A fost o zi de relaxare, urmează o zi de drum! Nici pentru client/co-șofer nu e ușor cu excepția momentelor când mai ațipește. Ne trezim și stăm împreună la micul dejun în grădină, rezolvăm cu banii (gazdele sunt oameni de onoare și nu suprataxează absolut nimic), rămâne și un bacșiș și promit să revin la ei data următoare sau să îi recomand. Pe la 10.30 pornim la drum spre Udaipur. E un oraș care nu mă convinsese prea mult să merg, dar pesemne că e ceva acolo de vrea Yasin să mergem. La început coborâm pe curbe printre maimuțe până la intrarea în Ajmer. Prin oraș nu oprim chiar dacă aici ar fi un fort de văzut. Yasin se descurcă să ieșim din oraș și cumva face de intrăm pe autostradă. Mai ațipesc pe drum și nu observ prea multe pe drum. Doar la mijlocul drumului facem o pauză la un restaurant unde găsesc la magazinul de suveniruri un steag indian pentru mama. Parcurgem aproape 300 de kilometri și după-amiază ajungem în Udaipur. Yasin (de curând am aflat că e una din surele Coranului, Qur'an și tot curând voi vedea și despre ce e vorba în această sură, capitol) nu e nici el foarte atras de oraș. Nu îl las să aranjeze la un hotel scump (îmi place cum spune "exipensive") și până nu ne tocmim la un preț rezonabil, nu mă las. Hotelul are, ca mai toate, restaurant pe terasă cu vedere spre lacul Pichola, unul din cele două lacuri mari din Udaipur. Vederea e eclipsată de o construcție nouă mai înaltă decât hotelul! Într-un colț al terasei stăm la o masă și mi se pare corect ca Yasin și cu mine să mâncăm la aceeași masă. Greu de acceptat pentru el datorită condiției sociale: eu turist, el șofer. Eu greu pot să accept ideea asta. În fond nu suntem amândoi oameni? Nu am nimic în plus față de el! Chiar și cu găzduirea lui ca șofer sunt ceva probleme cu proprietarul și până la urmă se rezolvă. Yasin îmi mai povestește despre familie și despre problemele de familie, despre copii, îmi sugerează să măresc bacșișul (e treaba mea și sunt calculele mele cât să îi dau) și stabilim să ne vedem mâine dimineață.
After a relaxing day we have a driving one! The road is not easy for the client or co-driver except the moments of dozing. We wake up and eat together in the garden, fix everything with the money (the hosts are very fair and put the right prices), a tip is given and I promise to come back again or to recommend them to others. At 10.30 we start the way to Udaipur. This is not a city that convinced me to go (from the description in the guide), but there must be something if Yasin wanted to go. First we go down on curves with monkeys to the entrance of Ajmer. We don't stop even if we had a fort to see here. Yasin manages to go out of the city and we enter the highway. I doze on the way and I don't see to much on the road. At the midway we stop at the midway restaurant and I find a flag for my mother at a souvenir store. We cover nearly 300 kilometers and reach Udaipur in the afternoon. Yasin (I found out lately that this is the name of one sura, chapter, in the Coran, Qur'an and I will soon read this sura) is not attracted with the city. I don't let him to arrange the housing at an expensive hotel (I like his way of saying "exipensive") and I agree only with a reasonable price. The hotel has, as many others, a roof restaurant with a view to lake Pichola, one of the two big lakes of Udaipur. The view is eclipsed by a bigger building than the hotel! We stay in a corner of the terrace and it's fair for me that Yasin and I eat at the same table. Hard to accept for him due to the social condition: me as a tourist, him as a driver. I hardly accept this idea. Finally we are not human? I have nothing more comparing to him! Even his hosting as a driver gives problems for the owner and they fix it in the end. Yasin tells me stories about his family and family problems, about children, he suggests me to raise the tip (it's my business and my calculations for his tip) and we establish to meet each other tomorrow in the morning.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu