o harta in mijlocul orasului calculez ca am de mers vreo 4 km pana la poteca de acces si ii dau bice. Urmez E136 care trece prin insula Aspøya, zona Skarbøvika si apoi urca in Hessa in mijlocul insulei (16.45).

Trec prin port unde sunt doua vase mari de croaziera ce vor pleca putin mai incolo spre Geiranger, vestitul fiord norvegian. Intentionam candva sa ajung si aici, dar cine stie pe unde m-or purta drumurile in viitor...Mai jos vedeti o imagine dinspre portul turistic spre portul local.

Tin drumul european care trece rapid prin Aspøya si intra pe un pod mare si solid in Hessa. In toate partile admir nenumaratele insulite ce alcatuiesc arhipelagul Ålesund. Parte din aceste insule sunt legate prin poduri foarte lungi sau tuneluri pe sub fiorduri. In descrierea orasului (daca aveti curiozitatea sa cautati pe net) veti gasi printre altele si o poza cu unul dintre poduri. Dupa o ora de la plecare (17.45) sunt in punctul cel mai inalt al soselei in Hessa si fac dreapta spre locul unde ar trebui sa inceapa poteca. Este un indicator evident spre cel mai inalt varf al orasului, varf pe care voi vedea un record interesant (din punctul nostru de vedere): circa 900 de oameni au ajuns pe varf in ultimele 10 zile!!!
Fac cativa pasi pe straduta indicata si pentru siguranta intreb niste norvegience simpatice pe unde e poteca. Imi arata pe partea cealalta a drumului, le multumesc si pornesc in sus.

Peisajul clasic norvegian imi place extrem de mult chiar daca sunt echipat necorespunzator (blue jeans si adidasi de oras). Uite ca am ajuns sa merg asa pe munte! Pentru 7 minute urc pe poteca pietruita ce serpuieste ascendent prin padure (ca mi-am adus aminte, are careva compozitia clasica "Padurea norvegiana"?) si ies la golul alpin. Jnepenii inca imi acopera peisajul si nu am vedere prea buna asupra orasului. Noroc cu inaltimea ca vad fiordul din sudul insulei in in bataia razelor soarelui si insula Sula ce se ridica pana la aproximativ 900 m inaltime in nori.

Inca zece minute de urcat si sunt la mijlocul pantei spre varf, loc unde este instalat un pilon pentru antene GSM 3G, repetoare si statia de alimentare (deh, experienta scurta de alpinist utilitar in telecomunicatii se vede!). Poteca clasica face dreapta un pic si urca pe langa o mare cruce metalica. Eu voi reveni pe aici la intoarcere. Acum merg pe alta potecuta in stanga printr-o mlastina si revin 8 minute mai tarziu in clasica.

Continui sa urc si vad in spatele meu ca un vas de croaziera a plecat din port. Deci il voi vedea in drumul sau spre fiordul celebru (care combinat cu Trollstigen formeaza un excelent circuit).

Trec pe langa niste borne de granita (fosta granita intre Ålesund si Borgund despre care voi povesti mai jos putin) si ma indrept cu pasi repezi spre varf. Vad in fata mea pe varf doi turisti si voi gasi in caietul de varf ca unul dintre ei vine saptamanal aici (si are peste 60 de ani dupa aspect!). Urc o treapta stancoasa inainte de varful care se impune fata de restul muntelui.

Intr-un minut sunt langa momaia imensa de pe varf (314m). Vad, ca si pe Aspøya, o placa circulara cu directii spre cele mai importante varfuri si insule din jur. Uite un esantion din acest "tablou explicativ" si subsemnatul pe varf (18.25).

Imi las punga cu mancare (ati remarcat cuvantul "punga" fiindca, precum un adevarat pantofar, am urcat cu o punga cu apa si niste biscuiti) si ma hotarasc sa cobor putin spre vestul insulei sa vad ce se vede de pe acolo.

Cobor destul de abrupt pe langa o coloana dreptunghiulara de piatra si in scurt timp pierd circa jumatate din altitudinea varfului. Peisajul este mirific si incantator de linistit. Se vad toate insulele locuite, se vede marea cea mare, se vad multe vaporase care strabat apele in lung si-n lat, se vede intrarea spre Hareid si Geiranger. E minunat si atat de curat! Sub mine panta e din ce in ce mai mare si ma opresc in momentul in care imi dau seama ca fara asigurare in coarda e foarte riscant, in special pentru adidasii mei. Asa ca ma asez pentru cateva minute pe o stanga si mai absorb cu privirea si memoria tot ce e in jur.

In 6 minute revin pe varf, imi scriu si eu numele in caietul de varf (asta dupa ce vad ca o norvegianca venise in alergare, s-a notat in caiet si a pornit tot in alergare la vale) si numar uimit cati oameni au putut sa ajunga pe acest varf in doar 10 zile: circa 900! Deci uite ce inseamna miscarea!!! La 19.05 salut varful si pornesc la vale. Dupa un minut de coborat vad un grup de culoare care urca vesel. Si sunt vreo 15 oameni!!! Vad o placa ce descrie bornele fostei granite intre Ålesund si Borgund intre anii 1923 si 1968 si ma hotarasc pe cat posibil sa cobor pe granita (astfel de borne voi gasi si in Fagerlia - vezi descrierea urmatoare). La 19.20 trec de pilonul de telefonie si ma mai intalnesc cu doua localnice care venisera la plimbare. Putin dupa intrarea in padure vad ca poteca marcata face dreapta si mai am o poteca in stanga. Hai pe aici ca tot am destula lumina astazi! Poteca coboara aproximativ pe muchia muntelui si are de cateva ori rupturi de panta de 4-5 metri pe care le depasesc fara probleme.

Poteca simpla de tot este marcata cu un patrat alb neoficial si il urmez pe langa bornele cu Å si B (Ålesund si Borgund) pe cate o parte. La un moment dat langa poteca este un scaun de lemn probabil pentru troli ;).

Mai jos e un teren de joaca pentru copii si aproape in alergare trec pe langa doi baieti care se odihneau in urcare. Ma tot intreb unde iese poteca asta si in cateva minute mi se lumineaza mintea: ies chiar in locul unde facusem dreapta pe asfalt inainte sa incep urcarea! Ma uit la ceas (19.45) si ma bucur ca in doar doua ore am facut o plimbare atat de interesanta. De aici cobor in 20 de minute pe asfalt pana in Skarbøvika si apoi mai departe pana in centru si spre casa.

Inchei cu niste flori extrem de frumoase si un citat gasit intr.un magazin de antichitati: "Happiness is not a destination, it is a way of life". Asadar sa ne bucuram de tot ce e in jurul nostru fiindca avem de invatat in fiecare clipa!