Așa cum vă spuneam data trecută, în gara din Craiova sunt salutat de un ”oltean” binevoitor. Cu mască, așa cum se poartă în vremurile astea de stare de alertă!
Ies în piața Constantin Brâncuși din fața gării și sunt încântat de multele flori de aici. Și de aici mă opresc la o casă înaltă de la intersecția dintre bulevardele Dacia și Carol I și apoi pe ultimul amintit și după un giratoriu dublu intru pe bulevardul Frații Golești. Mai jos veți vedea o statuie a acestora și mâine revenim cu aceeași statuie luminată. Sunt tot felul de elemente de arhitectură pe case și trebuie să ridici un pic ochii ca să le vezi. Asta cu riscul de a părea un pic ”cu capu' n nori” :). Mă întreb spre calea București și apoi spre centrul vechi. Dar când ajung la intersecția mare văd în dreapta o zonă verde. Mi se pare că e parc și de fapt este doar zona verde amenajată deasupra unei parcări subterane. Toată amenajarea asta este în fața Teatrului Național ”Marin Sorescu”. Îmi place mult combinația de culori și găsesc ceva unghiuri până la piciorul podului suspendat. Îmi place că toți stâlpii sunt acoperiți și astfel înfrumusețați estetic! Urc deasupra parcului până în fața teatrului unde două fete își fac selfie lângă parcul cu câțiva băieți cu plăci și pe lângă teatru ajung în fața lui unde este statuia lui Marin Sorescu. Trec pe lângă Universitate și hoinăresc un pic pe străzile din Centrul Vechi.
Prin centru sunt câteva statui care simbolizează meserii locale: pompier, vânzător de ziare, flașnetar și doamnele elegante în rochii mari! Unii sunt deranjați de statui, mie îmi fac plăcere!
Mai fac câteva poze prin zonă cât mă învârt pe străduțe și nu știu de ce sunt convins că Primăria este undeva prin zona Pieței Centrale. Mă duc într-acolo și nu găsesc nimic mai mult decât o piață obișnuită cu ceva bodegi de unde e un miros puternic de mici și de bere. Doi-trei mici ar fi tentanți, dar zic că mănânc mai încolo. Și în plus știu că am masa de seară la pensiune. Așa că pornesc mai departe la explorare :).
Trec pe lângă pasajul Universității și după un giratoriu unde este o statuie care dă impresia că dansează și pe stânga văd o biserică veche. Este vorba de biserica Sfântul Gheorghe Nou. Prima dată a fost construită aici o biserică de lemn în 1722 de către boierii Stoienești și apoi în 1754-1755 a fost construită o biserică din zid în timpul domnitorului Mihai Racoviță. Se spune că în 1821 pandurii lui Tudor ar fi depus jurământul de credință înaintea mișcării revoluționare. Biserica este în restaurare și de la giratoriul după care e casa Poenaru (monument istoric de început de sec. XX) intru spre centrul vechi.
Ca și în alte orașe, găsesc pasajul Lipscani pe care mă întrept spre zona Primăriei. Dar mai întâi las pe dreapta biserica Sf. Ilie și un fain desen mural și ajung la unul din colțurile Parcului Englez. E fain amenajat și prin el descopăr fațada faină a Primăriei, statuia lui Cuza și un ”Km. 0” al Uniunii Europene. Nu stau mult și găsesc străduțele care mă duc în Piața Prefecturii cu Statuia Muzicală, clădirea impunătoare a Prefecturii și statuia banului Mihai. Nici nu bănuiam cât de fain e locul ăsta chiar dacă nu ”dansează” apa! În partea cealaltă a parcului este biserica Sf. Treime - Știrbei, monument istoric, statuia lui Barbu Dimitrie Știrbei și turnul de intrare în complexul bisericii. Peste drum este statuia lui Carol I cu Universitatea cu același nume în fundal. Aici doar le-am enumerat și toate merită câteva minute bune de atenție :).
E trecut de 18.30 și începe să mi se facă foame. Așa că azi renunț la alte plimbări urbane și pornesc spre ”casă”. E de fapt vorba despre pensiunea ”Casa Regală” care se află undeva pe drumul spre Bechet și Vidin, undeva prin sudul orașului. Drumul mă duce pe la Muzeul Olteniei unde verific programul pentru ziua următoare și pe lângă biserica Madona Dudu. Aș putea să vă povestesc câte ceva din istoria acestei parohii, dar nu ar fi drept fiindcă nu am ajuns acolo :)! Ajung în schimb la Fântâna Purcarului despre care merită să vă spun câteva cuvinte (de pe panoul descriptiv, să nu credeți că știu eu toate câte le scriu pe aici). ”Fântâna purcarului a fost construită în 1818 de Pavel Teodor și de Kir Marin Bulugbașa, negustor de porci. Deși inițial fântâna reprezenta unicul mod de alimentare cu apă din zonă, importanța ei a scăzut la începutul sec XX de când Craiova a fost prevăzută cu sisteme de alimentare cu apă.” O vedeți în ultima poză de mai jos înainte de a trece mai departe la alte verificări de programe :).
Intru puțin în catedrala Sf. Dumitru ridicată, conform pisaniei, ”pe străvechi temelii, în anul 1552, de către slăvitul întru pomenire voevod Matei Basarab, [...] cea mai veche biserică din orașul de scaun al banilor olteni”. E o liniște deplină și cumva se resimt anii trecuți printre aceste ziduri.
Întreb doi jandarmi de programul de vizitare de la Casele Băniei (cu bucurie că voi veni aici mâine) și în capătul Grădinii Băniei (parcul în care sunt catedrala și Casa Băniei, ambele monumente istorice) dau de monumentul fraților Buzești. Chiar dacă se întunecă, fac o poză și îi voi revedea mâine pe lumină.
Continui pe strada Matei Basarab și apoi pe alte străzi (nu cred că are sens să le înșir aici) ajung în parcul Mureșul unde este destul de multă animație în jurul monumentului Războiului de Independență. Iarăși nu zăbovesc prea mult fiindcă mă încearcă foamea și ocolesc Spitalul Județean pentru a ajunge pe strada Râului la destinație. Este o zonă ușor industrială în care am avantajul că sunt multe deschise non stop fiind aproape de spital. Mă așteptam să fie vreu râu ceva pe mijlocul străzii omonime... Nah, cum e în multe orașe, cu râul care trece prin centrul orașului... Aici Jiul, râul cel mai important al Craiovei, trece pe la marginea orașului, prin vestul acestuia. Se spune că cea mai bună panoramă a orașului s-ar vedea de pe dealul Bucovăț care este pe partea dreaptă a râului. Nu s-a mai nimerit să ajung acolo, de pereferat pe înserat. De fapt e și ceva distanță din oraș și nu știu cât de safe ar fi fost să merg noaptea pe distanță așa lungă și pe jos. Oricând aș fi putut lua un taxi...
Ajung la pensiune și am un pic o strângere de inimă fiindcă arată pe interior un pic cam țigănesc. Să nu înțelegeți că sunt cumva rasist fiindcă îmi place cultura lor atâta timp cât nu intervin peste alte culturi. Vă închipuiți că nu spun nimic din gândurile mele aici și mă bucur tare că am un loc cald unde să dorm (îmi făcusem rezervare cu bonuri de vacanță, singurul loc unde au acceptat bonurile pe hârtie). Și din start oamenii îmi alungă gândurile rele avute la început. Oamenii sunt tare primitori și deschiși. E la recepție un tânăr cu care am vorbit mai multe și ne-am împrietenit foarte repede. Oamenii sunt extrem de calzi. Și proprietara, și recepționerul care era când am venit eu, și colega lui care, anticipez, a avut grijă de mine ca o adevărată mamă. Ei mi-au confirmat încă o dată vorba că ”omul sfințește locul”. De acum îi recomand cu cea mai mare căldură. Pe lângă oameni, masa a fost mereu mai mult decât suficientă, căldura și apa caldă la discreție și atmosfera foarte, foarte faină!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu