Colegi de tură: State Moldoveanu (Bunicu'), Tiberiu Popescu, Cezar Partheniu
Miercuri îmi caut colegi de tură pentru week-end și Bunicu' vine cu ideea unei ture în Baiului. Nu mai dormiserăm nici unul la stâna de sus sau la cea de jos din Zamora! Facem planul și va veni cu noi și Tibi, prieten cu Bunicu', el dorind să meargă pe munte la sfârșit de săptămână (inițial mergeau doar ei doi într-un alt loc mai cunoscut și cu risc de înghesuială). Așadar cu detaliile stabilite să purcedem la drum...
Ziua 1 - sâmbătă 9.01.2016
De la gara din Azuga mergem pe o variantă mai scurtă (pe lângă gară și pensiunea ”Casa Coca”) până la podul peste Azuga și spre sud ajungem la intrarea în poteca marcată cu TA pe piciorul Sorica. Mai povestim, mai admirăm vecinii Bucegi, nu ne grăbim fiindcă avem toată ziua la dispoziție... Prima pauză o facem la izvorul de la foișor de unde se văd frații Coștila și Caraimanul dincolo de vale... Luăm apă și pornim în sus pe marcaj cu mult chef și voie bună.
Timpul trece, pașii se așează în linie tot în sus, crengile pline de zăpadă ne atrag ochii... Nu e frig deloc, chiar e prea plăcut pentru ianuarie... Eeeh, deocamdată suntem în pădure! Aproape de golul alpin vedem alți doi montaniarzi care ieșiseră în ceață și viscol și urcau spre vârful Sorica. Poate ar fi bine să facem aici pauza de masă... E cam devreme și nu se știe dacă vom mai avea un loc protejat unde să mai mâncăm ceva... Anticipez acum, locul va fi tocmai pe seară la stână!
Cu rezerva de energie refăcută ne echipăm pentru vreme capricioasă și la drum... Mai întâi printre copaci ninși ajungem pe vârful Sorica și la stația-capăt de telegondolă... O mamă îi spune copilului că nu s-ar încumeta nimeni mai departe pe o vreme ca asta... Noi tocmai asta facem! Ne și gândeam că dacă e zăpada păcătoasă, să urcăm linia crestei pe Cazacu și Băiuțul până la coborârea pe piciorul Zamorei. Zăpada ne ajută și e foarte decentă pe drumul de culme. Doar ceața ne mai dă târcoale și asta nu e o piedică pentru noi! Urcăm pe sub Cazacu până la șaua de unde CR pornește spre Vârful lui Petru, continuăm pe drum sau aproape de el pe linii de culme și la trecerea pe sub Băiuțul Bunicu' preia conducerea pe o zonă cu gheață. Chiar dacă are bocanci de trei sezoane acum și noi (Tibi și cu mine) bocanci de iarnă, experiența își spune cuvântul. Pașii sunt siguri și stabili! Aveam mai multe variante de coborâre și alegem poteca marcată pe culmea Zamora până în dreptul stânei de mijloc. Deocamdată facem ceva poze cu statuia de gheață formată pe primul stâlp de marcaj de unde începe coborârea pe culme.
Tot din vorbă în vorbă coborâm pe marcaj, Bunicu' căutând mereu o variantă sigură de a coborî spre stâna de sus. De la prima șa (unde mai facem ultimele poze din culme) facem stânga în serpentine și curbe de nivel și, cu mare grijă la plăcile de gheață, coborâm spre stâna de sus. De câteva ori sunt la rând la făcut trepte și le sap până mă simt eu în siguranță. Chiar dacă ambii colegi îmi spun că e suficient doar să ”trec” peste gheață...
Pas cu pas la 16.30 suntem la stână. Inspectăm stâna, constatăm că o cameră era plină de zăpadă și în camera cea mai bună ne aranjăm trei paturi pentru somn. Până la masă vom admira spectacolul luminii de înserare... Și după masă până aproape de ora 20.00 când ne vom cuibări în sacii de dormit. De mult nu am mai văzut așa mări de nori peste valea Prahovei. Și, ce mă bucură și mai mult, Crucea Eroilor luminată în înaltul Bucegilor. Film unic în toată regula...
Ziua 2 - duminică 10.01.2016
Aveam de ales între două variante: cea inițială e simpla coborâre pe CR pe drumul forestier până în Zamora și cea mai lungă e urcarea în creastă și coborârea pe la Stâna din(tr-un) Picior tot în Zamora. Ultima variantă cerea să plecăm maxim la 8.00 și, fiindcă e vremea prea frumoasă, nu ne grăbim și rămânem pe varianta inițială. Așa că după masă, curățare a locului și ceva poze pornim pe la 10.00 la drum devale.
O primă pauză facem la stâna din mijloc unde ne asaltează câinii și cu un angajat al stânei (un fel de vătaf) mai stăm ceva de vorbă. E tare om de treabă! Următoarea oprire e la stâna de jos ca să facem o inspecție. E o stână modernizată (relativ, se compară puțin cu stânele din țările vest-europene și e mult peste cele clasice de la noi) în care mai facem câteva aranjamente pentru cei ce vor urma după noi (un geam reparat, saltelele ridicate pe niște lemne ca să nu se ude etc). Așa să faceți și voi, dacă puteți aduceți un pic de bine locului prin care ați trecut :D! Frumos loc!
Trecem pe la vechiul canton (acum au mai rămas doar scările de piatră), aproape de noul viloi ascuns la marginea pădurii și apoi pe drum tot la vale... La singura intersecție nu mai este la stânga căsuța de lemn pe care o știam de data trecută :(. Oricum știm bine drumul, coborâm pe la niște mici cascade de gheață, ajungem la parcul de distracții lângă care e un tractor cu ”colțari”-lanțuri ingenios făcute, ieșim deasupra Zamorei în spatele castelului Cantacuzino și vedem că parcă frații Coștila și Caraiman se ceartă de ies neguri dintre ei... Pe sub castel coborâm pe drum și ajungem la gara Bușteni la 13.35.
Surpriză plăcută: la 14.00 avem tren regio spre București. La fix și perfect să ajungem și noi la o oră mai mult decât decentă în București! Chiar înainte de înserat suntem cu toții acasă!
În minte ne-au rămas printre amintiri bucuria de a vedea nocturna abruptului estic al Bucegilor cu Crucea Eroilor aprinsă, colegii de tură faini și energia pentru o săptămână.. până la următoarea întoarcere ”acasă”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu