Plimbari orsovene-herculane 28.04-01.05.2012

Plimbari orsovene-herculane 28.04-01.05.2012

Colegi de tura: Monica Tocaciu, Luiza Triculescu, Dragos Dobre, Bogdan Dode, Iulian, Vali (prima tura), Florin, Gheorghe, Lazar ci cei doi frati ai lui si verisoara lui (a doua tura), Adina Budica, Eugen Ivanus, Mitica, Emil Engel (a treia tura), Cezar Partheniu (unde nu apare numele complet, nu imi e cunoscut inca ;) )

1 mai 2012, minivacanta de patru zile, posibilitate de tura mai lunga "oferita" de dragul nostru legislativ (pentru angajatii la stat!) si de binevoitorii sefi (pentru domeniul privat)! Si unde sa ma duc? Fiindca certitudinea zilei libere a venit la mine mai tarziu, a trebuit sa renunt la o tura faina in Cernei-Mehedinti de pe www.carpati.org programata cu ceva saptamani inainte. Tot la fel am renuntat si la a merge la Herculane pentru a-mi sustine colegii la HCO. Cei din grupul meu obisnuit de munte erau tare nehotarati (abia vineri dupa-amiaza tarziu s-au hotarat unde sa mearga). Ramasese o varianta nu foarte atractiva pentru mine: patru zile cu niste colegi cu rulota pe plaja la Corbu! Si ce sa fac eu patru zile acolo cu colegi amatori de plaja, relaxare totala si mai putina plimbare? Asa ca la propunerea Monicai de a merge cu prietenii ei in zona Orsova am raspuns pozitiv! Deci tot spre Dunare merg pana la urma! Vineri seara mergem in Real pentru cumparaturi si fac cunostinta cu o parte din colegii noi: Luiza, Dragos, Iulian, Vali! Prevad patru zile cu greu suportabile fiindca totul se invarte in jurul motoarelor, gratarelor si berii! Merg cu ei si voi cauta sa ma simt cat mai bine! Asta cu speranta ca Monica si Luiza vor vrea sa balaureasca prin zona cat mai mult posibil!

Ziua 1 - sambata 28 aprilie 2012

Ne intalnim la 7.30 la McDonald-ul de la Dristor (trei motoare si Vali cu masina), fac cunostinta  cu Bogdan, stabilim traseul si pornim la drum. Trebuia sa mergem prin Alexandria pe la bunicii lui Dragos la un gratar si am renuntat socotind ca drumul e aglomerat pe acolo! Optam pentru autostrada A1-Craiova-Drobeta-Orsova! Bucurie pentru bikeri fiindca pot sa se bucure de viteza mai mare pe autostrada! Noi (Vali cu mine) facem ce facem si suntem in fata colegilor! Abia dupa Craiova gasim in Beharca un restaurant la care ne oprim la masa pentru a astepta colegii! Imi pare rau ca fac antireclama, dar daca nu aveti foame de lup, nu opriti acolo! O fi pitoresc, dar mancarea lasa de dorit! Asa am lasat si noi pe masa o parte din ce am comandat si plecam mai departe! Drumul e placut si lung pana in Orsova! Pe centura Severinului Bogdan imi da GPS-ul pentru a ne orienta mai bine pana la pensiune! Greu merge aparatul asta cand nu stii exact adresa! Copilotul din minte ne duce pe strada Gratzca (Greatzca) si chiar inainte sa urcam spre strada, il rog pe Vali sa traga pe dreapta, ies la timp si dau afara ciorba de burta de la restaurant (combinatie intre vechiul meu rau de masina care imi trecuse de ceva timp si calitatea mancarii!). GPS-ul ne arata un capat al strazii si ajungem fix in curtea unui localnic. Intrebam de pensiunea Palos unde avem rezervare, ne indica sa mergem pana in capatul strazii si ultima casa e pensiunea! Mergem pe faleza si apoi inca putin ocolim pe asfalt un golfulet plin de pensiuni, iesim pe un drum de tara si ne oprim fix in capatul ei unde drumul e taiat de o rapa! Dam inapoi unde era un leagan de lemn si aici e locul cautat (circa 15.30): pensiunea Palos despre care se pot gasi informatii la www.cazareorsova.ro! Oamenii sunt extrem de primitori si prietenosi! Au patru casute cu cate trei paturi fiecare, cu baie proprie si cu belvedere la Dunare, cu ponton suspendat...Domnul Palos mi-a comentat pe buna dreptate sa nu stau pe un gard din piatra care nu e foarte stabil sau sa ma sprijin pe un lant gros si fisurat la un capat! Omul are dreptate si ma conformez! Cristi, baiatul proprietarului, e un tip care nu sta o clipa locului: mereu gaseste cate ceva de facut! Colegii sunt infometati rau si se apuca de gratar si un pic ma cearta ca nu le-am facut nici o poza pana acum! Lasa ca voi compensa curand (desi mie imi place sa fotografiez mai mult peisaje sau cand am si personaje in fata obiectivului, ma joc un pic la setari si la incadrare, nu fac doar instantanee de grup!) Oamenii fac focul, pregatesc carnea, mai pozeaza pe cate un motor si abia asteapta sa manance (16.45)! Mie nici nu imi e foame, nici nu ma imbie carnea prea mult! Pana sa se prajeasca totul, urc un pic prin balarii cu gandul sa fac o poza la motoare de sus! Si voi lungi plimbarea pentru circa trei ore!!!

Urc prin balarii pana la casuta de sus langa care vad o borna kilometrica (km 95.3 RSR - atat a facut Dunarea pana acum de la intrarea in tara!), ma bucur de razele soarelui reflectate in florile aromate si de panourile solare de la pensiune, cobor pe langa leagan la drum si plec in plimbare pe fostul drum al granicerilor, poteca ce merge pe malul Dunarii spre amonte pe buze de pamant si uneori pe poduri suspendate. De vreo doua ori cobor si pe micile plaje pentru cateva poze "la sol".

Primul pod suspendat peste un mic golfulet este usor de trecut fiindca "mainile mobile" sunt inca destul de stabile. Podurile astea erau foarte bune pe vremea cand jandarmeria si politia de frontiera patrula pe aici inainte de a primi barci cu motor, elicoptere de patrulare etc. Mai merg un pic pe poteca pana la al doilea pod care este intr-o stare mai jalnica decat primul: capatul estic al podului este rupt din suportul lui si se sprijina pe nisip si totul se misca mult mai abitir decat la primul pod! Descatar pe pilonul de prindere pana la nisip, urc pe pod si dupa vreo 10 metri ma opresc din norme interioare de siguranta. Privesc in jur la minunatul golf deasupra caruia ma aflu, fac cale-ntoarsa pana la baza podului si hotarasc pe moment sa urc pe cracul dintre cele doua poduri fiindca, dupa socoteala mea, va trebui sa dau in drumul asfaltat de Eselnita. Toata zona aceasta dintre orsova si Eselnita se numeste Dealul Mosului. Socoteala gresita si placuta dupa cum se va vedea!

Poteca urca prin padurea inverzita si placuta putin deasupra golfului, coboara in capatul unui brat al acestuia (cu gust de delta!) si apoi continua in sus pe muchia dealului pana ce se transforma intr-o ditamai cararea de aproape un metru latime. Tare ma bucur ca pot explora "salbaticiunea" locurilor de aici! La o intersectie de drumuri instinctul imi spune sa merg pe drumul din dreapta sus. Cel din dreapta jos am aflat mai apoi ca imi coboara undeva in valea Gratzca. Ies imediat la un luminis (de unde speram sa imi dau seama unde ma aflu!) si continui prin poiana pe drumul de caruta de acuma clar. Continui pana in a doua poiana tot tinand mereu dreapta, ajung si in a treia si tot vad ca ma indepartez de Dunare. Nu imi fac griji fiindca stiu ca nu pot ajunge in asa putin timp prea departe. Mai urc un pic si dau de prima casa unde un barbat de varsta a doua muncea prin curte.

"Ii bine pe aici spre manastire sau spre Orsova?"

"Da, dar de unde vii?"

"Pai stau cu niste  prieteni la pensiunea Palos, aia de jos din Gratca!"

"Apai poti sa ajungi pe aici. Tot tii drumul, ajungi la asfalt si la troita faci dreapta si drumul te coboara in valea Gratca. Dar nu mai e umblat si se pierde prin padure. Poti si aici peste deal si la primul drum faci stanga!"

"Apai de-am pornit pe-aici, merg in continuare!"

Mai povestim de viata de pe aici ca-i tare grea! Ca astia ne fura si pielea de pe noi si doar natura asta si locurile pierdute ne mai rama. Omul vine in fiecare sfarsit de saptamana si mai face cate ceva pe aici! Asa putin cat se poate! A avut cateva zeci de capre si nu mai are cu ce sa le mai tina. Cioban nu mai este! Si nici vecina de mai sus nu mai are capre! Suntem pe aceeasi lungime de unda: nici unul din noi nu suporta subjugarea asta din care smecherii au de castigat si noi de pierdut! Cred ca d-asta ne si retragem mereu in natura! Ii povestesc ca am fost prin strainataturi si tot aici e mai frumos la noi in simplitatea asta! Imi confirma asta doar din anii in care a muncit la Bucuresti! Ne despartim cu bucuria intalnirii, inca o data imi confirma drumul si faptul ca Eselnita e undeva in NV in vale (ce vazusem mai devreme peste dealuri) si ne salutam cu bunatate! Urc "la vecina", schimb cateva vorbe cu ea si cu cainii ce ma latra cu sarg, continui pe drum dupa ce imortalizez o capita uscata si ulita ma duce printre case spre civilizatie.

Mai jos intru in vorba cu niste localnici si imi spun ca vine taxiul la ei daca vreau sa merg. Le multumesc si continui pe jos uimit de inventivitatea lor: coboara cu o motoreta cu un carucior inregistrat plin cu lemne. Continui si eu cu incredere pe drum pana cand ar trebui sa o iau pe drumul scurt spre valea Gratca ("al ce coboara pe sub antene pe acolo"). In stanga me vad pe rand cativa stupi inchisi, un om cu calul si cu o vacuta la pascut si antenele. Fac dreapta pe sub ele si pe dreapta drumului o femeie munceste de zor in gradina. O salut si vine sa stam un pic de vorba.

"Ii grea munca si vine bine o pauza?"

"Da, asa este!"

"Ce aveti pe aici?"

"Si putin cartof, si legume...Acum strang iarba sa dau la iepuri! Barbatul e mai sus cu animalele!"

"Da, l-am vazut mai sus. Tre' sa coboare si el!"

"Si casa unde aveti?"

"Jos in oras, aici venim la coliba si la gradina!"

"Si faceti mult pana in oras?"

"Cinci minute, cobor pe alt crac!"

"Copii aveti?"

"O fata la facultate in oras la finante!"

"Invata si ea cum fura astia!"

"Macar invata bine ca sa faca ceva in lumea asta!"

O salut pe muncitoarea femeie in picioarele goale si pornesc mai departe. O tufa de liliac ma atrage irezistibil prin mirosul ei. Imi bag nasul in buchetele violete si imi e un pic greu sa rup doua crengute pentru fetele din grup. Le iau cu gandul la fete si merg mia departe pe ulita singuratica.
Asa cum mi se dadusera indicatii, la 19.30 ies in drumul asfaltat ce urca la mamanstirea Sfanta Ana. Vad drumul care urca spre lacasul ridicat in vaful muntelui si troita care-mi fusese data ca punct de orientare. Este foarte frumoasa si tacuta. Aparent tacuta caci lemnul vorbeste mult prin ridurile lui! Troita a fost refacuta de familia Trusca in anul 2000. Mai incolo voi vedea ca la celalalt capat al drumului prin padure dainuieste o troita ridicata cu doi ani mai tarziu de aceiasi credinciosi.

Tind sa o iau pe drumul ce coboara sub indicatiile tuturor si vad ca din spate vin oamenii care asteptasera taxiul. Ma opresc sa fac o poza in graba masinii si vad ca opreste taxiul si oamenii imi spun ca mai bine o iau pe asfalt ca aici risc sa ma pierd.
"Eu is vanator pe aici si stiu ce zic!"
Ma conformez si merg pe drum. Dupa vreo 50 de metri ies intr-o poiana pe stanga drumului pentru a-mi clati ochii cu lumina inserarii si a manastirii ce alta data mi-a placut foarte mult. Acum nu mai am timp sa mai urc cele cateva sute de metri pana la ea!

Cobor pe asfalt si putin inainte de statia meteo privirea imi e atrasa de un gandacel cu aripile chitinoase gaurite in cateva locuri. Cine stie ce o fi cazut pe el! La statia meteo aflu ca ma aflu pe strada Pamfil Seicaru si continui sa cobor pe asfalt. De data asta logica nu poate sa ma mai insele! Soseaua coboara in Orsova si va trebui sa fac dreapta ca sa ajung in valea Gratzca! Asa ca dibuiesc o poteca ce coboara printr-o zona defrisata spre Dunare (in dreapta mea). Cobor in viteza urmarind poteca. Daca e asa de clara sigur a fost facuta de cineva! Potecuta ma duce serpuind pana la faleza, ultimii metri fiind pe niste trepte improvizate de piatra. Si uite asa la 20.00 sunt iarasi la malul Dunarii! Pe faleza trec pe langa "Statia de management al traficului de nave pe Dunare si de informare asupra transportului pe ape interioare" si ma indrept pe strada cunoscuta spre pensiune colectand telefoane de la pensiunile din zona:
Cabana Alexandreea - tel. 0722.584.881/0745.595.337
Pensiunea Alina&Sorin - tel. 0741.674.450
Vila Alexia - tel. 0788.838.392/0751.064.767
si un telefon de la o casuta de vanzare: 0040.743.421.792/00436.9910.0714.609!
Sa nu uit ca am trecut si pe langa troita geamana celei de mai sus si am identificat capatul de jos al drumului! Mi-am dorit sa parcurg acest scurt drum si se pare ca ramane pentru alta data!

Lejer ajung la 20.30 la colegi si sunt putin "mustrat" de fete ca nu le-am spus ca plec ca ar fi venit si ele! Da, recunosc ca am gresit, dar nici macar nu banuiam cat voi merge si pe unde! Si in plus la ce viteza am avut eu la mers, nu stiu daca s-ar fi potrivit cu oboseala acumulata de ele pe drum! Ma "alimentez" cu o bere si ma retrag un pic pe ponton pentru cateva cadre. Colegii fugisera de pe ponton de roiurile de tantari care napadisera pe ei inainte sa se intunece mai bine! Cum eu am uitat sa iau de acasa cartile de joc (am fi putut juca o canasta de toata frumusetea!), au imprumutat ei o cutie de rummy si am jucat pana undeva dupa miezul noptii pe terasa unei cabanute din apropierea pensiunii (aflata pe unde am plecat eu si au venit si fetele putin la cateva zeci de metri de pensiune).

Ziua 2 - duminica 29 aprilie 2012

Asa de mare e oboseala si ameteala de aseara ca nici unul din colegi nu reuseste sa se trezeazca mai devreme de 10.00. Doar Dragos s-a trezit undeva pe la 8.00 din anumite considerente si ma anunta ca Dunarea se vede foarte fain. Imi iau aparatul si ma grabesc pe ponton sa vad despre ce e vorba. Intr-adevar o ceata alburie se ridica frumos deasupra golfului Orsova si a scurgerii danubiene spre cazane! Un impingator vine alene din ceata si inainteaza in susul apei! Soarele e deja sus si incepe sa arda cu putere, fapt ca ma face dupa cateva cadre sa ma retrag pe leaganul pensiunii. Motai cateva minute si vad o soparlita extrem de fotogenica prin iarba si petrele din spatele leaganului.

Se trezeste lumea si imediat ajung toti la concluzia ca nu e suficienta mancare pentru toti sapte! Asa ca Iulica si Dragos se urca pe motor si imediat se intorc cu niste oua de la Billa (bine ca magazinul e la vreo 2 km de aici!). Bucatarul sef Iulica se pune pe treaba si face ochiuri super bune si gustoase si legume prajite extrem de atragatoare!
"Poftiti la maaaaasaaaaaa!!!!"
Mancam de dimineata undeva pe la ora 12.00 si nu e nici o graba fiindca abia pe la 13.15-13.30 ne aranjase gazda sa vina un vecin cu barca cu motor sa ne duca in sus pe Dunare! Cam pe la 13.00 vedem ca vine barca si ne suim cu totii! Nu numai noi 7! Mai vin vecinii nostri Deicky si Livia, vecinii de la casuta de mai de sus si inca vreo 3-4. Suntem in total 15 "navigatori" in frunte cu carmaciul!
Inaintam la inceput pe malul romanesc si aflam ce inseamna toate inscriptiile de pe malul Dunarii: numarul de kilometri de la varsare si pana aici (958), proprietarii celor mai mari vile de pe mal, rolul podurilor suspendate acum distruse, casele Eselnitei si istoria micului oras, istoria noului oras Orsova si tot felul de povesti dunarene. Tanarul celor doi soti din casuta de sus e impresionat de plutire si de asa drag adoarme in vesta de salvare! A-propos, vestele de salvare sunt obligatorii fiindca te supravegheaza politia de frontiera! Trecem pe malul sarbesc pe canalul navigabil si aflam istoria tabulei traiane pe care o zarim de la cateva zeci de metri. Tabula a fost instalata la sfarsitul construirii drumului pietruit de catre romani. Drumul se afla acum la 24 de metri sub nivelul apei, fapt datorat construirii Portilor de fier si a crearii marelui lac de acumulare, lac ce a inghitit printre altele faimoasa insula cu populatie turceasca Ada Kaleh (parintii si bunicii nostri isi aduc aminte de rahatul turcesc, saraili-ile si baklava-lele turcesti facute aici pe insula!), vechiul oras Orsova, vechiul drum roman si multe altele! Revenim pe malul romanesc si intram pe sub drumul de masina in golful deasupra caruia in sase ani a fost construit chipul lui Decebal sub cheltuiala miliardarului Dragan. Cum roca s-a fisurat in multe locuri, mustata si nasul sculpturii imense au fost intarite cu beton. Pe stanga vedem un far sarbesc folosit pentru orientare si pe dreapta manastirea Mraconia. Aceasta a fost construita prin intarirea artificiala a malului si mutarea canalului navigabil. O data cu trecerea de manastire intram in Cazanele Mici, loc ingust de la Dunare unde se spune ca apa are in jur de 80 de metri adancime. Asta imi aduce aminte de fiordurile nordului! In dreapta noastra se largeste golful Dubova inchis in amonte partial de muntele Ciucaru Mare. Pentru acesta am venit printre altele in tura asta: asa de optimista era Monica in a urca pe acest munte incat chiar credeam ca urc! Asta e, nu a fost sa fie nici acum!

La intrarea in Grota Veteranilor este mare inghesuiala.
"Hai sa mergem intai la Ponicova si ne intoarcem la Veterani!" ii propun ghidului nostru.
"Asa facem!" si ne indreptam spre pestera cu doua intrari: una pe Dunare si alta pe uscat! Un alt vis al meu: sa parcurg pestera de la un capat la altul! Acum nu se poate fiindca sunt pietrele acoperite de muschi umezi si nimeni nu e pregatit de inot! Om intra pe partea cealalta! No chance, vom vedea mai incolo! Intram cat se poate in pestera, nu mai mult de 15-20 de metri fiindca apa e mica si riscam sa ramanem blocati intre pietre!

Ne intoarcem pe langa un impingator imens cu sarcina mare si ancoram la intrara in pestera Veteranilor. Eu nu reusesc din prima sa ancorez si ghidul nostru se ocupa de treaba asta cu tatal baietelului simpatic de care v-am povestit. Intram cu totii in grota cu rugamintea de a nu sta prea mult. Facem cateva instantanee, cercetam un pic golul din stanca prin cat mai multe colturi ale ei si suntem chemati afara. Eu intentionat imi las aparatul in mana lui Iulica pentru a nu ramane ultimul! Ma stiu bine si stiu ca as ramane fixat pe anumite raze de lumina si nu m-as opri pana ce nu imi iese ce vreau eu! Monica si Luiza fac cativa pasi pe verticala spre fereastra prin lumina patrunde in sala mare a pesterii si le rog sa coboare din motive de siguranta! Le arat fantana si intram cat de mult se poate pana dupa zidul construit special pentru aparare.

Ne intoarcem cu totii in barca si ne intoarcem fara prea multe alte povestiri spre pensiune. Las aparatul colegilor pentru a face ceva portrete si chiar imi place ce a iesit la final. Acum Dunarea ne impinge si inaintam mult mai repede decat la venire. La 16.30 toti am iesit de pe ponton si ii multumim ghidului pentru frumoasa excursie. Ne da cativa fluturasi pentru a-l promova mai departe.

Din barca drumul de masina pare asa de atragator incat biker-ii vor neaparat sa il parcurga cu motoarele. Si eu cu Vali cu masina! Asa ca pornim prin Orsova si apoi spre Moldova Noua. La statuia lui Decebal ne oprim pentru cateva poze de grup si putin mai departe poze cu ei mergand pe motoare in spatele masinii. Trecem de Dubova tot cautand un loc unde sa mancam si peste tot este prea scump. Eu tot trag sa mergem spre Ponicova sau spre Ciucaru Mare, dar vad ca nu am nici o speranta si imi dau seama ca planul meu initial s-a schimbat in totalitate. Pana acum in afara de plimbarea de ieri, nu am vazut nimic nou! Si sunt avid de nou intotdeauna! Asa ca in sufletul meu apare o dezamagire pe care incerc sa o ascund cat mai bine! Ma las dus de curent in speranta ca poate dau de ceva bun :D!

Mergem la un restaurant in Orsova si fiecare mananca ce vrea. Mi-e nu prea imi e foame si simt si ceva arsura pe picioare. Am asa o stare mai ciudata si parca simt ca nu ma mai incadrez deloc in grup. Simt ca daca mai stau mult, voi ajunge la un moment dat sa regret! Asa ca incerc sa imi ameliorez excursia. Stiu ca am niste prieteni care sunt cu cortul prin catunele muntilor Cernei si reusesc cu greu sa vorbesc cu ei. Maine vor cobori in valea Cernei si urca spre Cheile Tasnei. Ma bucur mult ca au reusit sa mearga pe Craiasa Cernei, Zascolul Arjanei! Vorbim sa ne intalnim cumva maine, dar ramane cumva sa ne mai auzim (daca o fi semnal)!
Dupa masa colegii au chef de o plimbare prin Orsova si merg cu ei. Ajungem in parcul central unde e mult fum si galagie, micii si hamsiile atrag simturile si fetele chiar isi iau doua farfurii de hamsii. Iau si eu cateva asa fara prea mult elan. Vali apare cu vata de zahar mare si roz in ambele maini. E chiar simpatic! Chiar se mira cu totii cum de nu am disparut eu pe undeva cu aparatul foto cum am facut ieri! Nah incerc si eu sa stau cu grupul!
Pe inserat ajungem la pensiune si in afara de mine si Vali, colegii au chef de plimbare nocturna. Imi cer aparatul pentru poze, il dau cu incredere si ma bag la somn. Vali s-a mai uitat la un film, dar eu nu cred ca am auzit mai mult de 5 replici din acel film! Colegii au plecat noaptea pe poteca pe care ma plimbasem eu cu o zi inainte si au ajuns (din cate mi-au spus) la al doilea pod suspendat. Din cate am vazut eu in poze, mi se pare ca ar fi ajuns doar la primul. Oricum, combinat si cu ceva tarie, oricare din podurile suspendate poate da ceva emotii! Nu stiu cand au venit fiindca am dormit bustean pana a doua zi de dimineata!

Ziua 3 - luni 30 aprilie 2012

Ca si in celelalte zile ma trezesc mai devreme decat ceilalti si ma intind un pic pe terasa pana apar din culcus primii colegi. Vali e hotarat sa plece astazi spre Bucuresti fiindca diseara e asteptat de niste prieteni sa mearga la balta Putinei de langa Giurgiu la peste. Ca urmare eu va trebui sa imi gasesc in vreun fel transport spre Bucuresti (la intoarcere raman doar motoarele cu doar cinci casti si fara casca, nu ma ia nimeni si nici eu nu ma urc pe motor!). Si "salvarea" vine de colegii Deicky si Livia care vor sa mearga in Herculane la o baie! Ca urmare vorbesc cu ei sa merg pana acolo, imi pregatesc rucsacul si vom pleca cu totii undeva pe la ora 11.00-11.30. Drumul e fain si setea cere ceva berica! Bine ca o voi da jos in orele ce urmeaza in plimbarea neprevazuta din Cernei. Din toti doar Deicky si cu mine stim unde e strandul, unde e cloaca si celelalte bazine calde. Ca urmare colegii cu motoarele o iau inainte dupa Orsova, ocolesc Herculanele pe centura si depasesc cu  mult coborarea spre strand care nu e marcata. De ce mi se pare normal ca in Romanica sa fie asa??? Coboram la strand, Livia intra chiar daca pretul e de 10 lei si e ceva aglomeratie la umbra. Urc cu Deicky la drum sa recuperam colegii si mai terminam o bere rapid. Terminam cu ei berea, coboara motoarele nepornite pana la masina si li se pare si lor prea scumpa intrarea. Asa ca revenim la drum si le propun sa mergem la cloaca. Ah, sa vedeti cum arata un om cu "top-case" la cap!

Partea funny e ca eu nu mai stiam cat e de la strand la cloaca. Si coboram, si coboram pe asfalt! E prea mult! Dupa aia avem de urcat. Recunosc o casa si le spun ca imediat dupa curba e cloaca. Adica bazinul ala cu apa calda de sub pod! Colegilor li se pare prea mult gunoi in zona si decat sa faca baie acolo, mai bine raman la terasa la niste mici si o bere! Pana sa vina comanda, eu raman doar in colanti si cobor sub pod! Bazinul e mic si pare plin. De fapt sunt doar 12 oameni si cu siguranta am si eu loc acolo! Intru in apa si parca toate simturile se schimba! Apa calda cu un pic de miros de sulf patrunde prin toata pielea. Apar niste discutii interesante in bazin: despre moarte ca o simpla etapa in evolutie, despre capacitatea pielii de a asimila informatia din exterior...Chiar o doamna imi spune ca s-a facut odata un test intr-o camera cu toxine. A intrat un om cu capul descoperit si i s-a masurat cantitatea de toxine (speciale) introdusa in corp prin piele. S-a repetat testul cu capul acoperit si s-a descoperit ca acele toxine au fost asimilate in aceeasi cantitate in ambele situatii. De unde concluzia ca pielea este un receptor extrem de important! Adevarul este ca animalele marine simt prin piele foarte multe din ce se intampla in jurul lor si la noi oamenii, specie evoluata, simtul tactil s-a mai diminuat! In fine toti ne-am nascut in lichid si mi se pare extrem de normal sa ne simtim bine in apa! Peste vreo 10 minute vine si Deicky si mai intru cu el inca 10 minute in apa calda. Iesim, ne lungim ca focile la soare vreo 10 minute sa ne uscam si cautam sa ajungem la cele doua bazine amenajate pe malul Cernei, nu pe drum. Banuiam ca este o poteca si in cateva zeci de metri suntem la bazine. Dar ce aglomeratie e aici! Nu e chip sa intri si revenim pe asfalt la colegi la terasa. Monica si Luiza coboara si ele intr-o plimbare de cateva minute pe langa cloaca si cel mai probabil revin tot pe la bazine! Cam ajunge distractia in Herculane si colegii vor sa se intoarca in Orsova.
"Ma duceti si pe mine cativa kilometri pana la Dumbrava?"
"Da, hai!"
Initial ma urc in masina si la propunerea lui Iulica de a merge cu un pasager, sunt primul care raspund. Pun casca si ma urc pe sa. Bine ca la cat de aerian sunt (necunoscator as putea zice mai bine!), in loc sa ma tin de rezervor serios, ma tin de marginea seii. Toti se mira de mine si peste cateva zeci de metri, Iulica imi ia mainile si mi le pune pe rezervor.
"Tine-le asa si tine-te bine!"
Ii da goarna si ii dau ceva emotii fiindca intr-o curba ma alec mai mult decat trebuia. Bine ca are experienta si redreseaza repede caii-putere! Eu sincer sa fiu, din adrenalina nici nu am simtit inclinarea prea mare! Dupa sapte kilometri ajungem la motelul Dumbrava si in sfarsit poate si Iulica sa se relaxeze un pic emotiile pe care i le-am dat. Consecinta e urmatoarea: la intoarcere Deicky ii va fi pasager si ii va da toate indicatiile de rigoare: nu te apleci deloc, stai drept pe motor, fac eu ce trebuie!
Fetelor le e un pic tarsa sa ma lase singur aici: "Cum ramai singur aici in pustietate?" Eu ma simt in lumea mea si chiar nu trebuie sa isi faca nimeni probleme!
E 15.15 si ce sa fac eu pana la 17.00? Vorbisem cu Emil sa ne intalnim la 17.00 la Dumbrava si sa urcam cu totii in Cheile Tasnei. Cu mentiunea ca daca eu nu ajung asa devreme, sa urce ei si vin eu dupa ei! Si bine am facut ca am spus asta! Pornesc in amonte pe asfalt in ideea macar de a descoperi podul despre care citisem pe site-ul domnului Dinu ca duce (folosind marcajul PG) spre Prisacina. Ajung rapid la pod si mai gasesc aici si marcajul de Arjana (PR).
Chiar dupa cateva minute dupa ce pleaca colegii, imi dau seama ca am uitat portofelul in masina lui Deicky si nu am semnal sa vorbesc cu ei. Asa ca ma bazez pe prieteni ca il voi recupera fara griji. Adevarul e ca acum ma pot socoti un "om al nimanui": absolut totul (carte de identitate, carnet de sofer, carduri, bani) este undeva in Orsova la zeci de kilometri distanta! Dar ce nevoie ai de acte in mijlocul naturii? Bine ca am telefonul incarcat si pot anunta de vreo urgenta! Asa ca grija mare sa nu patesti ceva, Cezare!

Dupa pod urmez vreo 20 de metri ambele marcaje si dau de un izvor rece si bun. Beau un pahar cu apa (nu am nici o sticla la mine fiindca nu ma gandeam ca ajung pe munte si in plus stiam ca pe aici  sunt multe izvoare si ape din care pot bea) si mai urc cativa metri pe PR. Stiu ca pe aici ajung in Dobraia si ca sigur nu am timp de asta! Nici pe PG nu am timp sa merg in Prisacina si inapoi in cateva ore! Inspiratia vine dintr-o potecuta nemarcata ce urca prin padure printre cele doua marcaje! Urc pe acolo bucuros de solutia data de Munte si imi fac socotelile sa merg asa un pic la plimbare! Intr-o serpentina la dreapta vad un calut care se uita mirat la mine de dupa un gard improvizat. Stiu ca nu vine la mine asa cum au facut curioasele vaci de pe insula Åmøy in ultima iesire facuta in Norvegia in 2010 (http://cezarpart.blogspot.com/2010/06/rt-amy-06062010.html). Mai fac doua curbe si ma trezesc intr-o mica poienita din care pot vedea abrupturile Mehedintilor si ceva stancarii din Cernei.

Urmez poteca in stanga, intru pe o poarta de lemn uitata de timp si regasesc o varianta a potecii pe care o lasasem deoparte. Fac dreapta si ies imediat intr-o poiana larga cu panorama de 360 de grade. Imediat imi dau seama ca este poiana minunata despre care povestea domnul Dinu si caut sa imi clatesc ochii si sa acumulez in viitoarele amintiri cat mai mult din Muntii ce-i respir!

Parca nu as mai pleca de aici si totusi vreau sa mai explorez un pic. Vad ca o poteca face stanga sus (aflu peste cateva zile ca pe aici merge PG spre poiana Prisacina). Vad o potecuta nemarcata ce continua in fata prin padure si ma atrage mai mult decat prima! Urc prin padure fara incetare si fara inclinatie prea mare! La prima intersectie (15.50) tin tot poteca ce urca in dreapta spre ceea ce credeam eu ca sunt cheile Prisacinei. Tin drumul  in sus si pamantul incepe sa lase loc unor pasi ce urca pe calcare albe din ce in ce mai abrupt. Ma tin dupa pasi ca sa ajung macar in muchia cracului prefigurat in fata mea. Stancile ma duc pe muchie si am parte de peisaje care iti taie respiratia! Sunt pe un pinten stancos si sub mine se adanceste o vale pierduta in verdeata. In fata vad rupturile de stanca din Cracu Teiului/Cracu Mare, rotindu-ma spre dreapta vad verticalele mehedintene cu padurea verde sub ele si cu crovurile deasupra, hat in spate se vede Varful lui Stan si Godeanu pe care ultimele dungi albe se mentin printre cele verzi, mai spre dreapta vad capatul cheile Tasnei si lacul de acumulare Prisaca si la orizont se vad cateva case din statiunea herculana!

Urc mai departe pe muchie, poteca ma coboara apoi in vagauna din dreapta pe sub cativa pereti aproape spalati (nu vad trasee aici, dar ma gadesc la dragii mei colegi de la CAR Cj Universitar ca ar putea sa se plimbe putin pe verticala pe aceasta stanca), cobor in firul apei si urc pe celalalt versant urmand evidentul drum facut de "oamenii de pe aici".

Urmeaza un alt pasaj stancos extrem de placut si interesant si iata-ma a doua oara pe o culme inierbata cu o poteca ce ma ghideaza tot in sus. Sus se vede si o prima casa si chiar un fum care iese de undeva de langa ea. E interesant sa dai de oameni intr-un astfel de loc din alte timpuri! Vad verticalele Cracului Teiului de data asta de sus si ajung la casa. Dau binete si vad ca sunt cativa oameni aici care pregatesc un gratar.

"Ia o gura de răchie si mai vedem!"

"Si pe unde e drumul spre Cheile Prisacinei sau spre biserica din Prisacina?"

"O iei in sus pe aici, ajungi in cracul ala de-l vezi si dupa aia is cheile si Prisacina! Da e departe rau!"

"Si spre Dobraia?"

"Fix in sus pana acolo in varf si de acolo mai urci! Dar tot departe ii! Dar mai ia o răchie, o bucata de carne si mai vedem! Zic ca mai bine te-ai intoarce!"

Sunt doi frati, Florin si Gheorghe, ultimul cu cei trei copii si cu o nepoata de-a lui. Vin aici la doua-trei saptamani sa mai faca cate un gratar ceva. Aici au crescut, dar ii tare greu si au coborat la oras in Herculane. Povestim de toate, se bucura ca au cu cine vorbi si parca ma apuca asa o lene de nu imi vine sa ma mai ridic de jos. Mai ciocnim o data, mai povestim (Gheorghe, care e vanator, a fost plecat in Anglia cateva luni bune si s-a intors cu bani frumusei si acum vrea si Florin sa plece - n.r. cred ca la ora asta a si plecat!) si gratarul se face numai decat. Un pic de slana afumata intra la fix sa linisteasca alcoolul, urmeaza cateva bucatele de friptura si parca ma simt din familie. As cobori cu ei pana la Dumbrava mai pe seara! Dar mai intai ma simt cumva dator pentru masa primita gratis! Ei au cateva sacose in care vor sa adune dragavei pentru o ciorba-doua! Mai pe limba de aici de la oras s-ar numi stevie! E atata frunza in jur ca adunam imediat o sacosa si jumatate! Si vad ca baietii vin cu un cazan de tuica desfacut si prins pe un lemn care serveste drept suport pentru carat ("Ca se cam fura pe aici!"). Gheorghe urca cu ei cu pusca-n spate si ii mai ajuta din cand in cand. Ii ajut si eu putin fiindca e mult mai usor cu mine lungan in spate si baietii mai mici in fata la urcat si invers la coborat.

In primul crac intr-adevar se vede Prisacina unde vroiam eu sa ajung si e departe. Poate as fi ajuns doar daca nu mai stateam deloc si mergeam intins si repede! Dar acum sunt cu alta treaba aici si trebuie sa o fac pana la capat! Florin ramane cu nepoata-sa sa coboare pana la o casa a lui sa verifice cate ceva si eu merg cu Gheorghe si cu baietii cu cazanul mai departe pana la casa de jos de pe cracul urmator.

Coboram cu veselie cu muzica in "boxa" (adica telefonul mobil in cazanul care rezoneaza si amplifica muzica din telefon!) pana la urmatorul izvor si aici facem o mica pauza de odihna dupa care pornim mai departe pana la mos Gheorghe care statea la casa amintita. Urcam pana la el acasa si avem surpriza sa nu il gasim.

"Ii cu vaca la deal!"
"Hai ca mergem sa il cautam!"
Urcam un pic pe poteca si il vedem venind cu vaca mai greu. Are si omul o varsta si nu poate sa stea "ca de nu faci nimic, nu traiesti!". Coboram cu el la casa, ne serveste cu un pahar de răchie si Gheorghe ii da niste topoare sa le ascuta. 
"D-apai e greu, lasa-le cateva zile!" 
Ducem cazanul in pod (ca batranul nu mai poate sa urce), ma mai relaxez un pic cu baietii care vor cu tot dinadinsul sa imi arate ce forta au la flotari, tractiuni si skanderbeg, mai luam o gura de răchie si ne cam ametim. Dar ii musai sa ne intoarcem! Asa ca salutam gazda, ii multamim pentru tot si pornim la drum dupa o poza de grup. Simt ca alcoolul s-a urcat la cap si merg cu cat mai multa grija.

Seara vine peste noi si undeva dupa ora 21.30 luna se ridica si ne lumineaza partial drumul. Cresc atentia la traseu si ma bucur ca in aceste momente am ghizi locali extrem de buni. Din cate imi spun ei, au mai mers pe drumul asta de multe ori noaptea! Coboram la coliba luand si pungile cu dragavei pe care insist sa le leg pe rucsac (asta din experienta mea in care orice e mai usor de carat in spate decat in maini!) si ianinte sa incepem coborarea propriu-zisa, fac cateva poze de grup pe care le voi da noilor mei prieteni mai tarziu.

Poiana de mai devreme se vede asa de fain pe intuneric si ne e foarte usor sa coboram la potecam arcata, izvorul din care mai "alimentam" un pic, podul peste Cerna si apoi la masina. Reusim cumva sa intram cu totii in masina si pentru un kilometru ma duc pana la Dumbrava. Le multumesc mult asigurandu-i ca dorm la prieteni in cort sau la tanti Maria la stana (mai devreme vorbisem de tanti Maria si ei intelesesera de o batrana de la o casa de mai jos care murise cu cateva luni in urma). Promitem sa ne revedem candva. Cu Florin m-am intalnit peste vreo saptamana sa ii dau cateva poze. A venit in Bucuresti cu treaba, a plecat la Constanta si apoi va mege 6 luni in Londra la munca! Spera sa iasa ceva bani si sa repete "operatiunea" si la anu'! 

Cunosc drumul ca-n palma, imi aprind farul pe frunte si pornesc la treaba pe CA. Stiu ca prima parte nu este interesanta si urc cu viteza destul de mare. Ma si surprinde sa ma uit la ceas cand termin serpentinele din padure si dau nas in nas cu peretele de stanca: am facut doar 25 de minute de jos pe panta asta pe care ultima data (anul trecut de Rusalii) am facut 40 de minute la coborare! E 23.40 si pornesc mai departe pe sub perete spre crucea ce marcheaza intrarea in chei (3 minute)! Fac o poza nocturna si continui coborarea. Vuietul Tasnei ma bucura tare mult fiindca imi linisteste auzul tulburat de galagia orasului! Asa bine ma simt in muzica apei. Cobor rapid in firul cheilor la cascada si am tendinta sa urc pe grohotisul din stanga. Imi dau seama ca nu e pe aici traseul, cobor la marcaj si de aici continui printr-o mica padurice, apoi printr-o stramtoare a cheilor, o alta padurice si intru rapid in caldarea larga sub care se adanceste Gaura Fetei. Luna imi iese in fata si sting frontala. Acum voi merge cu ajutorul dat de astrul noptii! Recunosc la fiecare  pas poteca si renunt la a mai cobori la Moara Dracului fiindca e destul de tarziu. Dar sub nici o forma nu renunt la a trece prin apa de fiecare data cand am ocazia! E asa de fain sa mergi in sandale prin apa rece! Dupa moara mai urc cinci minute si vad in dreapta trei mormane ciudate si mari. Mi se par anormale si cand ma apropii de ele se confirma ceea ce banuiam: sunt corturile prietenilor mei! Recunosc cortul lui Emil, trag de el ("Ursu', ursu'!"), Mitica imi recunoaste glasul si deschide cortul (00.20). 

"Cum de ai ajuns la ora asta, ce e cu tine?"

Ii povestesc toate aventurile mele in cateva cuvinte desi e cam somnoros si ma bag si eu la somn in sac dupa ce imi spal un pic picioarele in rau si iau apa de baut!

"Daca a spus Cezar ca vine, vine indiferent de ora!" va spune Emil maine. Deocamdata ma adancesc si eu intr-un somn adanc si binevenit!

Ziua 4  - marti 1 mai 2012

Am venit eu dupa miez de noapte in tabara si am "deranjat"/bucurat colegii cu prezenta mea, dar cine credeti ca e cel mai matinal? Imi sunt suficiente doar cateva ore de somn profund ca sa fiu gata de "alergare". La 7.30 sunt in picioare si incep sa zgudui si celelalte corturi "Ursu', ursu'!" Vocea totusi nu pare de urs si Emil si Eugen ies somnorosi din corturi. Se invioreaza imediat cand ma vad si ii vad ca se bucura ca "i-am ajuns din urma". Si pentru mine de fapt a fost o joaca de copil si mi-a placut enorm. Binenteles intrebari: "Ce ai facut?" "La cat ai ajuns?" "Si nu ti-a fost frica noaptea?" Dupa cum ati vazut, chiar m-am simtit super in dulcea "casa" mehedinteana! E un pic racoare, pun niste pantaloni de polar pe mine si dau din rucsac toata mancarea ce o am: un tub de branza topita si cateva snitele de soia! Paine imi dau colegii si iese un mic dejun pe cinste! Pana la 9.00 strangem corturile si rucsacii si suntem gata de drum. Fara sa mai spun nimic pun cortul (in care am dormit cu Mitica) pe rucsac, verific sa nu ramana in urma noastra decat iarba putin culcata si urcam spre stana lui tanti Maria! Stiam cat de aproape este si mai trec de doua ori  cu sandalele prin apa rece pana la ea. Inviorarea de dimineata!

Copiii/cainii lui tanti Maria incep sa ne latre de cum ne simt la firul Tasnei sub stana. Urcam fara grija ca doar stapana e in poarta!
"Saru'mana, tanti Maria! Ma mai stiti?"
"Da, dar mai mult pe el ca e mai vorbaret (n.r. Emil)!"
"Stati linistiti ca asta mica doar latra, nu musca!"
Ne bucuram sa o vedem pe voioasa tanti Maria la treaba si ne invita in stana la o gura de răchie si un pic de telemea de oaie!
"Da' luati cat vreti ca ii de gust!"
Mai povestim de vaci si de oi, de pamantul din jurul stanei luat in grija pentru schimb cu laptele de la vaci si de vizitatori. Schimbul asta si grija crescuta pentru vaci vine din faptul ca se poate trezi oricand cu proprietarul pamantului sa ia lapte. Si doar pe pamantul lui pasc deci ii musai sa aiba grija de animale!
"Greu ii aici fara paine! Trebuie sa ne facem noi in casa!"
Ne arata un tzest de pamant in care se coace o paine si mai face doua lipii groase din malai, drojdie si apa pe care le pune intr-o tigaie la prajit pe un foc de langa test!
"Tre' sa le lasi cateva ore la dospit ca altfel nu iese nimic! De la 5 is puse la crescut! Si panea o mai las in tzest sa se rumeneasca bine!"
Cand se prajeste suficient prima lipie in ulei, o rupe in bucati aburinde si ne intinde farfuria.
"Da' luati ca asa e buna calda!"
Si cu telemeaua si răchia se topesc toate in gura!
Facem cateva poze cu tanti Maria si iesim de ne jucam putin cu vitica de nici doua luni care este o nazdravana si jumatate! Sare peste tot, incearca sa suga din chinga mea de la aparatul foto si se tot gudura pe langa noi! Tare dulce e copila!

La 9.45 ne salutam prietena si ii multumim pentru caldura cu care ne-a primit si pornim spre Balta Cerbului pe TA. Vorba vine pe marcaj ca pe panta asta de sub Inalatul Mare semene sunt foarte distantate si sterse! Eu stiu directia, dar urmarea vine de la sine: Mitica are chef de mers ca si mine si suntem tot in fata sa cautam semnele. Emil si Adina nu au deloc chef de mers si cand vad ca ajungem la padure si nu dam de semne, fac cale-ntoarsa si se intind langa un paraias pe izoprene! Adina si Eugen tot intrebau la urcare pe fiecare bucata de iarba: "Unde e poiana? Unde e poiana?" cu referire la Balta Cerbului descrisa cu atata frumusete de Emil: "cel mai frumos loc de pe pamant!" Mi se parea frumos sa fi spus de la inceput ca nu au chef sa mearga prea mult! Oricum Mitica, Eugen si cu mine suntem imprastiati prin padure sa cautam marcajele! Eu eram singurul care stiu directia si nasul ma duce pana la urma la marcaj mult mai jos de locul unde eram noi! Coboara si Mitica la mine si Eugen nu ne mai aude fiindca urca "in disperare" pe stanci. Cand vedem ca nu dam de nici unul din cei trei colegi ai nostri, hotaram intoarcerea! Asta e, nu avem ce sa facem, ne intoarcem! De data asta pe poteca marcata si mai clara! Coboram la Adina si la Emil tolaniti pe iarba, eu si Mitica (mai mult Mitica!) suntem revoltati de lipsa asta de comunicare si pana la urma se degaja atmosfera! Amandoi suntem un pic nemultumiti de miscarea asta haotica din grup. Stam un pic jos si continuam spre stana. Eu tin marcajul si voi iesi pe deasupra stanii exact in poiana unde pusesera corturile cu o seara inainte.

Dinspre stana vin colegii cu barbatul lui tanti Maria care le povesteste si le arata poze cu o vipera de 70-80 de centimetri. Adina si Emil sunt uimiti de asta si sunt bucurosi ca au trecut pe la stana inca o data. Reformam grupul complet, il ajutam pe cioban sa mane vitica la deal si noi pornim in jos prin chei. De data asta e altceva decat aseara. Recunosc intr-o lumina calda si uscata cheile copiate dupa picturi japoneze (stiu ca am spus asta undeva, dar sper sa acceptati repetitia!). Coboram deasupra cascadei de la moara, ii arat lui Mitica apa ce se arunca in gol pe langa moara si canalul ghidat pentru moara, coboram pe poteca pana sub moara si nu mai mergem pana la ea fiindca e comoditatea prea mare. Emil ne spune de o poveste cu un nene care a fost muscat de umar de o vipera exact cand se uita la mecanismul din lemn al morii. Parca nu era el asa de sperios! Si fiindca a vrut cu tot dinandinsul sa vada vipere in tura asta, nici una nu i s-a aratat!
"Se arata cand vor ele nu cand vrei tu :D!"
Coboram pe deasupra Gaurii Fetei si apoi pe sub ea pentru a o admira, "citesc" cu Mitica pe stanga vaii o brana pe care as merge "dar cu bocanci, nu in sandale!" si ii dam bice ca sa prindem grupul din urma. Cheile sunt acum de recunoscut pentru mine din cele cateva dati cand am reusit sa ajung pe aici. Coboram fara prea multe vorbe pana aproape de cascada. Eu ies un pic din poteca si fac un ocolis prin stanga cascadei si apoi prin mini-laculetele de sub ea pentru racorire. Raman cu Emil mai in urma si ajungem amandoi la cruce. Aici intram in vorba cu doi "turisti" in blue-jeans care venisera la poze, le povestim cat mai e in sus si Emil le povesteste de drumul spre Arjana "ca trebuie mers acolo!". Or fi intrebat ei de Arjana?

Adina, Eugen si Mitica sunt mult inainte pe panta care coboara spre Dumbrava. I-am vazut eu ca nu prea mai au asa chef de multe. Emil a luat-o si el inainte si eu nu ma satur sa ma rotesc la 360 de grade si sa admir cheile ramase in spate si in jos sub mine, valea Cernei lunga si cu nuantele verzulii pierdute spre cer, muntii Cernei cu dominanta creasta a Zascolului si uscaciunea pietrelor pe care stau. Cu greu ma indur sa parasesc locurile si cobor cu dezinvoltura cele cateva zeci de metri pe sub peretele stancos. Aici poteca a fost dinamitata fiindca altfel cred ca era mult mai dificil sau poate inaccesibil. La curba de peste 90 de grade de la care drumul incepe sa coboare prin padure, vad o poteca ce merge tot inainte. Si in plus mai vad si niste marcaje "H" cu vopsea pe copaci. Banuiesc ca au vreo legatura cu HCO sau cu maratonul Hercules care va avea loc la sfarsitul acestei luni! Curiozitatea calculata ma face sa intru pe poteca sa caut posibilele trasee in pereti! Cobor in plimbare rapida pe sub pereti si pe poteca plina de verdeata. Dupa doar cinci minute poteca mai mare face stanga (e si o potecuta vaga ce urca in dreapta!) si cobor spre ea cu convingerea ca voi ajunge undeva aproape de Dumbrava. Prea incepe sa fie poteca larga!

Ajung intr-o poiana larga unde vad mai jos cateva capite si o casa parasita. Probabil ca aici statea tanti Maria despre care imi spunea Florin ca a murit acum cateva luni! Pana sa cobor pe langa casa, ma bucur de minunea stancilor ce ies din padure in fata (Cernei) si in spatele (Mehedinti) meu. Daca nu eram curios nu puteam sa vad din acest unghi cele doua masive ale Herculanelor!

As vrea sa ma intind in iarba sa mai castig cateva minute de aer curat! Ma gandesc ca iarasi "am facut-o" iesind din turma/grup! Nimeni nu stie ca sunt pe aici si probabil ca isi fac griji ca nu am ajuns. Insa prietenii ma stiu si stiu bine ca nu ma "pierd" mai mult decat trebuie! Sunt in necunoscut, nu stiu cat mai am pana la sosea si nici pe unde ajung. Asa ca imi repornesc motoarele date pe ralanti (varianta "relanti" folosita popular nu apare in DEX; cuvantul are orginea in cuvantul francez "ralenti") si cresc repede la viteza maxima. Poteca coboara prin padure deocamdata pe pamant, trece prin poarta larga a unui gard (poarta casei de mai sus), se lasa printre pietre albe caracteristice zonei si in dreapta coboara imediat la asfalt. Ma uit la ceas: 15 minute de cand am parasit traseul! Si stiu si unde sunt din plimbarea de ieri: ma despart vreo 300 de metri de pensiune si de parcarea unde cu siguranta a lasat Mitica masina cu o zi in urma! Chiar ma bucur ca am iesit aici in sosea fiindca ma rodea un pic curiozitatea ieri sa vad unde duce poteca pe care tocmai am coborat! Bucuros de aceasta noua "explorare", pornesc la pas si in cateva minute sunt langa colegii mei la masina. Abia venisera si se schimbau si ei in haine mai lejere pentru drum. Ciugulim cu totii cate putin dintr-o conserva de fasole si coboram direct spre Herculane (13.30). Eu am multe locuri faine de vazut in Herculane (de exemplu nu am facut baie in bazinul "subteran" de langa hotelul Roman si nici nu am fost de mult la Grota Haiducilor), dar ii las pe colegi sa stabilesca ce sa facem in Herculane. Lui Emil ii e draga o terasa de langa fostul cazino si ca urmare eu merg cu el sa bem o bere acolo. Langa marele sequoia din mijlocul statiunii, alt "obiectiv" important! Inainte de asta urcam pana la izvorul Domogled si umplem cu apa toate sticlele goale! Se va dovedi foarte buna apa asta pentru drum! Mai mergem putin si pana la statuia lui Hercule pentru cateva poze (nu imi place sa spun asta, dar realmente pentru asta au fost colegii; eu am cautat sa pastrez urmele arhitecturii fostei statiuni romane si apoi regale!).

Undeva in jurul orei 15.30 ridicam ancora din statiunea vestita prin apele termale, muntii "japonezi", aerul extrem de curat, clima unica in Romania, satele montane ce isi pastreaza naturaletea si aerul secolelor trecute si campurile energetice foarte puternice si benefice (asta doar asa pentru a spune cateva din minunile ascunse ale zonei) si coboram spre sud spre Orsova. Ma uit cu dor la cheile Feregari si spre varful Domogled, ma gandesc ca mi-am promis ca o data sa pornesc din acest varf peste munti pana in Orsova si sper sa fac asta candva si ne continuam drumul cunoscut. In Orsova nu mai oprim si intrand pe malul stang al Dunarii, prin tunele si viaducte cautam viaductul Vodita si drumul spre manastirea micuta din capatul "golfului" omonim. Il gasim si intram pe drumul de un kilometru pana la manastire. Vodita este una din micile manastiri aproape de drumul nostru pe care Mitica tinea neaparat sa o viziteze la intoarcere! Parcam chiar in fata manastirii, eu imi pun pantalonii lungi caci nu se cuvine sa intri in manastire imbracat indecent (pantaloni scurti in cazul de faza!) si Emil poarta cateva discutii legate de diferentele intre religii si tendintele de unificare din ultimul timp (in special cele crestine) cu cel care are grija de manastire. Din ce am auzit eu, centrul discutiei era plata impusa pentru vizitarea manastirilor/catedralelor catolice (de rituri diferite) in intreaga Europa si la noi. Sunt motive pentru a incasa bani pentru refacerea cladirilor de cult, dar nu poti impune unui credincios sa plateasca pentru a intra in "casa lui Dumnezeu" (cum Natura este casa Domnului, nici taxele impuse in multe locuri nu imi par justificate doar pentru a admira locurile; doar amenajarile/reamenajarile ar putea justifica asta!).

Manastirea Vodita este cea mai veche ctitorie voievodala atestata documentar din Romania administrata autonom dupa regulile bisericii orientale stabilite de sfantul Vasile cel Mare. manastirea a fost ridicata in 1370-1372 de sfantul Nicodim pe cheltuiala vievodului Vladislav I. A fost inzestrata inca de la infiintare cu  valoroase odoare bisericesti, bani si alte venituri. Exista mai multe mentiuni istorice despre manastirea Vodita, printre cele mai importante fiind un document din 15 iunie 1689 prin care se precizeaza ca manastirea a fost rezidita "din temelie" de Cornea Brailoiu, pe vremea cand era mare aga. Istoria manastirii este zbuciumata si ultimele eforturi de reconstructie au fost facute in anii 1991-2001 prin constructia unui corp nou de chilii (in care se afla staretia si trapeza), a unei frumoase biserici din lemn cu elemente de stil maramuresean. Informatiile sunt preluate din istoricul manastirii scris in mai multe limbi. Ceea ce m-a atras si impresionat de data aceasta la Vodita nu este manastirea din lemn pe care o mai vizitasem, ci ruinele manstirii vechi aflate pe malul drept al raului Vodita. De cand ne indreptam spre mansatire, ruinele m-au atras ca un magnet. Probabil ca in alte dati nu a fost acest "magnetism" fiindca ruinele nu erau rstaurate si nu era o cale de acces clara pana la ele. Acum se trece cu usurinta peste barajul din fata manastirii. Asa ca ma indrept cu aparatul in mana spre zidurile primei manastiri de aici. E un oarecare sentiment ca te intorci in timp atunci cand te afli intre peretii unde acum 6-700 de ani se savarseau slujbe asemanatoare cu cele de astazi! Nu sunt eu prea religios din fire, dar acum parca simt ca timpul s-a condensat asemanator spatiului in gaurile negre si parca simt aerul de demult! Am mai avut aceeasi senzatie pe langa crucile de peste o mie de ani de pe langa Sola, Norvegia si probabil ca era ceva asemanator daca ajungeam si la Stonehenge sau pe langa multele piramide de pe tot globul!

De la ruine Eugen si Mitica se intorc spre masina fiindca nu aveau cum sa plece altfel (mai ales Mitica, bravul nostru sofer!). Eu aleg sa cobor printre ruinele manastirii vechi si sa trec apa Voditei. Aceasta e foarte mica si trecerea din piatra in piatra este foarte lejera. Urc la drumul de masina si intr-un fond muzical de muzica "de cartier" astept colegii care ajung in cateva minute.
"Buna ziua, unde mergi?"
"Pana la Caracal!"
"Hai cu noi :D!"
Iesim in soseaua nationala, inainte de hidrocentrala "Portile de fier" avem parte de singurul stop de pe drum si pana la Strehaia mergem fara oprire.

Aici vazusem la venire sageata indicatoare spre manastirea Strehaia si chiar mi se paruse o gluma buna asocierea ideii de manastire cu renumele localitatii (multe castele cu multe turnulete). Dar uite ca acum cei 50 de metri pana la manastire si foamea colegilor ne tenteaza sa facem o vizita in caldura zilei de 1 mai. Pentru inceput vizitam manastirea uimiti de linistea din interiorul ei. Manastirea a fost ctittorita in 1645 de boierii Craiovesti, proprietarii satului si mosiei Strehaia: Barbu, Parvu, Danciu si Radu, fiii lui Neagoe ban Strehaianul. Vechea curte boiereasca a fost resedinta Baniei de Strehaia condusa de Neagoe ban Strehaianul din 1474 pana in 1485. Actuala manastire este ctitoria lui Matei Basarab, descendent pe linie femeiasca din Craiovesti prin Parvu. In 1645 el reconstruieste din temelie biserica, reface zidul de  aparare , palatul domnesc si chiliile si transforma curtea domneasca in manastire. In 1821 manastirea este ocupata fara lupte de catre Tudor Vladimirescu in 30 ianuarie de unde, la 2 februarie 1822 se indreapta spre manastirea Gura Motrului lasandu-l pe fratele sau Papa Vladimirescu cu 200 de panduri la Strehaia. Prima descriere a manastirii apartine lui Paul de Alep, insotitorul de calatorie al patriarhului macarie de Antiohia in 1658. Din 1863 pana in 1965 viata monahala este desfiintata si cladirile din interiorul zidurilor de aparare au fost demolate si acoperite de pamant. Dupa 1990 viata monahala a fost reluata de vietuitori calugari si din decembrie 2007 functioneaza ca manastire de maici (din istoricul manastirii). Ca tot veni vorba de maicute, cele cateva minute de stat in biserica au fost extraordinare. Vocile maicutelor de la strana parca te iau ca niste aripi de pe pamant si te duc in Raiul crestin linistit si fara agitatie. Fiind in perioada dintre Pasti si Inaltare, cuvintele "Hristos a inviat!" rasuna cu putere intre peretii grosi ai manastirii!

La iesirea din manastire este un monument dedicat fiilor stiuti si nestiuti ai orasului Strehaia cazuti in 1877 la Grivita, Plevna, Rahova, Smardan pentru independenta nationala.

"Santem independenti, natiune de sine statatoare." (Mihail Kogalniceanu)

Independenta pe care acum 2000 si ceva de ani dacii si-au mentinut-o prin multe lupte grele pana ce romanii au reusit prin tactica sa subjuge doar o mica parte din Dacia lui Burebista!

"Cand Herodot a scris cine sunt getii

Dacii erau de mult pe-acest pamant

Erau cei mai viteji dintre toti tracii

Vorbeau o limba clara si-un cuvant!"

(Imnul dacic)

Este ora 18.00 cand terminam ceva de ciugulit pe capota masinii (eu nefiind prea bun prieten cu carnea si mai ales cu mezelurile, ma limitez doar la paine si fulgi) si pornim mai departe spre casa. Trecem prin Filiasi, Craiova si Bals si Adina duce munca de convingere cu Mitica sa ne duca pana in Bucuresti fiindca sansele sa prindem trenul sunt destul de mici. Mitica e destul de obosit la volan si ideea nu ii agreeaza prea mult. Totusi convenim sa mergem spre Bucuresti si oprim la o benzinarie sa alimentam (evident ca platim noi patru motorina pana la Bucuresti si apoi pana la Draganesti Olt unde sta Mitica). Ne refacem un pic si  pornim la drum pe drumul cunoscut prin Slatian si Pitesti. Pe inserat ajungem in Bucuresti obositi si fericiti dupa aceste patru zile prin locuri minunate si ne despartim cu gandul de a reveni cat mai repede in zona fantastica a muntilor Cernei si a Mehedintilor. Mitica ramane la Emil si maine dimineata pleaca spre casa.

Ajuns acasa, ii dau un mesaj Monicai sa vad cum au fost restul zilelor si sa stabilim cum facem sa imi recuperez portofelul care este la ea. Mult dupa miezul noptii primesc un mesaj pe care il voi citi dimineata: "Sunt in spital. Mi-am rupt mana. Maine ma opereaza". Sunt socat, stiu ca acum nu poate vorbi si reusesc sa aflu ce s-a intamplat dupa miezul zilei cand ajung miercuri la spital la Monica. Dupa ce ne-am despartit in Herculane, colegii s-au intors spre Orsova si pensiune si noaptea au mers la plimbare pe poteca explorata de mine in prima zi. Avand mai putine lanterne decat oameni si "ajutata" de soarta, Monica a alunecat pe unul din malurile de pamant pe care merge poteca si a cazut in gol vreo 7-8 metri. Rezultatul: humerusul rupt, cateva hematoame pe spate si bazin, dureri cumplite in mana, bazin si nu numai! Dragos reuseste cumva sa alunece pe malul de pamant ca pe un tobogan, sta langa Monica, vorbeste cu ea si o sprijina pana vine politia de frontiera cu o barca si o duc in Orsova la spital. Spitalul este neingrijit, nu au de nici unele, o transfera pe Monica la Drobeta fiindca nu pot face nimic (in astfel de situatie singurul medicament a fost un algocalmin intravenos???) si Luiza sta cu Monica pana marti cand vine Mihai, prietenul Monicai, cu masina si o duc la Bucuresti la Urgenta. Marti operatie, tija de titaniu care va intari osul in urmatorul an, anestezie totala, multi prieteni la spital, atmosfera de spital! Bine ca vineri totul e rezolvat, Monica e de joi in salon si externarea este un mare pas in refacerea mainii si a intregului organism. In sfarsit vineri (4 mai) Monica e acasa! Marti (15 mai) Monica scapa de firele de la operatie si plina de optimism si putere lupta cu organismul pentru o refacere cat mai rapida!

Monica esti o fire extrem de puternica, te refaci mai repede decat crezi!


Cu bucuria de a vedea doar cateva din comorile ascunse ale acestor munti fantastici (locuri, oameni, atmosfera), va multumesc pentru rabdare si va invit pe toti sa ajungeti pe aici cel putin "o data-n viata!" Nu cred ca e cineva care sa se poata plictisi de acest mic Rai al Romaniei!