sâmbătă, 31 ianuarie 2026

Florei 15.04.2025

Îmi era dor de puțină mișcare. O dată ce mă văd coborât din lumea zăpezilor și fără program fix, mă gândesc să fac o plimbare de câteva ore la Florei. Asta înseamnă, pe scurt, urcat cu mașina la cantonul Florei, de aici pe vechiul marcaj BR până la primul forestier și apoi dreapta pe la izvorul de sub copac. În poienile intermediare dau de o căsuță de pază și apoi de o stână și le inspectez să văd ce condiții au. Evident că acum e prea rece ca să fi urcat oamenii cu animalele. Încă un pic după stână, fac stânga pe drumul de căruță și ajung la izvor.
















De aici, fiindcă știu bine drumul, este floare la ureche până la refugiul Florei. Toate sunt în regulă și după o scurtă pauză pornesc la vale pe clasicul BR. Nu pe lângă căsuța de la brazi, ci pe muchia Florei până la drumul de deasupra căsuței intermediare.













Și de aici, după ce fac stânga și ajung într-un alt drum de exploatare deasupra celui pe care am pornit, cobor direct pe pantă, prin zone cu multă leurdă, până la drumul de exploatare care iese direct la cantonul lângă care mă aștepta mașina. 










Sunt tare bucuros de mișcare și acum simt că pt merge liniștit spre casă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu