Motto: Ce frumos e sus la munte/Cand ajungi la o cabana/Doar acolo-i armonie/Si acolo-i veselie!
Colegi de tura: Kogayon si invitatii (printre care Dia Somogyi, Dan Tautan si cu mine) - in total aproape 50
De unde nu aveam nici o oferta viabila pentru Reveillon la inceputul lunii decembrie, iata-ma pus in situatia de a alege intre mai multe masive din marea grupa a Fagarasilor: cateva zile de voie buna la cabana Barcaciu cu colegii de club sau alte zile de bucurie cu prietenii din Kogayon care au rezervat cea mai mare parte din cabana Cozia! Ultima invitatie a venit la ideea bunilor prieteni Dan si Dia, tot colegi si frati intru Munte din Cluj. A doua oferta e ceva mai aproape si mai accesibila si astfel am luat legatura cu Florin Stoican, vechi prieten de munte si co-fondator al asociatiei Kogayon (grupul de iubitori de munte care, cu ardoare in suflet, au reusit sa creeze si mai apoi sa munceasca pentru inegalabilul parc national Buila-Vanturarita). Prin el m-a contactat Ina Radulescu, "kogayoana" care s-a ocupat de organizare pentru aceste zile de schimbare a anului la Cozia. In fine dupa mai multe detalii putin interesante (organizarea pentru transport din Bucuresti) si plata unui avans pentru cazare (225 ron pe toata perioada), am primit confirmarea ca am un loc rezervat in cabana si in masina lui Radu. Majoritatea au reusit sa isi ia liber de joi si astfel joi seara se adunasera la cabana 36 de prieteni ai muntelui. Dia si Dan (pretioase comori din Cluj) aveau deja paturile calde in seara de joi intr-o camera de la etajul anexei cu dormitoare de langa cabana.
In dimineata zilei de joi am mai ramas 4 prieteni din Bucuresti si doi din Craiova inca departe de munti. Ah, si inca vreo 4 fete care au urcat la cabana pe 31 decembrie (printre care si o veche prietena, Nicoleta Marin, pe care sincer sa fiu, am fost extrem de placut surprins sa o vad la cabana!).
Ziua 1 - 30.12.2010
Am vorbit in prealabil cu Ioana sa ne intalnim la 7.00 la metrou la Lujerului ca sa pornim spre munte. Eram patru oameni cu rucsaci mari in "micul gigant": Ioana, Raluca, Radu si cu mine (Cezar). Cu ceva experiente cu Matiz, n-am crezut ca e cu putinta sa incapem toti patru in masina! Si uite ca dimineata, mai somnorosi si totusi treji si veseli la ideea de mers in munti, am pornit pe autostrada dintr-o gluma in alta si rasaritul ne-a prins cu un mare chef de duca. Trecem pe langa Pitesti si urcam in graba pe Dealul Negru si apoi pana in Ramnicu Valcea unde avem intalnire cu un unchi al Ralucai ce vorbise pentru o masina care sa ne urce cat de mult se poate spre cabana. Ne salutam la locul stabilit si Dacia papuc 4x4 ne conduce pana in Calimanesti in parcarea unde se afla masinile prietenilor nostri (10.00). Aici ne intalnim cu cei doi craioveni si ne ingramadim, care cum putem pe cele 4 locuri din masina si in carlinga (sa nu uitam de rucsacii pe care ii presam cat se poate de mult ca sa avem loc suficient). Soferul nostru (om cu experienta pe drumuri de munte) ne duce prin Jiblea, Salatrucel si Dangesti. De aici drumul accesibil urca usor pe valea Mara la circa 20 de metri de firul de apa deocamdata destul de mare. Kilometrii par sa nu se mai termine pe vale si in curand facem cateva serpentine in panta prin zapada din ce in ce mai mare. Apar ceva ganduri sumbre legate de zapada prea mare care ne va impiedica sa urcam. Vedem in fata plugul si ne linistim la ideea ca vom avea drumul batatorit. Depasim plugul si la ora 11.00 oprim masina pentru o pauza de intindere a muschilor inclestati intr-o pozitie fixa (mai ales pentru cei care au stat cu rucsacii in spate). Avem primul prilej pentru cateva poze in puful alb de sub picioarele noastre si spre semetia Bulzului ce se ridica din padurea joasa.
Mai urcam 15 minute cu masina si ajungem intr-o curba destul de stransa la stanga. Aici intr-o poiana mare denumita la Mocirle ne oprim din drumul cu masina pana la cabana (exista riscul sa nu mai putem urca cu masina). Ne scoatem rucsacii din masina si suntem incantati de parintii Fagarasi care ne imbratiseaza dinspre nord cu crestele albe inzapezite. Cu ochi de geograf-muntoman, identificam toate masivele din jurul nostru: Fagarasii semeti, Iezerul, Ghitu si Fruntii impaduriti, Craiasa ascunsa aproape in totalitate dupa Papusa si in ultimul plan Bucegii, una din posibilele locatii ale Kogayonului dacic (alaturi de Ceahlau si Godeanu). Ne salutam bravul nostru sofer (un adevarat Om care refuza orice fel de despagubire financiara si ne promite ca se multumeste cu o cafea in cazul in care va urca in ziua urmatoare). Suntem cam la 1400m gata de urcare pe drumul forestier mai departe spre cabana. Deasupra noastra troneaza prietenia si dragostea pentru Munte. Ne strangem bine rucsacii pe noi si pornim pentru cei trei kilometri care ne despart de cabana destinatie (cca 11.45).
Mergem vreo doi kilometri si peisajul se deschide in bataia razelor de soare. E atat de cald incat parca ne vine sa mergem doar in tricou! Totusi pastram gecile pe noi fiindca nu par sa fie mult peste zero grade in termometre si ne oprim pentru cateva poze de grup sau de crengi inghetate in luciul sfantului astru al egiptenilor. Dam de doua marcaje CR si PR pe care ne vom plimba in zilele ce urmeaza.
La ora 13.00 ajungem la cabana care ne astepta cu bratele deschise. Prietenii nostri sunt imprastiati prin camere, prin sala de mese si pe varfurile de pe langa cabana (pentru sedinte foto). Intram in anexa si suntem intampinati de Drinca, veselul coleg ce ne primeste in camera lui (e o onoare sa dormi cu el in camera :D !!!). De altfel e prima camera in care gasim locuri libere pentru majoritatea celor care am venit acum (4). O cunosc in sfarsit pe Ina cu care schimbasem cateva mailuri si parca ma simt instantaneu intr-o mare familie. Ma bucur nespus ca am luat decizia de a veni in Cozia pentru schimbarea ultimei cifre a anului ce se pregateste sa se duca la culcare. In sala de mese am placuta surpriza sa dau de Costi, un alt vechi prieten de munte cu care nu m-am mai intalnit de vreo 5-6 ani! In Bucuresti nu reusim sa ne intalnim si uite ca tocmai aici in varf de Cozie ni se intretaie drumurile!
E prea devreme pentru masa si ne hotaram sa plecam intr-o mica plimbare pana dupa varful din fata spre muchia terminata cu "Panaghia" Bulzului (13.40). Vad pentru prima data valsurile Diei (http://diasomogyi.comlu.com/Cozia/Cozia_Revelion_2010-2011/slides/09Vals.html) si parca sunt luat de valurile dansante si purtat spre eterul ce ne uneste pe toti (stiu ca poate nu acceptati ideea ca toti suntem Una, dar la o analiza mai profunda, putem vedea ca fiecare fiinta sau lucru este o rotita a intregului Univers si doar impreuna cream mecanismul complex numit Viata).
Stam vreun sfert de ora blocati de imaginile ce formeaza un peisaj neintrerupt nici macar de cele 360 de grade ale cercului ochilor. Fiindca vantul ne inteapa fata, hotaram intoarcerea spre cabana. Glumele continua neincetat si de multe ori eu ma opresc pentru poze."Salut, Cezar! E nevoie sa imi scot cagula?" imi spune o voce din fata. "Evident ca nu, Dane!" ii strang mana prietenului Dan Tautan (www.dantautan.ro) si suntem bucurosi ca in sfarsit ne-am cunoscut. "E si Dia putin mai in spate!" Imediat vad ca alearga veselia intruchipata spre mine! E Dia Somogyi pe care parca o stiu de o viata! Vad in ea bucuria de a vedea pe cineva venit de departe! Revin cu ei in curba in care mai fusesem mai devreme si stam la povesti intre suflete atrase mereu de crestele inzapezite ale Fagarasilor, de nestemata Buila ce ne strajuieste de peste valea Oltului, de sclipirile calcarelor uscate, de ochii de mare din toti muntii nostri, de minunile pe care ni le ofera Natura la fiecare pas si de stralucirea norilor care se joaca nestingheriti pe albastrul cerului! Povestile ma fac sa uit de poze si pana la cabana ma opresc din fotografiat. Dia si Dan tot schimba obiectivele si cauta sa surprinda cat mai mult din tacerea vie a Muntelui. Pe la 17.20 suntem in fata cabanei unde urmarim soarele care s-a hotarat sa se retraga pentru azi in culori vii. Intram in sala de mese cu o gramada de pungi cu mancare si ne apucam de masa cu muzica buna in fundal. Ne lungim cu distractia si masa pana spre miezul noptii. Stiu ca prietenii mei au stat mai tarziu insa pe mine m-a tras somnul in mrejele lui cam pe la ora 23.30 si nu am mai rezistat genelor care s-au inchis in caldura sobei ce mistuia lemne in continuu. Unii au stat tarziu in noapte si nu stiu cand s-au retras spre paturi. Cert e ca pana dimineata nu am mai simtit decat mangaierile muntilor dimprejurul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu