Pe lângă Colții Foarfecii 12.05.2013

Pe lângă Colții Foarfecii 12.05.2013

Colegi de tură: Ioana "Oana" Petrescu, Radu Antonescu, Dan Sârghi, Florin, Cezar Partheniu, grupul de 11 vâlceni conduși de dl. Zaharia

Din timpul săptămânii vorbisem să mergem duminică pe Colţii Foarfecii. Mă tentase mult ideea mai ales că de curând Mihai Cernat şi Andreea Bobonea parcurseseră creasta pe linia matematică. Asta presupune echipament de căţărat şi de rapel (cel mai mare rapel de circa 25 de metri). Îl întreb pe Radu dacă s-a documentat şi îmi pare că mai deloc. Îmi zice că ia o cordelină de 30 de metri şi ne descurcăm noi acolo. Ciudat după ce a citit şi în descrierea lui Mihai! În fine îmi spune cine mai vine (ştiţi că îmi place să ştiu cu cine merg) şi stabilim la 6.00 să ne vedem la staţia de metrou Lujerului ca să pornim pe autostradă. Pe Dan Sârghi îl ştiam dintr-o tură în Piatra Mare. Oana e aceeaşi cu cea de ieri din tren :D! Aţipesc puţin în maşină şi în două ore şi jumătate între Râmnicu Vâlcea şi Căciulata ne intalnim cu valcenii (11 intr-un microbuz). De fapt fără să ştiu, intrasem în tura lor. Tura e organizată de domnul Zaharia din Ramnicu-Valcea. Nu-mi convine prea mult când mă trezesc în faţa faptului împlinit şi nici nu ştiu exact care e traseul. Încerc să văd partea pozitivă şi mă bucur că merg pe munte pe un traseu pe care nu mai fusesem. Cam toată tura voi avea de luptat cu lipsa asta de informare! Urcăm cu maşinile pe valea Păuşa până aproape de Stânişoara şi de aici vom porni în tură per pedes. Din prima Colţii Foarfecii ni se arată în faţă.

Intrăm în curtea mănăstirii să luăm apă. Din inscripţia de deasupra uşii aflu că piatra de temelie a bisericii s-a pus în 1904 şi a fost sfinţită în 1908 în vremea lui Carol I. Deci are puţin peste un secol! Colegii de tură ăși alimentează rezervoarele cu apă și aflu de la ei că de fapt nu vom merge pe Colți, ci pe sub Colți! Pe moment nu îmi place situația fiindcă pornisem cu altceva în minte, dar până la urmă îmi spun că oricum merg pe un traseu nou și nimic nu poate fi mai fain decât asta. Coborâm puțin de la Stânișoara spre Turnu pe BA și facem curând dreapta pe valea Gardului. Este poteca nemarcată ce se mai pierde uneori și nu e recmoandat să mergi dacă nu ai în grup pe cineva cunoscător al locului! Trecem pe sub un perete de stâncă în dreapta, urcăm pe un marcaj neoficial PR cu mai multe cercuri albe și roșii alternative, rămân la un moment dat în urmă fiindcă văzusem o "frumușică" și revin repede la colegii care urcau de zor

Colegii se tot chinuiau să urmeze poteca ce-i conduce pe trepte stâncoase spre cascada Gardului. Doar Dan ieșise din grup și urca pe firul apei. De ce n-aș urca și eu pe acolo? Ies din grup, fac câțiva pași pe trepte de piatră și-s sus la baza cascadei. Cam jumătate din grup ajunseseră înaintea mea. Casacada are 17 metri și este foarte faină, motiv pentru care mai stăm la poze și unghiuri!

Dl. Zaharia pornește mai departe pe potecă. Eu rămân mai în urmă sub pereții amfiteatrului de la baza cascadei și recuperez repede distanța pe o curba de nivel circulară ascendentă. Chiar în prima culme mă aștepta Oana spunându-mi că s-au îngrijorat cei din grup pentru mine :D! Și n-ar avea de ce! Radu mă știe :)! Urcăm pe muchie și dăm rapid de o zonă stâncoasă. Evident că mă mănâncă măcar să fac câțiva pași de distracție pe acolo și o rog pe Oana să mă "ia în chip".

E o rocă interesantă și cam friabilă pe care "citesc" cu Florin ceva variante de urcat. Mă liniștesc și revin în potecă unde se făcuse dop la un urcuș pe trepte de stâncă. Din când în când mai vedem și câte un PG! O ajut pe Oana să urce, mai fac câte o panoramă spre Fruntea Oii, alt traseu fain din Cozia...

Când terminăm pasul de "cățărare" ajungem în Grădina Zânelor (așa cum le vedeți mai jos). 

Urmăm muchia pe partea dreaptă, coborâm pe poteci până acestea dispar, la un moment dat dl .Zaharia începe să urce stânga spre culme și ceilalți îl corectează. Știa el o variantă faină dintr-o altă tură și răspunde dorințelor grupului. Coborâm în firul sec ce ne desparte de Fruntea Oii, dăm de ceva marcaje pe care le urmăm și curând facem stânga pentru a reveni în muchie. Ochii mei setați pe căderi de apă găsesc încă o trecere peste un prag vertical.

Pe poteca înfrunzită (parcă ar fi toamnă!) urcăm în serpentine până în muchie și mergem în sus pe ea puțin timp pentru a continua spre stânga pe o pantă cu grohotiș și cu ceva verticale. E evident că doar o viitură putea aduce asemenea bucăți de stâncă și de bușteni!

Deasupra grohotișului se formează în dreapta o muchie stâncoasă. Ghiciți unde se duce Cezar? Găsesc eu niște brâne de pe care "supraveghez" colegii ce urcau pe vale, revin la grup într-o șa unde se adună toți colegii. Caut să merg cât mai încet să nu mă mai "piardă" grupul și găsesc în față unul din oltenii din grup care merge mai repede. O luăm încetișor la pas în sus pe firul apei, eu văd o surplombă mică pe firul sec al văii și o cațăr cu atenție, colegul meu venind pe potecă pe versantul drept (geografic). Câțiva metri mai sus vedem un TG venind de pe versantul stâng. Nu e foarte clar și noi acum urmăm PG, nu alte marcaje! Urcăm în stânga pe trepte cu rădăcini și ne oprim pe un pinten cu stânjenei de munte pentru a ne aștepta colegii. Ei au urcat pe partea cealaltă a pintenului și vin la noi pe un mini-vâlcel cu grohotiș.

Mai urcăm câteva zeci de metri și după trei ore de la plecare ajungem în Șeuța Doctorului (in memoriam Dr. Petre Măldărăscu) (12.00). Aici facem o scurtă pauză de masă în care Dan și cu Radu mă cheamă să merg cu ei până pe Colțul 3 (Colțul de Sus). Ocolim pe dreapta muchiei prima treaptă (altfel o cățărare aproape verticală) și regăsim marcajul alb cu roșu de mai jos. Urcăm apoi pe panta înclinată cu ceva arbuști și în zece minute suntem sus pe Colț. Fără nici o nevoie de echipament de cățărat pe care îl cărasem degeaba în rucsăcel!

La 12.40 suntem înapoi în șeuță și pornim în sus pe creastă printr-o zonă cu desiș de arbuști și ace de conifere deranjante. Urcăm pe stânga crestei prin pădure, facem dreapta și trecem printr-o fereastră destul de îngustă. Trecem de fereastră, revenim pe linia crestei printr-un culoar de pini și ieșim la pajiștea alpină. Bine că am scăpat de acele lipicioase și neplăcute la atingere/înțepat! Mai urcăm un pic și facem o pauză de geografie pe un platou stâncos.

De aici până la antene și apoi la cabană mai sunt câțiva pași. Coborâm pe culme până la stâna Foarfecii și urcăm, fiecare în ritmul propriu până la drumul de mașină dintre cabană și baza de transmisiuni (13.20).

În 10 minute suntem cu toții la cabană pentru mult dorita pauză. Vreo jumătate de oră fiecare face ce vrea. Unii se tolănesc, alții asimilează o bere, alții mănâncă... Dl. Zaharia anunță că la ora 14.00 e plecarea spre Turneanu pe BR. Cu cinci minute înainte de ora fixată mă duc în spatele cabanei cu camere de dormit, fac ceva poze la Făgărași și Iezerul și aștept să se pornească echipa. 

Cum nu văd nici un semn din partea colegilor, pornesc agale pe BR. Merg la plimbare și văzând că nu vine nimeni (știam că pe aici vor veni), mă hotărăsc să urc cumva pe "creasta de cocoș" ce formează o primă șa a potecii. Ajung până în șa pe marcaj, urc pe un horn înclinat cu trepte cu smocuri de iarbă și ies deasupra crestei. Ca un vultur ce-și supraveghează ărada sau puii, mă uit și eu la colegii ce apar rând pe rând pe potecă. Mă văd, se întreabă și își confirmă cine e sus pe creastă și ne vom întâlni după creastă. Doar câțiva că restul nu am înțeles de ce au rămas așa în urmă!

Cobor lejer cu 4-5 colegi pe potecă și vedem că nu vine nimeni. Ne punem pe așteptat pe niște stânci, vine un coleg obosit și grăbit să ne întoarcem că am greșit drumul, nu pricep ce se întâmplă! Comentăm că nu e cazul să ne întoarcem, până la urmă revenim la grupul mare și dl .Zaharia ne dirijează pe poteci și prin pădure spre refugiul Armăsarul. E un refiugiu fain făcut de niște femei de-ale locului care au grijă mare de casa mare din lemn și de curte. Facem câteva poze și pornim mai departe.

Coborâm un pic sub refugiu și dăm de marcajul BA care coboară de la cabană pe la stâna Urzica/Rotunda spre Văratica/Vărateca și gara Lotru. Facem dreapta, urcăm pe poteca marcată bine și ieșim la 15.50 la stâna Urzica. E dărâmată și pe lângă ea sunt o grămadă de urzici. Probabil de aici și numele!

Pe o curbă de nivel mai mult sau mai puțin marcată ieșim în Muchia Trăznită pe care coborâm pe BR chiar puțin mai jos de stâncile unde așteptasem mai devreme. Vedem o panoramă a Colților Foarfecii și coborâm (câțiva) la noul refugiu instalat în capătul muchiei. 

La intrare e precizat că "Acest loc este numai pentru oameni civilizați" și avem descris Decalogul Muntelui. E prea lung să îl scriu aici și vă rog să îl citiți când ajungeți aici și să îl respectați! Coborâm mai departe pe muchie până la vechiul refugiu de unde poteca face o curbă de 90 de grade la stânga. M-ar fi tentat să continui pe muchie (mai ales că mi-au confirmat niște colegi că se poate, dar e cam abrupt), și mă supun majorității: coborâm pe marcaje! Cu Dan prind elan și până să ne ajungă Oana și Radu, facem două-trei poze la un punct de belvedere.

Printre adăposturi din lemn și izvoare amenajate ajungem și depășim linia stâncoasă a muchiei Scorțaru și ieșim la 17.45 în punctul "La meliță" unde întâlnim BA. Facem stânga pe BA, trecem de o stâncă în care e săpat un loc pentru o icoană și sunt puse acolo povețe bisericești, trecem de un punct de belvedere unde nu mai urc, urmăm în sus Valea Seacă (acum cu un pârâu fain cu apă), printr-o fereastră verde zărim Colții Foarfecii și la 18.15 ajungem la mănăstirea Stânișoara de unde am plecat.

Vreo 20 de minute așteptăm să ne sosească colegii, ajutăm un călugăr să transmită prin telefon niște informații acasă și pornim spre mașini luându-ne "la revedere" unii de la alții în ideea revederii. Noi (eu, Radu, Florin, Oana) coborâm cevam ia jos de mașină și Dan ne recuperează pentru a pleca la 19.00 spre casă. Drumul e bun și undeva după ora 22.00 Dan ne debarcă în București în Militari la stația de metrou Păcii. Cu mulțumirile pentru tură, ne vom auzi pentru o dată viitoare!

Plecând de la ideea de a parcurge Colții Foarfecii înțeleasă din lipsa de comunicare, am reușit să facem un traseu plăcut (și nou) pentru mine care mi-a completat căutarea de narcise de ieri! Pe săptămâna viitoare (de fapt peste două săptămâni căci descrierea de pe 18-19 mai din Biharia ați citit-o)!