RT Cozia 30.12.2010-02.01.2011 - ziua 2

RT Cozia 30.12.2010-02.01.2011 - ziua 2

31 decembrie...uite ca 2010 s-a incheiat uimitor de repede si plin de tot felul de evenimente placute in viata mea... hai sa revenim la oile noastre: ne aflam in Cozia la cabana omonima intr-un grup foarte mare de iubitori de munte (peste 40) si ne bucuram de o frumoasa dimineata scaldata in soare dupa o noapte in care fiecare a dormit mai mult sau mai putin (dupa pohta ce-a pohtit)

Ne trezim cam pe la ora 9.00 si cu un pic de incetineala ajungem in sala de mese unde o parte din noi erau deja la micul dejun. Alimentam foamea din noi si ne facem un pic siesta pana pe la ora 11.30. Ne vine cheful de duca si iesim in fata cabanei cu dorinta de a pleca prin zona pentru o plimbare de cateva ore. Florin propune o plimbare pana la Poarta de Piatra (el ne spusese de o arcada la circa doua ore de mers de la cabana) si ne indreptam intr-acolo in doua grupuri. Eu fac parte din primul alaturi de Florin Stoican, Dana, Dia, Dan, Catalina si Hanches (nu ii cunosc numele mic) (sa nu uit de doi dragalasi catei dintre care unul ne va insoti cea mai mare parte din tura). Ideea e sa mergem pe PR pana la tinta mult dorita. Coboram pe drumul forestier pana putin dupa prima curba mai mare la dreapta. Aici ne aflam intr-o mica sa de unde vedem Fagarasii aflati putin mai la nord. Salut in gand colegii de club care se afla putin dupa creasta inzapezita (Barcaciu) si ma bucur pentru placerea pe care trebuie sa o aiba prin neaua mare si de un alb ce nu poate fi asemanat cu nimic! Mai mergem cateva zeci de metri si asteptam pentru intregirea grupului.

Pornim pe PR direct pe muchia ce se indreapta spre poiana Bobolea (12.00). Observ cu multumire ca Florin mi-a indeplinit in mod tacit o dorinta din ziua trecuta: vroiam sa ajung undeva pe creasta stancoasa aflata la nord de saua cabanei, creasta ce se prelungeste cu muchia Lotrisor paaaana in gara Calinesti! Urmam o veche linie de curent electric (acum doar stalpii stau dovada pentru aceasta afirmatie). Linia muchiei incepe sa ne coboare pe o curba larga de nivel si iesim dupa o jumatate de ora in partea superioara a poienii amintite. Stana din poiana este atat de frumoasa incat nu ne putem abtine de la cateva poze. Dia il suna pe bunul nostru prieten Dinu Mititeanu si avem placuta surpriza sa aiba semnal. E uimit si extrem de bucuros sa ne auda ca suntem impreuna in munti si e un pic nedumerit de ce Dia imi spune Eugeniu cand el ma stia drept Cezar. Este al doilea meu nume si lamurim astfel problema. Asa imi place cand mi se spune asa si incep sa ma obisnuiesc cu acest apelativ! Dinu ne povesteste cu bucuria unui copil al Muntelui ca au prins vreme destul de buna si ca se gandesc la noi toti, fratii lui intru Munte! Impartasim acelasi sentiment si ne uram toate cele bune pentru anul ce se apropie cu pasi repezi! Marlene e la fel de bucuroasa sa ne auda pe toti trei (pe Dia, pe Dan si pe mine) si ne salutam in speranta unei revederi cat mai apropiate! Pictura din zapada aproape ca ne pune pe burta pentru cateva cadre!

Din saua din mijlocul poienii facem stanga-fata pe PR care pare sa coboare in valea unui fir secundar al Sliveiului. Directia e inselatoare caci semnele ne coboara pe curba de nivel pana in al doilea fir de apa cu placute de gheata deasupra.
"Uite, Cezar nu are nevoie de bete fiindca are picioarele lungi!" (eu nu mi-am luat betele din camera). Incepem sa urcam la inceput pe o curba de nivel pe versantul drept care in scurt timp trece peste o placa lucioasa de gheata (prilej de ocolit) si apoi urca abrupt spre un pinten de munte. Avem putine emotii la alunecat si Florin (omul de baza al turei) ne ajuta pe toti sa urcam oferindu-ne betele si bratele sale. Suntem la vreo suta de metri deasupra padurii din fundul vaii si admiram capatul stancos al pintenului fara a ne duce spre el. De aici coboram mai departe spre urmatorul fir secundar al vaii Sliveiului (pe PR insemnat pe fagi desfrunziti) si urcam pe versantul urmator peste trepte de zapada facute peste radacinile copacilor. Pe ambii versanti vad mici cascade-candelabre de gheata ce stau amortite pe bucati verticale de piatra! Cam pe la 13.15 incepe un urcus mai abrupt pe grohotis, urcus ce ne va arata in cateva minute superba Poarta de Piatra ascunsa de padurea din jurul ei. Cu atentie la pietrele marunte acoperite de un strat subtire de zapada urcam pana la poarta si indraznim sa intram prin usa de trecere spre o alta lume. Nu mai batem la poarta ("Bate si ti se va deschide!") caci imaginara usa veche din lemn este data la o parte in fata noastra. Pana sa ajungem cu totii acolo (eu cu Dan suntem mai in urma pentru poze), Florin urca pana deasupra portii pe creasta ingusta din stanga ei (in sensul nostru de urcat). Stam aici (in arcada) vreo 20 de minute sa mancam cate ceva dulce (biscuiti, curmale) si sa admiram minunile naturii raspandite peste tot in jurul nostru si apoi pornim inapoi pe PR spre cabana. Asta fiindca aici e punctul final pentru marcajul pe care am venit pana aici!
Cam pe la ora 14.00 incepem sa coboram cu atentie. Pe primul grohotis stam alternativ fete si baieti pentru ajutor. Catelusul nostru curajos alearga pe toate treptele de stanca si nu vrea in nici un chip sa stea in sirul indian facut de noi! La pintenul la care am avut emotii mai devreme ne intalnim cu al doilea grup ce pornise in cautarea Portii de Piatra. Le aratam pe unde sa mearga (in principal dupa urmele noastre) si glumim pe seama portii: "S-a inchis poarta, nu mai e nimic acolo :D!" Facem o poza mare de grup si ne separam drumurile: ei pornesc spre poarta si noi evitam alunecusul de mai devreme. Vorbisem cu putin timp inainte sa facem stanga pe pintenul ce urca pana in varful "La Mocirle" de 1427m. Cautam sa tinem linia muchiei prin padurea alintata de degetele subtiri de lumina ale lui Ra. Doar in ultima parte, inainte de muchia perpendiculara pe directia noastra de mers, avem parte de o panta de cca 40 de grade cu zapada in care sapam trepte. La 14.30 suntem in marcajul CR ce uneste poiana Bobolea de varfurile "La Mocirle" si Omul (1565m) aflat in capatul superior al muchiei ce cuprinde Poarta vizitata mai devreme. Deci exista si aici Omul, asa cum il regasim in cateva masive din Romania (cu aproape 1000m mai jos decat vestitul varf din Bucegi). Florin ne spune ca traseul ar trebui sa coboare prin stana Perisani spre satul Pripoare. Se cere o pauza de curmale si de odihna pentru ambele specii prezente in grupul nostru: noi si cainele, bunul nostru camarad!
Pornim spre dreapta si in 5 minute de mers pe o faina poteca larga si orizontala ajungem in partea opusa a poienii Bobolea fata de cum intrasem mai devreme in poiana. Eu raman putin in urma pentru a fotografia un "rechin fierastrau".
Coboram la stana din mijlocul poienii pentru cateva poze si pentru a admira Fagarasii ce nu inceteaza sa ne vegheze din departarile albe.
Coboram in drumul forestier putin mai sus de locul unde ne-a lasat masina in prima zi si apoi pornim pe drum inapoi spre cabana. Nu ne grabim absolut deloc fiindca timpul se indura de noi si ne mai lasa cateva ore pana la apus (e abia 15.15 cand intram in forestier!). Umbrele de lumina se joaca printre crengile copacilor si imi clatesc ochii mereu insetati dupa nou.

La cabana ma bucur sa vad ca au mai venit cativa prieteni de munte printre care e si Nicoleta Marin pe care nu o mai vazusem de vreo doi ani cel putin. Suntem uimiti reciproc ca ne vedem tocmai in varful muntelui si ne face o mare placere sa petrecem impreuna!

Putin dupa ora 16.00 soarele da semne de retragere si aduna in jurul lui culori din spectrul cald al curcubeului. Orizontul se aprinde in spatele Builei amintindu-ne ca ceea ce ne-a unit si ne-a adus aici este masivul aflat acum pe partea cealalta a Oltului, rau curbat in meandre largi cu multe case in curburile interioare. Buila-Vanturarita se inalta impunator peste delusoarele din zona si peste patura alba de deasupra vailor si campiei in care dispare cel mai lung rau al nostru. Vedem nuantele ros-portocalii trecand alternativ peste fata cabanei si asteptam cu nerabdare cercul de foc ce se va stinge in marea orizontului. Temperaturile scazute ne tin in sala de mese si soarele reuseste sa ne scoata afara doar cand se baga sub paturica lui de nori. La 16.45 iesim pentru cateva minute in spatele cabanei pentru cateva poze spre nord spre crestele colorate acum in roz si apoi spre soare-apune unde intunericul vine cu pasi repezi. Pana la ora 17.00 totul se cufunda in bezna si stratul indescriptibil de nori imi aduce aminte de aurorele boreale pe care am sperat sa le vad in nordul Europei in ultimul an (intr-o singura seara innorata a fost aurora boreala la Stavanger si in acelasi timp regret ca nu am putut-o vedea si sper ca voi vedea spectacolul de lumina in viitorul apropiat chiar la el acasa).


Dupa apus ne asezam la masa pentru a alimenta un pic organismele infometate si incercam doar sa potolim soriceii din stomac. Stim ca ne asteapta o seara lunga de mancare, dans, voie buna, rasete, bucurie si distractie cat mai multa. Ne retragem pentru vreo doua ore in camera si ne hotaram (cei din camera noastra doar) sa mergem altfel "echipati" la petrecerea de Reveillon. Asa ca elementul comun sunt colantii pe care obligatoriu trebuie sa ii poarte toti (fara pantaloni). Cam pe la 21.00 cabanierul elibereaza sala de mese pentru a o pregati pentru seara speciala (mese aranjate festiv). In sala de mese unii pregatesc masa (aseaza platouri, sticle etc) si danseaza cu mult spor si afara cativa baieti ne adunam sa pregatim gratarul. Chiar daca eu nu agreez de obicei gratarele pe munte, de data asta chiar imi face placere sa intretin focul si sa contribui la pregatirea fripturii, a ciupercilor, a carnatilor si a legumelor coapte. Nu stiu cum facem si reusim sa terminam cu toata carnea cu putin inainte de ora miezul noptii (cam 15 minute). Voia buna (alimentata de alcoolul de rigoare) e condimentata de elemente specifice petrecerilor in acest grup: eu alunec la un moment dat cu tava cu carne prajita fiindca eram in papuci si in parazapezi (spuneam eu de ceva "echipament special") si colegii ma ajuta sa strangem totul pentru masa din interior. La 0.00 iesim afara cu cateva sticle de sampanie si ne bucuram de trecerea in 2011 cu galagie si zgomot si fara pocnitorile neplacute care acum cativa ani imi sareau printre picioare in Piata Revolutiei din Bucuresti! Intram destul de repede in sala de mese si ne punem pe mancat si dans. Cum sa nu iasa o petrecere faina cand majoritatea sunt olteni si stiu sa se simta bine!

LA MULTI ANI 2011!!!

Timpul trece fara sa il simtim si abia pe la ora 5.00 incepe sa se simta oboseala printre noi si fiecare se retrage incet-incet prin camere la somn.
Nu ne propunem nici o tura sau ora de trezire pentru 1 ianuarie! Totusi suntem pe munte si vom iesi un pic pentru aerisire (asta vom vedea in episodul urmator - cine nu isi aduce aminte de replica asta de la Teleenciclopedia!).