Expozitie de pictura si arta "Andrei Bradisteanu" 8.04.2012

Expozitie de pictura si arta "Andrei Bradisteanu" 8.04.2012

Andrei Branisteanu, pictor desavarsit cu o dezvoltare artistica extrem de larga, are printre altele o expozitie permanenta de lucrari printre florile, undele de lumina, undele sonore din muzica clasica si undele olfactive ce se misca precum pensula pe panza naturii. Caci el este un maestru in a captura in ulei frumusetea naturii. Peisaje de iarna...Flori intr-o imensitate variata de culori si forme...Caldura si emotia verii si a iubirii in diferite forme...Lucrari de arta ale Naturii si ale Omului transpuse spre eternitate pe panza (asa cum Aleph este punctul in care simti eternul efemerului)...Aurore in permanenta schimbare...Colibe ascunse sub cusmele lor de paie (unde sunteti, dragi Apuseni?) sub dogoarea solara sau sub voalul alb al iernii...

Pe un perete poti citi o parodie dupa Kipling: 

"Daca"

De poti s-o faci pe prostul 
          Cand altul te repede
     Facand-o pe despteptul si cu un cuvant nu-l certi;
     De nu te-ncrezi in nimeni si nimeni nu te crede
De-ti poti ierta pacatul dar altora nu-l ierti
De nu amai o clipa un rau sa-l implinesti
     Si daca minti mai tare
       Cand altii nu spun drept;
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
   Si totusi iti pui masca de sfant si de-ntelept;
De te tarasti ca viermii si-n visuri
                            Nu-ti iei zborul
       Si numai interesul il sui la rang de tel;
De parasesti invinsul si treci cu-nvingatorul
       Si-i vinzi fara sfiala
                            pe amandoi la fel;
De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa talmacite
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba si
      Cand visele si fapta in vant ti-s risipite
      Tu, dandu-le la DRACU, poti altele scorni;
Daca stand in multime, te-mpaunezi semet;
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
                Si pe dusmani sau prieteni
                   tratandu-i cu dispret
              Te faci ca tii la dansii dar ii inseli amarnic;
Daca nu pierzi momentul sa faci oricand un rau
       Si-n umbra lui stai linistit ca-n umbra unui pom,
       Al tau va fi PAMANTUL
                  cu tot PRISOSUL sau;
          Vei fi-ntre "DOMNI", INTAIUL
Dar niciodata OM!

Florile extraordinare din expo-flora se completeaza cu cele din picturi aducandu-si reciproc culoare, viata si bucurie...Langa o aurora sunt versurile norvegiene populare "Invata de la toate"...

Pe alt stalp vedem versurile scrise de Octavian Paler. 

"Avem timp"

Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,

sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,

sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,

avem timp sa citim si sa scriem,

sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,

avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,

avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin 

cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,

sa invinovatim destinul si amanuntele,

avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp sa ne-alungam intrebarile, 

sa amanam raspunsurile,

avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,

avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,

avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,

avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.

Cand sa facem si asta - murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le 

impartasesc si voua !!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca

Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.

Restul … depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere

Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata

Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul 

cca 15 minute

Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot 

altii mai bine sa faca

Ci cu ceea ce poti tu sa faci

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia

Orice lucru are doua feţe

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi 

cu cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand 

trebuie

Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc

Dar nu stiu s-o arate

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL 

sa fiu suparat

Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe 

chiar si la distanta

Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu

Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten

Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii 

iertat de altii

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea 

influenta

personalitatea

Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se 

iubesc

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se 

iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul 

loc

Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru

Si pot vedea ceva total diferit

Am invatat ca indiferent de consecinte

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe 

in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva 

ore

De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic 

de dat

Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul

Ca si vorbitul

Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult

Iti sunt luati prea repede …

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama

Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii 

si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc

Ca sa pot sa fiu iubit. 

Probabil ca ar mai fi foarte multe de spus despre OMUL Andrei, dar las paginile online si site-ul personal www.tablouri.com sa povesteasca mai mult. Si in continuare va las si cateva din tablouri sa va incante privirea (cu drept de copyright pentru autor).

Gradina Japoneza - Herastrau 08.04.2012

Gradina Japoneza - Herastrau 08.04.2012

"Fie ca PACEA sa domneasca in lume"
(inscriptie in japoneza, engleza, franceza si romana asemanatoare cu una din apropierea Muzeului de istorie din Suceava)

Loc de promenada a lumii elegante inca din 1806, parcul Herastrau a fost amenajat in 1936 prin asanarea zonei mlastinoase in anii 1930-1935. Despre parc mai multe detalii interesante gasiti pe www.herastrauparc.ro .

Gradina Japoneza, oaza de liniste in mijlocul oazei Herastrau, a fost construita in 1998 de catre Asociatia Culturala Romano-Japoneza cu sprijinul Fondului Comemorativ al Expozitiei Mondiale in Japonia. Gradina este amenajata in cel mai pur stil japonez cu delusoare si cursuri de apa, amenajari din imitatie din bambus, lanterne japoneze de exterior, laculete cu poduri suspendate si nu in ultimul rand doua randuri minunate de ciresi infloriti. Si ce e si mai frumos, chiar intre ciresi si-a facut aparitia si un japonez care admira si inspira aerul florilor de cires! 

De Florii printre flori 8 aprilie 2012

De Florii printre flori 8 aprilie 2012

Dor de flori, dor de primavara, dor de arome inegalabile, dor de visare, dor de cultura, dor de frumos, dor de pictura, dor de legende (Prometeu pedepsit de Zeus)... Toate visurile indeplinite in parcul Herastrau din capitala!

Zbor tocmai in orientul indepartat printre ciresii gradinii japoneze, sus in indepartata si draga Norvegie prin cateva tablouri si prin lirica norvegiana culeasa cu gust, pe campuri galbene sau prin lanuri de maci, prin minunatele sate apusene (din Apuseni) acoperite de zapada, in profunzimea iubirii printr-o emotionanta intalnire copilareasca, plimbari la malul marii (ma duc cu gandul la cetatea Histria) sau prin parcuri pline de verdeata, transbordari imaginare prin Borsa...Toate acestea aduse in mintea iubitorului de frumos prin penelul lui Andrei Bradisteanu!
Zbor si mai departe tocmai pe Broadway prin piesa "Nu vorbiti cu actorii" de Tom Dudzick la teatrul Nottara...

Seara se incheie cu o atentionare pe un afis in statia de metrou: Consumul excesiv de cultura duce la relaxare :)! Parca s-a potrivit cu starea de bine data de cele cateva ore in natura!

Gradina Japoneza si expozitia de pictura in ulei constituie subiectul altor doua postari.

 Gradina Japoneza

"Inapoi" in Herastrau

 

 

 Pictura lui Andrei Bradisteanu

 

Furtuna in capitala 30.03.2012

Vineri seara...in asteptarea primaverii...se anunta furtuna de cod galben asupra Bucurestiului...

Norii se aduna deasupra blocurilor, tunete si fulgere se vad taind din cand in cand griul inchis al paturii groase de norii...Noaptea contribuie si ea la intunecarea orizonturilor dinspre centrul orasului...Si incepe...Toarna cu galeata, toti fug care incotro pot sa se fereasca de ploaie...Un incapatanat traverseaza parcul Carol prin ropote de ploaie, cauta stradutele cele mai directe spre blocul surorii lui...Suvoaie de apa acopera marginile strazilor si nu ai decat sa treci prin apa...Din burlanele caselor ies cascade inspumate care se pierd in fluviile de pe strada...Si se lumineaza...Seninul albastru apare spre sud-vest si impinge tot mai mult norii negri spre est, spre Baragan, spre mare...In spate e inca un nor rosiatic din care razbeste podul dumnezeiesc, curcubeul ce pare sa se sprijine cu un picior chiar in parcul Tineretului sau in zona Vacaresti...Soarele galben-portocaliu-rosiatic este si invingator asupra furtunii, si invins fiindca se retrage spre partea cealalta a planetei personificata de Gaia...

Si totul revine cu bucurie la viata! A mai trecut o secunda din placerile Pamantului...

Povestiri subcarpatice 24-25.03.2012

Povestiri subcarpatice 24-25.03.2012

Colegi de tura: Nicoleta Dinu, Adina Budica, Emil Engel, Cezar Partheniu

In timp ce prieteni intru Munte strabat crestele Fagarasilor, platoul bucegean si vaile de abrupt, Ciucasul sau cornisele Craiesei, noi (Adina, Emil si cu mine) am ales niste locuri joase si mai putin umblate din zona Campinei (Ph). Dupa o hotarare destul de tarzie (vineri seara), ni se alatura si Nicoleta Dinu (veche colega si prietena de munte). Inainte de a ma retrage la somn, stabilesc un traseu aproximativ pe Google Earth si salvez in aparatul foto cateva imagini cu zona prin care vrem sa cutreieram.

Ziua 1 - sambata, 24.03.2012

Sambata dimineata stabilim intalnirea obisnuita la ora 6.00 in gara. La locul de intalnire am surpriza sa intalnesc o veche prietena Dana Tache care vrea cu un grup sa traverseze muntii Baiului spre Valea Doftanei. In grup sunt si cativa prieteni cu care am fost in tura umanitara din Bisoca si ne distram cu totii. Au chitara si mai cantam cate ceva in scurtul timp in care ajungem la Campina. E adevarat ca e ultimul cantec pe care avem timp sa il cantam, dar mi-a ramas in gand multe zile dupa aceasta tura:

Cand peste ani, ne vom intreba
Daca nu greseam, oare cum era
Eram poate si-acum
Poate pe-acelasi drum
Poate-impreuna eram amandoi
Atunci pt. noi n-a existat cedeaza
Acum e tarziu, acum nu mai conteaza
C-ai fost de vina tu,sau poate numai eu
Sau poate trenul care alt traseu...

"Trenul Dragostei" - Costica David

Emil scoate punga de turta dulce de un kilogram pe care o luam de obicei si colegii "dau navala" in punga. E adevarat ca e buna si scapam si noi un pic din greutate ;)! Dana vine cu o oferta mult mai buna: prajitura facuta de ziua ei! Iamiii! Ne lingem pe degete dupa 2-3 prajituri de fiecare si nu reusim sa ne convingem unii pe altii sa mergem mai multi. Stiu ca au urcat pe la Zamora si ca s-au simtit extraordinar.

"LA MULTI ANI, DANAAAAAA!!!!"

Cam pe la 8.30 suntem in gara Campina si pornim peste podul ce trece Prahova si drumul national. Inainte de pod ne oprim la o masa metalica sa ne dezechipam fiindca ne este cald cu polar si pantaloni lungi. Pe masa gasim o cutie de bere nedesfacuta si Emil o ia "pentru vremuri mai grele" :D. Vrea si el sa se lase de bere, dar tentatia este prea mare si sangele german din el nu rezista prea mult ;). Dupa pod vedem pe stanga o masina oprita si un tip nota niste numere spuse de un prieten care intrase intr-un bazin/canal. Ce or face ei acolo? Pornim mai departe in sus spre goratoriul din Campina. Langa acesta facem o pauza si fetele iau cate ceva de rontait de la un magazin mic de pe trotuar. Mamaliga uscata (scuze, pufuletii!) luata de Nico sunt foarte buni si potolesc foamea. Aflu informatii foarte clare de la draga prietena Iulia pentru orientarea in Campina pana la statia de microbuz spre Telega si chiar langa statie un nene localnic se ofera sa ne duca cu Dacia clasica (1310) pana in Telega la acelasi pret ca si microbuzul (3,5 lei). Urcam rucsacii pe masina sau in portbagaj si povestile ne duc rapid langa strandul amenejat si in reconstructie de pe muntele de sare. Stam de vorba cu proprietara strandului, d-na Gina Cacarumbas si ne invita la vara sa venim pentru cure mai scurte sau mai lungi aici. Pe net gasiti informatii cautand "Baile Minerale Telega".

Urcam pana la lacul semi-amenajat de deasupra strandului admirand relieful carstic din Telega. Relieful format pe muntele de sare este superb si imi aduce aminte de muntele de sare de la Lopatari-Manzalesti.

De aici incepe explorarea propriu-zisa fiindca pana aici mai fusesem. Incepem sa urcam pe pajistea ascendenta uneori impadurita pana sus in culmea sub care se dezvolta comuna Bustenari (zona petroliera puternic dezvoltata in trecut). De cateva ori trebuie sa traversam zone mocirloase tipice substratului salin. Semnele primaverii ni se arata de cateva pri prin flori timide si prin mugurasi pe crengutele arbustilor.

Ajungem la o veche casa acum nelocuita, trecem pe langa gardul ei si ne continuam urcusul usor pe un drum de caruta. Peste tot albul mestecenilor ii iese in evidenta lui Nico si ii atrage obiectivul  de foarte multe ori (mie mai putin, dar imi place mult contrastul de nuante, nu pot spune de culori fiindca rar vezi altceva decat nuante de gri si maro)! Ultimele dungi albe de tigru par sa se stinga in izul primaverii! Lasa locul turmelor de mioare si de mielusei care peste putin timp vor fi ucisi cu cruzime pentru deliciul asa-zisei specii superioare Homo sapiens! Si sunt asa de dulci ca iti vine doar sa te joci cu ei si sa ii admiri cat de inocenti sunt! Tatal mieilor merge tantos pe langa sirul de oite ce inainteaza cuminti in sir indian :D!

Iesim la drumul asfaltat care merge pe culme si vedem cateva sonde care dau renumele comunei Bustenari. De altfel aici sunt acum biseirca, primaria, scoala si caminul cultural pentru toate satele din zona. urcam cateva sute de metri (trecand pe langa o familie de cabaline putin speriate) si la un moment dat drumul incepe sa coboare spre centrul satului. Noi gasim un drum forestier care urca pe deasupra caselor si intra in padure spre Bosulcesti. Urcam pe el, mai facem cateva panorame si intram in padurea deocamdata uscata. Razele soarelui sunt insa foarte primitoare si ne indeamna la mers!

Urcam pana la primele case ascunse prin vaiugi. pe dreapta este o casa la care sunt parcate doua masini cu numar de Bucuresti si apoi pe stanga o casuta mica, batraneasca cu 3 camere, scara de intrare si o curte maricica. Un localnic strange cate ceva prin curte si intram in vorba cu el. E singur, a avut grija de parintii lui pana au murit si acum vine aici sa ma iaiba grija de curte si de cele noua gaini. Atat mai are! Ne povesteste ca a lucrat 30 de ani la Campina si acum s-a retras spre casa, dar nu aici ci in Bustenari unde si-a facut o casa noua. Spunandu-i pe unde am venit, isi aduce aminte ca atunci cand era mic, se ducea la scoala pe jos prin padure si nu ii era frica de nimic. Acum, om mare, nu ar mai merge prin padure de frica sa nu bage cineva cutitul in el! Asta e, s-a schimbat lumea! Ne deschide varianta de traseu pentru zona pe care nu o cunoasteam: urcam pana la bolovan, facem stanga pe drum pana la Crucea Domnitorului pana in Melicesti si de acolo mai vedem! Ii multumim si urcam pe drumul principal spre centrul Bosulcestilor. La intalnirea a doua carute schimbam cateva vorbe cu localnicii si un copil se ofera sa ne fie ghid pana la bolovan. Asa ca ne bucuram de prezenta lui pana sus la casele bucurestenilor si apoi la bolovan.

Aflam mai sus care e fosta scoala (acum daramata) in care se ascunde un ras si tanarului nostru ghid ii e frica de el. Langa scoala sunt doua fantani: una pentru apa pentru animale si alta pentru baut. Suntem surprinsi sa auzim ca panza freatica este foarte sus aici si cred asta abia cand vad ca un localnic vine cu o galeata si se apleaca din mijloc peste fantana ca sa ia apa pentru cai! Mai departe baiatul imi arata mai in vale cele 34 de capre pe care le are azi in grija si pe care trebuie sa le duca diseara acasa. Mai sus la niste case parasite (au murit batranii care stateau aici) ne povesteste ca s-a refugiat intr-o noapte de frica ursului care i-a mancat doua capre. Imi arata asa in mare unde sta (adica peste doua dealuri) si imi povesteste cat trebuie sa mearga in fiecare zi pana la socala din Bustenari.

Ajungem la primul bolovan si dupa cateva vorbe cu locuitorii (bucuresteni) uneia din putinele case locuite, ghidul nostru ne coboara pana unde se vede crucea. Batranul de la casa de aici chiar il incurajeaza pe baiat sa ne duca pana la bolovan sa nu ne ratacim. Ii dam cateva bucati de turta dulce ("ca doar nu a venit degeaba!"), ne conduce pana acolo, ii multumim si se intoarce sa adune caprele.

Vedem in zare Crucea Domnitorului si deocamdata coboram prin noroaie sau prin pete de zapada pana sub primele case ale satului Melicesti. Din punctul cel mai de jos al vaii incepem sa urcam pe deasupra terenului de fotbal. Emil si Adina sunt mai inainte si gresesc un pic directia. Noi vedem o batranica intr-o curte si o intrebam cum ajugem la Cruce. "Pe acolo pe sus!" pana sa ne reintalnim cu colegii nostrii gasim un leagan improvizat si nu putem sa ne abtinem de la bucuria copilariei.

Dupa ce trecem de varful dealului dam de o casuta foarte simpatica care pare parasita. In curte sunt doi caini care incep sa ne latre, cateva pisici, cateva pasari...Iese o femeie sa potoleasca latratul cainilor si intram in vorba. O intrebam ce face si parca ii vad lacrimile din ochi cand ne povesteste ca nu mai are serviciu, traieste din cersit si aici sta cu chirie la niste rude. Vorba vine chirie ca nu le da nimic ci plateste (doar ea stie de unde!) curentul pe care il consuma! Se vede ca e amarata si cumva imi intristeaza sufletul! Dar imediat ii vad stralucirea: "Pesemne ca aveti suflet mare de s-au adunat atatea animale aici!" Din nimic are grija de toate fiintele de pe langa casa! O salutam si coboram un pic pana ce ulita se desparte in doua: in fata coboara pe dupa muchie i nstanga si in dreapta pe langa gard merge spre case. Un localnic apare din urma si ne ghideaza prin livezi. "Nu sunteti de-ai locului si nu stiti!" Barbatul coboara pana jos in Melicesti la magazin. Coboram un pic cu el si apoi o ia inainte in momentul in care am vazut Crucea Domnitorului. Ne conduce printre case parasite ("ca multi au plecat la oras!") si fantani nefolosite spre Cruce. Il intrebam de directii de mers si imi descrie amanuntit cum sa ajungem in Alunis si Pietriceaua. Plecasem de la ideea sa ocolim prin Alunis de la Cruce.

Pe langa case urcam spre platforma Crucii unde vedem destul de multi turisti. Sunt de fapt cicloturisti care au venit intr-o plimbare de o zi pana aici. Ne facem poze de grup reciproc si ne bucuram de intalnire. Ei venisera prin Melicesti si ne dau indicatii legate de magazin. Foamea ne va face sa coboram acolo si sa renuntam la planul nostru cu Alunisul!

Crucea Domnitorului are o semnificatie aparte. Se spune ca aici a fost locul unde Carol I a vrut initial sa construiasca Pelesul. A urcat aici cu calul si acesta si-a rupt un picior. Considerand asta de rau augur, a renuntat la acest loc si si-a stabilit terenul in Sinaia unde acum "domneste" Pelesul alaturi de Pelisor.

Ma uit pentru ultima data la padurea de conifere prin care coboara drumul spe cele doua sate si coboram dupa ciclisti cateva zeci de metri pana la magazin. Aici foamea si setea pune stapanire pe noi. Emil nu se poate "abtine" si cumpara o sticla de bere de doi litri. Eu refuz sa beau si ca atare va fi mai multa pentru el si pentru fete :D! mancam cu pofta din tot ce avem prin rucsaci si asa ne bucuram vazand ca greutatea scade putin cate putin. Asa repede trece timpul cu masa ca s-a si dus o ora si ceva de cand am venit aici! Strangem tot calabalacul si pe la 15.30 ridicam ancora spre Brebu! Tinem ulita principala marcata pe alocuri de animalute de casa simpatice si de copaci ce abia asteapta sa infrunzeasca! Ma emotioneaza un batranel cu cae intram in vorba. "Cate camere ai mata aici pentru dormit?" il intreaba Emil. "Nu am, dragii mei ca sunt singur si abia mai vad!" "Pentru drum treceti de ruptura si tineti in jos pe plai!" Colegii merg in fata si eu observ intr-o gradina un camp de ghiocei.
"A matale is ghioceii?"
"Da, bata-i sa-i bata norocul. Ca nu i-am vazut pana acum!"
"Pot intra un pic sa le fac niste poze?"
"Binenteles, hai sa iti deschid poarta!"

"Multumesc foarte mult!"
"Mergeti in pace! Multa sanatate!"

Tinem ulita pana in capat si dupa ruptura din capatul ei facem dreapta printre brazi si gasim o culme impadurira cu un culoar care ne coboara pana la un tapsan lung. 

Acesta ne duce tot in jos pe deasupra unor alunecari de teren pana la un pod de lemn ce marcheaza intrarea in Brebu (trecere peste paraul Lupa). Coborasul e tare fain peste buza unor alunecari de teren. La un moment dat poteca mi se si intrerupe si trebuie sa gasesc o brana pe care sa trec putin mai sus de alunecarea de teren.

Urcam in Brebu, iesim la drumul principal dupa indicatiile localnicilor (prima la stanga, a doua la dreapta, iar prima la stanga) pana la cea mai apropiata statie de masina. Doar ca nici un autobuz nu mai trece la ora asta pe aici! Pe Nico o bat rau bocancii (a venit cu bocanci de iarna fiindca nu stiam de ce dam pe aici) si hotaraste sa plece acasa in ciuda insistentelor noastre de a mai ramane. Eu o inteleg si nu comentez. Luam un taxi care ne duce pana in autogara Campina (16 lei) (si apoi mai departe pe Nico la gara) si apoi cu un microbuz (18.30) ajungem pana in Sotrile (doar 5 lei/pers in urma discutiilor cu soferul!). Pe intuneric trecem pe sub vf Cucuiatu si punem corturile langa o masuta pe care o stiam din traversarea Breaza-Comarnic. Mancam putin de seara si pe la 20.30-21.00 ne retragem la somn. Emil cumparase si o sticla de vin ieftin si nu am avut chef de baut mai deloc. Din acest motiv a si ramas pana dimineata pe masa. 

Ziua 2 - duminica 25.03.2012

Dimineata colegii au chef de somn si mai putin de mers. Adina si-a scos sacul de dormit si leneveste afara si Emil inca mai motaie in cortul lui. Initial eu ma gandesc sa merg la o plimbare scurta pana pe Cucuiatu si ianpoi. Urc direct pe culmea nisipoasa si in 25 de minute sunt pe varf. E prea frumos aici si trag cateva cadre in putinele minute "de varf".

Incep o coborare "aventuroasa" pe un picior vestic al varfului, picior care imi da mult de furca datorita maracinilor si arborilor teposi. De multe ori ma gandesc ca poate trecerea prin aceasta jungla care te zgarie peste tot este cumva o "pedeapsa" ca am plecat singur. Asta este acum: m-am bagat in asta, indur pana la capat! Imi fixasem de pe varf solutia de scpapare din creasta asta. Pe al doilea picior secundar mai golas fac dreapta si cobor printre tufe pana la un fir de apa-noroi. Pe drum am gasit un mesteacan tanar scos din radacina si uscat si ma folosesc de el pe post de maceta pentru a razbi prin tepuse! La noroi aproape ca ma afund cu tot bocancul si reusesc sa trec spre padurea de foioase. Arbustii incep sa dispara si de aici mai am doar cativa pasi pana sus la colegii mei. Urc cu toiagul prin padure si printre garduri si abia cand ajung inapoi la corturi il las sa se odihneasca. E ora 11.30 si Adina si Emil abia isi terminasera cafeluta si acum fac un piure de cartofi. Emil si-a strans cortul mi-l strang si eu pe al meu, mancam cat se poate si la 12.20 avem rucsacii in spate si suntem gata de dum. Verificam sa fie curatenie luna si ne sfatuim pe unde sa mergem dupa o ultima imagine a Cucuiatului.

Pornim spre SV prin padure pana la apa pe care o stiam din alta tura si apoi urcam in drumul de pe culmea de deasupra Nistorestiului prin pajistea pe unde coborasem data trecuta. Cam in jurul orei 13.15 suntem in drum si hotaram de comun acord sa facem stanga sa vedem unde duce drumul. Speranta mea ar fi sa duca undeva prin zona dealului Muscel. Si asa va fi! Pana acolo avem parte de cateva locuri extrem de frumoase si de o inltime spirituala deosebita! 

Tinem drumul forestier care ne duce prin locuri largi si cu locuri panoramice pana la crucea mare de deasupra localitatii Cornu. E asa de frumos aici ca facem o mica pauza pe bancile de langa cruce. Pauza nu prea lunga fiindca vantul si norii negri incep sa ne ameninte din spate!

De aici se formeaza doua drumuri: unul coboara spre Cornu si celalalt merge pe culmea dealului spre sud. Alegem al doilea drum fiindca vrem sa ajungem cat mai aproape de Campina. Niste tineri cu ATV-uri ne spusesera ca daca tinem drumul pe langa manastire ajungem la Campina aproape de Muscel. Asa ca da-i inainte pe drum! Intr- osa unde apar primele case hotaram sa tinem drumul tot spre sud. Pe culme vedem cateva asezaminte moderne si urcam spre ele. Aici e manastirea Cornu despre care ni se spusese! Asa frumoasa e asezarea ca de la inceput simt ajutorul si apropierea Domnului aici. 

Loc linistit si perfect pentru meditatie catre Dumnezeu si bunatatea care ar trebui sa domine lumea noastra! Simt linistea proprie unui adevarat loc de reculegere si intru in mica manastire lasandu-mi bocancii afara. E prea curat inauntru ca sa murdaresc cu noroiul drumului! Ascult linistea si citesc putin dintr-o carte despre puterea de biruinta asupra mandriei. De-am putea toti sa depasim acest umilitor sentiment care nu face decat sa distruga putin cate putin sufletul omului! E vorba aici atat de religie cat si de simplitate, modestie, umanitate!

Maicuta care ne-a dat o sticla cu apa ne spune pe unde sa trecem gardul ca sa mergem spre Campina. Pornim mai departe pe acelasi drum extem de frumos. Curand crucea si mamanstirea dispar din raza noastra cu toata staruinta de a le mai gasi cu privirea prin padure.

Drumeagul ne coboara spre lunca paraului Campinita. Paraul desparte Cornu de Campina. Vad in fata monstruozitatile din sticla construite langa dealul Muscel, trecem apa pe podul asfaltat si pe langa un lac artificial urcam in diagonala versantul stang al Campinitei.

Pe deasupra rupturilor de langa case, iesim in str Carol I si apoi in jos la drumul ce vine din Cornu in DN1. Scurtam putin serpentinele si ne facem cate o talpa suplimentara de noroi pe care o lasam la marginea drumului cand asfaltul ne va deveni tovaras de drum pentru ultimii kilometri de astazi. Ajungem pe DN1 la drumul de Cornu si de aici pana la podul peste Prahova observ malurile nisipoase din stanga soselei. In mod normal acestea sunt mai greu de observat din masina fiindca sunt putin ascunse printre copaci.

Trecem podul peste peste cursul de apa (Emil ar fi vrut sa incerce o trecere prin apa :D) si ajungem la gara unde asteptam aproape doua ore trenul Regio care ne va duce spre Bucuresti (18.55-21.00). Placuta atmosfera cu Dana din Tesila (buna prietena a lui Emil alaturi de sotul ei Elvis), Nelu Colonelu' si prietenii lui (care coborasera de la Omu), Ion (cu care ma intalnisem la Padina in tura recenta pe schiuri), Traian, Mada, Gabi si Ioan (alti prieteni vechi ce fusesera in plimbare la Diham)! 

Desi usoara, plimbarea din aceste doua zile ne-a aratat locuri sfinte si pierdute de lume prea aproape de casa pentru a nu le cunoaste macar asa un pic! Va doresc multe plimbari faine prin aceste locuri unice!