RT Fagerlia-Rundstue 20.08.2011
Chiar si sambata e zi de cautat locuri de munca. E adevarat ca sansele sunt mult mai mici. In schimb cautam (eu cu Adi) un apartament unde sa stam in perioada urmatoare. La orice anunt din ziar suntem respinsi cand vorbim in engleza: "Sorry, it is already rented out". Cand incerc ceva cuvinte pe norvegiana, sunt mai amabili, dar inevitabil pentru detalii trebuie sa vorbesc in engleza si am acelasi feedback. Deci in spatele unei amabilitati evidente (toti iti zambesc si vorbesc mieros la inceput), norvegienii sunt in realitate foarte nationalisti (chiar si cu limba in care vorbesti) atunci cand esti acolo cu alte scopuri decat turistice. In nord este, in concluzie, un fel de "Norvegia/Suedia si restul lumii". Revenim acasa, mancam ceva si pornesc singur intr-o plimbare pe dealurile de pe insula Nørvøya care se termina intr-un capat in Fjellstua (despre care v-am povestit putin) si in celalalt in cartierul Fagerlia. Stiam de niste poteci/alei din plimbarea anterioara si de data asta am pornit direct spre si prin padure in speranta ca gasesc poteci clare. Asa si este si ajung imediat deasupra ultimelor case care se vad pe partea sudica a insulei (17.35).
Fac dreapta pe o poteca clara si simpatica prin padure. Urc printre stative special amenajate in care colecteaza vreascurile (pentru a fi o padure curata) si ca urmare nu vad nici o crenguta rupta sau putrezita.
Ies in aleea luminata artificial in cursul noptii si continui sa urc spre "muchia" cea mai inalta. Voi vedea mai incolo pe o harta ca aleea se numeste Sørnesmarka si face parte dintr-un circuit de trekking. Urcusul si plimbarea mea va fi de acum incolo partial pe alei, partial pe poteci nemarcate oficial si existente pe harta. Poteca e foarte faina si linistita si din cand in cand mai gasesc cate o sageata indicatoare.
Si pe nord si pe sud din loc in loc sunt deschideri de belvedere asupra multelor insulite populate. Poteca trece pe langa o antena GPS si incepe sa coboare putin prin locuri uneori noroioase. E suficient de curat incat nu imi murdaresc adidasii absolut deloc. Ma gandesc cum o fi iarna la cele -10...-15 grade Celsius prezente in termometre in sezonul rece. Cateodata poteca e curata fiindca urmareste linia unor pietre ce au izbutit sa ramana neacoperite de verdeata.
La ora 18.00 vad in fata un caine si imi dau seama ca pe aici impreuna cu stapanul lui sunt singurele fiinte intalnite. Urmand alte sageti, cobor o treapta pietroasa si ies in capatul nord-vestic al unei poieni. Vad o poteca in fata si ma gandesc totusi sa ies in poiana sperand ca e mai umblat. Intr-adevar aici e amenajata o cladire unde se vine special pentru caini ca sa se joace si sa alerge. E o cladire simpla din lemn in stil vagon cu 3 incaperi, un intrand la mijloc si regulamentul pentru animale care este respectat intocmai.
Urc pe langa casa in prima alee si fac stanga spre Fagerlia. In doua minute dau de o intersectie: o alee coboara in stanga si alta tine inainte. O urmez pe a doua si dupa alte doua minute ies la primele case si la harta de care spuneam.
Imi clarific pozitia si ma gandesc la continuarea plimbarii: revin la intersectie, cobor in nord si apoi tin aleea ce parcurge pe nord toata insula. Pentru revenire am mai multe variante de mers.
La prima casa fac dreapta si incep sa urc spre muchie pe o alta potecuta clara. Dau de un lavvo (cort sami) din lemn si admir terenul de joaca din jurul lui.
In continuare dau de o momaie amenajata cu finete si de niste ruine ale unor foste cladiri de rezistenta din razboi. In cinci minute poteca-alee ma duce deasupra punctului in care am intrat mai devreme in aleea dupa poiana pentru caini. Cobor pana in poiana vreo suta de metri si intru pe poteca pe care o zarisem prima data prin padure. Cobor destul de abrupt in aleea nordica si aici vad indicator (3.5 km spre Parcul orasului). Stiu ca undeva pe la mijloc e o poteca ce urca in trepte pana la stadionul Aksla si intentionez sa urc pe acolo.
Aleea merge pe curba de nivel spre vest si intalnesc de cateva ori jogger-i (alergatori) care ma depasesc zambind. Si pe aici intalnesc o placa ce marcheaza fosta granita dintre Ålesund si Borgund. Imi si imaginez cum erau impartite aceste regiuni/comune. In 25 de minute de mers ajung la un alt indicator care imi arata sa urc spre stadion. Incepe sa ploua si ca urmare grabesc putin pasul. Serpentinele ma duc pana la intrarea de la terenul de fotbal in 10 minute de urcat. Intru in stadion si vad ca multi tineri/copii se bucura de vreme si de miscare. Nu gasesc alta iesire din stadion si revin pe unde am intrat. M-am hotarat pe loc sa urc pana la Rundstue si apoi sa cobor pe la baraje (e usor sa te orientezi cand ai harta in aparat ;) ).
In 5 minute urc aleea inclinata si ajung langa turnul de televiziune vizibil din intreaga zona. Ii fac cateva poze si pe langa el merg spre vest spre aleea care duce spre Rundstue. Acesta este un mic turnulet cu scara in spirala daruit cu ocazia jubileului de 100 de ani al orasului de catre localnicii care au plecat in Vancouver. Urc in turn (loc de belvedere), fac cateva poze desi ploua si apoi cobor si imi continui drumul spre vest (19.30).
Trec pe langa un alt loc de belvedere spre nord si in 5 minute sunt la drumul asfaltat ce duce spre Fjellstua. Doar traversez drumul si cobor la barajul (dam) 3 pe care il parcurg in intregime. Vad pe malul micului lac doi norvegieni care isi stransesera mancarica de picnic si se pregateau sa coboare. Dupa baraj cobor in doua minute spre barajul 2, nu inainte de a face o poza spre zona de unde am venit.
Fac cateva poze la Alpii ce imi fac cu ochiul din zare si gasesc o potecuta ce ma conduce spre casele aflate cateva sute de metri mai jos (19.50).
O data ce ies la case, bag aparatul foto in gentuta lui si gasesc cele mai directe strazi si alei pana acasa.
Plimbarica o fost tare faina si sper ca nu v-au plictisit toate pozele astea. Sunt facute in locuri simple si pline de energie pozitiva, asa cum multe locuri dragi din muntii nostri ne alina dorul si suferitnele si ne incarca pentru alte cateva zile de munca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu