Câmpeni Flocești-Pârâul Bozii-Valea Caselor 30.01.2018

Schimbăm zona, continuăm drumul... De la Cluj cobor la bunul prieten Ilie Deoancă în Câmpeni (autobuz direct) fiindcă îi promisesem să stau câteva zile la el. Deși ne-am văzut de puține ori, este un moț și un român adevărat. Știți cum se spune, prietenia nu se numără în momentele împreună, ci în câte faci pentru celălalt... Așadar ieri am venit la Ilie și la Ileana, oameni de nota 20! Lavinia, fata lor și colegă de club (ne-am întâlnit la recenta întâlnire aniversară a clubului) este în Cluj, cred că îi e dor de locurile natale... Ilie e un mare iubitor de dealuri, de munți, de locurile în care trăiește! Aseară am mai povestit câte ceva, ne-am uitat la Exatlon, Ileana ne-a alintat cu tot felul de bunătăți și acum Ilie vrea să îmi arate un loc special. Așa că pornim la drum prin spatele casei, mă urcă pe lângă sala de sport, tot povestim și nu îmi dau seama când intrăm pe drumul de căruță spre Flocești. Întâi prin pădure, apoi ieșim la golul alpin și urcăm până la cruce. 

Aici e inima Țării Moților. Vezi tu acolo departe muntele Găina? Vezi tu acolo Muntele Mare? Vezi tu acolo Roșia Poieni și după ea Roșia Montană? Vezi tu Trascăul? Vezi tu Vulcanul? Asta-i Țara Moților! Aici sunt oamenii liberi! Uite aici jos valea Arieșului Mare care merge până la Albac și dincolo de el! Aici vin eu când vreau să îmi încarc sufletul... Uite acolo după pâlcul ăla de brazi e casa moșului meu. O vezi? Ce drag mi-e de omul ăsta... Cu cât patos își iubește locul și cât e de amărât că cei de după el vor să plece din locurile astea. No, fiecare își are drumul lui...

Șmecher e Ilie! Cum de altfel sunt și eu câteodată ;)! El e ghidul meu pe aici și evident știe drumurile. Îmi oferă mie alegerea drumului în continuare. Fie coborâm pe valea Arieșului Mare, fie pe valea Caselor, fie pe culmea următoare după valea Caselor. Îmi explică avantajele și dezavantajele fiecărei variante și mă duce spre varianta gândită de el. Adică mai coborâm un pic de la cruce și apoi facem dreapta printre case spre pârâul Bozii. Orice drum îmi este plăcut atâta timp cât e ceva nou! Înainte de șaua în care cotim la dreapta avem norocul să ni se arate și muntele Găina. Da, muntele celebru cu târgul de fete!

Coborâm la primele colibe la dreapta și găsim un loc la soare. E vremea să ședem la masă. Se poate altceva decât slană cu pită și ceapă? După atâta Europă "civilizată" mirosul de animal, de lemn gros, de fân, de icoană pusă pe perete pentru sfințire și lăsată străjer, de furca simplă de lemn, de balega... Sunt cele mai sfinte lucruri pe care le avem. Nu spun deloc poetic, multora le lipsesc astea sau nici măcar nu știu ce sunt astea!

Ne lăsăm mai la vale spre alte case pe unde Ilie îmi povestește despre cei ce au locuit aici. Cam toți s-au dus, casa e singura care mai aduce aminte de ei... Poteca ne coboară la stânga spre un vâlcel și mia departe, puțin mai jos, ajungem în pârâul Bozii. De acum suntem acasă! De fapt pentru Ilie totul este acasă aici! Trecem de o răscruce ce ne lasă în valea Caselor și coborâm pe drumul care se formează din ce în ce mai clar. Sunt locuri pe unde în copilărie/tinerețe Ilie și-a dus picioarele peste tot. Mai jos pe vale ajungem la primele case. Ilie știa de o fostă mină de uraniu și primim indicații (de peste apă!) despre mină. Ajungem destul de ușor și vedem că galeria nu este foarte lungă. Din ce îmi spune Ilie, e prima dată când ajunge aici și se simte foarte norocos! 

Mai jos la case sunt cunoscuți ai lui Ilie în curtea cărora intrăm și schimbăm câteva vorbe. Tare mi-i drag să îi ascult cum își deapănă amintiri sau cum mai vorbesc despre una-alta... Pornim mai departe, lăsăm țigănia în urmă și ieșim în oraș! Văd o hartă veche și amândoi deplângem soarta ei. E de câteva zeci de ani, e bună și destul de detaliată și totuși nimeni nu o reface...

Merem acasă unde ne așteaptă mâncarea caldă și alte povești și povestiri de-ale locului. Merem să luăm o motoretă care fusese la reparat și cu care Ilie colindase mult cu Lavinia în anii copilăriei ei, mai povestim una-alta, orele trec și ne retragem la somn. Mâine merg într-un loc în care îmi doream de mult să ajung...

Muntele Băișorii-Crinț-Găbriana-La plopiș-Muntele Băișorii 28.01.2018

”Prin puritatea zăpezii”

Din cei de ieri Gabi și Iulia merg la schi pe pârtie, Marius cu Alina merg la schi în zăpadă mare la Groapa Nămetului la nord de cabanele militare de pe Muntele Mare și noi cinci: Marlene, Claudiu, Radu, Dinu și cu mine mergem la plimbare (activă) pe la colibele din nordul stațiunii Muntele Băișorii. Ca particularitate a zonei, așa cum în multe locuri din țară sunt ”de jos” și ”de sus” (exemplu Sâmbăta de jos, Sâmbăta de sus, Porumbacu de jos, Porumbacu de sus, Osica de jos, Osica de sus etc) aici se numesc Băișoara (cea de jos) și Muntele Băișorii (cea de sus)!

Deci, cum spuneam, din stațiune mergem pe drum până la telescaun (e multă lume, puțini cu schiuri, mulți la plimbare), traversăm pârtia și până se echipează colegii (ei cu schiuri de tură, eu cu rachete), îmi spun să cobor pe drum mai departe. Ei oricum mă vor ajunge din urmă undeva pe la pârâul Clinului și mă așteaptă la pârâul Crințului. Nu stau neapărat după mine, ci își pun focile până vin eu... 

De aici urcăm puțin pe drum în amonte și facem dreapta pe o potecă ce ne duce sub colibele Crinț. Facem un pic dreapta pe piciorul dintre valea Mămăligii și pârâul Miercii și ne întoarcem când ne dăm seama că ceva nu e bine. Un pic mai sus de noi sunt frumoasele colibe Crinț (păcat că nu prea mai sunt folosite, chiar și vara) și în sus și ușor dreapta urmăm un drum care ne duce elegant pe curbă de nivel în poiana Găbriana (îmi pun și eu rachetele că e zăpadă pufoasă, greu de mers în bocanci). Ne oprim înainte de a intra în poiană fiindcă nu ne vine să călcăm prin puritatea zăpezii. Câteva poze să ne amintim cum e să fie doar umbre pe plapuma albă de iarnă... Acum (și parcă și atunci) îmi venea în minte cântecul următor:

Nicu Alifantis - Umbra

Deasupra colibelor colegii se ”desculță” (la fel și eu de rachete) și ne așezăm pe rucsaci pentru o mică pauză de masă. E așa de fain și liniște că parcă nu ne vine să plecăm. Mai vorbim de ale noastre probleme de club și pornim mai departe. Întâi urcăm puțin din Găbriana și apoi facem dreapta pentru a reveni spre dealul Penelor și apoi dealul Voicii. Pe acolo e un plan pentru viitoarea buclă de ultra a Maratonului Apuseni (n.r. la data când scriu deja a trecut ediția 2018 a Maratonului Apuseni cu bucla de ultra pe aici). Când considerăm că am mers destul ne întoarcem până deasupra colibelor Găbriana, trecem pe unde am venit și încercăm o urcare (fără succes) mai sus de drumul de venire.

Revenim până la colibele Crinț și nu ne întoarcem exact pe unde am venit, ci urcăm înainte de colibe pe un drum cunoscut foarte bine de Dinu și de Marlene. Pe aici au fost acum niște ani buni la un concurs de orientare! Drumul ne duce pe o aproximativ curbă de nivel până în șaua ”La plopiș”. O recunosc imediat după copaci: aici am dormit acum trei ani după Maraton! 

Colegii coboară spre și apoi pe pârtie și Dinu îmi sugerează să urmez poteca ce taie pârtia și să cobor în stațiune. Știu unde duce și mi se pare și mie mai interesant să cobor pe pârtie mai ales că sunt până în 10 schiori pe toată pârtia. Evident cobor pe margine să nu deranjez. Pe dreapta văd o frumoasă troiță puțin înainte de capătul telescaunului și trec pe la capătul acestuia spre stațiune (pe unde venisem). Chiar din spate vin toți patru colegi ai mei spre bucuria tuturor fiindcă nu trebuie să ne așteptăm. Mergem toți la mașină și apoi acasă la Cluj. 

Mulțumiri pentru încă o tură faină și, cum am spus și atunci, că ”ne-ați făcut mai bogați cu două zile”!

Traversare Muntele Mare 27.01.2018

Vineri seară Gabi Oargă, Claudiu Lazăr, Marcel Giurgea (Lușu) și Dinu Mititeanu duc trei mașini la Muntele Băișorii pentru a avea mașini la întoarcere (se întorc cu a lui Claudiu în Cluj). Sâmbătă dimineață suntem 10 oameni (Gabi Oargă, Claudiu Lazăr, Marius Florea, Alina Cîrja,  Iulia Hereșanu, Radu Terec, Marlene și Dinu Mititeanu, Geta Oltean, Cezar Partheniu) la autogara Beta de unde plecăm cu autobuzul spre Câmpeni (6.00) (Gabi făcuse rezervare, mulțumim!). Cam peste trei ore ne întâlnim în Valea Lupșei cu Cristi Chira, Lușu, Mihaela Giurgea și Alin Hapca care veniseră cu mașina lui Cristi (va fi o întreagă încurcătură să își recupereze mașina), ne întoarcem vreo sută de metri de la mașini și după o troiță cu tricolor fain. 11 sunt cu schiuri de tură, 3 cu rachete (Mihaela, Geta și cu mine - eu am rachete împrumutate de la Dinu). 

Cam după 30 de minute, după ultimele case, este zăpadă suficientă pentru clăpari și schiuri. Noi ne vom pune rachetele mai sus, încă ne descrucăm. Și ce diferență imensă este la mers! Mai urcăm vreo jumătate de oră și ieșim deasupra mării de nori. Fantastică priveliște pe celălalt țărm spre abrupturile Bedeleului și culmile mai domoale ale Trascăului! Nu ne săturăm să privim. Și în spate și în față chiar dacă deocamdată doar urcăm!

Și urcăm. și urcăm... Colegii cu schiuri merg mai repede și noi ținem cât de cât pasul cu ei (undeva în urma lor). De altfel mai încolo tot încercăm să ne intercalăm și e mai greu pentru schiorii care merg în spatele rachetelor fiindcă se cam strică urmele. Pe unii nu îi deranjează asta, pe alții da. Eu înțeleg și stau la urmă. Doar pe pârtiile de country skiing de lângă Kiilopää, Laponia, Finlanda am fost certat că merg pe linia de schiuri și abia după ce am mers și eu am înțeles motivul supărării schiorilor.

Cam la 15.00 ieșim la golul alpin și curând parcă suntem pe altă planetă. Totul e alb, totul pare pustiu, colegii par să fi dispărut. Sunt doar ceva mai în față, ne așteaptă! Bine că mai apare o antenă sau în depărtare unitatea militară că altfel ai zice că ai ajuns în neant. Dar, oricum ar fi, când ai prieteni faini alături de tine, chiar nimic nu mai contează! Peste două ore regrupăm sub stație fiindcă de aici ne cam schimbăm vitezele de mers: cei cu schiuri prind elan la vale, noi cu rachetele lipa-lipa ca rațele :D! Lăsăm în urmă și câinii de la unitate și unii vor merge pe drum prin zona ”La mocirle”, alții vom traversa o vale/platou și ne vom reîntâlni la drum (inclusiv cu cei mai înceți/începători în ale schiului).

Pe drumul unității fiecare merge în ritmul lui până la Șesul Cald. De aici Claudiu, Radu, Marlene, Dinu și Gabi ocolesc Buscatul pe la Fântâna Găbrienii și apoi coboară pe pârtie până în stațiune, restul coborâm pe drum spre Skiland și mai departe spre stațiune unde ne întâlnim cu toții. Lușu, Mihaela, Cristi, Alin și Geta pleacă spre Cluj, restul mergem la pensiunea ”lui Flaviu” de unde mâine vom pleca în trei destinații diferite (vedeți în postarea următoare).