Am un somn destul de agitat și pe la 8.00 sunt deja la micul dejun. Mănânc consistent fiindcă știu că (probabil) nu voi mai putea mânca serios în timpul zilei și când termin eu masa apare și Harry. Normal așa se face: pe la 9.00-10.00 iei micul dejun în călătorii... La 10.00 sunt în piața Rynek luminată și ies prin spatele bazilicii Sf. Maria pe strada Mikołajska până în parcul șanțului de apărare. Fac stânga prin parc, trec pe lângă ruinele unui fost turn de apărare și pe lângă un foișor și traversez prin pasajul subteran din parcul Planty Krakowskie spre plac Jana Nowaka Jeziorańskiego. După cum vă spuneam, locul este interesant prin faptul că se face legătura între orașul vechi, gara veche și orașul nou și autogara printr-un mall numit Galeria Krakowska. Doar autogara este cu un nivel mai jos decât restul (de fapt autogara este pe două niveluri, în general de la nivelul inferior pleacă autocarele internaționale și de la cel superior cele naționale) și poți folosi toaletele din mall în caz de nevoie. Am văzut oameni amărâți odihnindu-se pe băncile mall-ului, la noi nu vezi așa ceva! În mall, vis-a-vis de autogară (e legătură inclusiv cu gara feroviară!) este strada Kurniki de unde voi lua mâine autobuzul spre Wieliczka. Povestesc mâine! Pentru Oświęcim sunt autobuze din 10 în 10 minute și cel de la 10.35 este plin (luasem de la hostel o listă cu toate autobuzele scoasă de fata de la recepție). Mă refuză șoferul și în 10 minute plec cu următorul (12 PLN). Sunt 70 de kilometri până la Oświęcim fiindcă așa se numește orașul lângă care sunt campurile de concentrare (3 campuri). Auschwitz este numele dat de germani orașului în 1940. Nici prin gând nu îmi trecea ce voi vedea azi, deși mă așteptam... Ajung la 12.15 și șoferul ne lasă aproape de intrarea la Auschwitz I.
Merg la intrare și nu mi se permite accesul decât cu o jumătate de oră înainte de ora stabilită. Așa că îmi las rucsacul la garderobă (pare-mi-se 4 PLN/zloți). Ai acces cu bagaj de maxim 30x20x10 cm, știam din mailul de confirmare. Încă o dată vă dau aici linkul la care se face rezervare: https://visit.auschwitz.org/uzytkownik/login.html. Cum am aproape o oră, intru în magazinul cu suveniruri (impropriu spus, aici sunt cărți și broșuri, găsesc o greșeală într-o carte: în două părți locul nașterii autorului este menționat în Ungaria sau în România, e undeva în Transilvania) și mă bucur să găsesc o broșură în română (10 PLN). Nu vă voi cita prea mult din ea... Mai citesc ce scrie pe panourile informative din apropierea intrării turistice, caut să văd dacă nu aș putea vizita întâi Auschwitz II-Birkenau, mănânc două mandarine pe o bancă și cam vine vremea să intru. Controlul este dur, ca la aeroport, nu ai voie cu prea multe la tine!
I have a nervous sleep and at 8.00 I am already eating breakfast. I eat consistently because I know (probably) that I won't have time to eat during the day and Harry appears when I finish the breakfast. This is the normal way: breakfast at 9.00-10.00 when travelling... At 10.00 I am down in lighted Rynek square and I go in the back of St. Mary basilica on Mikołajska street to the park of the defense moat. I turn left in the parc, pass along the ruins of a former defense tower and a gazebo and pass the under passage from Planty Krakowskie park to plac Jana Nowaka Jeziorańskiego. As I said, the place is interesting because it makes the connection between the old town, the old train station, the new city and the bus station through a mall called Galeria Krakowska. Only the bus station is one level lower (two levels in fact, upper one for national routes, lower one for international ones) and you can use the toilets from the mall in case of need. I saw poor people resting on the benches in the mall, you don't see this in Romania! In the mall next to the bus station (connection with the train station too!) they have Kurniki street where from I will take the bus tomorrow to Wieliczka. Stories tomorrow! There are buses every 10 minutes to Oświęcim and the one at 10.25 is full (I have a bus list printed by the hostel receptionist). The driver refuses me and I take the next bus in 10 minutes (12 PLN). There are 70 kilometers to Oświęcim because this is the name of the city where are (nearby) the concentration camps (3 camps). Auschwitz is the name given by germans in 1940. I wasn't thinking about seeing all of this today and I was expecting in some way... We stop at 12.15 and the driver let us close to the entrance to Auschwitz I.
I go to the entrance and they give me acces only 30 minutes before the fixed hour. So I let my backpack at the luggage office (I remember about 4 PLN/zlots). You are allowed with maximum 30x20x10 cm luggage, I knew it from the confirmation mail. Once again I give you the link for reservation: https://visit.auschwitz.org/uzytkownik/login.html. As I have almost an hour, I enter the souvenir shop (improperly said, here are books and brochures, I find a mistake in one book, the author's place of birth is in one place in Hungary and in another in Romania, Transilvania more precisely) and I am happy to find a brochure in romanian (10 PLN). I won't quote too much of it... I read what is written on the information panels close to the entrance, I'm thinking about first visiting Auschwitz II-Birkenau, eat two small oranges on a bench and it is time to enter. The control is tough, as in any airport, you are not allowed with too many things with you!
Am zis că nu voi da detalii prea multe. Se găsesc în cărți, se găsesc în broșuri, se găsesc pe internet... Există multă literatură scrisă de cei care au supraviețuit concentrărilor și crimelor naziste. Există multe filme care descriu ce s-a întâmplat acolo, mai mult sau mai puțin subiectiv. Voi insista (de fapt doar puține cuvinte) asupra sentimentelor pe care le-am simțit acolo. Sentimentele nu ți le poate lua nimeni. Memoria da, se poate curăța prin chinuri fizice repetate!
Cumva când vii aici, absorbi toată energia care s-a scurs aici, în principal cea negativă. Cum, de exemplu, să nu fii afectat când intri pe poarta deasupra căreia scrie ”Arbeit macht frei”, ultimul cuvânt însemnând ”libertate” când știi că atâția oameni au murit aici... Este foarte adevărat (nu dați cu pietre) că evreii conduc și dirijează lumea, dar până la urmă tot oameni sunt și nu consider că trebuie uciși. Asta nu pot să înțeleg în gândirea nazistă: de ce să omori oameni? Într-o imagine mai jos vedeți cuvintele ministrului de justiție din al treilea reich Otto Therak: ”Trebuie să eliberăm nația germană de polonezi, ruși, evrei și țigani” (scriu ”țigani” și nu ”rromi” fiindcă am întâlnit mulți din minoritatea lor care sunt mândri că sunt ”țigani”, nu ”rromi”). Cum să minți cu atâta nerușinare oamenii spunându-le că îi duci într-un loc unde le dai teren și loc de muncă, îi ții doar pe cei mai puternici fizic pentru muncile tale și pe ceilalți spui că îi trimiți la dușuri și în loc de apă le dai gazul toxic Zyklon B care îi omoară? Nu mai spun că după ce îi omorau, le luau dinții și bijuteriile din aur și le topeau, le tăiau părul și îl foloseau pentru a face îmbrăcăminte (este o sală cu păr uman păstrat), le distrugeau documentele... Deja arsul în cuptoare imense în crematoriu nu mai este nimic special.
Că tot am zis de ars, mama mea a fost acum 40 de ani aici și cea mai puternică amintire care i-a rămas a fost mirosul de carne umană arsă. Dacă la Auschwitz I nu am simțit asta și doar am văzut urmele unghiilor și mâinilor din cuptoare, la Birkenau m-a lovit mirosul de carne umană arsă din momentul în care am trecut canalul de apă spre cuptoare. Mirosul a intrat în cărămidă, în pereți și, chiar și acum când totul este dărâmat, mirosul puternic persistă. Brrrrrr!
Că mi-am mai adus aminte de ceva (din păcate se mai practică și astăzi, dar cu acordul pacienților/victimelor): înainte de a fi omorâți, mulți prizonieri erau luați la infirmerie pentru ”îngrijiri medicale”. De fapt erau supuși unor experimente medicale și apoi trimiși la camera de gazare sau injectate cu fenol. Altele erau supuse unor experimente de sterilizare în 1943-1944. Multe femei au murit în urma experimentelor și rezultatele au fost obținute după autopsie.
Între blocurile 10 și 11 este o curte unde au fost torturați și executați prin împușcare câteva mii de prizonieri de către serviciile SS (1941-1943). După 1944 execuțiile s-au făcut în camerele de gazare sau în campul Birkenau. Spun detaliile astea (chiar dacă le puteți citi și voi în alte părți) fiindcă în curtea asta (în jurul ei toate geamurile erau închise pentru a fi izolarea completă) mi s-a pus un nod în gât și parcă simțeam și o ușoară senzație de vomă. Cred că îmi ajunseseră toate gândurile despre tortură de până atunci. Și nu ajunsesem la cuptoarele de la Auschwitz I de unde, la ieșire, la vederea soarelui, am avut senzația că ies din acea lume întunecată la lumină. Autobuzul gratuit ne va duce la Birkenau II unde, apusul soarelui asociat cu poarta de intrare și cu capătul de linie (”ultimul drum”) mă readuce în realitatea terorii naziste.
I said I won't give too many details. You can find them in books, in brochures, on internet... There is a lot of literature written by the survivors of the concentration camps and the nazi crimes. There are a lot of movies describing what happened there, more or less subjective. I will insist (a few words in fact) on the feelings I felt there. Nobody can take the feelings. They can take the memory through repeated physical tortures, but the feelings no!
When you come here, you absorb all the energy mainly the negative one. How, as example, you couldn't be affected when you enter the gate above written ”Arbeit macht frei”, the last word meaning ”freedom” when you know how many people died here... It is true (don't kick me) that the jews rule the world, but they are humans and shouldn't be killed. I can't understand this in nazi thinking: why killing people? In an image below you can see the words of the minister of justice of the third reich Otto Therak: ”We must free the german nation of poles, russians, jews and gypses” (I write ”gypses” not ”roma people” because I met a lot of their minoriy and they are proud of being ”gypses”, not ”roma people”). How could they lie so shamelessly the people by telling them that you take them to a place where you give them land and place to work, keep only the physicaly strong ones for your work and tell the others that you take them to showers and instead of water you give them the toxic killing gas Zyklon B? I don't tell you more that after killing them, they took the golden teeth and jewelry and melt them, cut their hair and use it for clothes (there is a hall with kept human hair), they destroyed their documents... Burning them in huge crematoriums is nothing special anymore.
Telling about burning, my mother was here 40 years ago and her strongest memory is the smell of burned human meet. If I didn't feel that at Auschwitz I and just saw the tracks of the nails and the hands in the ovens, at Birkenau the smell of burnt human meet hit me in the moment when I passed the water channel to the ovens. The smell entered the bricks and the walls and even now when everything is demolished, the smell is still here. Brrrrrr!
I remebered something (unfortunately they practice this even today with the agreement of the pacients/victims): before being killed, a lot of prisoners were taken to infirmery for ”medical treatments”. In fact they were exposed to some medical experiments and sent to gas chamber or injected with phenol. Other were exposed to sterilisation experiments in 1943-1944. A lot of women died due to experiements and the results were obtained after autopsy.
Between blocks 10 and 11 one can find a court where the prisoners were tortured and executed by shooting them. A few thousands prisoners were executed here by SS services (1941-1943). After 1944 executions were made in gas chambers or in Birkenau camp. I tell you these details (you can read them in other sources) because in this court (all the windows around it were closed for complete isolation) I got choked up and felt a puke mood. I think I was full of all the torture thoughts. And I didn't reach the ovens from Auschwitz I where, when exiting them, seeing the sun was like getting out of that dark world to a strong light. The free bus will take us to Birkenau II where the sunset associated with the entry gate and the end of line (”the last trip”) brings me back to the reality of the nazi terror.
La intrare verificăm că ultimul autobuz înapoi spre Auschwitz I este la 16.30 (spun ”noi” fiindcă m-am împrietenit cu doi chinezi) și avem deci de ”alergat” prin campul de concentrare. Noroc că sunt multe clădiri distruse și putem merge mai repede. Insist și aici pe senzații și sentimente. O parte deja vi le-am spus. Vagonul expus pe linia de intrare îmi pare ca un ”drum închis”. La stânga era camera de selecție și apoi majoritatea erau trimiși direct la gazare. Pe stânga și pe dreapta sunt acum doar coșurile clădirilor în care țineau prizonierii. Îți dai seama de cât de mulți erau după imensul spațiu cu coșuri căruia nu îi vezi capătul... Momentul cel mai puternic este lângă cele două crematorii din spate (acum ruine). Chinezoaica nu rezistă și după primul crematoriu (unde am simțit mirosul de carne arsă) se întoarce spre stația de autobuz. Cu soțul ei merg la monumentul comemorativ (mă bucură să găsesc ceva în română în toată tristețea asta) și mai citim și cercetăm ruinele celui de-al doilea crematoriu. Brrrr! Ne grăbim spre autobuz tăcuți și ceva vreme nu voi putea spune prea multe cuvinte. Doar saluturi și cele necesare...
At the entrance we check that the last bus to Auschwitz I is at 16.30 (I write ”we” because I talked with a chinese couple) and we have to ”run” through the concentration camp. We are lucky that a lot of buildings are destroyed and we can go faster. I also insist on sensations and feelings. I told you a part of them. The wagon exposed on the entry line looks like a ”dead end”. On the left we see the selection room where from the majority was sent direclty to gas chamber. On the left and right we see only the chimneys of the prisoner barracks. You can see how many were by watching the huge space which you can't see the limit... The strongest moment is near the two crematoriums (now ruins). The chinese woman doesn't resist and after the first crematorium goes to the bus station. I go with her husband to the comemorative monument (I am glad to find something in romanian in all this sadness) and read and search the ruins of the second crematorium. Brrrr! We turn back to the bus station in silence and I will not say too much words for a while. Only the salutes and the necessary stuff...
Pentru întoarcere în Cracovia plătesc 14 zloți/PLN (17.05) și cam la 18.30 sunt înapoi în vechea capitală poloneză. Abia mai am energie să merg până la barbican și apoi prin orașul vechi până la hostel. Îmi iau ceva de mâncare de la cel mai apropiat supermarket (undeva pe Sławkowska), mănânc de seară, fac un duș să mă eliberez de toată energia de azi și mă retrag repede la somn.
I pay 14 zlots/PLN (17.05) for returning to Krakow and at 18.30 I am back to the former pollish capital. I hardly have energy to go to the barbican and then through the old town to the hostel. I take some food from the closest supermarket (somewhere on Sławkowska), eat something, make a shower to get free of all the today energy and go to bed quite fast.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu