Sfârșit de iarnă în Ciucaș 31.03.2013

Sfârșit de iarnă în Ciucaș 31.03.2013

Colegi de tură: Andreea Bobonea, Mihai Cernat, Cristi Cuțurescu, Cezar Partheniu

Acum două zile primesc de la Mihai Cernat invitația de a merge într-o tură în circuit în Ciucaș. Planul este cel al unei ture clasice de sfârșit de iarnă. Ne luăm colțarii și îl rog pe Mihai să îmi aducă și mie un piolet în caz că e nevoie în anumite locuri. Mulţumesc şi pentru piolet şi pentru tură1

Cu schimbarea orei reușesc să întîrzii (mie mi s-a părut că ceasul a sunat bine pe ora nouă, Mihai m-a sunat să îmi spună că în 10 minute e la locul de întâlnire). Ca urmare am ajuns și eu și la 6.30 plecăm din București. Povestim de una de alta (o parte din discuții e legată de situația CAR din care cu toții facem parte, eu la secția CAR U Cluj, Mihai și Cristi la secția București și Andreea la secția U București), mai râdem, mai glumim și pe la 8.30 suntem la intrarea în Valea Berii mai sus de Cheia. Schimbăm planul și ne hotărâm să mergem în sens invers: urcăm pe valea Berii până la cabana Ciucaș, de aici până pe vârf și coborâm pe Bratocea până în pasul cu același nume.

Chiar când să plecăm avem primul eveniment al turei: Cristi a parcat pe marginea drumului și a lăsat mașina într-o parte într-o zonă cu noroi (fără să-și dea seama). De aici dacă nu facem ceva, nu vom mai putea ieși. Nah, belea! Încercăm noi să împingem mașina, Mihai și Andreea (mai ales Mihai) se aleg cu un frumos model de stropi de noroi pe pantaloni și nu reușim decât cu ajutorul unui muncitor de la hala de ape minerale care ne trage cu motostovuitorul. Cristi parchează mașina într-un loc mai liniștit și pornim la drum în sus pe valea Berii. Nu fusesem niciodată de când au amenajat drumul ce urcă până la cabană. Doar la fântâna lui Ioan Nicolae facem o pauză de poze!

La 10.30 ajungem la cabană și intrăm la un ceai (mai ales că nu mai fusesem niciodată în cabana nouă). Mai stăm de vorbă și pe la 11.10 suntem în fața cabanei gata de drum.

În spatele cabanei se practică datul cu plasticul pe o mică pantă și trecem pe lângă grupul zgomotos. Urcăm pe BR spre Ciucaș și curând vedem Tigăile în fața noastră. E așa de plăcută panorama că nu ne săturăm să o privim (cu ochi de mai experientați sau mai începători alpiniști).

Urmăm poteca de iarnă pe versantul nordic al Tigăilor, admirăm pereții Mâinii Dracului în care Cristi și Mihai caută cu privirea niște trasee de una-două lungimi de coardă și ne oprim în prima șa de după Tigăi.

În șaua următoare vom admira sfatul bătrânelor Ciucașului.

Trecem iarăși pe versantul nordic, ne intersectăm cu un grup de amatori care fusese în blue jeens și în bocăncei de oraș până sus pe vârf (că deh dacă au făcut drum până la cabană, acum poate urca oricine și în orice condiții și echipament), ne regrupăm (fiindcă eu pornisem un pic mai în față) și intrăm în culoarul de zăpadă ce ne urcă în șaua dinaintea vârfului. La ora 13.00 ajungem la 1954 m înălțime în punctul cel mai înalt al masivului. Facem pauza de masă binemeritată sub vârf (sărmăluțe în foi de viță, brânză de Horezu și din Olanda, salamuri pentru carnivori :D, obisnuitul ceai cald) cu ochii spre Mâna Dracului și spre culmea cornișată pe care vom continua.

După vreo 20 de minute pe vârf pornim pe deasupra cornișei pe unde plecaseră/veniseră și alții pe zăpada pe ale cărei urme mergem și noi. Pe creastă ajugem deasupra turnului lui Goliat, coborâm în stânga pe urme spre văiuga pe unde știa Mihai și era și mai logic să cobori pe timp de iarnă.

Urmăm niște curbe de nivel finuțe (pe unde este de fapt și marcajul) până în Șaua Tigăilor, lăsăm în dreapta poteca spre Babarunca și continuăm pe poteca liniștită pe ambii versanți ai muchiei Bratocea.

La 15.45 trecem definitiv pe versantul estic și intrăm în pădure. În dreapta noastră ne urmăresc pe rând Porumbelul și Sfinxul Bratocei până ce ajungem la antenele de transmisiuni.

Mai jos de antene dăm de câteva brândușe în pământul îngrășat natural și de un alt grup de gălăgioși care de data asta insistă pe săniuș, nu pe datul cu plasticul ca cei de la cabană.

Pe drumul bine marcat coborâm la 16.40 în pasul Bratocea și într-o oră și 10 minute coborâm pe serpentine pe lângă cabana Valea Berii până la mașină. Ne schimbăm cu echipament curat și pornim spre București mulțumiți de plimbare. Pe drum tot râdem, facem haz de necaz și ajungem aproape fără să ne dăm seama în București puțin după înserare. Cristi ne lasă pe fiecare acasă și promitem să ne revedem săptămâna viitoare la Adunarea Generală a Clubului Alpin Român de la Bușteni. Sperăm să iasă ceva frumos și linștit la Bușteni!