Câteva ore de somn și mă trezesc la 5.15. E destul de devreme și probabil din motivul ăsta îmi ia peste 40 de minute pentru a fi pregătit de drum (masă, bagaj, mulțumiri și salutări Cristinei). Ajung la capătul tramvaiului 7 și deocamdată nu merge nici unul. Așa că o iau pe jos pe Thunstrasse, trec de ambasadele Suediei și Danemarcei și în Thunplatz vine din spate un tramvai 7. Urc în el și merg până la gară. De aici (fiindcă e circuit cu trenul!) voi pleca mai departe...
La 6.32 pornesc cu IC 705 spre Zurich (ceva mai puțin de o oră). Doar fac transferul în 9 minute la peronul 6 de unde iau IC 559 spre Chur. Până să ajung la Cristina acum două zile, tot mă întrebam cum se pronunță numele acestui oraș. Poate CUR ca în română (nu fundul de tăiat pâine, ci fundul uman :D!), poate CIUR (cum se mai zice la sită în română)... Nicidecum C-H-U-R exact cum se scrie (cu un H surd și totuși pronunțat)! E mai simplă denumirea italiană Cuira! Deci la 7.37 pornesc la drum spre Rhaetia, zona în care sper să dau de romanși. Ei sunt neamul vechi legat de români prin tradiții și prin limbă pe care sper să-l întâlnesc azi...
În prima parte a drumului merg pe malul lacului Zurichsee. Se luminează, e un pic de ceață și pot vedea pe malul celălalt cât de frumos e peisajul...
Între Zurichsee și Walensee este o zonă plată cu case foarte faine și singuratice. Cred că la ora asta o fi ceva frig afară... Pe stânga începe creasta ascuțită a grupului Churfirsten din Alpii Appenzell... Munți înzăpeziți,.. Lacul un pic sub nivelul căii ferate... Puțini aburi deasupra ceții... Mă simt ca într-un tablou mut care se derulează pe geamul trenului! Munți înzăpeziți pe ambele părți (pe partea dreaptă sunt Alpii Glarus care urcă în punctele cele mai înalte un pic peste 3000 de metri)... În Sargans intrăm pe valea Schweiz-ului care vine din Liechtenstein (de fapt este o parte din granița țărișoarei în care am fost acum ceva vreme!) și coborâm prin Landquart spre Chur/Cuira. În gară văd primul tren al Rhaetische Bahn, compania feroviară zonală. Se scrie cu a cu două puncte deasupra! Doar numele și mă emoționează la ideea că e posibil să întâlnesc ceva romanși... Puțin înainte e ora 9.00 ajung în Chur și dau de trenurile Express (Bernina și Glacier). Pe lângă ele sunt alte trenuri elegante ale Rhatische Bahn și pe unul din ele văd cunoscuta expresie Festina lente. Happy moment!
Era să uit! În tren controlorul se uită la pass-ul meu și văd că se apucă să îmi pună o ștampilă la toate trenurile din Elveția. Atunci mi s-a părut un pic ciudat că face asta, acum mă bucur de acea amintire!
Merg la biroul Rhaetiche Bahn să îmi fac rezervare. Arăt pass-ul și funcționarul îmi face socoteala conform reducerii și îmi spune că mă costă 9 CHF (prețul întreg e 60 CHF!). OK! E adevărat că pare un preț mare și așa, dar vă asigur că merită din plin! Îmi dă bilet la clasa I în vagon panoramic (vagonul 1, locul 22). Foarte bine! Îl întreb de romanși (dacă e el sau dacă știe pe cineva). El e elvețian adus aici din alt colț al țării (de sus din Basel) și știe că are un singur coleg romanș care nu e la serviciu acum.
Până la tren am 30 de minute și dau o fugă prin oraș (Chur) în căutarea romanșilor. Bineînțeles că nu găsești romanși așa pe stradă și nimeni nu are o ștampilă pe frunte să scrie că e romanș, elvețian sau italian :D! La ieșirea din gară admir trenurile roșii Rhaetische Bahn/Viafier Retica și o mini-colecție de trenulețe din istoria liniei Bernina Express. Pe Bahnhofstrasse trec de Credit Suisse și intru pe Poststrasse... La intersecția cu Scharfrichtergasse la un chioșc întreb un vânzător de romanși. Cred că sunt cam disperat cu întrebările astea, nu? El îmi răspunde calm în italiană că nu găsesc romanși pe aici și mai mulți sunt în zonele dinspre Disentis sau dinspre Pontresina. Disentis fiind pe linia lui Glacier Express și Pontresina în drumul meu pe Bernina Express. Dar ce să oprești pe acolo... Mai ales că am auzit că romanșii sunt oameni destul de retrași și nu vorbesc așa cu oricine... Îi mulțumesc și merg mai departe tot în față... Peste tot dau de capra ibex stilizată, cu siguranță simbolul Rhaetiei! Trec prin fața Primăriei (construită la începutul sec.XIX), ajung la biserica St. Martin (cu origini arheologice dovedite undeva până în anul 800), prin Martinsplatz și pe străduțe ajung în piața Arcas și fiindcă nu mai am prea mult timp, fac cale-ntoarsă spre gară. Pe drum văd pe dreapta în viteză o agenție de bilete de tren cu un tren Bernina în miniatură și o hartă a liniei Bernina Express. Îi fac poză fiindcă nu știu de ce hărți voi mai avea parte și ajung la gară cu cinci minute înainte de plecarea trenului. Nici o grabă, nici o agitație! Pe gustul meu!
Controlorul îmi indică vagonul și locul în italiană. Grazie! La 9.31 pornim cu trenul Bernina Express BEX 955 peste Alpi prin pasul Bernina (aflat sub patrumiarul Piz Bernina 4048m). Primul detaliu care mă încântă... pe fiecare măsuță este cu hartă cu liniile Rhaetische Bahn, cu stații și puncte de despărțire a liniilor, cu altitudinile principalelor gări și a vârfurilor principale din zonă, cu o prezentare schematică a zonei pe altitudine... În plus este disponibil pentru fiecare călător o broșură cu explicații legate de linia Bernina Express. Din ea vă ”culeg” câteva informații în continuare. Linia are în total 122 de kilometri și trece prin 55 de tunele și peste 146 de poduri și viaducte. Cel mai înalt punct este în Ospizio Bernina la 2256m. Linia Bernina Express este pe lista monumentelor UNESCO. Până în Poschiavo nu îmi dezlipesc ochii de geam și de peisaj! Nu pot spune dacă Bernina Express sau Mont Blanc Express e mai frumoasă. E altceva! Normal linia merge până în Tirano (Italia), dar pentru niște probleme la linie, din Poschiavo în Tirano sunt asigurate autocare.
Urcăm pe valea Rheinului până la Reichenau-Tamins, gara de unde unde Bernina și Glacier Express se despart. Până aici munții sunt mici pe ambele părți ale trenului cu ferestre panoramice și Rhein-ul e dominant. De fapt de aici începem să urcăm serios în munte. Și în gara asta am și văzut un tren Glacier Express! Gările sunt din ce în ce mai frumoase. Au arhitectură din lemn și sunt masive. Lemnul este în mod clar un semn al oamenilor de munte. Trecem de Bonaduz (662 metri) și Rhazuns (657 metri) și urcăm ușor până în Thusis (de unde e controlorul vorbitor de italiană și germană!). Toată zona Domluschag prin care am trecut este plină de castele. Cum este un tren turistic, ni se povestește în germană, franceză și italiană despre linie, gări, obiective, elemente unice! Astfel aici ni se spune despre castelul Schloss Ortenstein de pe partea stângă (geografic dreapta) a văii și spre capela Sf. George de lângă Rhazuns. Recunosc că nu mai știu detalii și cred că v-ar plictisi și pe voi toate povestirile... În fond are mai mult farmec să le ascultați aici în tren și să vedeți diferențele între povestirile din diferite limbi.
În Thusis intrăm pe Rheinwald și lăsăm în stânga cheile Viamalei. Urcăm pe valea Albulei și trecem peste viaductul Solis (100 de metri de la sol, cel mai larg pod de pe linia Bernina Express).
În Tiefencastel (suntem deja la 884 metri altitudine!) sunt intrările spre pasurile Julier, Septimer și Albula. Și aici ne intersectăm cu un tren Glacier Express! Ni se spune despre cetatea construită de romani pe dealul Krehhugel. Mai departe trenul tot urcă pe valea Landwessertal până în Filisur (1084 metri altitudine) trecând peste viaductul omonim de 150 de metri lungime care se termină în tunelul cu același nume. De notat că viaductul a fost construit fără schele (scaffolding!). Nu știu dacă vă puteți închipui, trenul merge printr-un tunel, iese și intră direct pe viaduct și apoi re-intră în alt tunel!
Pe valea Albula urcăm până în Bergun/Bravuogn, gară în stil specific zonei Engadin aflată la 1372 metri. Linia continuă pe viscol și viaducte pentru 416 metri diferență de nivel până în Preda (1788 metri), sat dezvoltat o dată cu construcția tunelului Albula. E zăpadă din plin și îmi place să văd mulți schiori de tură sau de fond sau copii pe sănii. Nu am găsit romanși, dar simt că aici sunt oameni ai munților, solizi, extrem de rezistenți și sportivi! Trecem prin tunelul Albula lung de 6 kilometri aflat la peste 1800 de metri, tunel pe linie normală aflat la cea mai înaltă altitudine din Alpi. Sunt multe extreme tehnice pe aici și tocmai astea dau deliciul liniei ferate! Trecem prin Samedan (1705 metri), cea mai importantă așezare din zona Engadin și orășelul cu cel mai înalt aeroport din Europa. Lângă Samedan se află moderna stațiune Saint Moritz.
Trecem prin mlaștina Stazerwald acum acoperită și viscolită de zăpadă și ajungem în Pontresina aflată la 1774 metri altitudine la baza lui Piz Bernina. Se spune că numele vine de la denumirea arabă Pons Sarasina (Podul Saracinilor). E înregistrată prezenta montaniarzilor britanici aici în 1850 la primul asalt al vârfului Piz Bernina.
Urcăm pe Albula până în Morteratsch unde am impresia că un schior de fond vrea să întreacă trenul în viteză :D!
Lăsăm valea la dreapta spre Morteratsch Gletscher și urcăm abrupt prin pădure spre platoul înalt unde se află Ospizio Bernina. Înainte de gara cea mai înaltă de pe linie (2256 metri) pe dreapta se vede stația de pornire a telecabinei Bernina Diavollezza care urcă până la puțin sub 3000 de metri spre Piz Palu. Ospizio Bernina face legătura între regiunile Engadin (romanși, reto-romană) și Val Poschiavo (italiană) în sud. În apropiere se află Lago Bianco și Lej Nair, cele 2 lacuri ale căror ape se scurg spre nord în Dunăre și spre Marea Neagră și spre sud în râul Po și Marea Adriatică.
Intrăm în Italia și trenul coboară cu pantă de 7% până în Alp Grum (2091 metri) unde face pauză 15 minute în mijlocul viscolului. Cred că are nevoie de pauză după cât a tras până aici! E un magazin și un mic restaurant în gară... Văd o placă cu traseele ce pot fi parcurse de aici pe jos... Angajații Viafier Retica curăță continuu cu mătura peronul viscolit de zăpadă. Poate fi și de efect acum când e un tren în gară, dar tind să cred că este ceva obișnuit aici!
Mai departe coborâm în multe serpentine pe valea Poschiavo pe lângă centralele Palu si Cavaglia (la ultima lacul e în Elveția și curentul obținut e folosit în Italia). Sub Cavaglia se găsește Gletscher Garden, un deal pe care se văd rezultatele scurgerilor glaciale.
În Poschiavo trenul se oprește și noi vom urca (13.05) în două autobuze până în Tirano (cca 13.30). Schimbarea se datorează unor lucrări pe linia ferată și compania asigură transportul pe alte mijloace pentru toți călătorii, E logic că prețul biletului la autobuz este inclus în cel de tren! Cu autobuzele coborâm pe lângă lacul Poschiavo și apoi pe râul Poschiavo și pe SS 38a (strada statale) până la Tirano la gară! De reținut din zona asta frumosul Kreisviadukt de după Brusio...
Am puțin peste o oră și jumătate până la primul tren spre Milano. Doar n-oi sta în gară! Fac poză la harta micului orășel și la drum prin ninsoarea cu fulgi mari și deși. Orășelul pare părăsit mai ales pe vremea nu prea plăcută. Pe via Roma ajung într-o piață cu un monument dedicat comuniștilor (e ușor dedus asta după steaua mare din vârf), trec pe lângă Comunita Montana Valtellina di Tirano, prin piazzetta Luigi Trombini ajung la un pod pe care trec Fiume Adda prin tunelul unei clădiri, fac stânga până la Via Salis, urc la Porta Bormina, una din porțile orașului din sec. XV și dau să cobor pe via Visconti Venosta spre oraș. Pe stânga dau de A.A.A. Vă închipuiți că primul gând comic e spre Asociația Alcoolicilor Anonimi de la noi, dar de fapt este vorba de Asociația Prietenilor oamenilor vârstnici :D!
Numele străzii vine de la Visconti Venosta care a avut aici o casă veche elegantă construită în sec. XVI (o văd pe partea dreaptă). În față se vede turnul înalt al bisericii sfântului Augustin (Chiesa di Sant'Augustino).
Trec pe lângă palazzo Salis din sec. XVII și palazzo Merizzi (sec. XVII-XVIII), continui pe Via Luigi Torelli până la via della Reppublica unde văd Banca Popolare din Sondrio (Piazza Cavour). Următorul meu punct este Porta Milanese și pentru asta urc în față pe via Tivigno și apoi via dei Castelli... Străzile sunt micuțe, înguste și tare faine... Cred că și pe vreme frumoasă tot la fel de liniștite sunt ca și acum... Troițe la intersecții de străzi, poteci de promenadă pe dealurile orașului... Ajung la castelul (castelli) părăsit și hotărăsc să mă întorc. Mi-am făcut idee despre cum arată cochetul orășel de la granița italo-elvețiană.
Înapoi pe via Porta Milanese, via Lodovico Il Moro (sec. XV) și via Parravicini ajung la palatul (palazzo) cu același nume. Sunt câteva panouri interesante cu poze cu oamenii din alte vremuri...
Ies pe Lungo Adda 4 Novembre și pe alte străduțe ajung la gară cu câteva minute înainte de ora 15.00. În cele câteva minute de așteptare observ altitudinea orașului Tirano (429 metri) și lumea destul de pestriță din gară. Sunt tot felul de oameni care merg la oraș :D. Milano este un oraș cu mult mai multe oportunități decât micuțul Tirano!
Trenul pleacă cu 5 minute întârziere (întârziere anunțată și para-anunțată în gară) spre Milano Centrale. E interesant că trenul nu apare pe Trenitalia și cred că de fapt ține de compania regională Trenord. E tren Regio Express (RE 2571), dar de fapt e un mic tren zonal care face trei ore și jumătate până la Milano. Oameni urcă, oameni coboară, exact ca în trenul vieții... Doar eu și încă câțiva mergem până la capătul liniei! Trenul coboară pe valea râului Fiume Adda până la malul lacului Como și apoi pe malul lui stâng trece prin Lecco. Pe stânga avem Alpii bergamezi din Lombardia...
La 18.40 sunt în Milano Centrale. Finalmente benvenuti al Italia... Gara e mare și impunătoare.
Nu stau prea mult în gară, îmi identific pe hartă străzile spre cel mai ieftin hostel (5.5 euro pe hostelbookers.com) și într-o jumătate de oră sunt acolo (Music Hostel) (19.30). E vorba de via Ponte Seveso până la viale Brianza pe care fac stânga până în Piazza Carbonari în care cotesc în față-dreapta pe via Amaldo Vassallo. Las parcul Piazzale Salvatore Farina și pe via Alfredo Comandini ajung la hostel. La recepție mi se spune că nu mai e 5.5 euro (prețul de ieri) și acum e 8.5 euro (plus 2 euro taxă de oraș). Hm, înghit un pic în sec și îmi aduc aminte ca sunt în Italia și aici se poate schimba totul. Când dau cartea de identitate pentru check-in, fata de la recepție zâmbește și-mi spune "Ce faci?" "Așa mai sunt acasă!". O cheamă Mihaela și este din Galați, vorbim mai multe, îi spun pe scurt pățaniile mele, iau un loc în camera de 6 paturi din stânga, îmi găsește ceva obiective pentru Roma și o rog să-mi spună unde găsesc net. Ei au wireless, dar nu am eu echipamentul necesar :). Lângă banca San Paolo aproape pe Viale Zara găsesc o sală de internet. Îi mulțumesc, ne bucurăm amândoi că am mai întâlnit români și merg la internet. E destul de ieftin (2 euro/oră), verific mailul, dau un update pe facebook, găsesc un hostel pentru Roma (Prima Base, la 5-6 km de centru), îmi verific contul și fix, notez telefonul unei vechi prietene Oana (care stă în Roma) pentru a ne vedea într-o seară după o oră termin și plătesc cei doi euro. Toate astea sunt informații esențiale ca să știu ce fac mai departe...
De aici cu harta de la hostel și cu indicațiile Mihaelei pornesc spre centru (20.30). Milano nu e cine știe ce oraș turistic. Are câteva obiective turistice și în rest e vestit pentru magazinele de modă (neinteresante pentru mine mai ales acum pe ploaie)...
Pe Viale Zara ajung în Piazzale Lagosta (un giratoriu interesant unde e u ncapăt de linie de tramvai), găsesc străzile care mă duc în piazza Alvar Alto din fața gării Garibaldi și direct pe via Solferino, via Brera și via Giuseppe Verdi ajung în Piazza della Scala. Măcar pe afară și tot trebuie văzută celebra Scala din Milano! Piața a fost construită în 1858 prin demolarea unei zone de case locuită din Evul Mediu. În centru este monumentul lui Leonardo da Vinci construit în 1872.
Pe colțul opus al pieței este una din intrările în galeria Vittorio Emanuelle II. Chiar înainte de a intra în galerie (am cumva interes să mă plimb prin galerie fiindcă plouă...) este o placă de marmură cu câte ceva din istoria orașului.
Galeria Vittorio Emanuelle II a fost construită între 1865 și 1877 de Giuseppe Mengoni după planurile din 1861. Este formată din două galerii acoperite cu sticlă intersectate într-un octogon sub forma unui dom, deasemenea de sticlă. Magazinele sunt grupate pe patru nivele în toate galeriile. În centru sunt emblemele celor patru provincii italiene unite sub Vittorio Emanuelle II, primul rege al Italiei: Turin, Florența, Milano și Roma!
În capătul celălalt al galeriei este Piazza del Duomo spre care mă îndrept. Plouă, nu e prea plăcut, dar Domul e impunător indiferent de vreme!
Din colțul pieței Domului găsesc via Giuseppe Mazzini care mă duce pe linia de tramvai spre piața Giuseppe Missori. Giuseppe Missori un lider militar patriot sub conducerea lui Garibaldi în al doilea și al treilea război de independență și în Expediția celor o mie. A făcut parte din Vânătorii Alpini (Cacciatori delle Alpi), trupe speciale călare din Alpi. Calul are o îmbrăcăminte neobișnuită (”caval de brum”) mai puțin marțială care a dus și la expresia ”calul lui Missori”. Același cal a fost prima dată în sculptura ”Waterloo” a lui Ripamonti și era călărit de Napoleon în celebra înfrângere.
Pe străduțe ajung în piața San Giorgio (unde este o frumoasă biserică) și mai departe pe via Torino mă îndrept spre San Lorenzo Maggiore unde este Porta Ticinese. Coloanele de la San Lorenzo, posibile ca origine dintr-un vechi templu păgân, uneau biserica San Lorenzo Maggiore cu vechiul drum roman Via Ticinensis. În stânga și dreapta pieței sunt două monumente construite în 1623-1625 și în centru este copia statuii din bronz a împăratului Constantin. Partea centrală a bisericii San Lorenzo Maggiore este construită în sec. IV-V e.n. în afara zidurilor cetății spre Ticinum (actual Pavia). În mare păstrează forma inițială chiar dacă a trecut prin numeroase reconstrucții. Cele patru turnuri din colțuri contrabalansează distrugerea domului central. Porta Ticinese a fost construită în 1171 în zidurile cetății unde acesta era apărat de un canal cu apă. Inițial avea două turnuri și o arcadă între ele, în sec. XIX primind două pasaje laterale.
E ora 22.00 și m-am săturat de ploaie. Și de majoritatea obiectivelor și pornesc spre casă/hostel. De la intrarea în via Torino mi se pare mai scurt să merg pe via Morigi, via Brisa, via San Giovani sul Muro, piața Largo Cairoli (în stânga e Castello Sforzesco), Foro Buonaparte și via Legnano pe marginea parcului unde este stadionul Arena Civica. Să nu credeți că atunci știam toate străduțele astea... Pur și simplu am mers orientativ cu harta în mână spre destinație. Din loc în loc (foarte rar din cauza ploii) am mai făcut câte o poză dintre care mai jos vă arăt Porta Tenaglia.
De aici pe Viale Montello și pe alte străduțe mici (și-așa v-am împuiat capul cu atâtea nume de străzi, adevărul e că și eu mă zăpăcesc câteodată descoperind pe unde am mers!) ajung în piața Gae Aulenti (unde e gara Milano Porta Garibaldi) și de aici pe via Garigliano sunt în piazzale Lagosta, adică în capătul vialei Zara. Nu am decât să o urmez până la via Scipio Slataper și aici la dreapta să ajung acasă la Music Hostel. E ora 23.00, sunt obosit și ud și cred că o îmi prinde bine o masă rapidă, câteva vorbe schimbate cu recepționerul și un lung somn de voie, mai ales că sunt singur în cameră și ca urmare nu sunt deranjat de nimeni (la somn reușesc să mă ”bag” înainte de miezul nopții).
Cam lungă ziua, nu credeți? Și destul de variată :D! Mâine merg la capitală... Capitala Italiei actuale și a marelui Imperiu Roman! Îmi e cam peste mână Roma fiindcă nu prea mai am timp să mai cobor și mai jos de Roma, dar am aici niște obiective importante de văzut. Și ca orice român (doar și badea Cârțan acum acum aproape 120 de ani a mers la Roma!) vroiam să ajung și eu la Columnă! Ca și el, vroiam să văd sculpturile de pe Columna originală și să simt dacă avem ceva rădăcini pe aici. Doar că el a mers pe jos 43 de zile și eu în doar 17 zile am văzut atâtea mergând cu trenul! Câte ceva despre Badea Cârțan, ardeleanul ajuns celebru pentru ambiția lui, citiți ca și mine aici. Citind mai atent, consider că a fost un adevărat călător român care își merită locul de onoare în orice carte de istorie și inimă de român adevărat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu