A doua întâlnire a bloggerilor de travel... Și prima întâlnire, și aceasta au fost organizate printr-un om de bază: Iulian Sîrbu! Data trecută colegii/prietenii călători (termenul de "blogger de travel" mi se pare un pic cam pompos) s-au adunat la hostelul Peaches din București al lui Tudor Maxim (eu n-am fost fiindcă mi se părea că nu mă încadrez în peisaj). De atunci și-a dezvoltat afacerea deschizând hostelul Floreasca în București, Dor de Bucovina în Câmpulung Moldovenesc și acum a inaugurat cu noi Pura Vida Beach Hostel în Vama Veche şi agenţia Young Tours prin care călătorii cu buget redus pot vedea şi simţi părticele din draga noastră ţară. Doar un pic vă mai reţin să vă spun cine a fost în Vamă (fiind o altfel de "tură" decât cele obişnuite, "rubrica"
Iulian Sîrbu, bun prieten cu care am fost în ianuarie în Europa. E un călător pasionat (nu numai de trenuri cum am crezut şi eu multă vreme) şi are darul de a aduna lume în jurul lui. Aleargă, urcă prin munţi (de fapt aşa ne-am cunoscut la una din ultimele ediţii ale Cupei Mondiale de Căţărare pe Gheaţă ca voluntari), e voluntar al Crucii Roşii, e mereu în temă cu noutăţile feroviare româneşti şi de prin lumea mare, e autostopist (câteodată), e o enciclopedie ambulantă...
Rosemari e mereu veselă şi te miri ce idei plăcute îi vin in fiecare clipă. Mereu află lucruri noi, oameni noi şi le împărtăşeşte cu ceilalţi. Uneori e uşor de pătruns în straturile ei subtile, alteori se închide şi doar sufletele mari reuşesc să o deschidă. Mi-a recomandat să scriu mai puţin ca blogul să fie mai citit. Cum aş putea să ţin în mine atâtea informaţii :D?
Anca Argeşiu, constănţeancă stabilită în Bucureşti vine de fiecare drag la ţărmul mării. Am descoperit că stăm aproape în Bucureşti şi că putem povesti la nesfârşit. Am împărţit ultimele hamsii şi mujdeiul de usturoi pe care nu l-aş lăsa pentru nimic în lume! Ne-a bucurat cu poveştile ei din America de Sud de la marele oraş Inka Macchu Pichu şi cu multele ei călătorii prin îndepărtate tărâmuri ale micului nostru Pământ.
Dana Ilie, olteancă finuţă care nu se face observată cu una-cu două. Observă ce e în jur şi îşi aranjează cu meticulozitate locul. A venit mai devreme decăt noi cu alt coleg craiovean şi a gustat puţin din liniştea Vămii înainte de întâlnirea propriu-zisă.
Nicky Predescu, Călător sau turist? mi-a părut aşa de inedit încât nu ştiam cum ar trebui să îl abordez. E celălalt craiovean foarte de treabă care m-a invitat la el când am spus acum câteva luni că vreau să descopăr Craiova într-un week-end. Acum ne-a surprins într-o îmbrăcăminte arăbească: o cămeşă lungă cu multe modele fain cusute, şalvari, sandale şi o tichie foarte plăcută (Nicky, scuze, dar tichia ta m-a dus cu gândul la expresia "tichie de mărgăritar" şi la musulmanii de la Mecca). E un om cu de toate: şi vesel, şi trist, şi încruntat, şi pacifist (mi-a plăcut că acceptă orice în viaţa lui şi pare să nu plănuiască nimic - oare zen-ul vamaiot să fie de vină?). Şi-a lăsat maşina de teren pe o stradă laterală ca să nu încurce circulaţia şi să nu vină cu contraoferta de cazare în Vamă. A umblat prin lumea mare şi îi face plăcere să fie în preajma oamenilor.
Mirabela Tiron şi Cristian Pulpea (Mira şi Cristi) preferă să îşi facă mereu vacanţa în doi. Cu ei am bălăurit printre picăturile de ploaie, am degustat vinuri, am mirosit florile şi ne-am plimbat prin vilele de la Balcik. Am văzut curcubeul deasupra castelului reginei Maria, am povestit de toate cât se poate...
Diana Slav, constănţeanca foarte simpatică cu multe hobby-uri printre care călătoriile, obiectele făcute de mână şi biciclitul se remarcă cu uşurinţă! Cu ea puteţi merge în free tour-uri în Constanţa. Vă asigur că aveţi ce afla de la Diana, chiar de aţi fost de multe ori în Tomis! Ah, să nu uit de macroul fain adus de Diana pentru duminică (sună interesant alături de vinul de Segarcea adus de Nicky pentru Iulian?).
Alina Cioponea este un călător inspirat, o pasionată plimbăreaţă căreia îi place să încerce tot ce e nou. E una din zânele de la Tyulenovo (veţi vedea mai jos ce vreau să spun ;) ). Bicicleşte, se plimbă, întreabă, ascultă, adună experienţele altora...
Noemi Pîrşcoveanu, cealaltă zână... are atâtea poveşti călătoare faine! Se pregătise cu o săptămână înainte să vină în Vamă cu Andrei şi acum el n-a mai putut veni. Până să plecăm din Bucureşti am povestit cu Andrei de toate despre munţi (plănuiau o traversare a Bucegilor cu bicicleta şi au mers acum câteva zile). Mi-a plăcut mult de ea fiindcă avem cel puţin un punct de vedere comun: nu suportăm să stăm în turmă! Dacă e ceva ce putem face altfel, de ce să nu? Cu Noemi am alergat şi am înotat când era ploaia mai mare, cu Noemi la început de furtună am mers la Şoni şi ne-a uitat Dumnezeu acolo de am întârziat puţin la plecare, cu Noemi am povestit mai tot drumul înapoi spre Bucureşti...Tot Noemi cea mereu zâmbitoare a dispărut din preajmă duminică dimineaţă şi a făcut o plimbare până la "2 mai" mai departe de unde fusesem anul trecut...
Mai sunt câţiva :D!
Desiree Halaseh, o călătoare care nu prea are timp de scris şi ne invită pe facebook "Hai în India". Cred că ar putea povesti non-stop despre India, subcontinentul în care voi ajunge şi eu la anul. A venit cu trenul din Iaşi (cel mai ok mijloc de transport) vreo 7 ore, s-a întâlnit cu George din Brăila (despre el povestesc puţin mai jos) şi cu Iulian, la întâlnirea oficială s-a prezentat scuzându-se că uneori şi ei îi e greu să-şi pronunţe numele :D... Peste tot ne-a împărtăşit din cunoştinţele ei... La Dalboka ne-am săturat cu toţii comandând fiecare altceva şi mâncând la comun (ups, iar mi-a scăpat!)... Când nu vorbea cu noi, asculta muzică în telefon sau dădea sfaturi altor călători... Pe plajă citea "Namaste, Sega" şi mi-a re-dat şi mie impulsul să o citesc deşi o aveam în plan... Foarte faină prezenţă...
George Moga, brăileanul mereu un râs şi o poveste care îţi dă mereu pilula călătoare! E un gurmand plin de poveşti care nu reuşeşte să termine nici una, nici alta (nici mâncarea, nici poveştile) fiindcă le amestecă printr-un pur talent a la Creangă! Chiar dacă a dormit puţin în autocar, nu i s-a făcut lipsită prezenţa. La Dalboka am combinat midiile cu creveţii mult mai complicat de mâncat (alt detaliu anticipat!). Ne-a tot povestit din India şi din China şi parcă nu te mai saturi ascultându-l.
Andreea David, braşoveanca pentru care mereu e drum liber în orice direcţie. Pare firavă, curioasă şi mereu bucuroasă de premiere. După Iulian, este prima pe care am cunoscut-o în Bucureşti înainte de plecarea spre Vamă. A fost încântată de găletuşele lui Tudor şi de multe altele pe care le-a simţit în Vamă!
Lucian Hîrşu, un (foarte) călător prin lumea largă şi atent la tot ce e în jur. A ajuns (ca şi Andreea), pentru prima dată în Vamă, e un pic dezamăgit că nu dă de legendele Vămii, ci mai mult de o ministaţiune în care vechile terase sunt combinate cu hoteluri şi maşini puternice. Clătitele l-au dat gata şi pe el ca pe mulţi dintre noi. Am povestit de prin lumea largă şi parcă ţările nu se termină pentru el niciodată!
Dragoş Nedelcu mereu te întreabă "Are you ready?". A cutreierat pe toate continentele şi orice îl întrebi, deschide în el o cutie a Pandorei plină de informaţii. Că e vorba de China şi de Beijing, că e vorba de Pico de Orizaba, Roraima sau Aconcagua, că e vorba de Jaisalmer din Rajahstan, India sau de Laos, că e vorba de Petra sau de Marele Zid Chinezesc, că e vorba de Thailanda, Tibet, Varanasi sau Amritsar, că e vorba de bilete ieftine de avion pentru orice destinaţie, că e vorba de Caminho del Rey, Marrackesh sau Kilimanjaro, toate sunt la îndemână lui Dragoş.
Ştefania şi Mircea Arghir îşi fac şi ei vacanţele în doi. Sunt şi ei doi constănţeni simpatici care acum nu au făcut baie. Că fiind apa alături, se poate oricând!
Sorin Rusi este un pasionat de avioane, dovadă şi site-ul său Airlines Travel. La Balcik doar a făcut nişte poze la avioane şi ne spunea toate datele despre modelul respectiv. După cum are motto-ul pe site, e "mereu printre nori" şi conectat la realitate foarte puternic. E o prezenţă pe care nu o poţi uita uşor.
Gazdele noastre, Tudor Maxim, Anda şi Duţu sunt foarte simpatici şi super de treabă. Oricând vă veţi hotărî să mergeţi cu ei, nu veţi regreta. Au avut o idee genială cu această întâlnire a bloggerilor de turism şi nu pot decât să îi felicit. După ce am plecat noi, furtuna le-a distrus o parte din acoperiş şi l-au refăcut rapid "mai vânjos" ca în poveştile podului de piatră din copilărie şi a celor trei purceluşi. Cu ei povesteşti, râzi, mănânci, călătoreşti şi nu simţi cum trece timpul.
De mine nu vă mai povestesc nimic, mă cunoaşteţi.
Cu o aşa introducere, mai aveţi răbdare şi pentru aventurile şi pozele de mai jos :D?
Ziua 0 - vineri 14.06.2013
Vineri pe la ora 18.40 e anunţată întâlnirea în Bucureşti în faţa Ateneului Român. Eu ajung pe la 18.00, tot cam atunci e şi George pe acolo şi cum nu văd prea mulţi adunaţi în jurul săgeţii cu Young Tours, caut un loc pe o bancă şi mai citesc câteva rânduri. Apar Iulian cu Andreea, ne adunăm pe rând şi mărim cercul călătorilor, facem prezentările, cum e şi normal reţin doar câteva nume şi pe parcurs lista se va îmbogăţi, cu noi vin şi doi englezi care lucrează cu Tudor, suntem imortalizaţi într-o mare poză în faţa Ateneului (eu încă nu fac poze fiindcă o să am timp destul), pe la 19.00 ne urcăm în mini-autocarul Young Tours şi dă-i spre mare. Oprim pe autostradă o dată ca să ne ferim de furtuna ce se joacă un pic cu noi, lăsăm să ne depăşească nişte bikeri (a se citi vreo 30-40) pe care îi vom vedea în Vamă. Şoferul ştie pe unde să facă dreapta ca să ajungem la ecluza de la Agigea, luăm colegii constănţeni de la ieşirea din autostradă şi printre poveşti (care au început la Bucureşti şi nu se vor termina never ever!) ajungem în Vamă. Tudor ghidează şoferul (sau invers) şi de pe străduţa principală intră pe una laterală şi ajungem cam pe la 23.00 la Pura Vida Beach Hostel. Terasa e super faină. O vom testa ceva mai târziu! Deocamdată Tudor ne prezintă hostelul şi ne recomandă cum să ne alegem paturile (băieţii în prima cameră cu perdea şi fetele în camerele mai mici). Mie îmi e indiferent fiindcă nu am de gând să stau prea mult în hostel! Unii din noi mai stătuseră la hostel până acum, pentru unii e prima dată! Prima dată am stat într-un hostel acum trei ani în Bergen. Îmi plătisem totul online, am ajuns după ora de închidere a recepţiei şi ştiam de pe site-ul hostelului YMCA care este procedura. Doar îmi luasem cheia/cartela şi seara am ieşit la plimbare. Am mai stat la hostel în Praga, în Botoşani, în Munich, în Antwerp, în Milano, în Roma... Ştiu că pentru unii e nimica toată, pentru alţii e o experienţă nouă! Îmi las rucsăcelul pe pat şi doar cu camera foto merg cu ceilalţi colegi la masă. Nu mai ştiu cine recomandase restaurantul Lyana de lângă noi. Am fi mâncat la noi "acasă", dar de obicei la hostel nu ai masa inclusă. Şi nici aici! În Milano de exemplu unde am stat la hostel pentru 1 euro puteai să îţi iei micul dejun: un croissant, un pahar de suc, 2-3 felii de pâine şi un pic de unt. Cam subţirel! E foarte fain la Lyana şi porţiile sunt gigante! Doar eu şi Andreea ne-am luat meniuri fără carne, restul s-au înfruptat din câte o giga-shaorma sau câte juma de pui divers pregătit.
Ziua 1 - sâmbătă 15.06.2013
Pe la 8.30 începe să fie agitaţie prin cameră. Fiecare se trezeşte la lumina soarelui. De la geamul mare al camerei noastre se văd plaja şi marea printre copacii şi plantele din grădina hostelului. Mie sincer îmi e cam foame şi tare aş vrea să merg să îmi iau ceva de mâncare. Un iaurt sau sana şi nişte biscuiţi ar fi tare buni! Noemi vine cu un iaurt căutat prin toate magazinele din Vamă şi chiar mă face să îmi doresc şi eu. Până acolo mai e ceva fiindcă dragii mei colegi s-au adunat la una din mesele de pe terasa din faţa hostelului la o cafeluţă. Cum eu nu beau cafea, gust un pic din sărăţelele lui Noemi şi din prăjiturile aduse de Iulian. Sunt făcute de mama lui şi ne lingem pe mâini de cât de bune sunt! Asta ar fi o şedinţă de studiu! Mă duc de-mi iau un iaurt cu nişte biscuiţi pe care îi asimilez repede. Şi la plajă! Unii dintre noi se bagă în apă, eu încă nu mă simt în largul meu şi prefer doar să povestesc cu Lucian de vacanţele din viitorul apropiat, cu Desiree de tot felul de locuri sau de bloguri, cu Diana, cu Dana... Timpul trece şi se cam face miez de zi când vorbisem cu Tudor să plecăm spre Bulgaria. Căci în programul nostru de azi este un circuit de o jumătate de zi la Tyulenovo, Kaliakra, Balchik şi Dalboka. Îmi vine în minte melodia "Jumătate tu, jumătate eu" de la Stigma :D. Jumătate România, jumătate Bulgaria! Vorbim cu Tudor care ne aştepta la hostel cu motorul maşinii pornit şi, după o sfătuire cu cei care au mai fost în locurile amintite mai sus (căci unii mai gustaseră din "prăjiturile" coastei bulgăreşti!), hotărăsc să mergem întâi la Tyulenovo şi Kaliakra, apoi la Balcik şi la întoarcere să rămânem la cină la Dalboka. Pornim la 12.30 la drum, în 10 minute suntem la punctul de frontieră şi e mare coadă. În principal maşini şi autocare turceşti şi urcainiene cărora li se verifică vizele. Noi ne bucurăm de libertatea de trecere şi vom sta mai mult pentru că americanului nostru, Drew, i se verifică paşaportul (mai e un american cu noi, Scott, care îl ajută sau lucrează peste vară la Tudor). În timpul aşteptării facem şi o mică şedinţă foto cu lanul de grâu şi macii româneşti.
TYULENOVO (Тюленово)
Suntem pe malul mării şi îmi place teribil ce văd. Un mic golfuleţ coboară la mare tăind faleza de vreo 20-25 de metri. Colegilor le e foame şi vor să mănînce ceva la hotelul-restaurant Delfina (Делфина). Mie nu îmi este deloc foame (deh, am mâncat de dimineaţă!) şi îi spun lui Iulian că plec pe faleză pentru explorare. Convenim să mă sune cu 20 de minute înainte de plecare (mai târziu îşi dă seama că nu mai are numărul meu în telefon fiindcă şi l-a schimbat, dar eram lângă autocar!). Merg spre sud pe faleză, vin şi Iulian cu Noemi şi cu Alina, le surprindem într-o şedinţă foto pe cele două zâne (ce povesteam mai sus!) şi se întorc cu toţii la colegi. Eu rămân să cercetez faleza. Aici mă simt în largul meu şi Iulian îmi şi spune asta. Doar mă cunoaşte puţin ;)! Aşa interesant pare spre sud că îmi vine să alerg de bucurie. Nu îmi vine să sar în apă când văd "balenele" de piatră descoperite de valuri, descaţăr într-un mic bazin de scurgere a apei în care văd o frumoasă cascada ce înegreşte calcarul alb, ajung la podul natural şi la panoul explicativ despre eco-poteca Tyulenovo care face parte din reţeaua Natura 2000 sub numele "Kaliakra" (sub directiva 79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice - 237 de specii de păsări identificate) şi "Complexul Kaliakra" (directiva 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice). În aria protejată sunt incluse coastele stâncoase, zona de stepă ponto-sarmatică (ierburi, licheni, scoici, speciile protejate bujorul de stepă dublu (Paeonia tenuifolia) şi iarba şarpelui (Goniolimon collinum)) şi cea marină. În faleză s-au descoperit foarte multe peşteri în special subacvatice în care arheologii şi speologii au găsit ancore, tunuri, armuri, artefacte, bijuterii, oale etc. provenite din numeroase naufragii (informaţii de pe panoul informativ de la marginea falezei). Merg pe podul natural puţin, nu cobor prea mult spre apă şi mă întorc fiindcă sper să ajung spre capul Kaliakra. Tudor renunţase la acesta fiindcă e destul de târziu şi nici eu nu-l întrebasem cât e până acolo. Sunt vreo 20 kilometri în linie dreaptă şi 24 de kilometri de mers! De pe pod văd primele peşteri şi coloane subacvatice. Continui pe poteca de deasupra falezei, cobor la primul ponton natural până la vreo 3-4 metri de apă şi simt valurile cum se lovesc pe sub stâncile pe care stau, coloanele şi peşterile continuă până la următorul ponton unde sunt câţiva pescari pe care îi las liniştiţi să-şi ademenească prada, trec pe lângă nişte cavităţi cu o saltea roz lăsată acolo (de vreun cuplu singuratic sau de practicanţi yoga?), continui pe faleză şi la următorul ponton mă gândesc să variez un pic poteca. Cobor la o mică plajă stâncoasă unde sunt câţiva bulgari, trec o brână surplombată şi dau să urc pe un vâlcel înierbat. Cu doi metri înainte să ajung sus, văd doi şerpi de vreo 60 de centimetri lungime şi circa 4 centimetri diametru dintre care unul sâsâia la mine ameninţător dintr-o gaură. Mă sperie şi sar un metru în spate. Îi las lui terenul şi mă întorc pe unde am venit pe brână şi apoi pe nişte trepte roşiatice. Mă liniştesc şi continui pe poteca de deasupra stâncilor până deasupra şerpilor. Pe potecă mă mai sperie un şarpe de iarbă de vreo 20 de centimetri care dispare rapid din faţa mea. Sunt sub efectul şerpilor de mai devreme! Mai trec prin mici bazine secate, pe o stâncă văd câţiva cormorani, admir blana tigrată a valurilor pe azurul mării, mai cobor pe un alt ponton de stâncă între două văi cu baza în apă, peste un alt pod natural trec pe lângă alţi doi pescari extrem de liniştiţi şi în faţă văd o fereastră în stâncă. A trecut o oră şi mai am vreo jumătate de oră până la plecare. Gata, Cezare, întoarce-te! Mai e destul până la capul Kaliakra, nu doar ce văd eu în zare! Prin stepă nu mai cobor de fiecare dată la faleză şi în 15 minute sunt la autocar. Colegii abia terminaseră de mâncat şi vor să meargă şi ei puţin pe faleză. În ultimele 5 minute mă şi plouase un pic şi chiar mă bucur că m-a mai răcorit. Mi se spune că mai avem chiar 45 de minute până la plecare şi eu nu am de ce să merg cu ei încă o dată până la primul pod natural. Aşa că îl anunţ pe Tudor că mă duc în nord puţin pe faleză. Cu excepţia lui Tudor (care ştie zona şi vrea să se odihnească puţin), toţi colegii s-au dus până la pod şi chiar unii - Dragoş, Anca şi Noemi - au coborât şi au sărit în apă de la câţiva metri de pe stânci). Eu am mai mers pe coastă vreo 10 minute pe la alte peşteri, poduri, coloane şi pietre lovite de valuri şi m-am întors în timp util la autocar. Fiindcă mai aveam timp, mi-am luat şi un suc Prigat de 2,20 leva care s-a scurs imediat pe gât. La 16.05-16.10 plecăm spre Balchik.
BALCIK (Балчик)
Orăşelul e frumos şi aş vrea să avem timp (eu şi Iulian) să explorăm un pic şi străduţele oraşului, dar Tudor ne dă doar două ore timp de vizitat. E foarte puţin pentru vilele şi grădinile construite cu pricepere pentru reşedinţa de vară a reginei Maria! Pentru grădini plătim 5 leva intrarea şi încă 5 pentru vila "Cuibul liniştit" - castelul reginei Maria. Cu Mira, Cristi şi Lucian vedem în grabă grădinile printre vilele (muzee, restaurante, apartamente private) ce formează domeniul de la Balcik. Toate panourile descriptive sunt în bulgară, engleză şi română!
Aveţi în prima imagine o hartă orientativă.
DALBOKA (Дълбока)
Fiindcă panta e prea abruptă, lăsăm autocarul în capătul de sus al pantei şi coborâm pe picioare cam un kilometru până la restaurant. Asta ne face poftă de mâncare şi la urcare ne va face şi digestia! Pe pantă nişte fete reuşiseră să bage maşina în şanţ şi le-am ajutat cu împinsul şi cu un şofer profesionist să scape de belea. Ferma din larg îmi aduce aminte de platformele marine şi de filmul "Fălci". Ar fi o idee ca ecolog să lucrez aici?
Ziua 2 - duminică 16.06.2013
Colegii erau dimineaţă praf de nesomn şi de băutura de aseară. Eu în schimb m-am trezit mai fresh ca niciodată. Până la urmă lumea se trezeşte, mai puţin Iulian care ne rugase să îl trezim pe la 12.00-12.30 ca să aibă timp să ajungă cumva în Constanţa la trenul de 16.55 spre Mediaş. Pe la 12.00 am tras un pic de el şi a mormăit ceva de trezire (îl va duce Nicky până la Constanţa cu maşina)! Cândva dimineaţă ne adunăm la masă la cafea ca şi ieri, mai povestim un pic, mie îmi e tare foame şi mă duc să-mi iau ceva de mâncare. Întreb de hamsii şi de clătite şi atrag mai mulţi cu ideea asta. Aşa că ne îndreptăm spre clătite şi Anca e singura care prinde şi ideea hamsiilor. Căutăm toate locurile unde am putea găsi ("La piraţi" e prea devreme pentru hamsii) şi găsim chiar vis-a-vis de clătităria "La papa bun". Luăm fiecare câte o porţie de hamsii cu bere draft, povestim de una-de alta, timpul trece şi colegii au dispărut de la clătite. Nu-i bai că îi găsim noi! Eu nu las deloc mujdei în farfurie şi chiar cer două felii de pâine ca să iau şi ultima picătură de mujdei! La clătite e greu de ales la ce meniu mare au! Aseară îmi luasem doar una cu ciocolată şi una cu brânză! Acum aleg "thai ceai" (clătită cu legume picante la tigaie) şi mănânc cu poftă. Chiar de va cere un iaurt după! Cu Anca merg desculţ spre hostel (că aşa îţi obişnuieşti tălpile cu condiţii mai grele; chiar când am venit la clătite le spuneam colegilor că dacă nu te concentrezi la ceea ce te înţeapă sau te zgârie pe tălpi, poţi merge pe orice!), pe moment aleg să mă duc pe plajă unde o găsesc pe Desiree cu romanul de aventuri spirituale în India, Namaste şi mi se re-aprinde dorul de a-l citi. Sper să îl iau cât mai curând! Apar pe rând colegii şi care vrea, intră la o baie în mare. Acum am şi eu chef, las telefonul, şapca şi portofelul pe prosopul unei colege şi ţuşti în apă! Nu mă omor eu după bălăceală, dovadă că mă duc de două ori după geamandură şi ies pe plajă. Nu-mi luasem prosop, nimic la mine şi mă aşez pe nisip între prosoapele colegilor să mă usuc. Vorbim, plănuim, timpul trece... Se apropie ora 12.00 şi Diana ne invită la un macrou afumat pe care l-a adus de la un coleg de serviciu. Colegele îşi strâng pe rând prosoapele şi ca urmare telefonul, şapca şi portofelul meu sar de pe un prosop pe altul până ajung la proprietar! Pe terasa faină a hostelului ne adunăm într-un separeu cu o cutie de vin de Segarcea de 5 litri şi macrou afumat care aşteaptă să fie devorat. Şi nu aşteaptă prea mult! Foamea e mare, veselia e mare, norii se cam adună! Fac ceva poze de la înălţime cu aparatul fiecăruia şi începem să mâncăm din peştii foarte faini şi bine pregătiţi. Pentru doritori e şi un peşte în stil sushi!
Când vreţi să mergeţi în Vamă şi de nu aveţi melancolia statului la cort, a trezitului cu faţa în nisip, a berilor uitate "pe un colţ pe-o etajeră", a muzicii folk, a focurilor de pe plajă şi a chitărilor, a vremurilor Depeche Mode, Led Zeppelin, Pink Floyd, Bob Dylan etc, mergeţi la Pura Vida Beach Hostel pentru iz de Vamă şi distracţie. Noi ne-am simţit super şi sunt convins că orice week-end petrecut acolo va rămâne mult timp în amintirile voastre!
Namaste!
