Ziua 3 - sambata 1 gerar 2011
Buna dimineata, lume in 2011! Ce minunat e sa te trezesti printre prieteni in mijlocul naturii, al muntilor si al iubirii ce rasare din orice misca in jur! Parca am si uitat ca in cea mai mare a timpului stau in oras si trebuie sa "supravietuiesc" spre sfarsitul de saptamana cand pot sa gust din libertatea vietii printre copaci, zapada, flori, cantece de pasari, informatii noi si totodata ascunse dupa agitatia cotidianului!
Trezirea de voie este undeva in jurul orei 12.30. Ghiftuiti dupa masa de reveillon, cu greu ne vine sa mancam cate ceva. Luam totusi din "frigider" (o camera neincalzita de la etajul intai al anexei cu dormitoare) platourile si pungile cu mancare. Sala de mese se umple imediat si incepem sa roim in jurul mesei cautand sa mancam cat mai usor. Nu intra prea multe dupa toata distractia terminata cu cateva ore inainte!
Cam pe la 14.30 ne adunam vreo 10-15 in fata cabanei si la ideea lui Florin, pornim spre o cruce aflata pe un pinten apropiat de drumul pe BA/PA spre schitul Stanisoara. Valuri albe se intind intre noi si Buila si invaluie masivul intr-un mister ce poate fi descoperit doar prin ochii sufletului si ai simtirilor suprapersonale.
Intram incet in monom si coboram cu grija un pasaj din poteca cu grohotis fragil acoperit de zapada inselatoare. Fiecare isi cauta pasii cei mai buni si siguri printre pietre si pudra de faina alba ce staruie la temperaturile cu minus in fata. Unul din catelusii de la cabana ne intovaraseste si se descurca mult mai bine decat noi datorita tractiunii duble;). Coboram in prima sa a traseului marcat si iesim in dreapta spre un mic delusor plin de soare si caldura. Drinca e mai in fata si nu ii observam urmele pasilor. De aceea grupul a pornit tot pe marcaj, eu si Catalina ramanand la urma. Facem dreapta pana la micul platou luminat si ii chemam pe toti acolo. In timpul asta Drinca trecuse o mica sa si urcase langa troita din lemn spre care tinteam in plimbarica asta (15.15). In cateva minute coboram in mica taietura in linia muchiei prin cativa pasi de descatarare pe linia directa. Spun asta fiindca in urma noastra s-au gasit si niste variante ocolitoare pe niste branite laterale fara a fi nevoie de pasii elementari de catarare/descatarare.Trecerea asta imi aminteste de Spintecatura Moldoveanului la o scara mult mai mica!
La 15.20 suntem cu totii langa troita si ceea ce vad ochii nostri parca ingheata celelalte simturi: unduiri de straturi albe si verzi-gri-negre se pierd spre cerul azuriu din departare! Zarim frumosul diamant al Vanturaritei dominant in primul front spre cer! Sub el se lasa crestele muntilor de la vest de Olt si mai jos muchia lunga si impadurita a Turneanului. Parca un pictor al vietii nu s-a multumit cu creatia Sa si a adaugat pe cer cateva stropeli de vopsea alba ce se imprastie in bataia vantului! Opera Sa se implineste pe masura ce o admiram. Troita ne aduce aminte ca totusi suntem oameni pe acest pamant si ca avem ceva comun: sa ne iubim si sa traim in intelegere si bucurie precum stramosii nostri! Facem cateva poze de grup si apoi pornim agale spre cabana (15.45). Poteca e acum batatorita si trebuie sa fim doar atenti la fiecare pas. La "microspintecatura" gasesc branele lejere si ma trezesc aproape instantaneu pe platoul luminat de caldura atat de necesara si unica pe mica noastra mare Planeta. Drinca e in fata mea si asteptam sa ne adunam cu totii aici inainte de a pleca mai departe. In drumul forestier dintre cabana si antenele GMS-TV-radio zarim un mic om de zapada ce imi aduce aminte de copilaria linistita in care vacantele de iarna treceau pe nerasuflate la bunici (Dumnezeu sa-i odihneasca!). Pana sa ajungem la cabana, vad pe dreapta niste straturi extrem de faine si ma bucur ca aparatul a surprins culorile exact cum sunt ele in realitate.
Ajung cu Catalina la cabana si parca e prea devreme pentru o alta masa. Asa ca ii propun sa urcam si pana la antenele de pe vf Cozia. Pornim intr-un acord tacit pe panta din fata noastra. De fapt discutiile noastre ascund pasii pe care ii facem in urcare si tinem pe cat se poate linia muchiei. La un moment dat vedem o varianta in stanga pe un picior pietros. Avem de trecut si o panta cu zapada si o taiem cu grija (nu inainte de a avea acordul Catalinei sa mergem in stil "norvegian" direct si nemarcat). Ma lasa inainte sa fac urme si parca ma teleportez in Norvegia unde urcam pe stanci plate si printre jnepeni mari si partial ascunsi in zapada. Acum cand scriu, imi aduc aminte de insulite gen Usken, Ormøy sau Langøy unde padurile de Pinus minuscule imi acopereau drumul dorit! Ajungem la stancile de care vorbeam si facem o pauza de cateva secunde pentru admirarea peisajului. In fata noastra se insira seile si varfuletele muchiei Turneanu pe care de data asta o vom lasa in liniste si nu ii vom strica zapada cu urmele noastre (16.40).
Urcam langa antenele de pe varful Cozia (1668m) si cautam sa ne furisam printre ele spre poteca pe care o evitasem mai devreme. Antenele de microunde imi trezesc amintiri despre lunile pe care le-am petrecut de curand la o firma de telecomunicatii avansate pe post de alpinist utilitar. Ne continuam discutiile cateodata fara cuvinte si ne trezim deasupra pantei terminale de deasupra cabanei vorbind despre suflete bune ce vegheaza desupra noastra. Camerele calde ne primesc si ne amortesc toate simturile. Cam pe la ora 18.00 (greu de crezut) ma asigur ca sunt lemne suficiente in soba si ma intind si eu in pat pentru relaxare. Stiam ca in ziua urmatoare plecarea era stabilita pentru ora 9.00-10.00 si asta insemna destul timp pentru pregatiri. Cativa colegi aleg sa coboare pe forestier la intoarcere fiindca e mult mai lejer si ceva mai lung. Asa ca pentru ei ora de plecare va fi ceva mai matinala decat a noastra.
Ziua 4 - duminica 2 gerar 2011
De obicei ultima zi din orice tura este cea mai trista fiindca trebuie sa coboram din "cetatea" datatoare de viata, bucurie si liniste sufleteteasca! Dar este si o zi de speranta ca vom reveni cat mai repede posibil si vom putea descoperi si alte cotloane ascunse ale Mamei Naturi. Caci in fond asta e natura omului: sa descopere si sa afle cat mai mult si in acelasi timp sa pastreze vii enigmele care ii ghideaza drumul nevazut prin tainele existentei!
Revenind la lumea fizica materializata acum prin masivul Cozia, suntem in ultima zi din acest minunat periplu prin frumos! Colegii mai harnici s-au trezit si erau la masa pe la ora 9.30 cand am facut si noi ochi (vorbesc de cei din camera noastra). In sala de mese era o masa deja ocupata de cei care se pregateau sa plece pe forestier. Cam in jurul orei 10.00 au ridicat ancora (sau mai bine spus rucsacii in spate) si au pornit (cam jumatate din grup) pe lungul drum forestier pe care noi am venit partial cu masina, partial pe jos. Noi, "lenesii", am terminat ceva mai tarziu de mancat si de facut bagajele. Pe la 10.40 am facut curatenie in sala de mese, ne-am luat toate pungile cu mancare, mi-am salutat vechii prieteni din alte grupuri si ne-am indreptat spre camere sa strangem tot calabalacul. In jurul orei 11.00 am reusit sa ne adunam in fata cabanei pentru poza de sub-grup (adica cei care aveam sa pornim pe BA spre masini). Subgrup e un termen relativ fiindca eram cam 20 de oameni veseli si cu chef inca de stat pe munte.
Cu ultimele priviri spre cabana si spre saua dintre cele doua varfuri Cozia, pornim pe drumul pe care facusem atatea plimbari in cele cateva zile despre care ati citit de curand. Urcam putin pana aproape de saua panoramica unde m-am intalnit/reintalnit in prima zi cu bunii prieteni, Dan si Dia. Aici eu sunt un pic mai in fata (asta fiindca o data pornit, mi-e greu sa ma opresc mereu sa astept pana se incumeta toti sa plece; doar in locurile esentiale pentru traseu fac pauza pentru regrupare) si pana sa vina toti colegii, urc sa admir stanca solitara a Bulzului si Fagarasii ce imi fac cu ochiul (cine stie cand pasii m-or duce pe crestele albite ale tanarului lant fagarasan!). Revin dupa ultimul coleg si ca "maturica" (porecla veche), ma asigur ca nu mai e nimeni in urma mea si pornim la vale.
Coboram urmand poteca arhicunoscuta de catre camarazi printre bradutii mai mici sau mai mari. La un moment dat niste radacini cu un strat de gheata ma provoaca sa le fac poza si ii rog pe colegi sa nu sparga gheata atat de frumoasa. Ei ma lasa sa imi satisfac dorinta foto si ii ajung din urma in cativa pasi pentru a cobori impreuna pe o branita ce se termina cu un mic tobogan lucios. Am ramas in spate Florin cu Dana, Dan, Dia si cu mine si mergem destul de agale din dorinta de a mai sta pe aici ceva timp (desi stim ca nu se poate). La un loc de panorama regrupam cu cei din fata si pornim mai departe dupa alte cateva poze.
Mai coboram si vedem ca s-a facut dop in fata noastra! Am dat de zona cu cabluri unde Florin montase o cordelina pentru suport cand au urcat! Ion isi pune coltarii si coboara fara probleme pe treptele partial inghetate si acoperite de zapada putin ciudata. Nu e neaparat nevoie de coltari, dar ma hotarasc si eu sa montez pe bocanci talpile coltoase. Am timp suficient sa fac operatiunea asta fiindca se inainteaza destul de incet. Oau, e altceva acum! parca ma simt o capra neagra cu coltii pe talpi. Merg mult mai sigur si ii dau certitudine Diei cand ma roaga sa fiu atent unde pun picioarele. Cobor pe langa colegi pana la mijlocul cablului si al cordelinei si il asist pe Ion care coboara cu ceva rucsaci pana sub mine. Ghidez cativa pasi pentru colegii care trec cu grija pe langa mine si merg mai departe. Ion ramane ultimul sa recupereze cordelina si restul suntem un pic mai in fata. Inca tinem coltarii in picioare fiindca stim ca e posibil sa mai avem o zona cu risc. Cu coltii prin frunze ajungem si la singura zona in care stiam eu de acum ceva ani ca era un cablu. Avem de trecut o vaiuga cu luciu de gheata pe dreapta geografica (de unde venim noi) si cu ceva trepte inalte in stanca de pe stanga ei. Ion coboara pana in firul vaiugii sa asigure la urcat. Eu vreau cu tot dinadinsul sa folosesc cat mai mult coltarii si cobor pe luciul de gheata pana aproape de firul principal. Aici ma asez cu fata la poteca si incep sa sparg gheata cu coltii frontali."Tu chiar vrei sa ne faci poteca buna!"
Raman pe post de balustrada pana trece si ultimul camarad si Ion ii ajuta pe toti sa urce pe partea cealalta unde acum din vechiul cablu au ramas vreo cativa metri aruncati spre vale si vreo doua pitoane. Urc si eu fara ajutor (ca doar am ajutoarele personale: mainile si picioarele lungi!) si astept sa ajunga si Ion la noi (in regruparea de dupa zona "grea") (13.10).
Mancam cate ceva dulce (biscuiti, curmale), bem cate o cana de ceai cald ("Atentie, frige!") si ne strangem coltarii inutili in continuare. De aici vom avea de coborat doar prin zapada moale, frunze si noroi. Cu alte cuvinte incepe schiul pe noroi! Coboram veseli si binedispusi trecand prin peisaje feerice dupa fiecare colt sau picior de munte.
Zapada incepe sa dea urme serioase ca s-a plictisit si se grabeste spre alte taramuri. Fara aceeasi graba, ajungem si noi (dupa cateva trante pe noroi) la un adapost de unde poteca face dreapta pana la manastirea Stanisoara (14.30).Noi tinem tot inainte pe curba de nivel si in doar 10 minute suntem la o masuta foarte draguta aflata deasupra gradinii manastirii. E timp de o pauza si absorbim cu totii din camelbag-ul aproape plin. Mai luam cate ceva dulce in gura si parca iarasi nu ne vine sa plecam. Eu cobor un pic mai jos in sa pentru cateva poze. Pentru mine traseul este nou pe aici si nu stiu ca exact pe acolo vom cobori cu totii in cateva minute! Admiram pentru ultima data abrupturile Coziei de deasupra manastirii.
Mai coboram un pic pana la un adapost manastiresc de unde vom avea de parcurs lunga vale a Pausei. Intai facem stanga pentru o serpentina larga a drumului forestier si apoi urmam linia putin sinuoasa a apei si a drumului nostru. Intalnim cativa "turisti de ocazie" care probabil ca vor sa urce doar pana la Stanisoara si tinem pasul intins spre parcarea unde avem masinile. La un moment dat trecem pe stanga vaii si am prilejul sa admir sub podul din beton un copac "cu fusta" (15.20).
Drumul este strans pe ambele parti de abrupturi pe care perdele de gheata se lungesc mute in fata noastra! Trecem printre ele cu grija sa nu se topeasca de emotie si cam cu un kilometru inainte de primele case dam de un lac de acumulare (stiut de colegi de la drumul de urcare). Eu raman in urma pentru o plimbare pe baraj (pentru un moment parca m-am simtit pe un feribot sau pe un ponton de la Portile de fier unde acum ceva timp instalam niste antene de comunicatii) si revin repede la grup.
La o intersectie de drumuri unde e si o frumoasa troita asteptam pentru regrupare (o colega are ceva probleme la un picior si merge mai greu) si pornim cand ne asigura ca poate veni mai incet dupa noi. Curand Ioana il suna pe Florin sa vada pe unde suntem (eu am venit cu Ioana si cu Radu in masina si in mod normal trebuia sa ma intorc cu ei inapoi; pana la urma plec cu alti colegi spre Bucuresti). Ajungem la Olt si pe moment (eu si Dia eram mai in fata pierduti in discutii despre fotografie si viata in general) nu stim pe unde sa o luam ca sa trecem raul ce aduna atatea locuri si ganduri in drumul lui pana la Dunare (pe ale carei valuri Strauss a compus una din cele mai frumoase piese ale sale). Vin din spate Dan si Florin si ne dumirim ca e aproximativ bine pe unde am mers. Trecem in siguranta varianta de ocolit a statiunii Calimanesti si apoi Oltul pana in parcare. Aici se schimba randurile in masini: eu nu mai plec cu Ioana si cu Radu si in schimb merg in masina tizului meu, Cezar (ca o paranteza a fost binevenita ideea Diei de a-mi spune Eugeniu pentru a nu fi confundat cu ceilalti doi Cezari - sunt alte motive mai profunde pentru care Dia mi-a spus pe al doilea nume si ii sunt recunoscator pentru asta!). Cu tristete in suflet, trebuie sa ne luam "la revedere" de la scumpul catel care a coborat cu noi de la cabana si care acum parca simte ca il vom lasa aici (16.45). Mergem cu totii la un restaurant pentru niste papanasi care ne-au facut mare pofta (asta de cand a pomenit Dan de ei :D), pentru niste mamaliguta cu branza, cate o ciorbita calda si cate o berica/suc. Cam pe la ora 18.30 pornim spre Valcea si apoi spre casa. Dupa Valcea ne intalnim pentru o scurta perioada de timp cu alti colegi (o masina) care mancasera la un alt restaurant cativa kilometri mai la nord de parcare. De aici pana la Bucuresti mergem intins si undeva in jurul orei 22.00 ajungem in neplacuta capitala (afirmatie valabila pentru iubitorii de munte) si Cezar ne distribuie pe la casele noastre (multumiri!).Cu multe satisfactii in suflet si multe amintiri calde si placute, suntem gata sa revenim prin dragii nostri munti in multele week-end-uri ce vor urma in acest nou an!
Se spune ca asa cum incepi anul, asa vei avea parte pana la sfarsitul lui! Dumnezeu sa ne ajute sa traim bucuria, voia buna, luxul de a avea atatea mii de culori in jurul nostru si atatea zeci de prieteni de calitate!
Multumiri Diei si lui Dan pentru ca m-au chemat in acest grup minunat, Kogayon, lui Florin si Inei pentru ajutorul cu incadrarea in gasca/cazare, lui Costi pentru placuta si neasteptata placere de a ne revedea (Costi, sa stii ca pentru tine o sa fac rost de miere ;) ), Nicoletei pentru surpriza placuta de a ne vedea pe 31 decembrie la cabana, Ioanei si lu Radu pentru transport, Ralucai si colegilor de camera pentru atmosfera extrem de voioasa si placuta (cred ca am ras cel putin jumatate din timpul petrecut in camera), Catalinei pentru dragostea ce o poarta pentru aventura si voua tuturor, deopotriva camarazi buni in Cozia si cititori cu o nemasurata rabdare pentru ca mi-ati oferit si imi oferiti cele mai frumoase clipe de bucurie si implinire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu