În căutarea narciselor din Baiului 11.05.2013

În căutarea narciselor din Baiului 11.05.2013

Colegi de tură: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu, Raluca Balaniuc (Uca), Mihaela Istrate (miha74), Mihai Dutu (dutugeotec), Alina Gherghe (ali_na), Cristina Donciu (cristiniq),  Raluca Burtea (lizuk), Emil Chelariu (emil_chelariu), Ionela Munteanu (ionela), Alina (?)

De când am fost în Vânturiș, am plănuit cu Ilinca să mergem la narcisele din Baiului după Paști. Doru zicea că ne însoțește să ne arate drumul. Plecăm dimineață hotărâți cu Regio la 6.35 și în tren Doru mă sună că nu mai poate merge că are niște musafiri. Îmi dă ceva indicații și urări de drum bun. La 9.25 coborâm în Sinaia și auzisem de la Ioana "Oana" Petrescu, o prietenă de la Floare de Colț, că e un grup de carpatiști care merge la narcise. I-am propus și ei să vină cu noi, dar a preferat să meargă în altă tură la cascadele Vânturiș. Noi le știam! Din vorbă în vorbă nici nu dăm seama cum trece timpul și suntem în Sinaia. Văd grupul de carpatiști, mă prezint și imediat îmi spun colegii "Cezar cu turele faine din Norvegia?" Gata, m-am integrat în grup! Vine și Ilinca de la toaletă și pornim la drum. Trecem podul de lângă gară peste Prahova și facem stânga pe drumul forestier Valea Rea. Nici nu simțim cum trece timpul absorbiți de povești și de frumusețea culmilor bucegene din spate. Pe cursul apei sunt câteva amenajări și deasupra uneia este un lac azuriu care ne aduce aminte de Ochiul Bei. Mai sus o văiugă în dreapta mă tentează să o urc. Mă abțin doar la o poză-două și mergem mai departe. Facem ceva glume legate de un afiș pe care scrie "Funicular în construcție". Avem nevoie :D!

De la afiș drumul face stânga și continuăm tot pe el în serpentine strânse. Ne-o lua cineva la autostop? Cam pe la 11.00 trecem apa pe stânga și începem sî urcăm pe un început de grohotiș. E parcată pe stânga o mașină cu nr PH 58 FGV. Asta chiar dacă la începutul drumului am sărit, am trecut pe lângă sau pe sub o bariera cu lacăt! Încă mai pare să fie un fel de drum cu pietre mai mari care îmi aduc aminte de accesul spre
Vårlivarden, Norvegia.

De aici ieșim în partea superioară a Văii Rele acoperită cu un mare grohotiș. Eu, așa cum sunt de obicei după câteva zile de oraș în locuri în care ajung prima dată, merg mai repede în față, mă uit peste tot prin jur, caut cu privirea tot ce este mai frumos. Sper să mă înșeleagă cei care merg cu mine, nu am nimic cu ei să îi las în urmă, sunt ca un animal care o dată ieșit din cușca orașului, zburdă de bucurie peste tot! Găsesc mereu poteca în sus și colegii vor să ne oprim la o ultimă pată de umbră înainte de capătul văii să ronțăim ceva.

Pe lângă noi trece un alt grup mai mare (mai erau câteva grupulețe și în față) de oameni cu aspect mai de oraș (ghiozdan în față ceva mai mare ;D). Sunt câțiva mai zvelți și îmi pare că unul din ei e Adrian Ciorbă, apărătorul Bucegilor (www.buceginatura2000.wordpress.com). Nefiind sigur de asta, nu îl salut și seara îmi va confirma pe internet că el era. Ciugulim puțin (pate, brânză de Dobrogea, fructe, ciocolată) și pornim mai departe. În stânga văii spre capătul ei se văd trei picioare de munte cu picături albe. Aici sunt narcisele! Fiecare merge pe unde vrea, caută să nu calce nici una din minunile pajiștilor și le fotografiază din toate unghiurile. Îmi plac mult narcisele și mi se pare că acestea (o parte din ele) sunt cam ofilite. Găsesc narcise și alte flori care mă bucură nespus și nu îmi dau seama că sunt mult în fața grupului în sus pe pantele puternic înclinate. Întâi pornesc pe piciorul cel mai sudic, trec apoi pe cel de mijloc și urc până se unesc cele două picioare. Ilinca vine de pe piciorul sudic pe unde a trecut cu atenție peste niște zone înclinate cu pietre, ajunge în spatele meu și restul abia se văd. Nu e legat nimeni de alții! Urc peste câteva trepte/căldări înierbate și la 13.25 sunt pe culmea Tufa ce coboară din Baiul Mare. Îmi scot tricoul transpirat și meditez cu mantre în fundal. După vreo 20 de minute apar primii colegi și pe rând se adună toată gașca.

Sus pe Tufa peisajul îți taie răsuflarea: Bucegii se prezintă pe scenă cu toate personajele: de la Bucșoiu în dreapta până la Păduchiosu în stânga; de la valea Morarului în dreapta până la valea Vânturiș în stânga, de la Predeal în dreapta până la Breaza în stânga (a se citi dreapta nord și stânga sud!). Vedem Piatra Mare și Postăvaru ca doi frați care se țin de mână deasupra dealurilor joase!

Stăm la masă (meniu vegan extrem de variat), la povești, la soare, la leneveală și parcă nu ne mai lăsăm duși din locurile astea faine. Abia la 15.30 ne urnim din loc la vale spre piciorul Tufa. Iarba ne îmbie să mergem desculți și să simțim energia pământului, a ierbii, a florilor și a Naturii! Coborâm până aproape de stâna Tufa și puțin înainte de zona stânei mă încalț. La fix că pământul îngrășat de lângă stână e plin de urzici și de plante țepoase!

Lângă stână grupul care ne depășise făcea un grătar. Adi le pregătise focul din mai nimic și după ce au terminat de mâncat, au stins totul ca să nu se împrăștie jar în pădure. Adi știe să facă foc oriunde, chiar și pe apă! Studiez stâna și apreciez că dacă faci un pic de curățenie, chiar poți sta aici iarna lejer! Are semn de "începător" la intrare!

De la stână coborâm prin pădure pe poteca destul de evidentă. Cum ritmul de coborât e diferit, de câteva ori stăm să regrupăm ca să nu pierdem pe careva din grup. Poteca e tare faină, coboară prin făget tânăr sau matur, păsările cântă într-o orchestră cu simfonie unică și doar niște drumuri săpate de TAF-urile forestiere ne aduc aminte că ne apropiem de "lumea civilizată".

 

La 17.30 ieșim la primele case din Sinaia, stăm doar pentru o scurtă regrupare și pornim mai departe în jos spre calea ferată și gară. Un drum de mașină ne duce la calea ferată pe câteva serpentine strânse și nu avem altceva de făcut decât să mergem pe calea ferată spre gară. La un moment dat lângă liniile de fier e o biserică cu punct de pază și chioșc de grădină în curte. Ne dăm seama că nu mai ajungem la trenul Regio de întoarcere spre București, trenul ne prinde din spate și încerc să îl opresc cu semnul de autostop. Un claxon frumos și cu zâmbete mergem mai departe!

După un pod coborâm la stradă, ieșim la DN și mai admirăm o dată abrupturile Bucegilor în spate!

La 18.10 ajungem la gară, Raluca e cu mașina și nu poate să bea bere cu alcool. Așadar fiecare își ia o bere (de care poate!) și câte ceva de mâncare și ne urcăm în IR 1583 de la Brașov care are ceva întârziere. Raluca merge la mașină și noi la tren spre București. Timpul trece repede fiindcă buna dispoziție e foarte mare, avem un pachet de cărți cu care începem un Renț. Nu reușim să îl terminăm și îl vom continua în tura următoare în aceeași echipă! La 20.25 suntem în București în Gara de Nord cu gândul la turele pe care le vom face mâine (unii pe Valea Albă, alții în Cozia, alții acasă :D). 

Frumoasele narcise vor încânta și săptămânile următoare alți pasionați de Munte, arome de iarbă și flori, peisaje și dragi personaje montane!