Ca și zilele trecute, Petronela pleacă devreme la serviciu. Mă trezesc dimineață o dată cu Petronela fiindcă am mult drum de făcut. În plus e normal să îi mulțumesc pentru ajutor și cazare! Și pentru faptul că fără ea probabil aș fi mers direct acasă acum două zile... Cu punga de plastic în mână (acum punga constituie singurul meu bagaj în afară de geanta aparatului foto!) merg la gară și cu metroul merg pe linia RER D până la Paris Gare de Lyon. Planul inițial gândit de aseară este să găsesc o combinație de trenuri ca până seara să ajung în Annecy la Cristina/Gael. Cea mai simplă combinație de trenuri este cu schimbare în Lyon, ocazie cu care aș putea vedea orașul din inima Franței. În gară ce văd: un TGV spre Marseille! Caut repede dacă am alte variante apoi până în Annecy și văd că am trenuri locale cu care pot ajunge pe seară! Perfect! Asta e ocazia de a merge cu TGV, trenurile de mare viteză care au făcut Franța remarcată în lumea feroviară! Și când mai merg și la casă, arăt permisul Eurail și îmi spun că mă costă 3 euro (3 sau 4 euro, nu mai țin minte exact), este soluția perfectă! Deci, sus în TGV (9.07, TGV 6107)!
Trenul urcă la 100, 150, 200, 240, 270 de kilometri pe oră! Și nici măcar nu se simte viteza în tren. Și parcă nici afară! Încerc să fac ceva poze, nu iese nici una (la viteza asta e destul de normal să nu iasă!). Rămâne să admir drumul! Asta nesimțind nici un balans, scârțâit sau frână a trenului! Văd pe dreapta (unde am locul) munți mai mici, câmpii cu multe eoliene, cetăți sau castele ridicate pe mici dealuri, orașe care ”fug” repede în spate. Până la Lyon St Exupery (Lyon TGV) trec foarte repede aproape două ore (o oră și 55 de minute mai exact). Trenul nu stă mult și merge mai departe. Singurul loc pe care îl recunosc după denumire este Avignon (după celebrul pod!).
În apropiere este linia Nice-Digne les Bains cu peisaje foarte faine. Altă dată poate! Acum știu că în sudul Franței stau doar doar câteva ore fiincă diseară trebuie să ajung în Annecy!
După trei ore și cincisprezece minute ajung în gara Marseille St Charles. Este o gară mare și frumoasă cu copaci pe interior. Înainte de a ieși din gară, merg la un birou de unde îmi iau niște hărți gratuite cu liniile de tren din zonă pentru a mă orienta mai apoi spre Lyon și Annecy. Lângă birou văd niște bagaje fără nici o persoană lângă ele. Din instinct cetățenesc (și probabil de la întrebările pe care le-am primit la intrarea în Franța despre droguri ;) ) caunt niște polițiști și le spun de acele bagaje. Sunt două genți voluminoase. Polițiștii vin cu mine să ia bagajele și apare o femeie care spune că sunt bagajele ei. Foarte bine! O lasă în pace! Îmi cer scuze pentru neplăcere și îi explic că așa mi s-a părut normal să anunț dacă văd bagaje fără proprietar. Mă înțelege și ne salutăm cu zâmbetul pe buze. Și ea ar fi făcut la fel! Cu ”hărțile” în mână mai fotografiez o hartă a orașului (centrat pe portul vechi) și ies pe esplanada St Charles, o frumoasă terasă de marmură din fața gării începută în 17 iulie 1923. Cobor la dreapta pe scările dominate de doi lei mari și prin Place Bernand Dubois intru pe Rue des Petites Maries care pare să coboare spre port.
Este o stradă îngustă, pietonală cu multe magazine care fac plăcere ochiului. Cobor pe ea până la capăt și pe Rue Dominicaines fac dreapta până la marele bulevard Rue d'Aix. În stânga coboară pe linia de tramvai până la Vieux Port și în dreapta urcă spre un Arc de Triumf. Evident, hai în sus! Arcul de Triumf, Porte d'Aix, se află în piața Jules Guesde care marca ieșirea din orașul vechi spre Aix en Provence. A fost proiectat în 1784 în onoarea lui Louis XIV și a Păcii de la Paris care a finalizat războiul de independență american (1783). În prezent comemorează victoria franceză din Expedițiile spaniole prin lupta de la Trocadero (31 august 1823).
Din piața Jules Guesde găsesc străduțe care par să mă coboare spre port. Pe dreapta văd într-un intrând o urmă de zid roman și troița dedicată sanctității sale Karekin II, ”catholicos” al tuturor armenilor.
Ajung în Place du Mazeau și parcă nu aș coborî la mare. Deși acolo vreau să ajung! Deocamdată văd pe partea dreaptă turnul unei biserici. Este biserica Notre Dames des Accoules din sec. XIX construită pe fundația bisericii inițiale din sec XI (cea mai veche biserică din Marseille). Biserica se remarcă prin Tour de Sauveterre, turnul octogonal cu acoperișul înscris în lista monumentelor istorice din 1964. Date tehnice...
Pentru mine mai importantă e senzația scărilor curbate și a picturilor vii de pe pereți. Parcă niște copii s-au jucat într-o artă modernă... Tot cartierul e frumos... Străzi chic în trepte care te intrigă să-ți cauți visele, coborâri și urcări care mai de care... E cu totul altceva decât un oraș modern clasic în care cobor repede spre chei (pe Rue Henri Tasso de unde pe malul celălalt pe deal se vede bazilica Note Dame de la Garde)!
Am ajuns pe chei și fac dreapta în plimbare spre Primărie. Uite cum am ajuns eu în doar câteva zile de la marginea nordică a Europei continentale la cea sudică. Nu chiar jos de tot în Spania, dar totuși am traversat Europa practic în trei zile! Fain e cântecul pescărușilor, al bărcilor, velierelor, catamaranelor lovite de valurile mediterane... Probabil că mulți oameni bogați își etalează aici bărcile. Evident mai puțini decât în alte stațiuni ale Coastei de Azur pe care ne aflăm și noi acum! Trec de Clubul Nautic Phoceen (Asociația Pescarilor Amatori și Profesioniști din Portul Vechi), printre case merg prin Place Jules Verne cu o terasă amenajată cu multe ghivece cu arbuști mediteraneeni, revin la chei pe lângă o casă care anunță ca Marseille va fi capitala europeană în 2013 (asta e, scriu mult mia târziu și informația asta deja este redundantă în timp!), admir statuile moderne din fața Primăriei marseilleze și privirile îmi sunt atrase de Le Marseillois, vasul-restaurant din fața Primăriei. Ca urmare (fiindcă e deschis), urc pe vas și mă plimb peste tot pentru poze. E prea elegant și scump ca să îmi permit un ceai sau o cafea! Bine că nici cu timpul nu stau prea bine fiindcă vreau să văd cât mai multe...
Revin pe chei, trec de alte statui, de portul de feribot și de sculpturile moderne din Vechiul Port/Place Bargemon și ajung în capătul portului de unde vine din stânga Rue de la Republique. În fața mea este Eglise Saint Ferreol les Augustins care mă ”cheamă” înăuntru! Este o biserică catolică construită inițial de ordinul Templierilor și dată ordinului Augustinilor în 1369. Biserica e cunoscută prin căsătoria lui Henri al doilea al Franței cu Catherina de Medici în 1519. Fațada a fost distrusă în 1801 la construirea străzilor adiacente și refăcută în 1875.
Biserica a vrut să vin la ea pentru a vedea două icoane ortodoxe (Maria cu Pruncul și Iisus puse la loc de cinste). M-au impresionat fiindcă nu mă așteptam la așa ceva într-o biserică și dioceză catolică! Atmosfera e foarte liniștită și calmă și mă reface pentru continuarea zilei.
Ies din biserică, fac dreapta pe lângă ea pe Rue de Beausset și ajung la Portul Vechi aflat în curtea Muzeului de Istorie. Trec de el și urc pe străzi până la Porte d'Aix, arcul de triumf de unde știu cum să ajung la gară.
Pe străduța Bernard du Bois urc spre gară, după Rue Longue des Capucins las pe dreapta un segment de zid vechi de piatră și câteva monumente de pe colțurile clădirilor și sunt iarăși în Place Bernard Dubois și apoi esplanada Saint Charles din fața gării.
În gară găsesc un birou de informații și dau de un tren TER (Tranport Express Regional) 17718 cu care plec la 15.04 de la peronul L spre Lyon Part Dieu. Nu trebuie să plătesc nici o rezervare de loc!
Cum e un tren regional, merge mai încet și ajung abia la 18.40 în Lyon. În tren mai ciugulesc câte puțin cu gândul la marseilleză și la problemele de acasă (sunt ceva probleme de sănătate în familie pe care nu am cum le repara de aici de la distanță și nici prea mult de acasă; mi-am rugat sora să nu spună nimic acasă de furtul rucsacului ca să nu își facă nimeni sânge rău degeaba). În tren sunt tot felul de oameni! Și mai eleganți, și mai simpli, și mai supărați, și mai bucuroși... Pe afară peisajul este interesant prin orășelele situate la altitudine pe dealurile aflate în principal pe partea dreaptă a căii ferate...
În Lyon studiez mai departe trenurile și am două variante: fie mă urc în primul tren în 15 minute spre Annecy și ajung la 21.06, fie mă plimb în oraș și ajung la 23.00 cu următorul tren. Mă ia frigul în gară și pentru a nu ajunge prea târziu la Gael, hotărăsc să plec cu primul tren. Îi dau mesaj ca ajung la 21.06 și îmi spune că a pregătit ceva bun de mâncare și că mă poate lua un prieten de-al lui de la gară. Îi răspund că pot veni singur și-mi spune că oricum drumul lui Guillaume trece pe la gară deci nu e nici o problemă să vină să mă ia cu mașina. Bun așa!
Indeed Guillaume e la gară, mă recunoaște imediat și mergem cu mașina la Gael (Cristina, colega mea de club și prietena lui, e plecată în sudul Franței cu treabă). Tocmai pregătește ”fondue”, un amestec special de brânzeturi topite asezonate cu un vin alb, demisec și câte o bere blondă de 8.5 grade! E mică și nu se simte! Îmi spune (a-propos de bere) că francezilor și se permite în codul rutier să bea un pahar de vin sau două de bere și apoi să conducă. Asta fiindcă vinul nu lipsește niciodată de la masa unui francez! Vă aduceți aminte de Martha din Viena? Și ea ne povestea că e permisă cantitatea de bere în sânge rezultată dintr-o bere sau două! Tot așa din motive de tradiție! Eu amândurora le-am spus de riscul alcoolului la volan și de cantitatea nulă de alcool permisă la noi în România! Îmi explică dificultatea pe care a avut-o el, ca francez, să aleagă cele patru tipuri de brânză dintr-un magazin cu peste 200 de tipuri de brânză! Vă dați seama ce înseamnă lactatele franțuzești! ”Fondue” e gata foarte repede și ne așezăm la masă. Cum e obiceiul la noi, aș vrea să mai vorbim puțin și băieții îmi spun întâi să mâncăm și apoi povestim. Asta fiindcă ”fondue” e cald și așa e bun. Bine că de fapt se menține mereu cald cu ajutorul unei spirtiere speciale! Îmi explică modul în care se mănâncă (mă provoacă să nu scap în ”fondue” crutoanele speciale făcute doar din baghetă franțuzească foarte puțin uscată!) și din vorbă-n vorbă toți trei asimilăm ”fondue”, berea, vinul alb și la sfârșit niște lichior de cireșe dulce pentru a stinge amestecul topit. Delicatese franțuzești! Vorbim de toate în engleză și îi asigur că înțeleg și ce spun ei în franceză. Îl rog pe Gael să îmi dea rețeta de ”fondue” și mi-o va trimite peste câteva zile pe mail. Mulțumesc mult și voi aprecia apoi și că mi-a trimis rețeta. Dacă vă aduceți aminte din luna august 2014, m-am răsfățat cu ”fondue” și la restaurantul Le Boccalatte în ultima seară în Chamonix (uite amintirile aici pentru cine vrea să le revadă)...
Cam pe la ora 23.00 Guillaume pleacă acasă (fiindcă mâine lucrează) și eu cu Gael găsim pe net și printăm variante de traseu pentru mâine. E montaniard și ca urmare avem ce vorbi! În plus mai e și specialist în Mont Blanc, muntele vecin a cărui machetă 3D o are pe perete! Îi ascult fiecare cuvânt spus cu atâta pasiune! Undeva pe la 2.30 nu mai rezistă nici unul dintre noi și ne retragem la somn. Eu cu vise spre ziua ce urmează... Căci în sfârșit revăd munții de aproape!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu