Drumeție în Balcani 25-26.05.2013
Colegi de tură : 50 de colegi de la clubul montan "Floare de Colț" București
Organizator : Sanda Miu
Cu o lună în urmă m-am înscris și am plătit și banii necesari (160 lei plus 20 de euro) pentru o excursie în Bulgaria cu colegii de la "Floare de Colț" București. Nu știam câți se adună și eram aproape convins că nu vor putea să meargă toți pe unde "mă mânca pe mine". Adică mergem în platoul carstic Devetaski în care este mult de explorat! Multe din turele de la club sunt în orașe sau zone de plimbare cu multe obiective antropice. Le caut și pe acelea, dar prefer natura! M-au atras în excursia asta multitudinea de obiective naturale: canioane, peșteri, cascade, parcuri la care se adaugă partea veche a orașului Lovech și podul de lângă Bjala construit de Kolio Ficeto. Câteva imagini ale colegei Angela Vasilescu m-au lămurit că merită să merg în excursia asta!
Ziua 1 - 25.05.2013
Așa cum era stabilit, la 6.30 suntem toți la parcarea de la Dealul Mitropoliei, București. Sanda confirmă prezența tuturor pe locurile din autocar și plecăm la 6.45 spre Giurgiu. La ora 8.00 trecem Dunărea, bulgarii ne verifică buletinele/pașapoartele și trecem prin Ruse (Pyce) până la Metro. Aici vom schimba bani (cei care nu au schimbat în București): euro sau lei în leva! Cum casa se deschide abia la 9.30, ne plimbăm prin Metro și cine are leva, își ia câte o bere sau ceva de ronțăit. Când se deschide casa de schimb ne luăm ceva leva (1 leva = 2.35 lei) și plecăm mai departe spre primul obiectiv, cetatea romană Nicopole ad Istrum. Pe DN5/E85 trecem de Bjala și de podul pe care îl vom vedea la sfârșitul excursiei, de Polsko Kosovo (Полско Косово), Polski Trambeș (Полски Тръмбеш) și Radanovo (Раданово) și după Kuțina (Куцина) facem dreapta pe drumul care ne indică cetatea. Drumul e îngust și abia are loc un autocar. De câteva ori apar mașini mici din sens opus și șoferul nostru are mare măiestrie în a le face loc. Se vede că e șofer profesionist după ce a mers prin toată Europa cu autocarul! Ce m-a încântat pe toate drumurile este perdeaua forestieră care acoperă drumul pe ambele laturi. Nu vezi mai nimic după acești copaci și arbuști! Până aici și de fapt pe tot parcursul excursiei, Sanda ne povestește de toate despre locurile prin care ajungem (în parte și ca să ne mențină atenția).
Ajungem la cetatea romană Nicopole ad Istrum la ora 11.00, plătim taxa de intrare 3 leva de persoană și ne învârtim printre ruine vreo 45 de minute. Cetatea este în proces de reconstrucție printr-un program al Ministerului Culturii finanțat de Uniunea Europeană (70% fonduri europene, 30% statul bulgar, termen de finalizare 20.07.2013). Între noi fie vorba, bulgarii chiar muncesc la reamenajarea cetății! Fac pasarele de lemn pentru vizitare, un centru turistic, amenajează unele alei, le conservă pe altele, au făcut o poartă de intrare în stil roman, deocamdată cu piatră și plasă. Muncesc bine și calculat! Cetatea Nicopole ad Istrum a fost fondată de împăratul Traian în onoarea înfrângerii dacilor în 101-102 și 105-106. Numele orașului se traduce "Orașul Victoriei" și e situat pe Dunăre (Istru). A nu se confunda cu orașul actual Nicopole de pe Dunăre situat pe malul drept al Dunării în regiunea Plevna în dreptul orașului Turnu Măgurele (cca 100 km în linie dreaptă)! Orașul este format din două părți: partea nordică (512m E-V și 407m N-S, 21,55 ha) și partea sudică (orașul roman târziu, 5,74 ha). Traian a fondat orașul și caracteristicile principale au fost adăugate mai târziu. Inscripțiile timpurii datează din 136 din timpul domniei lui Hadrian (118-136). Construcția majoră s-a făcut sub Antonius Pius (138-161). După invazia costobocilor din 170 a urmat o perioadă de decădere până la reconstrucția sub Severi (193-235). Călătorul, arheologul și etnograful austro-ungar Felix Kanitz a descoperit situl în 1871. Primele cercetări arheologice au fost făcute de epigrafistul francez George Seure. Din 1985 echipa bulgaro-britanică investighează ruinele orașului. Zidurile cetății urmează topografia terenului și planul orașului. Are formă dreptunghiulară cu un colț prelungit spre NE, cu porți pe toate cele patru laturi, 8 metri înălțime, turnuri de 12 metri înălțime pe unul sau două nivele cu acoperiș de lemn. Poarta nordică (în reconstrucție) are două intrări cu două aripi laterale. Poarta sudică a rămas cu o înălțime de doi metri, e construită din calcar în scări ce conduc spre turn și centrul cetății și a avut antipozi pe interiorul cetății. Porțile estică și vestică nu au rezistat vremii. Din structura cetății (centru) putem vedea thermopiratos, intrarea sudică, teatrul, piața mică peristilum, două fântâni, clădiri publice și religioase, intrarea estică a forumului și a magazinelor, basilica și câteva pietre funerare. Din vechea cetate sunt descoperite și expuse publicului 10-15% din ruine. Printre ruine sunt mii de maci foarte faini ce mă îmbie la ceva macro-uri.
Următorul obiectiv de pe lista Sandei afișată pe grupul de discuții al clubului sunt canionul și cascada Hotnița (Хотница). pentru asta trecem prin Nikyup (Никюп) și Resen (Ресен) și facem dreapta spre localitatea Hotnița (Хотница). Ajunși în centru, facem stânga și urmăm indicatoarele spre cascadă (vodopada, водопада). Drumul final spre cascadă este la fel de îngust ca cel spre Nicopole ad Istrum și la dus șoferul nu are de ce să se dea pe o parte a drumului. La întoarcere ne va arăta ce înseamnă profesionism (încă o dată) mergând pe drumul îngust alături de un alt autocar tot românesc! La 12.30 ajungem în parcarea plină de mașini și Sanda ne spune că avem o oră și jumătate să explorăm zona, fiecare după posibilități. Mie în special Sanda îmi recomandă să ajung și deasupra canionului (ca montagnard). Canionul începe/se termină cu un lac verde-azuriu în care se varsă cascada. Cum e prea multă înghesuială aici ca să fac poze, mă hotărăsc să explorez cât de mult se poate și la întoarcere să fotografiez cascada. Poteca turistică începe pe parta stângă a cascadei, urcă și coboară pe trepte și balustrade de lemn pe deasupra lacurilor și cascadelor succesive din canion, trece pe partea cealaltă a canionului, are câteva locuri de panorame și apoi continuă peste niște trepte stâncoase până sus pe platou. Aici nici nu-ți închipui că jos ar fi un canion superb! Eu urc un pic cu grupul și după câteva scări cu trepte înalte văd o potecă în dreapta. Gata, scap de aglomerație! Merg printre copaci deși și în câteva zeci de metri ies la marginea cascadei pe o brână expusă. Peisajul e superb! Tot voalul de apă mi se arată din lateral. Am în față o scară metalică pe care urc, continui alți câțiva metri expuși și mi se termină brâna. Mă încântă locul teribil. În stânga cascadei mari e o surplombă mare cu o fereastră mică în acoperiș. Prin fereastră țâșnește un jet de apă care cade vertical, se lovește de stânci și apoi coboară în câteva cascade spre lac. Minunat loc de unde turiștii de la lac se văd așa de mici! Revin pe scară la poteca turistică, urc câțiva metri pe scări de lemn, fac două poze unei colege de grup și mai sus dispar pe o potecă laterală. Merg pe o brână cu arbuști țepoși care mă cam agață, urc în dreapta printre mărăcini pe platou, găsesc marginea canionului (dreapta geografică) și de aici văd scările pe partea cealaltă. Îi musai să cobor în canion! Pe niște trepte de stâncă ajung în coborâre la poteca turistică de lemn, merg un timp în sus pe canion cu colegele din urma grupului, trecem apa pe poduri de lemn și depășesc rapid colegii fiindcă am poftă de explorare. Urc serpentinele de lemn, dau de mai multe poteci ce par să se blocheze și merg tot în stânga în amonte. Mai găsesc puncte de panoramă asupra pereților de pe dreapta, găsesc niște trepte stâncoase (sunt vreo trei variante) și în câteva minute sunt pe partea cealaltă a platoului. Iarbă mare, câțiva copaci răcoroși și o potecă ce mă duce în amonte pe lângă canion! Urmez poteca, dau de câteva ori de alte margini ale canionului și când se strânge într-un mic crâng, văd o grotă în stânga. Cobor vreo 7-8 metri stâncoși până la firul apei, găsesc o poteca ce trece pe un podeț până la grotă și când să intru, văd doi ochi în interior. În câteva secunde o capră domestică trece în viteză pe lângă mine. Urc deasupra grotei și după vreo 30 de metri tot în amonte cobor la crâng, trec apa pe niște pietre și urc într-un drum de țară. Merg un pic pe el în aval, acesta face stânga și intră într-un lan de grâu de circa un metru înălțime. Merg prin lan cu țintă spre un vârf cu platou stâncos sus. Ies la marginea lanului, urmez un drum larg de căruță și prin poieni cu garofițe și arbuști țepoși urc o treaptă de stâncă ce mă scoate în vârf. Nu am timp decât de câteva poze și încep coborârea pe muchia vârfului. Speram să fac un circuit și să ies pe la baza cascadei la lac! Cobor prin poiana foarte vagă, dau de o treaptă stâncoasă pe care o descațăr cu atenție și mă trezesc în arbuști mai deși și mai țepoși ca până acum! Mă furișez peste ei, pe sub ei, printre ei, mă agață cu țepii lor de haine și de șapcă și hotărăsc să ies din jungla asta. Renunț la planul circuitului! Oarecum! Găsesc un drum de căruță pe care în sus ies la lanul de grâu, merg pe lângă lan și când ajung la marginea canionului, telefonul mă anunță că mai am 10 minute până la ora precizată de Sanda. Bagă viteză, Cezare! Aproape că alerg pe deasupra versantului stâng al canionului, depășesc un grup de bulgari pe care îi salut cu "Zdraveite" și cobor la lac. E 13.57! La fix! Fac două poze la cascadă și lîngă autocar lumea mai stă la povești. Eu știu că am fost puctual. Îi povestesc Sandei aventurile mele și sunt mulțumit de explorare.
Ne urcăm în autocar și pornim mai departe spre următorul obiectiv: canionul și peștera Emen (Емен) și cascada Momin (Момин)! Pentru asta ne întoarcem din Hotnița (Хотница) în drumul principal E85/DN5, facem stânga prin Samovodene (Самоводене) și trecem prin Veliko Târnovo (Велико Търново). Am vizitat orașul vechi acum câțiva ani și tare mi-a plăcut! Sigur voi mai reveni pe aici. Acum doar trecem în grabă prin oraș fiindcă ploaia anunțată începe să-ți arate forța. Din Veliko mergem spre vest pe E774/DN4 prin Ledenik (Леденика), Momin Sbor (Момин Cvop) și în Balvan (Балван) facem dreapta spre Emen (Емен). Pe drum vedem în stânga în depărtare un lanț muntos cu ceva zăpadă pe el. Credeam că sunt Rila (Рила) și de fapt sunt munții Rodopi (Родопи)! În Balvan (Балван) este o biserică interesantă pe care o observăm doar în trecerea autocarului. Emen este un sat mic de circa 100 de locuitori permanenți cu canionul vizat de noi ca principal punct de atracție. Ajungem în centrul satului la un giratoriu unde în stânga avem un indicator spre complexul Negovanka (Негованка). Și atât, nimic despre canion! Știm că trebuie să urcăm un pic pe asfalt spre Vișovgrad (Вишовград) și întrebăm niște localnici care coborau cu mașina din acea direcție. Ne confirmă că la vreun kilometru după cimitir e drumul spre canion. E ora 15.30 și avem ca termen limită ora 18.00 să fim înapoi la autocar. Pornim pe asfalt în sus, ajung la cimitir cu un coleg și căutăm ceva nume turcești pe acolo. Asta deoarece musulmanii au avut pe aici perioade în care și-au impus cultura și tradițiile. Mai toate numele sunt bulgărești! De la ieșirea din Emen (Емен) se face în dreapta un drum ce coboară spre canionul (каньон) și peștera (пещерата) Emen (Емен) și cu toții mergem pe acolo. Ajungem repede la intrarea în peșteră care începe cu niște scări betonate ce duc într-o cameră mare. Aici niște panouri avertizează despre populațiile de lilieci. Colegii merg cât pot în partea ușor accesibilă și eu mă bag prin toate găurile pe unde pot intra (binențeles că îmi rog colegii/colegele să îmi facă poze). Doar câteva zeci de metri și colegii sunt mulțumiți. Eu nu sunt mulțumit știind că peștera are circa 3.5 km. Găsesc galeria principală și intru pe ea însoțit pentru puțin timp de doi colegi. În zonele înalte sunt diverse construcții din cărămidă ce foloseau probabil ca depozite și un lift prin care se ajungea probabil la suprafață sau în alte galerii (liftul e dezafectat). Galeria principală are sistem de canalizare și continuă meandrat cu tavanul din ce în ce mai jos. Merg câteva sute de metri și nu mă las chiar când trebuie să folosesc mersul piticului. Un lucru mă oprește să mai înaintez : noroiul în care risc să intru peste glezne! Văd continuarea galeriei în stânga și decid să mă întorc. Pe drumul spre ieșire văd și un mic liliac ce dormita cuminte!
La ieșire văd că toți colegii sunt în față în canion. Merg și eu după ei știind că mereu recuperez repede distanța (și explorez mai mult!). Pornesc pe o potecă ce coboară la apă chiar dacă un coleg mi-a spus că pe acolo se blochează. Știu că mă voi întoarce, dar vreau să văd locurile astea cât mai amănunțit! Merg un pic pe malul stâng al apei până se strânge între pereți verticali. Go back! Văd colegii sus de pe peretele din stânga și îmi spun pe unde să ajung la ei. Mă descurc eu, nu-i bai! Găsesc poteca ce urcă deasupra peretelui și parcă simțim ceva ploaie în aer. Pe treapta pietroasă ajung la grupul ce pornise în față, merg cu ei și cu aparatul foto mereu pe fază, intrăm prin pădure pe un culoar-potecă foarte fain și ușor (un pic aduce a potecile din Cernei), văd o banda roșie drept marcaj și ajungem la o intersecție unde coboară o potecă spre podețe de lemn pe partea cealaltă. E o placă de avertizare că e interzis accesul pe poduri fiindcă nu sunt sigure. Ne spuseseră și niște bulgari să nu mergem pe poduri. Coborâm cu aparatele până la o platformă de lemn deasupra cascadei Momin (Момин) (cascada Miresei), admirăm în toate direcțiile canionul și vedem că sunt câțiva colegi ce au coborât la lacul de sub cascadă. Clar trebuie să cobor și eu dacă tot am ajuns până aici! Începe ploaia și nimeni nu prea vrea să coboare. Mă duc și singur dacă e! Revin în potecă sus și urmez potecile ce coboară cu trepte de lemn spre fundul canionului. Plouă destul de urât și rece, mai sunt doi colegi care coboară cu mine spre cascadă și ne oprim câteva minute sub o surplombă sperând că se va opri ploaia. Nici o șansă! Revenim în potecă și pe podul de lemn ud coborâm în grota din jurul lacului format sub cascada Momin (Момин). Aici e uscat și ne odihnim puțin. Colegii, mai bine zis că eu nu am răbdare și merg cât mai mult pe sub grota surplombată până aproape de cascadă. Vreau să o simt cât mai aproape! Aburii cascadei îmi plac foarte fain și stau câteva minute la doar 10 metri de căderea de apă pentru a mă întoarce apoi la colegi pentru câteva poze.
Mai avem destul de puțin timp la dispoziție pentru întoarcere. Urcăm puțin de la lac și iarăși începe să plouă sensibil. De la apa de mai devreme pe potecă s-a format ditamai noroiul și alunecăm de nu se poate. Eu încerc degeaba o variantă puțin mai în aval pe frunze și iarbă, revin în potecă, aștept colegii ca să fim toți în regulă și urcăm pe poteca pe care am venit prin pădure pe deasupra canionului. Rămânem doar doi mai în spate și găsim o potecă lejeră ce ne scoate ceva mai sus în asfalt. Cu mare bucurie fiindcă soarele a alungat ploaia și acum usucă pereții calcaroși! Din asfalt până la autocar ies aburi foarte plăcuți vederii (așa ca după ploaie)!
La ora stabilită suntem la autocar cu hainele jilave și pornim spre Lovech, orășelul unde vom și rămâne peste noapte. Din Emen (Емен) ne întoarcem în Balvan (Балван) și facem dreapta prin Novo selo (ново село) și Sevlievo (Севлиево) pe E 772/DN4 și apoi pe DN 401 spre Lovech (Ловеч). Un curcubeu ne atrage atenția la un moment dat pe stânga autocarului. La 18.30 suntem în Lovech (Ловеч), întrebăm un localnic cum ajungem la hotelul Presidium Palace (Президиум) și urcă în autocar să ne ghideze! Numele hotelului de 4 stele vine de la vechea denumire a cetății Lovech (Ловеч). Ne cazăm într-un stil al Sandei foarte fain : din autocar stabilise cine cu cine stă în cameră (camere de două paturi separate cu grup sanitar propriu) și la recepție doar o persoană din fiecare camera a lăsat actele și a luat cartela. Astfel în 10 minute toți 50 de oameni eram în camerele noastre! Doar las rucsacul în cameră și la ora 20.30 Sanda ne spusese că putem merge cu ea într-un circuit al orașului. Ne prezentase în autocar obiectivele principale și fiecare e liber să facă ce vrea.
Lovech (Ловеч) este un oraș fain cu circa 40.000 de locuitori, situat pe râul Osam (Осъм) la limita dintre munți și câmpie la altitudinea medie de 200 m. Orașul umple un amfiteatru montan format de un platou de 250 m pe care este parcul Strateș (Стратеш) și dealurile Hisarya (Хисаря) și Bash Bunar (Баш бунар), amfiteatru ce se deschide spre câmpiile Plevnei. Cel mai înalt punct al orașului este dealul Akbar (Акбар) de 450 m altitudine din parcul Strateș (Стратеш). Primele dovezi ale existenței orașului sunt triburile tracice Meldi din sec III-IV d.Hr care au fondat capitala Melta în zona cartierului Varoșa (Вароша) actual. Mai târziu romanii au fondat cetatea Presidium (astăzi restaurată) la intersecția a importante drumuri romane. În 1187 Bulgaria a ieșit de sub turci printr-un tratat de pace care marchează începutul celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Începând din sec XIV, Lovech (Ловеч) a intrat sub conducere otomană și Vasil Levski a fost unul din oamenii importanți din lupta de rezistență anti-otomană. În 1872-1874 arhitectul Nikola Ficev, cunoscut drept Kolyo Ficeto, construiește podul de lemn pe Osam ca legătură între orașul vechi și cel nou. În 1877-1878 prin lupta de la Lovcha bulgarii obțin independența statului lor, asemănător cum și noi am obținut independența de sub turci și recunoașterea statului independent român (nu și de sub obiceiurile turcești!). Lovech (Ловеч) a fost în timpurile moderne primul oraș în care a apărut educația în limbi străine (franceză, engleză, germană), după 1950 aceasta mutându-se în principal la Sofia și Varna (informații preluate de pe Wikipedia).
Pe strada (ulița) pietonală Targovska (Търговска) trecem pe lângă teatrul dramatic și poșta centrală până în piața "Ekzarh Yosif I" (Екзарх Йосиф I) de unde pornește Podul Roșu peste râul Osam. În fața Casei de Cultură este o statuie ecvestră maiestuoasă a unui erou căzut în luptă în 1187 (scuze că nu i-am înțeles numele). Continuăm prin centru și ajungem la podul de lemn construit de Kolio Ficeto în 1872 și refăcut de câteva ori. Pe marginile podului sunt magazine de bijuterii, obiecte de artizanat și suveniruri. Pe marginea Osamului sunt restaurante în care tinerii de liceu sărbătoresc terminarea celor 12 clase. Fetele sunt așa de elegant îmbrăcate de zici că sunt la un bal vienez! Se vede tinerețea în ochii lor! În spate se văd cetatea Hisarya (Хисаря), statuia lui Vasil Levski (Васил Левски) și cartierul-rezervație arhitectonică Varoșa (Вароша). Prin el vom bălăuri în următoarele ore! După pod intrăm în piața Todor Kirkov (Тодор Кирков), găsim o strădță pe care ieșim la ulița Vasil Levski (Васил Левски) și de aici urcăm pe fiecare ulicioară pietruită și în pantă. Intrăm prin restaurante, facem poze la străzi și la case. Trecem pe lângă muzeul etnografic (între noi fiind spus tot cartierul Varoșa (Вароша) este un întreg muzeu etnografic!) și pe lângă muzeul Vasile Levski (Васил Левски) și urcăm spre cetatea Hisarya (Хисаря).
Sus ne învârtim pe lângă statuia lui Levski (Левски) pentru poze, la fortăreață (crepost крепост) nu putem să intrăm la ora asta (colegele mele vor veni mâine, eu nu mai revin aici; intrarea e 2 leva și programul între 10 și 19), coborâm pe alte străduțe până în orașul nou și piața Kirkov (Кирков), trecem înapoi pe podul de lemn și mai stăm pentru ceva cadre nocturne până la ora 24.00 când ajungem la hotel. După un duș cald și ceva povestiri cu colegul de cameră, mă bag la somn pentru a doua zi.
Ziua 2 - duminică 26.05.2013
De aseară ştiam că micul dejun (bufet suedez) este la ora 8.00 şi Sanda ne anunţase că s-ar servi chiar de la 7.30. La ultima oră cunoscută sunt la restaurant şi nu e nimic pregătit. Ca urmare ies pe afară puţin într-o plimbare pentru poftă de masă. E aşa de linişte dimineaţa... Cu doi colegi trecem primul pod metalic peste Osam (Осъм) în aval de Podul Roşu, facem stânga spre stadion pe sub parcul Strateş (Стратеш) şi urcăm pe o alee pietruită ce părea cumva să duca la parc. De fapt duce la cimitir, aşa cum vedem acum şi cum îmi voi confirma mai bine puţin mai încolo. Ne întoarcem la hotel, las cartela la recepţie (dacă vrea colegul meu de cameră să mai urce; preţul pe persoană în cameră de două paturi este 90-100 de lei - 45 de leva), merg la masă, mănânc bine cât să îmi ajungă pentru toată ziua şi avem program liber până la 11.00 când e anunţată plecarea. Cum mai mulţi colegi vor să meargă la fortăreaţă şi în cartierul Varoşa (Вароша), mie îmi rămâne să explorez singur parcul Strateş (Стратеш) în două ore. Merg până la podul de lemn, mai trec o dată prin el şi în piaţa Kirkov (Кирков), fac stânga pe străzile ce urcă spre parc. Făcusem ieri poză la o hartă a oraşului de care mă folosesc din plin. Trec pe lângă monumentul independenţei (1876) şi urmez indicatoarele spre grădina zoologică şi spre parc.
În dreptul hotelului Strateş (Стратеш) urc prin parc/pădure pe nişte scări vechi de piatră până la un alt monument al eroilor.
De aici pe nişte poteci ajung în aleile parcului pe care mă învârt peste tot. Mă simt liber să descopăr toate frumuseţile junglei ascunse de aici chiar de-mi dau seama că libertatea asta are anumite limite (în special cea temporală fizic). În jurul unui mic lac cu insuliţă văd o alergătoare ce-şi făcea turele de dimineaţă şi când vreau să îi fac o poză (e singura alergătoare şi îmi place că face mişcare), face 180 de grade şi dispare pe alte alei. Ah, să nu uit să vă zic că am văzut-o făcând câteva ture ale lacului secat în timp ce eu am găsit un dud şi mâncam de zor :D! Găsesc tot felul de alei şi poteci pe care merg în toate direcţiile. La un moment dat ajung la gardul grădinii zoologice şi după gard văd câţiva ponei. Merg pe o alee prin exteriorul gardului şi ajung la marginea cimitirului, revin la gard atras de un zgomot ciudat şi îmi dau seama că e doar o cămilă care rage de zor, Continui pe lângă gard şi ies pe nişte poteci la ieşirea din Lovech unde ieri din autocar văzusem o statuie de comunist clasic cu şapcă. Revin pe unde am urcat în şosea şi ajung la cimitirul de mai devreme (din ambele episoade). Trec prin cimitir unde câţiva îngrijitori îşi făceau treaba pe la morminte şi ies exact pe unde mă oprisem dimineaţă cu colegii. Cum nu îmi place să merg pe asfalt, caut alei pe marginea parcului, ajung la o clădire arsă aproape în totalitate şi mă simt nevoit să cobor la strada cu ferpare pe aproape pe fiecare copac. N-ar trebui să vă mire asta fiindcă am văzut tradiţia prin toată Bulgaria! Înainte să ajung la hotel, mă întâlnesc cu doi colegi care îmi propun să mergem pe Podul Roşu şi accept cu plăcere. Facem câteva poze la statuia cu cei doi lei supăraţi unul pe altul şi spre podul de lemn, în piaţa Exzarh Yosif I (Екзарх Йосиф I) facem poze la platani şi ne îndreptăm spre hotel. Colegii mai urcă până în cameră şi eu îmi iau rapid o bere Kamenitza (Каменица) (2 leva) înainte de plecare.
Cu ceva minute după ora 11.00 reușim să ne urnim din loc. Chiar dacă azi lista de obiective nu e mare, avem mult de plimbat (și explorat). Din Lovech (Ловеч) ieșim pe DN301 spre nord, trecem prin Umarevți (Умаревци) și Yoglav (Йоглав) și după Dojrenci se face un drum la dreapta. Pe aici fusese Sanda altă dată și acum vedem pe indicatoare că trebuie să mai mergem în față 1,5 km (placă indicatoare!). Pe drumul pe care intrasem greșit se poate ajunge la satul Devetaki (Деветакi). La indicator facem dreapta circa 300 cu autocarul și vedem că e foarte multă lume și agitație. Lăsăm autocarul și mergem pe jos pe lângă punctul de taxare (2 leva de persoană). Pentru a ajunge la peșteră trecem râul Osam (Осъм) (tot pe el suntem!) pe un pod mare pe care pot trece chiar și două mașini. Noroc că e închis traficului auto! Chiar când suntem "șocați" de marea intrare în peșteră, avem pe dreapta un panou în bulgară. Singurul lucru pe care îl înțeleg este că peștera este închisă înte 1 iunie și 31 iulie, perioada de împerechere a liliecilor. Peștera Devetașka (Деветашка) formată în versantul nordic al platoului Devetaki (Деветакi) are intrare semieliptică de 30x35 metri și galeria principală cu 7 găuri spre soare atinge în unele locuri chiar 58m înălțime. Peștera are peste 2400 de metri lungime și în cea mai mare parte se poate înainta doar pe râul subteran cu barca. Peștera a fost locul de retragere a multor populații din paleolitic încoace. Peștera e fain amenajată și accesibilă pe câteva sute de metri. Nu sunt singurul care vrea să exploreze cât mai mult! După câteva zeci de metri de la intrare se formează o galerie îngustă în dreapta. E săpată de armată după cum arată! După un tunel de vreo 30 de metri intrăm într-un clopot imens de circa 25 de metri diametru jos și 35-40 de metri înălțime. Urmează un al doilea tunel și încă un clopot care închide galeria. Deasupra tunelurilor principale mai este o galerie la 10-12 metri unde se poate urca pe niște scări de cablu metalic. Nu putem urca fiindcă primele trepte sunt la 7-8 metri! Revenim la galeria principală și nu am răbdare să merg pe circuitul turistic cu toată lumea. Urc pe movila acoperită cu verdeață de sub prima gaură spre cer. Cu siguranță s-a format prin căderea tavanului! Fac ceva poze spre interiorul peșterii pe malul drept al râului subteran și ajung pe niște trepte de cățărare elementară. Fac ceva poze, cobor la apa pe care o traversez și revin în zona amenajată cu platformă betonată (parțial are nisip). Mă simt ca în "Lumea Pierdută" a lui Doyle din platformele Tepui! Doar că privim lumea de jos în sus și nu de sus în jos! Galeria principală continuă în stânga pe firul apei și în dreapta mai este o galerie pentru care trebuie să urcăm un delușor de nisip de circa 20 de metri diferență de nivel. E așa de bine amenajat cu poteci line că nu simți diferența. Urc pe scări, trec prin micul tunel din barajul natural de pietre și ajung la niște cercuri din pietre. Ceva mistic? Galeria mai urcă puțin și în capăt atracțiile majore sunt o colonie de lilieci și o cascadă de guano. Până acolo mai este o galerie îngustă în dreapta cu ceva pași de cățărare la început. Urc puțin în ea pentru alt unghi al galeriei mari, revin și ajung până sub lilieci. Sunt bine ascunși și doar un ochi atent îi poate observa! În coborâre văd câțiva gândăcei foarte simpatici cățărându-se pe pereți (nu sunt insecte de cavernă!). Mai am de mers în galeria principală. Pentru asta urc parapetul pietros prin dreapta și cobor la intrarea spre galeria întunecată și largă. Se poate merge și pe stânga și pe dreapta. Eu merg pe dreapta pe lângă niște piloni artificiali, ajung la un alt parapet pe care îl depășesc lejer și văd că râul îmi oprește înaintarea. E prea adânc! Găsesc o cădere de apă calcaroasă pe stânga și pe lângă ea încep întoarcerea spre ieșirea mare și autocar (13.00).
Tot în platoul Devetaki (Деветакi) vizităm avenul Garvanița (Гарваница). Pentru a ajunge la el, mergem pe același DN 301 până în Alexandrovo (Александрово) și facem stânga prin Ceavdarți (Чавдарци) până înainte de Krușuna (Крушуна). Urcăm pe serpentine prin pădurea Liuliakata (Люлякаta) până în Carpacevo (Кърпачево) și după vreo 4 kilometri spre Gorsko Slivovo (Горско Сливово) oprim autocarul pe marginea drumului pe un drum de câmp. De aici vreo 500 de metri mergem pe jos până la intrarea în aven. Avenul are 275m dezvoltare și e considerat printre cele mai adânci din țară. În jurul intrării este un gard de lemn și se poate coborî pe o singură scară metalică. Sanda ne roagă pe noi, tinerii, să coborâm pe scările metalice să vedem dacă ultima parte a scării (care e din lemn) e bună și stabilă. Scările metalice foarte stabile ne coboară puternic în aven. Ajungem jos și îi confirmăm Sandei că poate coborî oricine! Jos în fundul avenului este o colină înierbată formată tot din căderea tavanului (ca și la Devetașka) pe care urc pentru ceva unghiuri mai bune. De la baza avenului se formează două galerii : una de vreo 10 metri ascunsă după o stâncă și cealaltă în jur de 200 de metri. Doar cu câțiva colegi voi intra prin galeria nămoloasă.
Mergem pe partea stângă a galeriei pe sub perete, ocolim acumularea de nămol în care văd niște adâncituri și câteva lemne umede cu mușchi, pe peretele stâng la un moment dat este un izvor din care beau apă calcaroasă și galeria se închide curând în fața noastră. Revenim pe același drum (colegii pe marginea galeriei și eu pe movilele de nămol) până la baza avenului. Mai cercetăm puțin și galeria mică și colegii urcă pe scară spre ieșire.
La 4 metri dreapta față de baza scării văd o intrare de 60-70 de centimetri înălțime. Poți intra ușor pe vine! Intru doar cu ideea de a vedea ce este acolo. Mă aflu în baza unui puț de 7-8 metri înălțime cu candelabre, scurgeri parietale, coloane... O minunăție care mă face fericit! În sfârșit este ceea ce numesc eu peșteră, nu galeriile mari și plate fără modele de până acum. Fac poze cât cuprinde și mulțumit de "descoperire", ies repede și urc pe scări la suprafață și apoi aproape în alergare ajung la autocar. Mă așteptam ca Sanda să îmi facă morală că am întârziat și scap ușor fiindcă mai sunt trei colege în urma mea.
Prin Carpacevo (Кърпачево) ne întoarcem până în Krușuna (Крушуна) și urmând panourile indicatoare și cunoștințele Sandei, ajungem la parcarea de unde încep cascadele (водопадите) Krușuna (Крушуна) de pe râul Maarata (Maapata) (14.55). Proiectul de amenajare a cascadelor a fost realizat printr-un grant norvegian prin Programul Norvegian de Cooperare pentru Creștere Economică și Dezvoltare Durabilă în Bulgaria. În grup mare începem să urcăm pe potecă, pe podețele și pe scările amenajate cu mare grijă. Dacă mergi pe traseul oficial, nu există absolut nici un pericol și poți urca liniștit până la ultima cascadă și mai departe. Așa cum am făcut eu (adică am ieșit de multe ori din traseu), trebuie să fii atent la fiecare pas. Structura calcaroasă a construit multe peșteri cu variație extrem de mare în modele și desene, în cascade direct pe calcar sau cu zonă verde sau în creșteri stalagmitice la suprafață. Sub cascada finală mă furișez prin cascade spre câteva bazine suprapuse și mă întorc pe o conductă metalică plină de mușchi până la primul podeț. Cu ajutorul unei colege reușesc să fac niște poze într-o mini-grotă prin care curge apa prin lăculețe și pe deasupra pe perdeaua verde.
Urc câteva scări și pe potecă în dreapta merg spre cascada de sus. Unii colegi fuseseră aici și acum merg spre peștera de unde izvorăște râul Maarata (Maapata). Merg pe podețul cel mai de sus până sub cascadă, primesc alte poze de la o colegă și cobor la baza cascadei unde găsesc o brână pe care mă relaxez în vuietul apei. La capătul podețului este o variantă de ascensiune pe peretele sfărâmicios și nisipos. Mai sus cu câțiva metri sunt niște trepte metalice (o scară ce îmi aduce aminte de ferratele din Dolomiți). Revin în poteca principală și voi urca și eu spre peșteră. La vreo 20 de metri văd o grotă cu o ferestruică prin ea. Le spun unor colegi că voi ieși pe acolo și îi rog să îmi facă niște poze. "Imposibil, e prea îngust!" îmi spun colegii. Intru pe partea cealaltă a peretelui și ies ca șarpele prin gaură. Mă sprijin cu picioarele și parcă zbor prin gaură. Fiind destul de instabil ca poziție, mă întorc repede și prin câteva prize ies cu totul prin gaura îngustă.
Nu urmez poteca amenajată și fac un ocol pe stânga pe la o mică peșteră și apoi pe o brână expusă (primul) ieșind în potecă printre fire roș-albe de mărțișor pe care tinerii le-au pus în copaci pentru îndepliniriea dorințelor. Într-un al doilea ocol găsesc o potecă ce mă duce la două avene. În primul stau doar pe margine și nu intru în el fiindcă are malurile aproape verticale și nisipoase și mi-e că nu mai pot ieși. Mă mulțumesc doar cu câteva poze! În al doilea aven aș intra că nu este chiar așa de adânc (doar 2-3 metri la intrare), dar miroase din interior a toaletă publică și mă oprește mirosul din elan!
Urc pe rădăcini de copaci în dreapta până la potecă și în acest loc e un punct de panoramă asupra cascadei de sus. Ca urmare fac ceva cadre spre cascadă și spre pereții de pe versantul stâng al văii și urmez poteca ce urcă tot pe lângă firul apei spre izvor. Izvor care fapt vine din întunecata peșteră Maarata (Maapata) în care nu se vede pe o distanță mai mare de 10 metri de la intrare. Trec apa din piatră în piatră, ajung pe malul stâng până la stâlpii de fier de la intrarea în peșteră și mă conving că e imposibil să continui : apa e prea mare (trece de glezne)! Revin pe aceeași parte a apei și trec la poteca obișnuită pe malul drept.
La vreo 20 de metri lângă malul drept mai este o peșteră de unde izvorăște un alt afluent al Maaratei. Aici e simplu de ajuns până la izvor și nu stau o clipă până nu ajung la izbucul mic puțin afundat în peșteră.
În dreapta foișorului peste un gard de lemn simt tulburarea cascadei. Deocamdată poteca face stânga peste un podeț și apoi începe să coboare spre canion pe trepte de lemn. Cobor repede și în câteva minute ajung la baza cascadei. E mică față de celelalte și total diferită! Roca pe care se scurge e acoperită de mușchii ce dau denumirea "Piatra Verde". Apa se scurge din bazinet în bazinet cu multe căderi de apă mereu în schimbare ("că așa e-n viață!").
Ultima poză este din zona mlăștinoasă de sub podeț, zonă în care plantele s-au dezvoltat în apă. Fiindcă mai am puține minute până la ora de plecare (17.00), alerg un pic pe BR înapoi până la drum și apoi până la parcare (16.58). La fix! Rog o colegă să îmi pună aparatul pe scaun, îmi schimb tricoul ud cu unul uscat și gata mai departe pe drum. Ieșim prin Letnița (Летница) și Levski (Левски) în DN3 și apoi pe acesta prin Gorna Studena (Горна Студена), Maslarevo (Масларево) și Polsko Kosovo (Полско Косово) ajungem la intrarea în Bjala (Бяла). Înainte de a intra în Bjala trecem podul peste râul Starmen (Стърмен). În stânga noastră e podul lui Kolio Ficeto. Sanda nu ar ține neapărat să mai mergem pe pod (nevoi feminine), dar dacă vrea unul singur din autocar să meargă, ea merge. Și așa facem! După podul modern de pe DN3, șoferul face dreapta și parchează la capătul estic al podului. Cine are nevoie găsește boscheți, cine nu la plimbare pe și pe sub pod. Podul a fost construit în 1865-1867 ca legătură peste râul Starmen (Стърмен) asemănător cu podul de lemn de peste Osam (Осъм) din Lovech (Ловеч). Podul a fost distrus de câteva ori și actualmente este reconstruit (parțial). În partea din amonte picioarele podului sunt ascuțite pentru a sparge gheața sau lemnele venite pe apă. De aici până la Dunăre Starmenul formează o zonă mlăștinoasă foarte faină.
E 18.30 și acum putem pleca mulțumiți spre casă. Am văzut tot ce era în plan! Din Bjala (Бяла) intrăm pe DN5/E85 și prin Borovo (Борово) și printre sate ajungem la Ruse (Pyce), trecem Dunărea la Giurgiu și ne oprim la București unde debarcăm exact de unde am plecat. De la intrarea în țară ne întâmpină vremea rea, Dunărea aproape că nu se vede de ploaie, drumul necesită mare atenție din partea șoferului și doar rareori avem parte de câte o fereastră de lumină.
Cred că nu mai este nevoie să spun cât mă bucur că am mers în această excursie. Nu e neapărat stilul meu să merg în excursii turistice, dar Sanda a dovedit că ar fi fost o pierdere să nu merg cu ei! Am cunoscut colegi de club cu care până atunci doar mă salutam, am văzut carstul foarte fain din Stara Planina, am descoperit peșteri și locuri fenomenale foarte aproape de București și am respirat din plin (sper că și pe voi prin cuvinte și poze) Natura! Cinste bulgarilor pentru ceea ce fac!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu