Iarăși am dormit doar câteva ore și sunt gata de o nouă zi :D! Deși pun alarma la 7.00, reuşesc să mă trezesc pe la 8.00. Vorbisem cu Jiri să ne facem un plan comun și îl văd că e cam somnoros. A lucrat până târziu spre dimineață la un proiect și va pleca mai târziu. Oricum el a fost la Vatican unde plănuiesc eu să ajung astăzi și vrea să meargă prin alte zone... Fiindcă e ieftin, iau micul dejun cu 1.5 euro, plătesc totul la recepție inclusiv garanţia/caution care între timp a crescut la 5 euro (totul e posibil, așa trag eu concluzia că e în Italia centrală și de sud și mai puțin la tirolezi!) şi ies din hostel. Uite cum arată plantele din curte de nu îți mai vine să pleci!
La 9.00 plec spre oraş. Ies în via del Casale di San Bastilio, cu un autobuz ajung la capătul metroului la Rebibbia şi de aici merg opt stații până la Policlinico. În metrou oameni triști, toți îmbrăcați în negru, maro, gri se duc la muncă. Doar câteva haine colorate înveselesc peisajul. La fel ca în Bucureşti! Chiar aşa de triști şi pierduți să fie oamenii? La ieşirea din metrou mă întâmpină un pic de ploaie şi sfârșitul melodiei "Everything I do, I do it for you!". Chiar nu mai știu de unde venea melodia, dar am simțit-o ca pe un dar! Adaug "for you and for me and the entire human race!" Ies la suprafață în Piazza Sassari și pornesc pe jos pe viale Regina Maria până la prima intersecție. De aici se schimbă în viale Regina Margherita! Chiar după intersecție pe partea dreaptă este o frumoasă clădire (la nr. 267) cu un brâu sculptat cu tot felul de târgoveți, o terasă cu balustradă la fel de fain sculptată și o mare icoană a Maicii cu pruncul între două pene împietrite.
Trec de Piazza Galeno și pe via Nomentana fac dreapta spre intrarea Villei Torlonia. Găsesc intrarea la numărul 70. La intrare mi se spune că trebuie să plătesc bilet (8.5 euro) pentru cele trei muzee Casino Nobile, Casina delle Civette (îmi vine acum în minte numele masivului Civetta din Dolomiți unde mi-am promis în 2012 că voi reveni) și Casino dei Principi. Le spun că scopul meu este să găsesc statuia de dac din acest parc și se uită ca la felul 14! Ce statuie de dac? Bine, intră (îmi dă un pliant cu hartă)!
Parcul este atestat începând din sec. XVII ca aparținând familiei Pamphilj, mai apoi familiei Colonna și în final lui Giovanni Torlonia în 1797 dintr-o puternică familie franceză. În 1835-1840 fiul său Alessandro a remodelat proprietatea adăugând câteva clădiri (a fost mărit Casino Nobile, a fost remodelat Casino dei Principi, s-au construit Vechile Grajduri Vecchie Scuderie, s-au construit pseudo-ruine la intrarea din via Nomentana, o Grădină englezească, o Casă Elvețiană, un teren de jocuri, o seră, un turn și un teatru imens). La începutul sec. XX Casa Elvețiană a devenit Casina delle Civette. Giulio Borgese, soțul Anei-Maria Torlonia a construit Villino Medievale și Villino Rosso ca reședință personală, respectiv a intendentului. O dată cu moartea ultimului descendent al familiei Torlonia în 1938 și a începutului războiului, Villa Torlonia intră în decădere.
Pe lângă un obelisc egiptean merg la Casino Nobile (frumos ridicat pe o mică colină) să întreb de statuia de dac. Evident că nici aici nu sunt cunoscute statuile!
Fac stânga și ajung la Tribuna cu fântână. Printre ghivece de flori găsesc ceea ce căutam: în stânga e statuia unui conducător roman și în dreapta este cea a unui dac liber fără căciulă. El e!
De aici în doi pași și trei mișcări ajung la Casina delle Civette, cocheta casă elvețiană despre care v-am spus ceva mai sus. Are o alee frumoasă pe mijloc, alee care trece pe sub o pasarelă suspendată. Prin geamurile pasarelei (vitralii colorate) se vede incredibilul portocaliu al soarelui...
Printre mesaje schimbate cu Iulian și cu Ana Maria (ce bucurie să aflu că am la cine sta o noapte sau două lângă Veneția!) ajung la zona turneelor de golf unde sunt niște yogini care fac asane și vinyase... E atâta liniște că te poți concentra spre interior. În stânga văd sera și turnul Moresca...
Trec prin spatele teatrului, pe lângă coloana Onorariului și prin spatele Villino Medievale și mă plimb printr-un parc feeric cu trasee marcate pentru alergat. O plăcere să te tot rotești pe aici... Aproape că nici nu îmi dau seama când ajung la Casino dei Principi și la ieșirea din parc (pe unde am intrat)...
Fac un pic stânga și apoi dreapta pe prima străduță Via Zara, trec de ambasada Canadei, pe străzi cochete și liniștite traversez viale Regina Margherita și pe via Po ajung la intrarea în Villa Borghese aflată pe via Pietro Raimondi. După intrare urmez indicatoarele spre Galleria Borghese și merg tot în față până în Piazzale Scipione Borghese (nepotul papei Paul V, 1605-1621). Este o grădină simetrică foarte faină cu statui pe margini și administrată și îngrijită continuu. Chiar sunt niște grădinari care taie gardurile fără să deranjeze pe cei care vizitează parcul!
Pe viale dei Daini merg pe stânga muzeului pe lângă o livadă de lămâi și ajung în Piazzale del Museo Borghese, cel din poza de mai jos. Cum e un mare grup care își face poza io-la în fața muzeului, prefer să mă plimb prin piațetă și să găsesc statuile ce presupun a fi ale unor daci de-ai noștri. Găsesc un moment liber pentru o poză spre muzeu. În sec. XVII Villa Borghese se afla la marginea Romei. Până în 1775 prințul Marcantonio IV Borghese a remodelat grădină dându-i un aspect englezesc cu fântâni și alei largi și perpendiculare. Din 1902 Villa Borghese aparține guvernului italian care o administrează ca spațiu public.
Pe viale dei Museo Borghese trec pe lângă un acordeonist și fac stânga pe la statuia ecvestră a lui Umberto I spre Piazza di Siena. Se numește așa datorită locului de origine al familiei Borghese. Aici se organizau evenimente și sărbători populare.
Pe lângă un monument circular ajung la viale Sao Paulo de Brasile la statuia lui Goethe, la dreapta depășesc statuia lui Byron și ajung la ieșire în Piazza Brasile. Cam asta a fost vizita prin Ville :D!
Pe partea cealaltă a pieței trec pe sub Porta Pinciana construită în sec. V (numele vine de la familia Pincia , proprietară a colinei pe care ne aflăm). Deoarece era mai mult închisă, a mai purtat numele de Porta Turatta. Trec prin Largo Federico Fellini în față pe sub unul din arcadele porții.
Am ieșit pe aici fiindcă citisem de niște statui de daci în cazinoul din Lombardia 46. Asta înseamnă în față pe via Vittorio Veneto și a doua stradă la dreapta! Ajung repede la cazinoul dell' Aurora Ludovisi. Nu pot intra şi fotografiez doar statuile de la poartă.
Pe lângă zidurile Vilei Medici cobor pe via di Porta Princiana și la capătul viei Ludovisi prea mă tentează o portocală dintr-un pom de pe stradă. Mă codesc și ascund un pic sub portocal, doar ridic mâna, iau o portocală și dau să mușc din ea. Acră de nu se poate! Atunci am zis în gând că nu e coaptă, acum realizez că de fapt sunt portocali sălbatici, ornamentali! Cobor până la via Sistina și pe ea la dreapta ajung în Piazza Spagna. E o cu totul altă atmosferă față de aseară! Acum e și vreme frumoasă însorită, sunt și ceva șarete elegante la plimbare, pot admira în voie Fontana Barcaccia și Scalinata di Trinita dei Monti. Aseară a avut un farmec, acum are altul :D!
Cobor la metrou și merg pe linia A patru stații până la Cipro-Musei Vaticani. Mă întorc puțin pe via Cipro, intru la dreapta pe via Fra Albenzio, las pe partea dreaptă biserica Santa Maria delle Grazie și pe aleea pietonală (sunt câteva mici restaurante) găsesc niște panouri cu descrierea Vaticanului vechi. Citesc rapid câteva rânduri și pe viale Vaticano fac dreapta spre intrările la muzee. Am venit pentru aceste muzee aici și pentru a ajunge în micul stat papal european!
Intru într-un hol mare și merg la casa de bilete. 16 euro biletul și nu am reducere cu Roma Pass (îmi consumasem cele două intrări gratuite și la următoarele am doar reducerea pe care nu o folosesc deloc!). E un control extrem de strict aici! Cam la fel ca la aeroport trec printr-o ușă de detecție a metalelor lăsând cheile, portofelul și telefonul separat! Doar că nu m-au pus să mă descalț sau să îmi facă control corporal că în rest... :D! Înainte de casa de bilete văzusem (m-am obișnuit deja!) un aranjament de Crăciun și rugămintea de a fi îmbrăcat decent în Capela Sixtină!
Pentru a ajunge la muzee am două posibilități: fie urc cu liftul, fie pe scări! Vă dați seama că aleg varianta pe scări fiindcă asta înseamnă să mai văd niște locuri (orice e nou, e interesant, chiar și niște scări!). Și curiozitatea îmi este satisfăcută: pe scările semicirculare este o expoziție a Drumului Mării. Este o colecție de modele de vase din toată lumea aranjată de Muzeul de etnologie (voi merge în el mai încolo). Aceasta reprezintă civilizația Umanității, sunt martori ai atenției istorice și a curiozității și respectului universului catolic spre culturile non-europene. La capătul scărilor este ridicat un dom peste mormântul prințului apostolilor ”Apollo din Belvedere” Laoconte și lucrări ale lui Michelangelo și ale lui Rafael pentru a arăta universalitatea și inter-naționalitatea Muzeelor Papale (informații luate de pe panoul de prezentare de la intrare). Sunt navomodele din Asia (Japonia, Indonezia, Filipine, Sri Lanka, India, China, Tailanda, Samoa, Tahiti, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, Fiji), Europa (Anglia), America (Alaska, Chile, Canada, Brazilia, Bolivia, SUA), Africa (Madagascar, Mozambic, Congo, Nigeria). Sunt navomodele de luptă, de transport de marfă sau de pasageri, de vânătoare, de plimbare... Sunt pe pereți expuse câteva modele de vâsle și padele de prin toate colțurile lumii, în special asiatice și africane... Pe o placă este adus omagiu papei Ian Paul II Pontifex Maximus sub care s-au realizat și dezvoltat muzeele Vaticanului...
Părere personală: deși muzeele sunt extrem de frumoase (îmi aduc aminte acum și de Paris și de Londra), nu pot uita că sunt construite de mari imperii (Catolicismul este un imperiu suprastatal la fel ca și dominația economică a anumitor clase sociale sau congregații secrete) în principal prin acaparare de bogății de prin colonii! Evident că mai sunt și alte imperii în lume și cam toate imperiile au avut aceeași linie generală de acaparare. Multe au dispărut exact din dorința prea mare de putere!
La sfârșitul scărilor (de fapt e o galerie în urcare fără trepte), las statuia unui cerb și urc la intrarea în muzee. Uite aici principalele muzee și direcția de parcurs! Iau şi ghid audio (7 euro) şi la drum în fugă prin muzee şi galerii de artă.
Chiar dacă spre sfârșitul galeriilor mi s-a dus bateria la aparat, cred că am făcut câteva sute de poze. Mai jos este o selecție în care încerc să punctez ceea ce mi-a plăcut (parțial evident, fiecare galeria sau statuie mi-ar fi cerut normal mult mai mult timp să o văd pe îndelete).
Prima dată ajung în muzeul gregorian egiptean unde remarc mumii și sarcofage, pergamente, statui ale zeităților dominate de bustul lui Osiris...
Continui prin galerii având pe dreapta grădina interioară Cortile della Pigna și cobor câteva trepte până la Galleria Chiaramonti. Și aici pe ambele părți ale lungii galerii sunt foarte multe busturi și statui. Eu caut cu ardoare bustul unui dac și poate le neglijez un pic pe celelalte!
L-am găsit pe dreapta! În descriere se spune că bustul a fost achiziționat în 1806 de la Pietro Maria Vitali din Villa Montalto-Negroni-Massimo și reprezintă un dac prizonier ușor de recunoscut după căciulă (pileus) și haine specifice. Bustul este însoțit pe laterale de două matroane romane dedicate familiei Rutilia. Eu cred că este mai mult decât un sclav dac prizonier. Este chiar imaginea lui Burebista care nu a fost niciodată sclav nimănui!
Mă întorc la începutul galeriei și ies în Cortile della Pigna, grădina-piațetă dreptunghiulară cu o structură interesantă în mijloc. Este vorba de ”Roșia lui Arnaldo” (”Arnaldo Pomodoro”) sau ”Sfera cu sferă” donată de artist Vaticanului.
Citesc câte ceva despre Vatican pe panourile descriptive, admir statuile din partea de sus a clădirilor și revin în muzee. Ajung în muzeul Pio Clementino cu o frumoasă grădină interioară (Cortille delle Statue) în care mă opresc puțin la odihnă și la admirat sculpturile. Iese în evidență Laocoon, grupul statuar găsit în 1506 pe colina Esquilină și descrisă de Pliniu cel Bătrân drept capodopera sculptorilor din Rhodos. Se spune că acesta este cel care i-a avertizat pe troieni de pericolul calului de lemn primit în dar și a fost ucis împreună cu cei doi fii ai săi de șerpii trimiși de Atena și de Poseidon. Se crede că statuia e datată în jurul anilor 40-30 B.C.
În altă galerie se remarcă Torsul din Belvedere, statuie adusă în muzeele Vaticanului în între 1530 și 1536 și care probabil îl reprezintă pe eroul grec Ajax în timpul contemplării propriei sinucideri.
Mai departe rondul circular cu o vază lată în centru este dominat de statuia argintată a lui Heracle. Prin galerii ajung la muzeul gregorian etrusc cu foarte multe vase, unelte, podoabe și armuri din lut, fier sau materiale naturale. E impresionant tavanul care domină fiecare încăpere și statuia luptătorului din bronz cu lancea în mână!
Urmează două muzee cu tapiserii și hărți antice, care de care mai interesante. E faină viziunea pe care o aveau atunci asupra pământului datorită posibilităților limitate de navigare și explorare...
Trec prin Salla dell' Immaculatta și Salla di Constantino cu foarte frumoase picturi murale, traversez colecția de artă contemporană și mă îndrept spre Capela Sixtină. Aici teoretic nu ai voie să faci poze și doar să admiri!
Reușesc să fac pe ascuns două cadre chiar dacă paznicii sunt cu ochii pe noi. Profit și de faptul că e multă înghesuială și e mai greu de observat (cred eu). E superbă pictura lui Michelangelo şi mă așez pe o bancă pentru a admira minunile de pe tavan şi pereți. Mă duc cu gândul la o prietenă Ari care mi-a povestit că merită să vii aici. Deși cu așa înghesuială e mai greu să simți esența picturii... Și cred că așa e mai tot timpul aici! Ce fain ar fi să ajung aici vreodată să fie liber și să pot vedea în liniște toate detaliile. În audio ghid se povestește despre fiecare colt de pictură, despre lucrările de deasupra stâlpilor și despre fiecare temă abordată. Interesant de ascultat și de apreciat ce a făcut Michelangelo în anii 1472-1483 sub papa Sixtus al IV-lea, de unde poartă și numele...
Urmează Sala dei Indirizzi di Pio IX (Sala Tributului lui Pius IX) formată din trei camere în aripa construită de Pius IX care cuprind mărturiile de credință trimise papei din toată lumea, capela superioară construită de același papă și o sală cu colecții de artă decorativă bisericească....
Continuăm cu o galerie de artă care ne duce în Grădina Pătrată din fața Pinacotecii. Moment de relaxare în exterior...
Revin în alt muzeu dedicat obiectelor religioase (icoane, picturi ale principalilor artiști iconografi)... pe o imensă tapiserie ce reprezintă ”Cina cea de taină” caut și observ aspectul feminin al personajului de la dreapta lui Iisus și niște mâini care aparent nu au corespondență corporală...
Printre alte multe icoane și picturi cu tematică religioasă ies din muzeu în holul Padiglione delle Carezze și intru în Muzeul de Etnologie (deschis în 1926 după ce expoziția anterioară a avut un succes imens). Multe sculpturi în piatră și sarcofage masive, simboluri ale papalității (două chei intersectate), cadouri făcute Papei din toate colțurile lumii (cu menținerea aceleiași păreri de mai devreme!), obiecte și podoabe de la multe populații din afara lumii catolice (Asia, civilizații pre-columbiene, populații indigene din Africa, America, Australia)... De remarcat statuia șefului Dakota (Sioux) Tah-tape-saah cunoscut ca Wabasha III (circa 1816-1976), cunoscut ca promotor al adaptării amerindienilor la civilizația albă (sigur civilizația asta a adus ceva bun la nivel spiritual?).
Mai ies puțin în Grădina Pătrată în partea de jos fiindcă mi se pare că nu am admirat-o destul. Una e să o vezi de la etajul superior și alta de la nivelul grădinii (e și un restaurant aici pentru cine vrea ceva răcoritor)!
Până la ieșire cobor pe scara în spirală construită de Bramante (1512) și finalizată de Momo în 1932. Când ești pe scară nu îți dai seama de frumusețea ei, dar de sus parcă îți cam ia ochii...
Cam pe la ora 16.00 ies din muzee după câteva ore de ”alergare” prin muzee :D! Găsesc vis-a-vis de ieșire un restaurant și trebuie să intru să mănânc ceva. Foamea îmi dă târcoale și se face resimțită acum când nu mai am atenția așa de concentrată la ce e în jur! Îmi comand o o pizza Margherita (cea mai simplă) și dau pe ea 6.9 euro plus coperta 12% (adică bacșișul care e inclus în preț!). Cât mănânc las un acumulator la încărcat. Sper să mai am apoi baterie pentru câteva poze! Doar 30 de minute fiindcă la 16.30 se închide restaurantul şi elegant mă dau afară pe mine şi pe nişte fete de la altă masă. De-ar fi spus de la început. Poate că și eu trebuia să mă uit pe program pe ușă, dar foamea ”urla” în mine :D!
Pe lângă zidurile Vaticanului cobor pe viale Vaticano și via Leone IV, din Piazza del Resorgimento fac dreapta până la via di Porta Angelica și pe lângă coloane ajung în Larga del Colonnato. Aici încep galeriile masive cu coloane ce înconjură Piazza San Pietro. Văd faimoasa bazilică, sunt la câțiva pași de ea!
Încă e lumină și aștept seara pentru poze mai faine. În mijlocul pieței lângă coloana egipteană e amenajată o reprezentare foarte frumoasă a Ierusalimului. Stau în fața ei și îi admir jocul de lumini și umbre care dau impresia unei animații și a trecerilor zi-noapte, alături de alți vizitatori (era să zic gură-cască, dar aici sunt parțial catolici foarte pioși în fața reprezentărilor creștine!). Mă învârt un pic prin piață și îmi zic că merită să intru și în bazilică. Tot rondul pieței este dominat de statuile de sfinți de deasupra coloanelor masive...
Trec de altă barieră pentru arme și instrumente metalice și merg pe dreapta intrării principale spre marea bazilică. În față se vede o intrare păzită de doi paznici cu îmbrăcăminte destul de colorată. Sunt serioși în poziție și se mișcă încet și cu eleganță...
Poți să urci până sus pe jos sau cu liftul (8 respectiv 10 euro) și mă mulțumesc să vizitez doar interiorul navei principale. Bazilica e imensă și foarte foarte faină! Este cea mai mare biserică din lume cu cei 186 metri lungime și 119 metri până la vârful cupolei. Este una din cele patru bazilici papale din Roma. Vă aduceți aminte de Santa Maria Maggiore, prima biserică în care am intrat ieri?
La început aici a fost doar un monument comemorativ pentru sfântul Petru considerat primul papă și în 319-329 Constantin cel Mare a construit o primă bazilică. Aceasta fiind în ruine (sec. XV), papa Iuliu al II-lea a hotărât construirea unei bazilici. Lucrarea a fost începută la 18 aprilie 1506 și a fost terminată în 1612 în timpul papei Paul al V-lea. Alte informații găsiți și voi pe internet, eu trec la impresiile personale.
O dată ajuns în nava principală, stau mereu cu ochii în toate direcțiile și fac poze. Chiar de nu-s catolic, simt aici atmosfera slujbelor catolice maiestuoase. Parcă îl văd pe papă predicând! Apropiindu-mă de altar, văd că nu ai voie să înaintezi fiindcă e Messa de seară. Renunț pe moment la poze și intru la Messă pentru cele 10-15 minute rămase. Slujba se ține în latină și recunosc multe cuvinte și rugăciuni "Tatăl nostru". Contează mai puțin religia, important e să simți măreția în suflet! Chiar în Pinacotecă în muzee îmi aduc aminte că ghidul audio spunea la un moment dat că cei de altă religie decât creștinismul nu ar trebui sa se simtă ofensați de caracterul religios al operelor de artă fiindcă în primul rând e artă și după aceea religie.
Am remarcat un porumbel alb cu o frunză în cioc (simbol al păcii), mormântul papei Ioan Paul II, arcadele luminate în întuneric, un capac de canal cu însemnele papale, inscripțiile aurite, altarul principal cu coloane spiralate negre, micile și multele altare laterale, locul funerar al papei Inocențiu XI, creșa de Crăciun, monumentul funerar al lui Iacob III și al urmașilor acestuia, podeaua cu marmură policoloră...
Profund marcat de imensa bazilică, ies în Piazza San Pietro și abia acum pot face poze nocturne. A meritat așteptarea și știam că va veni momentul potrivit!
De la ieșire doar merg câțiva pași la dreapta și văd într-un intrând al bazilicii ceva luminat și colorat. Este vorba de carul triumfal al Madonnei della Bruna. Începând din 1690 meșterii din Matera au transmis din generație în generație cu dexteritate și creativitate arta confecționării din hârtie în ansamblul carului triumfal al Madonnei della Bruna. Celebrarea tradițională a fost pentru mai mult de trei secole un simbol al coeziunii colective a orașului Matera: tradiția sacră a procesiunii și ritualul purificator colectiv al asaltului și distrugerii carului triumfal sunt manifestarea unui simț al identității comunitare. În fiecare an o nouă mașinărie barocă cu elemente decorative și modele alegorice e asamblată cu grijă și dedicație și apoi distrusă conform ritualului, conectând astfel sacrul și profanul prin puterea, creativitatea și spiritualitatea dedicării locale.
Încă o dată, uite cum arată bazilica San Pietro pe timp de noapte!
Trec prin piața San Pietro și pe via della Conciliazione ies din orașul-țară papal. Pe stânga las biserica Sfintei Marii in Transportina și mă îndrept spre Fiume Tevere/Tibru. În dreapta pe via Borgo este complexul monumental Sancto Spirito in Saxia din sec. XII-XIII. O dată ajuns la Tibru în Piazza Pia, în stânga este Castello Sant'Angelo rotund! Castelul a fost conceput inițial ca mausoleu pentru Hadrian și mai apoi a fost modificat în castel de papi. Din stânga lui dinspre Vatican vine pasajul Borgo, un coridor îngust aflat pe un pasaj înalt de piatră și lung de 800 de metri care trece peste cartierul Borgo. Pasajul a folosit ca loc de evadare în caz de asediu al Vaticanului.
Ideea e că acum castelul estre închis și aleg să fac un ocol prin zona cea mai de jos unde cel mai probabil era o mlaștină de protecție. Trec pe sub pasajul Borgo pe alei și în spatele castelului văd un mic patinoar. Sper să ajung și eu cât de curând pe gheață! Ocolesc castelul și ies pe malul Tibrului la podul Sant'Angelo/Ponte Elio.
Aici fac dreapta și când ajung la citesc câteva date despre podul Umberto I de lângă Guvernul italian (construit în 1885 pentru a uni Guvernul cu zona Prati di Castello de locuințe). Parcurg podul și iau un autobuz trei stații până la Piazza/Largo Torre Argentina. E abia 19.15 și vorbisem cu Oana, o veche prietenă și colegă de club de acum vreo 10 ani, să merg seara la ei la masă (20.00-20.15). Mă interesez și la ei ajung cu tramvaiul 8. Îmi fac socoteala să ajung la timp și pornesc pe jos pe linia de tramvai.
După o stație de mers pe jos ajung la malul Tibrului. Mai am timp destul și cotesc la stânga pe Lungotevere de' Cenci, o stradă măricică pe cu zonă verde spre apă. Pe o hartă văzusem că undeva pe aici ar fi Biserica Evreiască/Sinagoga și Templo di Marcello. Nu merg mult și dau de sinagogă. E ușor de recunoscut după masivitate și după steaua evreiască de pe porți! Pe via del Templo merg în fața Templului pentru o poză și apoi revin pe malul Tibrului. Pe sinagogă văd o inscripție în memoria celor 2900 de evrei deportați pe 16 octombrie 1943 din Italia de către fasciști. Un moment de reculegere și respect pentru cei ce nu s-au mai întors din lagărele de concentrare...
Lângă sinagogă este mica biserică San Gregorio della Divina Pieta pe lângă care merg la stânga spre Teatro di Marcello. Bineînțeles că e închis, se aștepta cineva să fie deschis la ora asta :D?
Trec prima parte a râului pe Ponte Fabricio până pe Isola Tiberina, las pe dreapta biserica San Bartolomeo all'Isola și pe Ponte Cestio ajung pe celălalt mal al Tibrului.
Nu mă întrebați cum că nici eu nu știu pe ce străduțe mă orientez de ajung la linia de tramvai la Piazza Mastai (19.45). De aici cu primul tramvai fac cam 20 de minute până la capăt la Cazzaletto. Atunci nu mi-am dat seama cât de întortocheat e drumul tramvaiului, acum pe hartă realizez unde am ajuns :D! Îi dau un bip Oanei și în câteva minute apare bucuroasă de revedere (cred că de cel puțin 3-4 ani nu ne-am văzut!). Îmi spune că în zonă și în general în Roma românii nu sunt prea bine văzuți datorită țiganilor care au făcut renume prost țării noastre prin mizerie, scandaluri și cerșetorie. Povestim în română-italiană de toate până la bloc și urcăm la ei acasă. Oana a pregătit o cină foarte faină și în timpul mesei vorbim în română-italiană-engleză cu Oana, Maurizio, soțul ei și scumpul și cumintele Michele. E un mâncăcios și jumătate! Îi dau patru ani și are doar 2 ani și jumătate (4.090 kg la naștere, un travaliu de 20 de ore pentru Oana!). Mâncăm scoici simple, scoici cu paste, salată de fructe de mare, o salată specială, vorbim de călătorii, munte (Maurizio e parașutist, schior, montaniard) și timpul trece! Se face 22.30 (dar zău că nu știu cum a trecut timpul!) și Maurizio mă duce cu mașina până la metrou la stația Marconi de unde am direct metrou la Rebibbia. Le mulțumesc pentru tot (a fost o masă foarte foarte plină și consistentă), promit să ținem legătura, iau metroul la 22.45 și în 20 de minute sunt la Rebibbia.
De aseară știu drumul și sunt pregătit să merg pe jos. Am noroc cu un bus 444 și la 23.30 sunt la hostel. Mă spăl un pic, îl găsesc pe Jiri în dining-room, vorbim puțin și ne facem schimb de mailuri și rămâne să ținem legătura. Caut pe laptopul lui variante de tren spre Firenze, Venezia și Treviso și pe la 1.00 îl las să lucre și mă retrag la somn. Adevărul e că pic de somn la ce zi lungă și faină am avut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu