Schi de tură și plimbare la Voineasa 8-9 martie 2014

Colegi de tură: Irina Alexiu, Bogdan Mateescu (Mateo), Silviu Jauca, Dinu Mititeanu, Marlene Mititeanu, Cezar Partheniu

Primesc în ultimele zile ale săptămânii o ofertă de la Irina Alexiu și nu pot refuza tentației: nu am schiat deloc anul ăsta și merită să văd cum sunt pârtiile de la Voineasa. Așa că răspund la apel și vineri pe seară plecăm din București (Irina Alexiu, Bogdan Mateescu (Mateo), Silviu Jauca) spre Voineasa (00.30 cazare la pensiunea Giulia unde ne aștepta un prieten al lor, Andrei). Sâmbătă mergem la Vidra la pârtie (circa 30 de kilometri de la pensiune), urcăm cu gondola și de aici mergem separat. Ei coboară pe pârtie sau off-piste toată ziua (80 lei/zi transportul pe cablu), eu cu Dinu și Marlene Mittiteanu urcăm pe foci prin ceață până la capătul teleschiului (1984m). Știam că sunt și ei prin zonă și prefer schiul de tură mai mult decât cel de pârtie.

E white out și parcă nu ne trage să mergem prea mult. Cu ochii pe GPS coborâm pe creasta Latoriței până la lacul Transalpina (1934m) pe care îl ocolim și ne întoarcem la teleschi. O coborâre până aproape de capătul de jos al pârtiei și urcăm pe foci pe lângă pârtie până sus la capătul teleschiului (întâlnire cu colegii de club Voichița Bodea și Vlad Sâncrăian). La coborâre mă bucur de niște lecții/sfaturi pentru ski de la Dinu și de la Mateo. Până acum mi se părea aiurea punctatul și abia acum am înțeles și văzut ce înseamnă! Facem a doua coborâre prin white out până la stația de telescaun și apoi ușor la vale mai încerc să îmi corectez câte ceva tehnică din sfaturile lor. Dinu și Marlene mai urcă o dată cu gondola și teleschiul și eu fac a doua urcare pe schiuri (15.25-17.05) până la stația intermediară a gondolei (a doua întâlnire cu Voichi și Vlad). Prin white out și apoi până jos cobor cu destul de multe căzături (prima zi de schi după doi ani de pauză!). Mergem la cazare și până la 22.00 avem stomacul săturat și la somn (delicioase paste, Irina!). 

A doua zi mă trezesc cu genunchiul stâng aproape blocat de durere (presupun că e apa la genunchi veche). Îl oblojesc un pic și nu pot sta toată ziua degeaba. Urc cu Irina și Mateo cu gondola până la stația intermediară, ei fac o coborâre și ne vom revedea sus la capătul gondolei. Eu abia mă mișc pe aici în blugi și bocanci de vară. Vroiam doar să stau puțin pe la 2000 de metri! E o vreme splendidă (zăpadă faină de 25-30 de centimetri, soare, puțin vânt, vizibilitate) și urc ușor până la capătul teleschiului. Irina și Mateo mă prind din urmă pe schiuri de tură pe creasta Latoriței. Mă depășesc și pe urmele lor cobor încet până la lac și apoi pe următorul platou intermediar. Pe drum mă ajung Voichi și Vlad și merg mai departe pe schiuri. Eu mă mișc încet (chiar citesc și re-citesc periodic sfatul "Aleargă. Dacă nu poți alerga mergi repede. Dacă nu poți merge repede mergi încet. Dar nu sta!") și îmi fixez ca țintă vârful Bora (2055m) pentru a mă întoarce la timp (la 13.00 stabilisem să ne întoarcem la mașini). La 11.45 sunt pe vârf (la 10.00 am plecat de la stația terminus a gondolei), fac câteva poze în vântul destul de puternic și nu foarte deranjant și pornesc înapoi pe urmele săpate mai devreme. În prima șa de după vârf mai întâlnesc încă doi schiori de tură cu schiuri late și după lac voi întâlni câțiva schiori cu parapanta (ski paragliding) până la stația de gondolă (coborarea e gratis). Ajung cu câteva minute mai târziu decât ora stabilită și abia pe la 14.00 pornim la drum (când ajung Irina și cu Mateo - urcasera pe schiuri pe Bora) spre pensiune și apoi spre București. Pe seară mă sună Voichi să mă întrebe de genunchi puțin înainte să ajungă la Cluj ( pentru așa colegi și prieteni sunt eu membru CAR U Cluj!).

Încă mai e zăpadă și săptămâna viitoare dacă nu se încălzește prea mult! 

Măgura Codlei 1-2 martie 2014

După vreo două sîptîmâni de pauză pe blog (alte proiecte intense) revin cu seria descrierea turelor restante. Mai jos veți citi câte ceva despre o tură făcută chiar la începutul lunii martie. Căutam ghiocei și miresme de primăvară și am găsit un munte mic și foarte plăcut. Așadar veți vedea o parte din textul de atunci. Să nu vă mire confuziile între modurile de exprimare!

M-am întors aseară mai bucuros decât am plecat. Măgura Codlei e mult mai faină decât poți bănui la o vedere de departe! 

Cu lecția pregătită (hărți și indicații salvate pe aparatul foto) pornesc la drum solitar spre Codlea. Merg cu trenul matinal până la Brașov și din gară ajung cu 23 barat în Autogara 2 și apoi la stația de microbuze de Codlea. Cu 4 lei și primul microbuz sunt în centrul Codlei. Exact unde începe strada Măgurii (11.15)! 

Urc pe strada Măgurii, strada Șoimului și apoi strada Vulturului urmând marcajele TR (spre vârful Măgura), TA (spre Cetatea Neagră) și TG (ștrandul Codlea). Urc un pic pe TA/TR și revin fiindcă citisem în câteva descrieri (www.aradeanca.com, www.bogdanbalaban.ro, www.magiamuntelui.blogspot.com) că TA ar fi mai interesant (puțin în paralel cu TG). Prin Maial (o vale unde sașii aveau o sărbătoare câmpenească) și fundul Maialului urc pe dreapta pe culme pe BA (PA ar trebui să urce pe vale dar nu văd semne) până ce întâlnesc PA și mai departe TA/TR. 

Vine PA de jos din vale! Urc susținut pe PA pe grohotiș cu ceva iarbă, dau de 4 pădurari care căutau corn și urc paralel cu ei până la Piatra Albă (ei direct, eu pe potecă). Minunat turn de piatră în pădurea de foioase! Deasupra Pietrei Albe urc o zonă stâncoasă foarte plăcută, continui prin pădure în ușoară curbă la stânga (tot urcare) și ajung la grota de sub vârf (pod natural semi-acoperit de pământ). 

Dupa grotă ajung la intersecția cu TR și printre arbuști salut un cuplu care făcea plajă și ajung la vârful Măgura de 1292m (13.45). 

Mănânc doua mere, dau câteva mesaje, văd ce trasee mai pornesc de aici (PR pe creastă spre sud, TR și CA spre nord, TR și PA spre vest) și în 20 de minute plec mai departe în circuitul stabilit ad-hoc ceva mai devreme. Creasta marcată cu PR e superbă, o mini-Crăiasă acoperită de foioase! Stânci, turnuri, văi calcaroase...

În șaua Scăriței mă întâlnesc cu Nicu Constantin, un localnic ce plecase cu fiu-său la leurdă. Nu știe unde duce BA pe care o intersectez. Spre est merge în Maial, Codlea, spre vest în Scărișoara și Holbav Deal (locuri unde vreau să ajung altă dată fiindcă arată foarte fain)! El pleacă după băiat și eu urc direct pe Scărița (un horn cu cățărare care scurtează o buclă a marcajului PR) și continui până ce întâlnesc TA (deci pe aproape trebuie să fie Cetatea Neagră!) pe care merg (traseu comun) până la zidurile vechii cetăți și puțin după ele traseele trebuie să coboare undeva în Colonia 2 Mai, dar pierd marcajele! - oricum eu am de gând să mă întorc pe TA). 

Urmez TA înapoi și înainte de Poiana lui Sulică dau de cei doi (ea româncă, el sas) pe care îi auzisem pe un pinten (strâng leurdă mică). În Poiana lui Sulică dau de Nicu Constantin și de fi-su pe BA și cobor pe TA/BA spre Codlea. 

Cu doi localnici din Codlea (Geza și Mia) cobor și povestim până în Maial. Îmi arată Valea Lată (forestier nemarcat turistic) pe care se coboară în colonie și la mină, povestim de toate și mai ales de fascinația Măgurii și mă duc pe scurtături până în Mărul Dulce (unde a fost și un telescaun). Mă conduc până în Maial (chiar dacă nu e în drumul lor) (17.00), le mulțumesc și pornesc pe TG (puțin nemarcat până la BA și TG) spre Ștrand. Pe un drum larg și bine marcat cobor cam într-o oră și jumătate la ștrand (ultima parte pe drumul forestier de pe valea Băi). De aici începe asfaltul, 3 kilometri pănă la popasul Codlea. Nu vreau să merg pe asfalt! Primesc o sticlă de Scwhip Schwap (cam un litru de amestec de cola și orange) de la niște băieți cu mașina, o golesc și cu ajutorul unui paznic de la ștrand, umplu sticla cu apă termală (constant 18 grade) de la ștrand. Cobor pe lângă lacul 1 pe stânga lui până la barajul semi-natural (nu mai sunt marcaje), apoi pe drum pe dreapta lacului 2 (mă întâlnesc cu un fost fotbalist care antrena niște băieți boxeri pe lac) și pun cortul (19.00) pe barajul lacului 2. Cam pe la 20.30 mă retrag la somn. 

Nu dorm prea bine și mă trezesc de câteva ori până să se lumineze (4.00, 7.30). 9.10 trezirea definitivă, 10.10 pornim la drum pe poteca ce merge pe lângă apa pe sub baraj. 

Găsesc în luncă un drumeag pe partea dreaptă, ajung la niște case cu un C (WC fără apă foarte colorat) și tot pe lângă garduri ajung la DN1 la 10.40. 

Câteva minute de autostop și mă ia un camion de Buzău. Am doar 6 kilometri până în Codlea! Cu șoferul Dan care venea din Germania și mai avea câteva ore până acasă, ne luăm la povești și până la urmă (fiindcă e devreme), aleg să merg cu el până în Buzău (că mi-era dor de DN10). Nu simțim cum trece timpul și la ora 14.10 suntem în Buzau. Chiar mă lasă aproape de gară pe ploaie și vânt! În 10 minute sunt în gară și iau bilet la RE15054 (Trans Feroviar Calatori) până la București (20.5 lei, 128 km). 

Câteva minute după ora 17.00 sunt în Gara de Nord. Timp pentru ajuns acasă, un duș și despachetat și apoi la concertul Kitaro pentru care vroiam să vin mai devreme! Puteau sa fie două zile mai faine de atât?

Mărțișoarele naturii s-au ținut ascunse, mirosul de primăvară m-a însoțit tot timpul!

Argedava 23.02.2014

Hai în deltă! Hai la Mogoșoaia! Hai la Argedava! Nu stăm prea mult să ne gândim și alegem Argedava. De vreun an și ceva vreau să merg acolo! E în Popești lângă Mihăilești și până acolo mergem cu tramvaiul 23 și apoi cu microbuzul 505 (5 lei). După două mașini pline care ne cam trimit înapoi în oraș, apare un microbuz gol care ne duce la întâlnirea cu Mitică (prieten de-al nostru) în Mihăilești. Povestim și în 3 kilometri ajungem în Popești la biserica "Sfânta Treime" (1689) închisă și mai departe urcăm pe dealul Argedavei. E înserare și nu fac poze fiiindcă nu îmi ies. E musai o revenire pe lumină! Mai degrabă ne plimbăm printre zidurile vechii cetăți a lui Burebista! După înnoptare facem un scurt ocol și prin cimitirul și curtea bisericii și auzim un cântec de cocoș. Automat gândul îmi zboară la "Când cocoșii tăi vor cânta în zori/Pe geam te uită eu sunt călător" (Florian Pittiș- Dar nu-i nimic, asta e http://www.youtube.com/watch?v=3Q1PcvwWOa8)și la 19.20 suntem la DN6 pentru microbuz înapoi spre oraș. Mâncăm de seară la o cantină faină în centru și apoi acasă!

Prin estul Ciucașului 15-16.02.2014

Temperaturi de primavară... Companie umană... Mi-am dorit și am avut parte mai mult de o parteneră de drum canină! Fiindcă gheața, zăpada și norii mi-au dat un pic de furcă, am schimbat traseul față de ce plănuisem eu inițial. 

Sâmbătă dimineață sunt la 9.00 în Cheia. E multă gheață pe drum, Ciucașul e în nori cenușii... Pe lângă muzeele de flori de mină și de paleontologie merg pe BA (o parte din drum în paralel cu CR spre Zăganu) însoțit de o cățelușă cu care mă jucasem pe ultimele străzi din Cheia. Mă va însoți cuminte pe mare parte din drumul celor două zile! Prin zăpada până la genunchi ajung în Poiana Stânei la miez de zi și tot mă mâncă să urc spre Zăganu pe TA. Nu-s urme și aleg varianta de joasă altitudine. De la casa de vânătoare caut semnele BA pe lângă curțile caselor și ajung la drumul ce pornește pe Valea Stânei. Reconfigurez traseul! Urc pe vale spre chei și poate rămân în Șaua Stânei sau chiar ajung până la Răscuce. Drumul pe vale e urmat de cheile înguste prin care merg pe urme de rachete și de schiuri de tură. Sunt niște chei prin care merg pentru prima dată și sunt extrem de faine (acum și pline de zăpadă)! Fetița mea "dispare" din când în când și tare mă bucur când revine pe urmele mele! Mi se pare ciudat că la un moment dat plânge, îi dau o felie de pâine (nici eu nu am prea multe și împart egal cu ea!) și în loc să o mănânce, o ascunde în zăpadă! Dacă așa vrea ea... Ajung la golul alpin, urc la stâlpul din Șaua Stânei și negura nu mă atrage spre culmea Gropșoarelor. Rămân la 1408 m altitudine maximă și merg cu colega de drum pe BR pe Muchia Văii Stânei. Pe sub micile ei vârfuri urmez linia muchiei și pe limita de județ poteca coboară la stânga în serpentine spre pasul Boncuța. Aici (circa 16.00) suntem "deranjați" de un grup de amatori cu snowmobile, mașini de teren și vin la bord. "Niște vin cald nu vrei?" "Doar după ce pun cortul!" Îmi indică drumul (marcat cu BR?) pe care în 20 de minute mă întorc la intrarea în Valea Stânei (de mai devreme). Pe drum ajung până la cantonul de vânătoare și fetița dispare printre case. Asta e! Pun cortul (în 15 minute) în curtea casei de vânătoare pe zăpadă, mă ocup de toate acareturile necesare (haine uscate, masă, sac de dormit etc) și la 19.20 mă bag la somn. 

După 12 ore mă trezesc și mai moțăi până la ora 9.00 când mă hotărăsc să ies din sac. Cred că sunt -5...-7 grade! Bruma acoperă cortul, zăpadă cu care fixasem țărușii e bocnă și abia reușesc să îi scot (greșeala mea că nu am luat țărușii de iarnă!). Ca și ieri, toate manevrele de dimineață (de la ieșitul din sac până la rucsacul gata de drum) îmi iau cam o oră. Nu mai urc spre Zăganu fiindcă îmi ia prea mult timp și nu mai ajung la busul de 16.45. Nici pe același drum ca ieri nu aș merge! Decizie rapidă: fac o buclă de vreo trei ore prin pasul Tabla Buții și apoi întoarcere prin Boncuța și apoi drumul de mașină spre DN1A! De la cantonul silvic urc pe CR o oră și 20 de minute (pe săgeata scrie 1 1/2-2 ore) până la muchia pe care vine BR din Boncuța și apoi pe culmea dezgolită ajung în pasul Tabla Buții. Trebuia să vin aici ca să am semnal să trimit și să primesc mesaje dragi! Stau vreo 20 de minute în soare, cobor pe BR până în pasul Boncuta și apoi pe drumul de ieri revin la cantonul silvic. Schimb câteva vorbe cu un nenea de la canton și pornesc pe drumul plin de noroi, urmez sfaturile unor localnici și pe al doilea drum la dreapta urc spre dealurile împadurite (cel mai mult ajung la 980m altitudine) și cobor spre șosea. Până sus mă însotiseră alti doi căței care s-au întors alungati de patru cățelandri de la o remorcă de tăietori de lemne. Fetița mă părăsise în Poiana Stânii... Doar ce cobor vreun kilometru și mă iau cu masina niște prieteni de munte cu mașina (14.40). Fuseseră la o petrecere la o cabană privată. Așa că mergem direct până la București (17.00) neașteptat de devreme. Am timp de un duș și de un concert fain pe seară (formația se numește AUD BAND și îmi sunt tare dragi, Rodica cântă la un insturment de origine indiană denumit esraj).