Dupa lunga plimbare prin Oslo si Bergen, mintea mi-a adus aminte de o padure interesanta aflata in apropiere de casa. Vazusem padurea asta cand m-am plimbat pe insula Hanøy si pe micul varf Tornefjell. Padurea mi-a parut atunci dornica de strabatut cu stancariile care se ridicau pe malul fiordului Hafrsfjord si care pe alocuri ieseau din padure in mijlocul ei.
Asa ca studiez eu harta mijloacelor de transport si aflu ca ajung in zona cu autobuzul 29, singurul de pe langa casa care pana atunci imi era total necunoscut. La 14.50 iau autobuzul care ma lasa peste 10 minute in Madlasandnes fix in locul unde imi incepe explorarea. Intru prin padurea plina de jnepeni si destul de umeda si ma strecor pe poteci spre stanga pana ce ajung la o zona folosita de boarderi si de armata pentru antrenamente.
Descopar niste poteci care ma duc cat mai spre vest spre fiord si fac o pauza de cateva minute si cateva poze inainte de peretele ce coboara aproape vertical vreo 40 de metri sub mine deasupra padurii Sandnesheia.
Ma intorc in mica sa pe care am vazut-o mai devreme si caut sa urc spre punctul cel mai inalt din zona. Pana la platoul de pe varf sunt fortat sa imi gasesc trepte intr-un perete de vreo 15 metri care pare sa-mi reteze calea. Pe platoul de varf stau doar cat sa fac cateva poze si sa admir peisajul in toate directiile. Varful se numeste Gjeresberget si are cca 95m altitudine.
Dupa un mic ocol pe la alt stalp ce marcheaza un punct de altitudine maxima, ma strecor printre jnepeni si brazi in ideea de a ajunge la casele aflate putin mai jos de mine. Chiar deasupra primei case dau de un perete de vreo 10 metri inclinat la circa 70 de grade si acesta ma obliga sa il ocolesc prin dreapta. Dupa ce ies la strada principala numita Gjeresberget dupa varful omonim, fac dreapta pana la capatul ei si apoi ma indrept pe o poteca nemarcata si extrem de clara spre alt varfulet putin mai mic. In fata mea vad primii oamenii prin acea padure - doi norvegieni care iesisera cu copilul in rucsac special pt copii - la plimbarea de duminica. Poteca clara ma duce imediat pe varf (15.45) si aici am cateva surprize faine: pe peretele sud estic vad in jos cateva pitoane ce marcheaza sfarsitul unor trasee de catarat si zona dinspre sud care ma atrage prin posibilitatea de a ma aventura pe acolo.
Fac o pauza pentru un pic de ciocolata neagra si niste apa si picioarele nu stau cuminti si coboara pe treptele acelui perete. Ma tot uit in spate sa vad pe unde sunt traseele respective. Picioarele imi urmeaza directia ochilor si gasesc o brana pe care incep sa urc. Deodata brana e taiata de o ruptura in stanca. Stiu bine ca e greu sa ma intorc pe unde am venit si gasesc alte trepte pe care revin in punctul de unde am iesit din traseu mai devreme.
Pe sub perete cobor prin padurea de jnepeni si foioase cautand tot timpul locuri in care sa pot face poze cat mai panoramice. De aici urmez poteca ce ma duce la un poligon de pregatire militara. De fapt observ ca intru intr-o unitate militara prin care e interzis accesul public doar in perioadele in care se fac exercitii, perioade marcate in varf printr-un steag rosu. Zona se numeste Madlatuva.
De aici pornesc spre malurile fiordului trecand pe sub un perete folosit de asemeni pentru antrenamente militare.
Printre stanci ma strecor pe sub perete si cobor pana la apa lina a fiordului. In urmatoarea jumatate de ora tot cobor la malul apei si urc prin catarare elementara printre gigantii impietriti. Mi-au parut extrem de interesanti peretii care par sa se arunce in mare.
Padurea Håhammaren imi indruma pasii spre zona de case aflate la mare in punctul extrem al peninsulei. Aici este curioasa asocierea intre munte si mare. De fapt pentru noi e curioasa caci pentru norvegieni e ceva obisnuit. Revin printre case spre pietre (ma atrag mereu) si urc in padure pe niste scari amenajate din lemn. Panoramele imi dispar si padurea ma conduce pana la poligonul de care va spuneam mai devreme.
Trec prin poligonul de tir acum neutilizat si observ o potecuta prin padurea din stanga. Aceasta ma duce printr-o viitoare turbarie si gasesc un izvor ascuns sub o stanca destul de mare.
Balauresc pe smocurile de iarba pe care trebuie sa "sar" pentru a nu intra in apa si ajung bucuros la o poteca protejata prin paleti. Urc pe poteca si ajung la baza varfului cu trasee de catarat. Pe langa case revin la iesirea poligonului de trageri (Stavanger skytterlag) fondat in 1861 si de aici cobor pe stradute pana la malul fiordului printre campurile cultivate cu porumb si iarba pentru animale. Pe o alee foarte placuta strabat zona de case si ajung la plaja de langa Sver i fjell (Swords in rock) monumentul dedicat unirii norvegienilor din secolul IX. Inainte de acest monument fac o poza la statuia femeii de pescar care obisnuia sa mearga in picioarele goale de acasa pana la sotul ei care era la pescuit (18.15).
Ajung la linia lui 29 si vad ca am de asteptat vreo jumatate de ora pana la urmatorul autobuz. Chiar asa sa stau atata timp pentru un kilometru si jumatate de mers pe jos? Intru pe o alee pe care o stiam de cateva luni si care ma duce pe malul unui parau fix la intersectia si la complexul din Madla langa care stau in momentul de fata (asta dupa 15 minute de mers si pozat ratustele simpatice si vestitorii primaverii).
Plimbari faine si vreme asemenea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu