Câmpina-Talea-Proviţa 13-14.04.2013

Câmpina-Talea-Proviţa 13-14.04.2013

Colegi de tură: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Știam că voi pleca în we. Nu știam unde și cu cine. Cum văile și Bucegii nu se prezintă prea bine (nici vremea nu îmbie la locuri înalte) și până vineri seară nu am confirmarea nimănui că vine cu mine, mă gândesc la un traseu circular prin dealurile Câmpinei. Merg și singur dacă nu se anunță nimeni! Vineri seara târziu Ilinca îmi confirmă că vine cu mine indiferent de traseu. Așa că vineri după miezul nopții construiesc traseul pe GPS: Poiana Câmpina-dealul Gurga-Valea Târsei-Plaiu-Talea-Măgura Mare-Adunați-Ocina de Jos-Provița de Jos-Poiana Câmpina. Urmează să ne întâlnim sâmbătă dimineață la ora obișnuită 6.00 în Gara de Nord.

Ziua 1 - sâmbătă 13.04.2013

Două ore de mers cu trenul și la 8.30 suntem în Câmpina. Abia aștept să explorez locurile pe care de mult timp mi-am pus în gând să ajung: dealurile de pe malul drept al Prahovei dintre Breaza Nord și Câmpina! Văzusem o cruce pe acolo și vroiam să ajung pe acolo, întrebasem cu câteva zile înainte o bună prietenă din Câmpina cât fac până acolo, era atâta nerăbdare în mine... Așa ca imediat ce ajungem în gară, pornim la drum. Trecem pe sub calea ferată, intrăm în Poiana Câmpina și până la primul giratoriu vedem pe stânga o cofetărie. "Mâine poate terminăm tura aici :D!" Din giratoriu facem dreapta pe strada Uzinei, trecem pe lângă  fabrica Petroutilaj SA și urcăm pe strada Uzinei și apoi pe strada Steriești până în DJ 100 E/Strada Măgurii care urcă spre Provița. Deși e în oraș, fiecare intersecție mă bucură și îmi confirmă că suntem pe drumul bun. Cei care mergeți cu GPS, cunoașteți senzația! La 9.10 ne întâlnim cu autobuzul care vine din Provița (reţinem ora chiar dacă nu ne va trebui), ieșim prin pădure sub o șa prin care trece drumul de culme, urcăm pe lângă o proaspătă așezare de romi (un mic viitor cartier) lângă care sunt doi căluți tare simpatici și scurtăm două serpentine direct pe pășune până în șa.

Ieșim din șoseaua asfaltată pe drumul de mașină ce merge spre NV pe sub pilonul de transmisiuni. Alegem drumul forestier fiindcă ne duce sigur și mai ușor pe dealuri. Mergem aproximativ pe curbă de nivel, trecem pe lângă un concert amfibian dintr-o baltă apropiată de drumul nostru și ne apropiem de un prim vârf împădurit. Drumul face o curbă mare de ocol pe vestul dealului (stânga noastră) , îl lăsăm în acea direcție și la marginea pădurii ne oprim pe culmea dealului să scoatem bețele. De aș putea să scot elemenntele bețelor... Le bodogăn un pic și voi merge toată tura și următoarele fără bețe!

Prin pădure ținem culmea prin pădurea de conifere și eu, mergând puțin mai în față, am plăcerea de a vedea două fundulețe albe de căprioară. Știu că termenul nu e chiar unul foarte delicat, dar e sugestiv. Nu apuc să fac nici jumătate de pas și căprioarele taie poteca și dispar printre ramurile dese de pin. Aștept să vină Ilinca din spate, omit să îi spun de eveniment şi mergem pe muchie pe lângă o "proprietate privată" marcată cu surle și trâmbițe pe toți copacii. La un moment dat văd un picior de munte/deal ce coboară spre stâna privată. Coborâm pe aici ieșind la 10.20 la poiană. Sunt dealuri după dealuri în șaua dintre Provița de Sus și Podul Vadului. Întâlnim o văcăriță (o tânără ce supraveghea niște vaci) cu care schimbăm câteva vorbe. Așa aflăm că e din Podul Vadului și că mai pe seară coboară cu dobitoacele spre casă. Îi spunem că vrem să ajungem la crucea de pe dealul Gurga și ne spune că mai avem ceva de mers. Mai sunt vreo două-trei dealuri până acolo doar! M-am obișnuit să nu mai dau localnicilor informații de departe fiindcă nu prea știu zona mai departe de unde trăiesc. În minte îmi vin versurile moficate: "Mi-e dor de munții mei/Aproape sunt de ei". Evident sunt Bucegii vărgați de la orizont!

Sus-jos pe fiecare deal, furnicuțele albe de pe pașuni sunt și în stânga și în dreapta, valea Proviței în vest și cea a Prahovei cu Câmpina, Breaza, Cornu  și Comarnic se văd pe partea estică a culmii, ceva boscheți agățători pe potecă și coborâm la zona de exploatare de piatră și la drumul ce merge din Breaza spre vest spre Valea Târsei (11.25).

În față zărim crucea de pe dealul Gurga și întrebăm niște femei ce urcau pe drum dinspre Breaza pe unde putem urca cel mai ușor la cruce. Ne spun să o luăm prin livezile "de colo" și ajungem chiar sus la cruce. Mai întreb încă o dată pe un localnic de drum.
"Taică, e un drum ce urcă pe acolo pe lângă plopi. Îi vedeți?"
Îi mulțumim, urcăm pe unde ne-a indicat el, ieșim într-o poiană unde drumul face dreapta și se pierde pe un pinten acoperit de boscheți țepoși. Facem stânga pe lângă el prin pădure, urcăm cumva pe curbă de nivel și văd baza crucii în față. Aici e! Pe ultima pantă ajungem la miezul zilei sus lângă crucea închinată "fiilor acestui neam dealungul veacurilor spre întregirea lui și a țării 1930".

Facem o scurtă pauză de masă și pornim mai departe la drum pe culme prin pădure și apoi spre V-NV. Pe ultimul deal înainte de a coborî spre NV (așa cum plănuisem de acasă) întâlnim un ciobănaș cu care intrăm în vorbă. "N-o luați pe acolo pe la stână pe la panou că vă mâncă cânii. Coborâți pe aici în jos, ieșiți pe lângă terenul de golf la strada principală și de acolo stânga spre centru. Mai întrebați acolo. Câinii de la stâna de jos sunt cuminți". Modificăm traseul pentru a scăpa de câini, coborâm prin livadă, trecem de stâna pașnică, lăsăm în stânga terenul de golf acum cumpărat de un italian și ajungem la drumul principal.

Coborâm în centru, trecem Provița spre Surdești și urmăm traseul pregătit pe GPS. Trecem printre grădiniță și școală și pe prima uliță facem dreapta pe dealul pe care îl văzusem de acasă pe Google Maps. Trecem pe lângă o altă turmă de mioare, urcăm până în vârf și de aici coborâm într-o mică șa, 50 de metri mai jos decât delușorul nostru.

Din șa poteca ne duce printr-o altă zonă de conifere din care vedem prima poiană la 14.40. Ce întunecat este între conifere!

Prin pășuni avansăm rând pe rând și în câteva minute norii se adună deasupra noastră. Și mai mult, începe să toarne cu grindină. Hai fuga până la stâna de colo să se oprească ploaia şi gheaţa! Ajungem la stână şi picurii dispar ca prin minune. Mai stăm puţin ca să fim siguri că nu începe din nou şi plecăm mai departe. În faţa noastră pe culme se vede vârful Stâlpu de unde vom face dreapta spre Plaiu. Până la el mai avem parte de o repriză de ploaie. Trecem pe lângă nişte garduri foarte estetice, vedem pe jos urme de ursuleţ şi chiar înainte să ajungem la drumul ce coboară în Ocina de Sus (variantă pe care o gândisem în caz de lipsă de timp) alunec (ca în filmele cu proşti) şi aproape mă trezesc plin de noroi. Bine că mai am nişte pantaloni de rezervă!       Ne adăpostim de ploaie într-o troiţă şi vedem că pe lângă noi trec nişte "viteji" bikeri ce lasă urme în toată iarba. Când se potoleşte ploaia, pornim mai departe pe plai.

Sub Stâlpu (fiindcă potecile nu ajung chiar pe vârf) ne întâlnim cu un grup de localnici ce lăsaseră maşina în Plaiu şi coborau pe jos spre Ocina de Sus. Ne confirmă că suntem pe drumul cel bun. Încă vreun sfert de oră şi ajungem în şoseaua de Talea (18.00). Urcăm un pic pe asfalt spre Talea şi la următoarea răpăială ne adăpostim într-o staţie de autobuz în care mai şi ciugulim ceva. Se opreşte şi pornim mai departe pe drumul ce coboară spre sud spre Măgura Mare. Urcăm pe uliţă şi mai apoi pe drum de căruţă pe marginea pădurii bucurându-ne de culorile ce anunţă apusul.

Drumul părăseşte marginea pădurii şi intră printre copaci urcând spre ceea ce pare cel mai mare vârf din traseul nostru. Are baliză de vârf dar încă nu e cel mai sus. O aştept pe Ilinca să vină şi îi spun că tare miroase a leurdă din pădurea de sub baliză. În 20 de minute adun o pungă de leurdă din care mâine seară acasă va ieşi o mâncare foarte bună.

Continuăm pe lângă pădure şi urcăm spre cel mai înalt vârf al nostru puternic împădurit Măgura Mare (900m altitudine). Eu fiind cercetaş, o pierd pe Ilinca pentru câteva minute şi recuperează repede terenul. Încă nu a apus soarele şi avem parte de nişte superbe culori de apus.

Urmăm linia trasată pe GPS, coborâm pe un drum de căruţă până la primele case unde ajungem în spatele curţilor în lătrăturile câinilor. Scoatem frontalele, întrebăm un localnic pe unde să coborâm spre Ocine şi ne duce el până la strada ce coboară în centru la biserică. "Poate pe acolo să puteţi pune cortul!" Înainte de biserică găsim o fântână, o femeie ne ajută cu o cană de plastic de un litru să ne umplem sticlele mai uşor şi pornim mai departe. Nu prea găsim loc de cort, trecem prin Adunaţi şi Ocina de Sus şi abia când se termină asfaltul în apa Proviţei ne blocăm. E noapte şi nu vedem pe unde ar trebui să trecem apa fiindcă am ratat podul cu câteva sute de metri mai devreme. Punem cortul la malul apei (circa 22.30)! Întindem cortul şi ne băgăm în saci frânţi de oboseală. Verific pe GPS şi sunt bucuros de ceea ce văd: am parcurs 30 de kilometri din cei 42 estimaţi! Eu m-am crezut şmecher şi nu mi-am mai luat sacul de dormit şi doar sacul pijama şi folia de protecţie exterioară a sacului. Deşi nu beau pe munte, am luat şi două guri de apă de Cluj şi din combinaţia alcool-oboseală am cam tremurat peste noapte. M-am şi odihnit suficient totuşi cât să meargă încă o zi de drum.

Ziua 2 - duminică 14.04.2013

Dimineaţă pun ceasul să sune la 7.00. Nici nu putem dormi mai mult că soarele ne bate în uşă! Ieşim afară şi vecinii vin miraţi la noi. Întâi vine bărbatul şi greu înţelege că nu suntem geologi şi nu am venit să facem ceva măsurători. Am venit doar pentru plăcerea de a merge şi de a descoperi locuri noi! Ne povesteşte că aici unde am pus noi cortul avea grădina acum ceva ani şi că a venit apa mare şi i-a luat pământul. Pleacă la treabă şi vine şi femeia lui la fel de mirată. Vorbim cu ea de locuri, de animale, de copiii care au lăsat-o singură cu zestre şi s-au dus la oraş în Câmpina şi când să se ducă acasă, ne întreabă: " Nu vreţi nişte ouă şi nişte slană? Îs proaspete!" Binenţeles că acceptăm şi o liniştim spunându-i că avem arzător şi le fierbem acuşica. Mâncăm bucuroşi de dimineaţă, strângem bagajele şi la 10.00 pornim la drum. Ne aşteptăm să fie ceva monoton. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să trecem Proviţa. Nu găsesc loc mai puţin adânc şi soluţia e să trecem apa desculţi. Cu grijă la pietre ajungem pe malul drept, ne încălţăm şi urcăm parapetul ce susţine drumul.

Pe asfalt ajugem în Ocina de Jos şi Proviţa de Sus mai întâi în capătul din amonte, apoi la Primărie, pe lângă terenul de fotbal,  şi biserică, găsim pe dreapta o casă pe care sunt montate două plăci foarte interesante: "În această casă a fost ascuns şi ocrotit Eugen Ionesco, academician şi dramaturg francez de origine română în 1931 iunie-octombrie fiind hăituit şi urmărit de asupritorii vremii" respectiv "Aici s-a născut şi copilărit Pimen, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, fiu al satului înmormântat în curtea bisericii 1853-1934". Care va să zică, Proviţa a dat ceva oameni ţării ăsteia! Mai departe ajungem în Proviţa de Jos unde Primăria şi sala de sport arată ca două cetăţi moderne din beton şi sticlă, trecem de biserica la care se aude slujba de duminică şi ne îndreptăm spre Drăgăneasa. Nu vom merge cei doi kilometri până acolo şi apoi în sus spre Poiana Câmpina! După vreo 800 de metri de la intersecţie, facem stânga pe o uliţă cu izvor în capăt. Umplem sticlele cu apă şi în sus pe deal. Drumul prost de căruţă e plin de noroi şi foarte des ne dublăm tălpile cu altele de năclăială maronie. Suntem prea hotărâţi, nu ne poate opri un pic de noroi! Urmăm drumul şi traseul făcut pe GPS şi ajungem prin livezi la drumul comunal din Drăgăneasa.

De aici treaba e clară: drumul e mare şi lat şi ne va duce în Poiana Câmpina. Mergem la liziera pădurii, mai găsim câte un izvor sau câte o căruţă şi puţin după ora 13.00 vedem valea Prahovei.

Urmăm uliţa care mai jos e asfaltată, apoi străzile întortocheate şi la 13.30 suntem la giratoriul de unde plecasem ieri dimineaţă. Fiindcă avem ceva timp liber, mergem la cofetărie şi ne relaxăm cu câte o prăjitură după pofta inimii. Aţi mai mâncat până acum ecler vienez la doar 3.5 lei? Coborâm la calea ferată şi apoi la gară puţin înainte de ora 14.00. Avem de stat vreo două ore şi ceva şi nu ne plictisim: observăm tot felul de lume care vine şi pleacă şi cu o jumătate de oră înainte de tren apar Vlad Râşnoveanu (cunoscut şi prieten cu Iulian Sîrbu) şi Andrei Bergheş. "În Bucureşti nu ne întâlnim şi aici uite :D!" Stăm la poveşti şi timpul trece repede până la Bucureşti (aproximativ 18.30). GPS-ul îmi arată că am mai făcut încă 15 kilometri azi, deci 45 de kilometri în două zile! Buuun!! Ca idee o astfel de tură ne-a costat maxim 25 de lei cu toate cheltuielile (tren, prăjturi, mâncare din frigider)! Deci se poate merge ieftin şi prin locuri extrem de faine!

Am descoperit în aceste două zile nişte dealuri subcarpatice foarte faine care deschid perspectiva şi spre alte plimbări pe aici! Cine ştie când...

Felcitări celor ce nu s-au speriat de vremea capricioasă şi au simţit bucuria Muntelui în acest sfârşit de săptămână.