Colegi de tura: Radu Antonescu, Cezar Partheniu
Abia ce m-am intors din frumoasa tura in Leaota (http://cezarpart.blogspot.com/2011/01/rt-leaota-08012011.html) si gandul iarasi imi este spre munte! Sunt bucuros sambata seara cand vad ca mi-a trecut mare parte din raceala prin singurul medicament luat - aerul curat de munte - si imi caut colegi de tura pentru duminica. De fapt duminica e singura zi in care mi-am propus initial sa merg pe munte;). Sambata seara vorbesc cu mai multi prieteni si reusesc sa "adun" unul singur care sa mearga duminica cu mine: Radu. Vazusem de sambata dupa-amiaza ca s-au lasat negurile asupra Bucegilor si cautam o tura usurica de plimbare!
Ne intalnim la 6.00 in Gara de Nord si ne luam bilete dus-intors pana in Busteni (putin mai ieftin decat biletul intreg). In tren avem placuta surpriza sa dam de vechi si buni prieteni de la "Floare de Colt" Bucuresti. Cum si Radu mai stia pe cativa dintre ei din multele drumuri cu trenul spre valea Prahovei, ne integram imediat in grup de parca am fi venit cu ei. Printre ei e si Angela Vasilescu care, desi racita cobza, se tine de cuvant cu prezenta la AG a CAR la Caminul Alpin Roman. O rog sa imi plateasca cotizatia de membru (CAR) pentru care ii las banii de rigoare si dupa-amiaza vorbim sa vedem cum pot recupera de la ea carnetul vizat pe 2011. Ca o colega de munte adevarata, accepta sa ma ajute fara nici o problema (multumesc mult, Angela!). Tot ne luam cu vorba ba cu una, ba cu alta si cu greu ne dam seama cand se lumineaza si soarele timid isi arunca umbra de dupa nori. Am onoarea sa deschid o sticla de sampanie (a unui coleg de club) pentru a sarbatori trecerea in Noul An! E atata veselie in tren ca ne dam seama de munti abia in Busteni unde coboara Angela, Irina, doamna Coca (mama Irinei) si alti cativa colegi. Peretii bucegeni sunt acoperiti de o ceata laptoasa si doar sus parca se zareste linia unde muntele isi da mana cu cerul si cu norii. Noi hotarasem sa coboram in Azuga si sa urcam pe valea Grecului. La 10.25 coboram din tren (doar eu cu Radu) si imi desfac betele (sau cum obisnuiesc sa zic: trec pe tractiunea dubla!). Mergem cateva zeci de metri spre nord si apoi intram pe drumul forestier Valea Grecului (marcaj TG). De la inceput avem neplacerea sa dam de putina chiciura care se opreste pe parcurs. Cand sa intram pe drum, vedem ca e un mare patinoar. Asa ca pornim pe margini pe unde zapada ne lasa sa mergem fara alunecus.
Vremea mohorata nu ne lasa sa vedem nimic in fata noastra (imi povesteste Radu ca in nu-stiu-ce tura in acelasi loc le-a aratat camarazilor de atunci peisajul de iarna in sus similar cu ce vedem noi acum).Cam pe la 11.10 vedem ca semnele ies din firul vaii si fac stanga pe o panta usurica cu o combinatie nefasta de zapada, frunze si noroi. TG urca rapid si castigam altitudine prin padurea pierduta printre crengi, pete albe de ceata si frunze de un aramiu foarte ciudat. Urmarim marcajele care ne tot urca in stanga sus fata de directia vaii. Dupa vreo 30 de minute vedem in fata un luminis. Aici e saua Grecului! Si incepe si albul complet pe care il asteptam! Acum cativa ani aici am prins o cornisa micuta si usor de ocolit (aparent incredibil la altitudinea asta scazuta). Acum e doar o ridicatura de pamant patata cu albul zapezii-cetii!!!
Ceata e prea mare si deasa ca sa incercam planul meu de rezerva: coborare pe Muchia Lunga. Abia daca vedem stalpul din sa cu sageata indicatoare ruginita. In alta tura pe aici am facut poze de grup intr-o ninsoare extrem de faina! Acum stim directia cu ochii-nchisi si pornim prin "lapte" pe poteca-brana usor acoperita de zapada (11.45). Peste vreo 10 minute se ridica pentru cateva momente ceata, prilej pentru a vedea ca noi tot coboram pe langa padure pe muchia cu o mini-partie pe linia de maxima altitudine. Un copac mare daramat ne da prilejul sa facem o mica pauza pentru cate o gura de ceai cald si cate o Eugenie. Urcam usor pe un mic varfulet care apoi ne "arunca" in jos spre Dihamul Militar (Unitatea Militara prin care am trecut cu alte ocazii) (12.30). Acum marcajul ocoleste u.m. prin stanga si iese putin dupa intrarea oficiala a Dihamului Militar fix spre stalpul din saua Grecului (12.37). Il rog pe Radu sa facem un mic ocol pana la o cabana despre care stia tatal meu ca s-ar fi construit in sa. Vedem prin ceata o "uratenie" galbena cu 3 etaje. E inchisa, dar ne starneste repulsie. Cine o fi acel colonel smecher care a obtinut autorizatie de constructie in PN Bucegi? 
Ne intoarcem spre stalp si cu GPS-ul din minte (doar am facut traseul asta de zeci de ori!) intram pe TA care coboara "pe conducta" (12.45). Vremea mohorata da pauza aparatelor foto si coboram cat de direct si repede putem pe marcaj sau pe langa aceasta. Ii propun lui Radu sa coboram tot timpul pe forestier si sa iesim pe nemarcat deasupra intersectiei clasice de trasee. Evitam cateva limbi de gheata pastrate pe pamanatul noroios si niste copaci daramati ne opresc dorinta de explorare. Asa ca o luam in jos pe TA incercamd sa admiram ce se mai vede in jurul nostru.
La 13.30 suntem in capatul de sus al "pantei prostului" si in 15 mintue intram in cochetul restaurant de la "Gura Diham". Am mai povestit ceva despre Gura Diham intr-o alta plimbare recenta prin Busteni (http://cezarpart.blogspot.com/2010/12/rt-busteni-un-altfel-de-munte-11.html) si acum stam pentru niste papanasi, cascaval pane si o mamaliguta care au scopul de a ne incalzi un pic. Admir aranjamentele de pe pereti si la 15.00 pornim spre Busteni dupa ce m-am bucurat vazand cat au crescut de data trecuta catelusii cei simpatici si pufosi. In 10 minute suntem la intrarea in Valea Cerbului (BG) si scurtam curba lunga a drumului pe langa un grup de grataristi. Cu siguranta s-au uitat la noi ca la urs si sincer chiar nu ne-a pasat. Revenim in drum si, cum trebuia sa ajungem la Caminul Alpin, pornim pe PG care urca pana la Kalinderu.
Pe drum ne intalnim cu Irina si cu doamna Coca si in grup marit ajungem la Camin. Aici am bucuria de a-mi vedea dragii colegi de la CAR Cluj Universitar (Mihai si Mihaela Constantinescu, Mihnea, Mara si Serghei) si cativa colegi de la CAR Bucuresti (Vali Penes, Cristi Iacob, Daniel Sardan) care finalizeaza discutiile interne CAR. Prin Irina imi recuperez carnetul vizat si ma simt nevoit sa imi salut cu tristete colegii de club clujeni (vorba vine tristete ca rasetele se tin lant!). Trebuie sa ne despartim momentan si le promit ca ne vom vedea cat mai curand in munti (99% in Retezat peste cateva saptamani).La 17.51 plecam cu personalul de intoarcere spre Bucuresti (asta dupa ce am vizat biletele pentru intors). Timpul trece la fel de repede ca la dus fiindca ne intregim grupul de "Flori de Colt" de dimineata. Asa ca ajungem la 21.25 in Bucuresti parca intr-o clipita! Asta e bine fiindca aerul de munte nu a avut timp sa iasa din plamani nostri insetati!
Cu bateriile incarcate pentru o noua saptamana, ma indrept spre casa cu noi amintiri frumoase si cu gandul la we ce urmeaza!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu