Ocolind Postăvarul 8-9.06.2013

Ocolind Postăvarul 8-9.06.2013

Colegi de tură: Adriana Ioniță, Cezar Partheniu

Ari tocmai a terminat sesiunea cu brio și are un dor fierbinte să meargă în verde și între flori. Nu e suficient de pregătită pentru o tură de două zile cu traseu fix. Hai să mergem atunci unde o fi și cum o fi. Luăm cortul și vedem unde ajungem. 

Ziua 1 - sâmbătă 8.06.2013

Puțin după miezul zilei ne întâlnim în mijlocul Bucureștiului la Piața Unirii, facem un rezumat a ceea ce avem de mâncare la noi (am mai găsit prin frigider niște orez și sfeclă roșie rasă), mai luăm câte ceva bio (biscuiți și fructe), cu metroul mergem până la Aviatorilor și de aici cu 301 ajungem la Ikea (voi mai preciza de câteva ori "fără țintă anume"). Mergem la DN1, trecem de giratoriul de la strada Jandarmeriei și după aleea Privighetorilor ne oprim la autostop. Ari are idee super faină: scriem pe o hârtie "Vrem la munte"? Deal! Scrie pe o hârtie asta și continuăm la autostop. O las pe ea în marea parte a timpului fiindcă îi e dor și-i și place! Oprește un tânăr care ne întreabă "Unde mergeți?" "Oriunde! Ne iei?" "Haideți!" Își strânge sistemul audio din spate și pornim la drum. Vorbim despre tot felul de aspecte ale lumii materiale și extrasenzoriale și suntem pe aceeași lungime de undă (kineto, yoga, mantre, mandale etc). Nici nu simțim cum trece timpul și ajungem la Câmpina. Aici ne lasă fiindcă el se întoarce vreo 4-5 kilometri mai înapoi spre București. Facem schimb de telefoane în ideea de a ne revedea cândva. Mergem vreo 20 de metri și ne ia un cuplu care merge la Cluj. Ea e clujeancă și "s-a dat" după prietenul bucureștean. Acum merg acasă la ea în we. Sunt foarte de treabă și ne duc cât vrem să mergem. Povestim de toate, eu din când în când mai zic să mergem în Cheile Turzii și mă trezesc toți la realitate că facem prea mult până acolo și stăm prea puțin. Creasta Baiului, una din ideile care ne trecuseră prin minte, este sub o mare de neguri. Mergem unde e mai mult senin. Îmi vine o idee bună: după Predeal rămânem la Cotul Donului și de aici mergem spre Cheile Rășnoavei (16.30). E un pic înnorat și ne descurcăm în orice situație. Știam că de aici e un marcaj ce merge spre Spinarea Calului dintre Poiana Secuilor și poiana Trei Fetițe (Postăvaru). Intrebăm la hotel de drum și ne zic să mergem pe drumul forestier de pe Valea Vlădețului. 

După vreo 50 de metri un șofer ne spune că putem ajunge spre Cheile Râșnoavei, dar nu putem merge pe drum că ajunge la o proprietate privată. Că așa au ajuns munții noștri să fie peste tot privați :(! Mergem pe drum până înainte de căbănuța de la capătul drumului și urcăm dreapta înainte de gard. Pe aici nu este nimic marcat şi nu îmi dau seama pe unde e marcajul pe care îl ştiu de acum mulţi ani când am urcat cu tata pe aici.  Un funduleţ alb de căprioară ne bucură privirile înainte să dispară din faţa noastră în pădure. Găsesc potecuţe care trebuie să ne urce în partea de jos a Spinării Calului denumită Cărbunarea. Începe să ne bureze şi nu este decât o ploaie de vară ceva mai rece. Se opreşte din când în când şi miros ieşirea spre marcajul BR. Sus în culme ieşim într-un drum de TAF şi după câteva zeci de metri ieşim la pajiştea alpină. Imediat îmi dau seama unde suntem : între hotelul "Trei Brazi" şi cabana "Poiana Secuilor"!

E prea fain şi linişte aici. Dăm de nişte tufe de cimbrişor şi de muguri de pin şi stăm vreo jumătate de oră la cules. Trec pe lângă noi turişti speriaţi de ideea unei stropeli şi noi ne continuăm liniştiţi culesul. Mai departe propun să coborâm spre Cheile Râşnoavei şi să punem cortul în poiana Inului sau undeva după Chei. Până la pădure pe undeva pe unde ştiam eu că e marcajul în jos spre coada Postăvarului (aşa-zisa Muchie a Cheii terminată în pereţii cu multe trasee alpine şi o via ferrata). Nici un marcaj! Probabil e mai spre una din cabane. Un copac găurit pe interior e prilej de câteva poze.

Intrăm în pădure, coborâm un timp pe malul stâng al unui pârâiaş ce formează Tociliţa şi când îmi dau seama că ne îndepărtăm de valea Cheii (cea care ne desparte de poiana Inului şi apoi de Postăvaru), îi spun Adrianei că trebuie să trecem pe versantul drept. Nu e grabă şi mereu mergem cu grijă şi atenţia sporită la maxim. Îi transmit încredere lui Ari şi parcă orice teamă de necunoscut a dispărut. O potecă firavă ne duce peste nişte mici picioare ale culmii "Secuilor" şi uşor ascendent ajungem în creastă. Două curmale şi continuăm pe poteca ce se vede pe culme (potecă evidentă). Potecuţa coboară pe versantul stâng (sud-vestic) şi curând ajungem în marcajul TG ce vine de la Poiana Secuilor prin Chei (18.55). În doar 5 minute ajungem la drumul forestier de pe valea Tociliţei de unde avem de coborât circa doi kilometri până la valea Cheii. La început suntem pe malul drept al micului pârâu ce însoţeşte drumul, trecem pe stânga lui, urmăm linia aproape dreaptă a drumului, culegem ceva izmă (doar vârful frunzelor) şi găsim mereu pungi în care să luăm plante medicinale, ne alintăm cu micile cascade de pe pârâu şi în 30 de minute suntem la intersecţia cu TA ce vine de la hotelul "Trei Brazi".

Mai coborâm puţin pe Tociliţa şi vedem în faţă marele perete al Muchiei Cheii. Pe undeva în dreapta am urcat acum ani mulţi într-un concurs montan!

La intersecţia Tociliţei cu Valea Cheii este o zonă în curs de amenajare pentru picnicari. Sper că va fi de bun simţ şi îşi vor strânge gunoaiele înainte să plece! Întâlnim şi TR ce vine dinspre Timişul de Sus (pe unde gândisem mai devreme că vom veni) şi deci avem tricolorul triunghiular!

Coborâm prin Chei, mă uit cu dor la ferrata pe care urcasem la liber până la surplombă acum cel puţin 10 ani, lăsăm deasupra cablul de bungee jumping şi în dreapta Creasta Generalului şi curând ieşim din Chei.

Ajungem la drumul care duce spre Cheişoara. Pe aici bănuiesc că vom merge mâine. Până să ne hotărâm ce facem, vedem căluţii de la centrul de echitaţie Râşnov. Doar ne uităm la ei fiindcă sunt departe de gard. Mâine urmează joaca/alintul! Uşor de stabilit locul de cort pe malul apei Cheii aproape de herghelie. Întindem cortul, mâncăm câte ceva de seară (deşi nu e prea bine aşa, dar foamea e mare!), mai povestim puţin şi pe la 21.45-22.00 punem geană pe geană. Aşa dulce e cântecul de somn uşor al apei!

Ziua 2 - duminică 9.06.2013

Cum nu avem nici un plan concret (mie de aseară mi se întipărise în minte ideea de a merge pe la Groapa de Aur) şi mai ales nici o oră fixată, ne trezim pe la 8.30 (de fapt eu mă trezesc aşa târziu fiindcă Ari se tot întoarcea în sacul de dormit de vreo oră şi ceva) şi primul gând sunt căluţii! Asta fiindcă ne rămăseseră cu o datorie de aseară. Ari se duce la gardul după care sunt caii, eu închid cortul şi sunt şi eu imediat lângă frumoasele şi deşteptele animale. Rând pe rând se anunţă că suntem suflete bune şi vin să îi mângâiem. Ne jucăm cu ei, vorbim, se alintă, se ceartă ca să îşi meţină prioritatea, îi scărpinăm şi se mai scarpină unii pe alţii, vin şi pleacă de la noi, mai primesc câte o frunză de salcie, tinerii cheamă şi bătrânii "satului" la alint şi la ordine, ne şoptim gânduri calde şi parcă nu se mai şi nu ne mai săturăm unii de alţii. La un moment dat opreşte o maşină şi schimbăm câteva vorbe cu Mihai Cernat şi cu Andreea care veniseră cu nişte prieteni la căţărat în Chei şi le spun de planul cu Groapa de Aur. Nu fuseseră nici ei pe acolo şi nu ne pot da indicaţii precise. Pe la 11.00 mergem să mâncăm ceva de dimineaţă, strângem cortul şi pornim spre Cheişoara pe unde ar trebui să fie drumul nostru.

Lăsăm în spate Bucegii, pornim spre Postăvaru... Prima data din direcţia asta... În stânga noastră lăsăm căluţii de mai devreme...

În faţă intuiesc unde ar putea fi Groapa de Aur şi mi se va confirma mai târziu. Mergem pe drum deocamdată fără indicatoare şi dăm de o intersecţie de drumuri. În stânga merge valea Boaru continuată apoi cu Valea Neagră (pe harta de pe www.tenereclub.ro) drumul forestier ajungând sub Piatra Scrisă şi Bisericuţa Păgânilor (idei pentru alte ture) şi în dreapta merge valea Poienii pe care se ajunge în Poiana Braşov pe BA (asta aflu acum studiind harta). În orice caz PR al nostru spre Groapa de Aur merge prin valea Cheişoara la dreapta. Treaba asta ne-o confirmă şi un prieten, Codrin, care mă recunoaşte dintr-o tură în Hăşmaş din 2005! Aşa aveam impresia că ne ştim de când eram în şcoala de ghizi Christian Adventure! Este cu nişte prieteni la o cabană situată chiar la începutul văii Boaru. Ari a vrut să mergem acolo să întrebăm de direcţie! Faină întâlnire, mersi, Ari! Postăvaru e un pic cam supărici în direcţia în care mergem noi. Doar nu şi-o da năduful pe noi!

Mergem vreo sută de metri, schimbăm căteva vorbe cu doi braşoveni care veniseră din drumul de pe valea Cetăţii din Râşnov pe TA, lăsăm marcajul lor în stânga, continuăm pe drum până pe la 12.30 când trecem de câteva viluţe şi o barieră şi în cinci minute suntem la izvorul de unde PR al nostru face dreapta pe pârâul Groapa de Aur. BA continuă pe Valea Poienii şi iese tot în Poiana Braşov. Pe aici coborâsem cu tatăl meu în copilărie într-una din vacanţele din Poiană (unde cu ceva relaţii puteai să îţi faci vacanţe ieftine şi decente pentru un salariu mediu!). De aici se face un marcaj PA ce ajunge prin Valea Lungă şi pârtia de schi Lupului la Poiană. Noi urmăm PR prin Groapa de Aur, Poiana Popii şi Poiana de Sus tot spre Poiana Braşov. La izvor alimentăm cu apă şi schimbăm câteva vorbe cu un pescar de păstrăv. Curând va dispărea printre copaci un pic mai sus pe pârâul Groapa de Aur! Urcăm un timp pe firul apei bine marcat şi aud un alergat greu. Ne oprim şi un mistreţ ne taie drumul şi dispare în desişul din dreapta. După 10 minute de urcat pe vale, marcajele noastre fac stânga. Fiind pe drum nou, le urmăm cu sârg!

Urcăm pe versantul drept al pârâului în multe serpentine, ne bucură fiecare copac, fiecare frunză, fiecare cântec de pasăre, fiecare fereastră care se deschide printre crengi spre draga Crăiasă.

Chiar de-i urcuşul abrupt şi poteca pământoasă, plăcerea e mare poate şi fiindcă nu avem nici un strop de grabă în noi! Vrem să savurăm fiecare metru parcurs! Intrăm într-o zonă cu arbuşti, ţinem nişte curbe de nivel şi ajungem pe un ponton deasupra versantului drept al unei văi. Pe hartă mi se confirmă că e Groapa de Aur! Pe teren doar mi-a plăcut atât de mult încât i-am zis lui Ari să lăsăm rucsacii şi să coborâm cât se poate deasupra peretelui. Rucsacii îşi primesc odihna şi noi coborâm la pintenul stâncos. Un marcaj PR vine pe sub primele stânci şi nu mă mai stresez să văd pe unde vine. E uşor de bănuit! Atracţia "verticalelor" e mai mare. Cobor un pic pe ţanc, îi spun lui Ari să îmi facă ceva poze (binenţeles că îi fac şi eu ei câteva), mă opresc unde mi se pare că e prea înclinat pentru întoarcere, Ari găseşte nişte flori de piatră şi bombăn ceva când le ia. Ştiu că va avea grijă de ele şi mă liniştesc! Stăm vreo 20 de minute aici pentru tot felul de unghiuri, cadre şi inspiraţii ale pădurii!

Ne întoarcem la rucsacii cuminţi, îi luăm la drum şi în doar zece mintue suntem la marginea avenului Groapa de Aur. Pentru protecţie e pus un buştean între aven şi poteca turistică. Eu mă tot învârt în jurul intrării avenului, îi fac câteva poze căutând să prind şi micul liliac ce se zbate între pereţi (se pare că îi place!) şi pornim în câteva minute mai departe.

Continuând pe marcaje, urcăm prin pădurea extrem de fain de verde, trecem prin Poiana Popii (slab detectabilă) unde vedem nişte urme proaspete de urs spre o mică baltă şi ţinem poteca evidentă. 

Ajungem la un drum de TAF, facem dreapta şi conform săgeţilor indicatoare, ar trebui într-o oră să fim în Poiană. Nici că ne pasă la cât verde ne înconjoară!

Când speram să coborâm, marcajele încep să urce la dreapta. Asta e, ne ţinem după ele! La ora 16.00 suntem la intersecţia cu PA de mai devreme, mai urcăm un pic, într-o pauză Ari vorbeşte cu o bună prietenă din Braşov să trecem pe la ea şi în alte zece minute ieşim la o poiană luminoasă. Este de fapt pârtia Lupului pe care o traversăm ca să continuăm marcajul nostru!

Continuăm pe o variantă a Lupului, Ari îmi povesteşte despre cursurile pe care şi le-a ales pentru anii următori şi îi simt pasiunea în glas (kinetoterapie). E fericită să povestească cu atâta drag despre ajutorul pentru oameni! Timpul şi paşii trec, ieşim într-o poiană unde indicatoarele ne arată să mergem la dreapta. Scot o pungă şi culeg ceva soc în ideea unei socate pe seară (nu a fost să fie!). Ieşim la linia de telescaun şi la primele străzi, întâlnim BA de mai devreme şi CG spre Râşnov (ce de variante de plimbare!), pe străzile Poienii ieşim la Şura Dacilor şi pe strada centrală ajungem la staţia de maşină. Chiar şi preţul autobuzului (4,5 lei) ni se pare mare şi preferăm să dăm banii pe covrigei şi ciocolată. Tot cu autostopul avem de gând să coborâm în Braşov! Am fi mers pe drumul vechi dacă Ari se simţea mai puţin obosită după ultima perioadă stresantă! Mergem până la Poiana Junilor de unde BR coboară în Valea cu Apă şi apoi în Şchei. Din staţia de maşină ne iau doi turişti cu care vorbim până în Braşov de toate. Facem schimb de telefoane fiindcă e posibil să mergem în plimbări comune în viitor! Ne duc până la Livada Poştei de unde vom lua un autobuz 36 până în cartierul Tractorul.

Nici nu ştim când trece timpul la cât de faină e atmosfera şi ne trezim că e 21.30 şi chiar trebuie să plecăm spre casă. Mai avem ceva kilometri de făcut. Salutăm gazdele cu bucurie şi cu un 8 ajungem în sudul oraşului la Mc Donald's. De aici facem autostopul spre Bucureşti. Ne ia un ploieştean care ne duce până pe centura Ploieştiului (cam 00.30-00.45) şi ne cere să îi dăm ceva bani. Avem amândoi doar 2 lei la noi şi ne lasă în pace un pic bodogănind! Afară la ocazie nici nu se pune problema de bani, aici... Chiar nu mai avem bani deloc! În câteva minute ne ia un şofer de tir. Duce bere Bergenbier la Călăraşi, ne înţelege şi mergem cu el până pe centura Bucureştiului. Alege mai departe autostrada A2! E ora 2.00 şi suntem pe centură într-o benzinărie! Mergem până la podul peste Dâmboviţa şi eu aş propune să mergem prin Popeşti-Leordeni sau prin Berceni (trebuie să ajungem la Piaţa Sudului). Ari insistă să mergem pe chei fiindcă ştie că drumul e mai scurt. Pentru mine e cam acelaşi lucru şi oricum nu am probleme la mers noaptea. Ari are în schimb teamă de câini (a fost muşcată de trei ori până acum). Ocolim nişte haite de câini gălăgioşi şi mergem... şi mergem... şi mergem... Nu te ia nimeni la ocazie aici. După vreo două ore ajungem la târgul de la Vitan-Bârzeşti şi suntem ca şi acasă. Mai avem de ocolit doar "delta" Văcăreşti. Mai facem vreo 45 de minute până la BIG datorită oboselii, o duc pe Ari până acasă şi cu metroul (după ora 5.00) ajung şi eu la 6.00. Fac un duş, mai dorm vreo două ore şi plec la serviciu pentru o nouă săptămână care se va termina cu o ieşire faină pe litoral! Ups, am spus prea mult! Vine curând povestea altfel a litoralului Pontului Euxin!