Hațeg 21.09.2020

Nu am mai scris de ceva vreme. Ca să scrii, fie și din amintiri, îți trebuie și ceva din interior. Și, când sufletul îți este ocupat cu altceva, scrisul despre călătorii rămâne pe un loc secundar. Chiar dacă ți-ai și îți construiești amintirile parțial din călătorii! Astea țin de ”informații”, cum îmi place mie să spun. Senzațiile și trăirile țin de cu totul altceva. Pentru ele cel mult poți construi cadrul fizic prin călătorii :)

Despre subiectul cu care am început mai sus povestim la un ceai, de preferat când rezonăm și pe alte planuri decât cel ”informațional”. Revin acum la scrierile despre călătorii. Astea sunt partea cea mai mare a blogului pe care îl citiți aici (cine își mai găsește vreme să ”evadeze” din prezent).

Spuneam că am fost într-un loc dorit de mulți ani și acum atins cu ajutorul unor prieteni faini: muntele Gugu din masivul Godeanu, fratele mai mic al Retezatului. Aș fi vrut să mai stăm ceva vreme pe vârf (sau poate și cu cortul la lac sau prin zona vârfului)... Cu altă ocazie :). Am coborât în Hațeg și prietenii mei Corina și Nicu muncesc cu program normal (luni-vineri) și trebuie să ajungă acasă duminică seară. Eu am câteva zile libere și îmi rezervasem o cameră la o pensiune din... Craiova. Între ele am rămas o noapte la pensiunea Belvedere din Hațeg. Mi-au plăcut doamna de la recepție și atmosfera. Bine, era și târziu și nu prea aveam chef de căutat un loc de cazare :)!

Dimineață mă trezesc într-un soare răcoros și mă bucur de grădina fain aranjată dintre pensiune și camerele din spatele curții. Fântâni arteziene, piscină, statui, câteva mese de lemn, o cană de cappucino cald și două croissante... Cumva îmi aduc aminte de dimineți tihnite de acum mulți ani de prin vacanțe și chiar mai recente când mi-am făcut ocazii de a nu mai fi mereu pe alergătură dimineața...

Predau camera și mai schimb câteva vorbe cu doamna de la recepție înainte de a porni la drum. Mi se pare o femeie foarte hotărâtă să își ajute fata până la vârsta majoratului! Pentru ea muncește! 

Ultimele două poze la pensiune și la dacul de la intrare și la drum spre gară!

Pentru a ajunge direct la gară merg pe E79 (care coboară spre Petroșani și valea Jiului) și înainte de Râul Mare (da, cel care vine din Retezat!) ar trebui să fac stânga pe șosea pe sub dealul Cetății până în localitatea Subcetate unde este gara. Dar mintea îmi umblă pe alte drumuri: văd placa de intrare în Sântămăria Orlea și știam și citisem despre biserica veche din Sântămăria Orlea și despre alte puncte turistice din localitate. Așa că trec Râul Mare cu privirile spre Retezat (dreapta) și merge direct spre biserica al cărei turn se vede masiv în fața mea.

Câteva cuvinte înainte de a merge spre biserică. De fapt mai multe detalii găsiți pe panoul descriptiv de mai jos. 

Localitatea e atestată din 1331 sub numele de ”villa Santa Maria” și biserica este datată în jurul anului 1280, dovadă fiind stilistica de trecere de la romanic la gotic. Pe pictura din naos apare finalizarea lucrărilor în 1311, astfel biserica fiind încadrată printre cele mai vechi din țara noastră. Familia Cândea din Râu de Mori primește localitatea la mijlocul sec XV și astfel biserica poate fi găsită în documente ca fiind a cnezilor Cândea. Istoricul bisericii de pe Wikipedia (preluat și prin alte părți) dă și alte detalii, eu nu vreau să insist prea mult :)! 

Doar vă spun că biserica este închisă și pe poartă se găsește un număr de telefon la care se poate suna pentru vizitare (nu vi-l pot da fiindcă am făcut doar o poză în care nu este prea vizibil și nu vreau să vă îndrum greșit). Dacă aveți vreme, merită să o vizitați pe interior. Eu am puțin timp și mă mulțumesc cu câteva poze și mai departe.

În apropiere este castelul Kendeffy care merită o vizită, chit că e închisă poarta principală a acestuia. Pe drum putem observa că geoparcul ”se întinde și aici”.

Prima mențiune a castelului este printr-un contract din 1777 și pe placa comemorativă de deasupra intrării este menționat anul 1782. Conacul a fost construit de Elek Kendeffy (Kendeffy=Cândea), conte de Râu de Mori, ”datorită liniștii și confortului unei locuințe calme”. Castelul în stil neogotic se remarcă prin turnul său monumental, ferestrele în arc frânt și compoziției sale asimetrice. Castelul evocă aspectul cetăților medievale franceze, fapt ce arată aspirațiile de reprezentare a aristrocrației. În sec. XIX Arpad Kendeffy a completat arhitectura cu un parc englez în jurul castelului, cu terasă amenajată și un lac artificial cu golfuri, parcul fiind în degradare continuă începând cu naționalizarea din 1946. Mai multe informații puteți găsi pe panourile explicative de lângă zidul castelului.

Porțile sunt închise cu un lacăt mare de fier și nu se poate vedea mare lucru din conac. Cumva ocolesc niște anexe și pe sub o barieră intru vreo 20-30 de metri printre anexe și niște sere pentru câteva unghiuri mai faine spre construcția masivă.

Revin la drumul ce leagă Sântămăria Orlea de Râu de Mori și din centru ies pe strada dinainte de biserica monumentală spre lunca Râului Mare. Aici Google Maps e ghid bun spre gară!

Strada Morii mă scoate printre case spre Râul Mare peste care se ridică dealul Cetății. Pe el se află vechea cetate regală a Hațegului. Aceasta a fost construită ca simbol al puterii regale maghiare într-o zonă majoritar românească, prin sec. XIII. S-au păstrat urme ale turnului cu donjon, a zidului de incintă și a șanțului de apărare cu val de pământ, construcții asemănătoare cu cetățile Mălăiești (din drum spre Răul Mare și Retezat!) și Răchitova (unde am fost acum două zile?). Cetatea a fost atestată documentar în 1317 când exista un castelan de Hațeg. Avea rol de supraveghere și control la intersecția râurilor galbena și Râul Mare (Hațeg). Cetatea a fost distrusă în 1420 de o armată turcească și în urma săpăturilor din sec. XX au fost găsite urme ale culturii Coțofeni și din epoca hallstattiană, precum și fragmente de obiecte dacice. Dacă vă interesează mai multe detalii puteți citi aici. Eu nu mai am atâta răbdare, mai ales că nici la cetate mi-am făcut socoteala că nu pot ajunge. Așa că voi face ceva poze până când iau trenul spre Craiova.

În așteptarea trenului sparg câteva nuci pe o bordură care înconjură un copac de pe peron. Am și câteva mere strânse dintr-un pom neîngrijit de lângă panourile descriptive ale cetății (abia se mai vede scrisul de cât de spălate sunt de ploaie).

Pornesc la drum cu ochii la Retezatul din depărtare și la stâncile ce străjuiesc calea ferată pe ambele părți. Cu Google Maps pe telefon și cu ochii la drum (valea Jiului este superbă în orice fel ai călători prin ea și tare îmi doresc vreodată să pot merge pe aici mai în tihnă). Ohaba de sub Piatră, Pui, Bănița, Petroșani (unde recunosc gara și Retezatul din depărtare)... Semnalul lipsă de pe vale, multele tuneluri, mănăstirea Lainici, ieșirea din vale la Bumbești Jiu, dealurile și câmpia care ne duc la Târgu Jiu, Târgu Cărbunești și câmpia care mă duce prin Filiași spre Craiova completează pas cu pas drumul spre capitala Băniei (aproximativ ora 17.00). 

În gară, chiar dacă am venit singur și nu am nici o întâlnire plănuită, sunt întâmpinat de o statuetă din bronz care face cu mâna. Unora le face semn de bun venit, altora de drum bun... Mă agit un pic să fac poza fiindcă un grup de jandarmi stau exact în fața statuii și uneori, în glumă, iau bărbatul metalic de după umăr. Voi începe postarea următoare cu ”omul gării” :)