joi, 16 februarie 2012

Prin stanele Baiului 21-22.01.2012


Prin stanele Baiului 21-22.01.2012

Colegi de tura: Adina Budica, Eugen Ivanus, Emil Engel, Costi Diacopolos, Cezar Partheniu

Dupa lunga tura din Bucegi de la sfasitul saptamanii trecute, alegem la mijlocul saptamanii cu Adina si Emil o tura mai usoara. Propunerea veche a Stanei din Picior se concretizeaza (Emil stia de "Stana dintr-un Picior"). Pentru mine nu e nevoie sa spunem prea multe vorbe! Stabilim locul, ma ocup de traseu pe GPS (deoarece stana e pe un picior nemarcat ce coboara dinspre creasta Baiului spre vest) si fixam intalnirea sambata la 6.00 in Gara de Nord. Nici unul nu mai fusese pe aici si e o provocare pentru toti! De miercuri (cand am discutat de traseu) si pana sambata dimineata ne-am adunat 5 prieteni. Trebuia sa mai vina si Corina Tudorache, dar nu i-a sunat telefonul pentru trezire (fiind telefon nou, niste setari nu s-au potrivit ;) ; acceptam scuzele).

Ziua 1 - sambata 21.01.2012

Cu trenul Regio ajungem din Bucuresti in Poiana Tapului (6.27 Bucuresti Nord-9.20 Poiana Tapului). Ne echipam in gara in plin viscol si pornim spre punctele notate in GPS. Emil intreaba localnicii de drumul spre stana pana ajungem la limita padurii. Mie traseul imi este mai mult decat evident (cercetasem detaliat harta). Indicatiile localnicilor sunt uneori confuze si ne creeaza discutii mai ales la intersectii. Dupa ce trecem de ultimele case urcam circa 100 de metri prin padure si drumul forestier mai mare face dreapta spre valea Sipa (placuta indicatoare). Eu cu Eugen am inteles de la un localnic ca aici in loc sa facem curba stransa la dreapta trebuie sa mergem inainte spre stana. Emil intelesese tocmai invers si vroia sa urce pe acolo. Insist sa mergem inainte citind si directia data de GPS. Prin viscol pornesc incet in fata si curand se formeaza monomul care urca incet prin zapada pana la glezne si din ce in ce mai mare.



Dupa vreo 200 de metri, exact cum intelesesem eu din indicatii, un drum incepe sa urce spre muchie usor si altul coboara. Cel de coborat merge in valea Zamora si cel drept urca pe la mijlocul pantei spre Piciorul Cumpatului. Urcam pe drumul din dreapta si curand (11.30) facem o pauza inainte de a iesi intr-o poiana lunga.


Prin zapada pana la mijloc (circa un metru) intru la inaintare si fac poteca pas cu pas. Nu e usor, dar imi place sa razbesc prin capriciile iernii! Adaugati la zapada vant din fata si aveti imaginea completa! Iesim in padure, mai inaintam un pic si gasim locul nedorit: dupa 4,4 km (ni se spusese cam de 4-5 km) drumul se termina! Aici ni se spusese sa urcam in sus pe picior! Dar in sus e panta de cca 40 de grade cu zapada pulver! Facem un "consiliu" rapid si hotaram sa mergem in sus. Pornesc in serpentine si castig repede altitudine! Pentru colegi este usor sa imi urmeze santul facut in zapada! Urcam rapid pana in muchia piciorului si apoi pe pante putin mai domoale caut sa castig metru cu metru. De cateva ori regrupam fiindca nu e prea placut sa mergem masa in necunoscut prin padure la distante mari la care nu ne putem vedea reciproc! De fapt nu e recomandat! La o regrupare luam cateva guri de ceai fierbinte asortate cu fructe uscate cu energie foarte mare si turta dulce si cu forte proaspete pornim mai departe! Construiesc traseul mereu in sus si la ora 14.00 iesim la gol. Bucurie mare caci acum are si GPS-ul in sfarsit semnal (sateliti suficienti). Tinta (stana) e la 400 de metri in fata! Dar totul e alb aici! Noroc cu tehnica ce nu da gres in gol alpin!
Trec pe 4x4 si fac sant in zapada pana la mijloc. Vedem si stana si ajungem fericiti aici dupa o jumatate de ora de sapat in zapada! Distantele foarte mici de aici ne-au dat de furca destul de mult! Stiti cum este sa ridici un picior si la pasul urmator sa se afunde pana la mijloc pentru a repeta apoi operatiunea cu celalalt picior! E asa de greu ca e nevoie sa fiu schimbat de Costi dupa vreo 20 de metri!

Sapam sant/poteca pana la usa stanii si cea a camerei unde se face focul (cine a trecut prin iarna '53-'54 stie ce inseamna asta!), Emil si Adina aprind focul cu lemnele gasite pe sub zapada, curatam si aranjam stana, mancam, mai facem poze, filme, radem de tot felul de faze ilare, ne pregatim culcusul si pe la 22.30 ne retragem la somn. 





Ziua 2 - duminica 22.01.2012

Dimineata la 8.00 soarele isi intinde aripile rosii asupra abruptului bucegean. Aparent se anunta vreme buna! Iesim pentru cateva poze rosiatice, ne intoarcem in sacii de dormit si motaim pana aproape de 10.00. Mai ies un pic afara pentru niste poze in care sa surprind razele soarelui (nu se stie cand o sa mai avem parte de asa lumina!). 
Iarasi masa (ne trebuie energie!), strangem bagajele si la 11.30 suntem gata de drum. Intreb de ceai/apa/lichide si colegii zic ca nu e nevoie. Pentru toata ziua!!! Nici aseara nu topisem zapada pentru apa/ceai si mai incolo se va simti nevoia! Eu ma stiu rezistent la nebaut lichide, dar restul? Eu anunt ca ar trebui sa coboram in valea Sipa fiindca nu mai avem mult timp, chiar daca vremea faina imbie la urcare spre creasta. Costi si Emil sustin urcarea spre creasta! Restul avem nemultumire din cauza asta si se va mentine ceva timp. Mi s-a parut o greseala sa nu analizam in grup situatia si sa pornim asa la drum din ambitia de a ajunge un pic mai sus! In fine incepem sa urcam si mai sus voi rabufni fata de Costi, situatie pe care o regret (ca stare negativa), dar trebuia spus punctul de vedere! 

Exact cum ma asteptam, vremea se strica brusc si ne cuprinde o ceata laptoasa! Acum sa va vad copii, ce faceti, voi daca nu ar fi GPS-ul! Incotro mergem? Mai devreme nu am fost ascultat si acum ma simt nevoit sa preiau "conducerea". Exista si o idee de intors inapoi, dar ma incapatanez si eu: daca tot am urcat pana aici, mergem pana in varful ce pare cel mai inalt si apoi coboram pe piciorul Cumpatului! Urcam ultima panta pana intr-un varf inaltat la 1815 metri deasupra marii. Este un varf aflat la est de vf Baiul Mare (eu am crezut ca acesta e Cumpatu, dar am gresit). Nu e varf din creasta! E viscol si nemultumirea inca nu a disparut! 
"Nu inteleg de ce a trebuit sa urcam pana aici ca sa nu vedem nimic!" il aud pe Eugen si ii dau dreptate. Acum nu mai e nimic de facut. Facem cateva poze "de varf" si prin ceata hotarasc coborarea pe culmea Cumpatu.
Luam cu GPS-ul directia indicata de harta si pornim la vale in bataia vantului si a cetii! Tinem muchia Cumpatului pana in punctul care pare cel mai departat. De aici vom hotari ce facem. Aparent am putea sa coboram in stanga spre Valea Rea sau sa tinem in continuare muchia daca nu este panta prea mare.
In acest varf Cumpatu aflat la 1651 m se ridica ceata, se mai lumineaza si vedem in continuare mai multe variante. Scoatem harta si studiem diferite posibilitati: in stanga se coboara pe plaiul Tufa pe langa Stana Mare pana in zona Cumpatu din Sinaia; in dreapta e un picior care se desparte in doua picioare mai mici cu cate o stana pe ele (Stana din Mijloc in stanga - est - si Stana Mica in dreapta - nord). Pe la Stana din Mijloc e o poteca ce coboara vara intr-o retea de forestiere. Pe aici coboram (asta e decizia colegilor fiindca eu ma abtin stiind experienta de mai devreme)! 

Coboram la stana (mereu cu GPS-ul in mana), facem cateva poze si ne bucuram de soarele ce si-a aratat in sfarsit fata! Curtea stanii e plina de zapada mare si pufoasa si nu e greu sa remarcam potcoavele de pe gard, perdelutele de la geam si camerele separate de prelucrare a laptelui si de maturare a cascavalului! 




Prin spatele stanei colegii se pregatesc sa coboare la vale. Mai verificam o data harta si incepem coborarea prin zapada pana la genunchi pe piciorul ce cheama schiurile de tura! 


Mai jos dam de niste urme de bustean tras la vale, urmam drumul acestuia si iesim intr-un forestier larg (valea Tufa). Moment de regrupare fiindca Eugen ramasese un pic mai in urma! Coboram in dreapta pana in dreptul paraului Sipa, iesim in drumul de pe valea Sipa si pe acesta ajungem exact in locul unde cu o zi in urma avusesem ceva discutii legate de aceste forestiere (16.00). Urmam drumul pe care am urcat si pe deasupra caselor din Poiana Tapului iesim la bariera si calea ferata exact pe unde am venit (cartierul Piatra Arsa). In cateva sute de metri ajungem spre nord la gara. Avem de asteptat circa o ora pana la tren, mancam ceva in gara fara lumina, mai stam de vorba cu cate un localnic sau alti turisti veniti in gara si la 18.50 pornim spre casa (Bucuresti) cu perechea trenului Regio de la venire. Voie buna, cantece de chitara ale unui vechi grup de prieteni (de la un reveillon din Leaota), intalnire cu alti prieteni de munte ce fusesera pe schiuri sau bocanci prin Poiana Costilei si Pichetul Rosu...Nici nu stiu cum trece timpul (ca intotdeauna)!
Dupa toata seara din stana hainele ne vor mirosi ceva timp a fum (chiar si dupa cateva spalari)! 

A fost o tura faina cu rasete, voie buna, mici conflicte, rasplata si linistire din partea Naturii si plina de noutate pentru toti!

Va multumesc pentru lectura si sper ca v-ati simtit la fel de bine ca si noi in aceste minute in care macar cu gandul ati fost prin muntii Baiului (mici si periculosi)!

2 comentarii:

  1. salut, ai un export gps al traseului pe care l-ati facut ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, am. Da-mi o adresa de mail si iti trimit in format gdb sau gpx.

    RăspundețiȘtergere