Acum două-trei săptămâni am trecut prin Otopeni și am observat ”pasarela Galați” din dreptul aeroportului Otopeni. Mai fusesem, ca test, cu trenul la aeroport și nu mi se păruse deloc comod: să mergi cu trenul și apoi încă vreo 20 de minute cu un microbuz ca vai de el... Acum am înțeles că s-ar fi deschis o linie nouă, mult mai comodă! Așa că sunt la Gara de Nord în timp util pentru un tren privat care merge direct la Otopeni.
Pentru un preț infim (undeva pe la 4 lei) trenul merge fără oprire și în vreo 20 de minute trec eleganta pasarelă peste DN1 pentru a ajunge la terminalul Otopeni! Foarte ”vestic”! Chiar urmăresc parcursul traseului și observ că o bună parte e folosită linia veche spre Urziceni și înainte de Otopeni apare o linie nouă care traversează orașul spre aeroport. Pot compara, în sfârșit, cu metrourile din multe orașe cu oprire la marile aeroporturi internaționale!
De la stația-terminal merg prin parcare, prin pasarela special amenajată care mă duce la terminalul Sosiri, la etaj. Intru prin aeroport fără nici un control, nimic, urc scările din stânga și un domn îmi spune că zona e rezervată personalului. Întreb de capelă și mă conduce prin zona privată, prin pasaj, către terminalul Plecări unde e capela. Găsesc un colților fain cu prezentarea istoriei daco-romane cu bustul lui Decebal în centru, apoi o prezentare foto a orașului într-un intrând, apoi capela care, deși mică, mi-a lăsat impresia unei bisericuțe foarte faine, pierdută pe undeva prin munți... Iau câteva numere ale ziarului Lumina (gratuite) și, cu mulțumire în suflet, mai explorez puțin partea Food a aeroportului înainte de a ieși spre obiectivul următor.
Pentru asta ies din terminalul Plecări, traversez parcarea publică pe termen lung și ocolesc aeroportul ghidat de Google Maps. E mai mult zonă industrială și am parte de niște ”pete naturale de culoare roșie” extrem de faine! Străzile Aurel Vlaicu și apoi Nicolae Bălcescu (vorba vine străzi că sunt drumuri de pământ!) mă conduc pe lângă o pădure de salcâm în floare spre strada Gării Balotești și apoi la gară. Chiar înainte de a ajunge la gară am parte de o furtună de vânt în care abia reușesc să mă țin pe picioare...
Mă uit la panoul cu trenurile și îmi fac socoteala că am aproape două ore până la un tren care merge spre Urziceni. Cu ochii pe Google Maps găsesc niște locuri interesante dincolo de Fierbinți. Acolo ar fi Barul lui Bobiță, dar am altele de văzut și mult mai faine (după părerea mea!). Așa că nu mă grăbesc și merg spre Memorialul victimelor de la Balotești. Este la ieșirea din gară, la stânga față de calea ferată și și comemorează cele 60 de victime din accidentul de la Balotești din 31 martie 1995. E cunoscut ca cel mai mare accident aviatic din România... Pace lor!
Revin la gară și îmi găsesc de lucru în gara de câmp, uitată de lume. Asta până la 15.15 când vine săgeata de Urziceni cu care merg până în gara Moldoveni, după Dridu. Vă întrebați de ce acolo! Fiindcă de ceva vreme mă bate gândul să explorez culoarul Ialomiței și aici am posibilitatea să îl traversez, putând combina ideea și cu niște locuri faine. După vreo 40 de minute sunt în gara Moldoveni uitată de lume și parcurg străzile satului pentru a merge spre DJ201A. Drumul mă duce spre Ialomița printr-o foarte faină pădure de salcâm. E cald rău și caut să merg cât mai mult pe la umbră. Păcat că pozele nu pot transmite și mirosul pentru a simți și voi senzația de asfalt încins combinată cu flori de salcâm...
La ieșirea din pădure e un drum blocat la dreapta spre Jilavele și unul la stânga, peste Ialomița, spre Dridu. Până acolo, la un kilometru de aici este... mănăstirea Dridu! Musai oprire!
Înainte de a intra la mănăstire fac câteva poze în zona inundabilă și îmi umplu sticla de apă cu ciutura cu apă din fântâna rece de la intrare! Dacă pentru mulți e un gest simplu, poate țărănesc, pentru mine înseamnă mult fiindcă îmi aduce aminte de copilărie când ne îngheța mâna în toiul verii pe ciutura cu apă rece de fântână! Și în plus îmi aduce aminte mereu că nu îți trebuie prea multe ca să fii Om!
Mănăstirea este nouă, ridicată în 1997-2002 și, în cumințenia de aici, abia văd o măicuță care grijește de biserică. Bine, e posibil să se odihnească acum celelalte măicuțe fiindcă în curând (acum este undeva în jurul orei 17.00) va urma vecernia.
Mă plimb prin grădina care, deși e cald și uscat afară, e plină de flori și de verdeață. Și, spre grădină, dau de un vișin din care iau câteva fructe roșii și tare gustoase! După ce fac câteva poze peste gardul mănăstirii și la crinii de lângă intrare, mulțumesc în gând pentru ideea de a veni aici și îmi continui drumul mai departe spre barajul Dridu.
Barajul Dridu a fost construit în 1979-1985, pus în funcțiune temporar în 1986 și definitiv doi ani mai târziu. Apele lui sunt folosite pentru irigații și atenuarea viiturilor. Se află în apropierea vechii confluențe cu râul Prahova (date preluate de aici). Cam bate vântul și valurile mă trimit cu gândul la mare...
Google Maps mă duce pe niște ulițe laterale până la biserica Cuvioasa Paraschiva și apoi pe drumul principal pe lângă monument și școală. Mi se pare interesante cele două biserici din sat, mozaicul de pe școală și crucea ridicată spre amintirea învățătorului Ion Zaharescu (1850-1884): ”Scola este mama culturei și dușmana ignoranței”.
Strada Orhideei mă duce printre salcâmi spre gară. Îmi fac timp de o bere și câțiva covrigei și de cules flori de salcâm. Seara ne vom bucura acasă de gogoșile copilăriei :D.
Închei ”povestea” construită pe parcurs cu un text de pe un tricou de acasă. Mâine va fi o nouă ”aventură” ;)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu