Prin sate bisocene 18-19.02.2012

Prin sate bisocene 18-19.02.2012

De data asta povestirea va fi putin altfel decat multe de pana acum. Voi insista mai putin pe detalii "tehnice" si mai mult pe sentimente, trairi, imagini, cuvinte care spun mai mult decat orice!
Cu o saptamana inainte un bun prieten, Gabi Colea, a fost cu cativa prieteni sa ajute cateva familii din satul izolat de nameti Cotatcu de langa Ramnicu Sarat. Pentru detalii va invit pe blogul lui la adresa http://gabicolea.blogspot.com/2012/02/cu-painea-n-spate-printre-nameti.html . Puternic impresionat de greutatile oamenilor de acolo, lanseaza la inceputul saptamanii o intrebare/rugaminte pe site-urile montane: am putea sa facem ceva mai amplu pentru a ajuta oameni izolati inca de nametii cazuti in ultimele saptamani? Nici nu se astepta sa primeasca atat de multe raspunsuri si dorinta de ajutor: 50-60 de oameni de munte raspund "la apel" si impreuna cu Florin Bratu si Adi Birsa (principalii pionii fiindca multi altii au ajutat pe langa ei) se framanta nopti si zile la rand sa organizeze cat mai bine treaba pentru sfarsitul de saptamana. Toata "actiunea" a fost organizata pana la urma sub egida Asociatiei Montane Carpati. Dupa muuulte tergiversari din partea autoritatilor legate de alimente, transport, cazare si binenteles interminabile discutii si propuneri intre viitorii participanti, abia vineri seara se finalizeaza multe lucruri. Hotararea finala e descurcarea cu resurse proprii! Vom merge in comuna Bisoca, ultima comuna din nordul judetului Buzau aflata la granita cu Vrancea. E o comuna mare formata din catune rasfirate de munte, cu OAMENI harnici care nu se lasa batuti in fata conditiilor grele date de mana lui Dumnezeu.

Vineri pana tarziu in noapte (17.02.2012) organizatorii se framanta sa gaseasca solutia cea mai buna pentru toate! Intalnirea e fixata sambata dimineata la ora 6.00 in parcarea Kaufland-ului de langa piata Obor. E mare agitatie dimineata in parcare si ma bucur sa dau peste foarte multi cunoscuti: Gabi Gomoi, Mugurel, Iulian Sirbu (care fusese pe post de asistent medical la IWC we trecut) si inca doi cunoscuti de saptamana trecuta, Mihaela Puiu cu Iulian Pobleanu, Gabi Colea, Marcel Stamate, Andreea Ciobanu, Cristina Tudor... Sa-mi fie cu iertare daca am uitat pe cineva! Foarte de treaba si zambareata este Laura Matei pe care, desi abia acum am cunoscut-o, parca ne stim de cand lumea! Pe intuneric ne grupam in masini si pornim spre Buzau si apoi Maracineni, Sapoca, Vintila Voda, Sarulesti si Bisoca. De mare ajutor este Egidiu Harjoi (mastroiani pe www.carpati.org) care, fiind din Bisoca, ne ajuta foarte mult cu orientarea pana in centrul comunei. Pana la Vintila Voda drumul e bun si de aici incepe distractia. Drumul e plin de zapada si abia e deschis. Pe marginile drumului nametii se ridica in multe locuri la mai mult de un metru si jumatate si zapada de pe jos da cateodata emotii prin alunecare. Drumul e ingust si abia trece o masina! Din loc in loc au mai "deschis" cate un spatiu pe langa drum pentru a putea trece doua masini una pe langa alta. De fapt datorita drumului dificil Marius a si avut un accident (tamponare frontala cu un localnic sambata seara) care i-a stricat mult din dispozitie. Cu aceasta ocazie trebuie sa multumesc celor care s-au oferit sa fie soferi si si-au pus la dispozitie masinile pentru acest drum destul de complicat! O data ajunsi in mijlocul comunei (langa bar), ne oprim sa vedem care cum poate sa coboare pana la Primaria langa care este caminul social in care vom sta. Acesta este un camin construit pentru copiii care vin din catune mai indepartate si in timpul saptamanii (luni-vineri) sunt cazati aici pentru o suma mica. Ne-au distrat seara niste povesti, carti de rugaciune, poze, invitatii si scrisori copilaresti gasite prin paturi. Pana sa adormim am ras o gramada citind povestile copiilor. Chiar Gabi la un moment dat a venit la noi in camera si ne-a rugat sa facem mai multa liniste ca e tarziu si lumea e obosita!

Revenind la tema noastra principala, ne golim rucsacii de mancare, saci de dormit si haine si urcam din nou la masini unde ne apucam de treaba. Primul pas e impartirea hranei! Mancare este pentru aproximativ 140 de pachete. Asa ca in fiecare punga punem cate 4 paini, orez, zahar, ulei, paste fainoase, branza, branza topita, salam, chibrituri, cate o bucata mai mica sau mai mare de slana (10 kilograme de slana donate de Mugurel!) si alte cateva maruntisuri (care pentru noi conteaza mai putin la oras fiindca avem de unde lua, dar aici unde ai de mers kilometri prin zapada pana la un magazin alimentar, conteaza mult de tot!). Bine spus maruntisuri fiindca de fapt mancare in sine conteaza pentru localnicii blocati de zapezi mai mult sau mai putin, conteaza mai mult prezenta noastra acolo ascultandu-le problemele, mangaindu-i cu cateva vorbe bune, stand cu ei la povesti...Fiecare pune cate doua sau trei pachete in rucsac si la pas spre zonele cu probleme (insotiti de "ghizi locali"). Si credeti-ma ca trei pachete inseamna undeva peste 20 de kilograme, deci e o treaba serioasa! Pornim la drum printre icoane vii ce ne incanta privirea: troite ce rezista zapezii, valuri de omat ce coboara pe ambele parti ale drumului, conifere timide ce se strecoara printre foioase...Cuvintele mele sunt prea putine pentru a exprima frumusetea tacuta a locurilor!

 

La intersectia unde se separa drumurile spre catunele Plesi si Recea la dreapta si Lacurile in stanga ne regrupam si ne intalnim cu 5 masini care venisera sa distribuie mancare si ajutoare "din proprie initiativa". Ramane un ghid sa mearga cu ei intr-o zona de tigani si noi pornim pe jos spre catunele pierdute din vai.
"Spuneti unde e mai greu de ajuns si acolo mergem!"
Ghidul ne duce pana la primul catun care se vede in vale si 7 colegi coboara cu 14-15 pachete spre acel catun sapand poteca. Noi mai mergem un pic si la primul drum ce coboara pe culme vom incepe si noi sa coboram.
"Cate case sunt aici?"
"Dam un telefon si aflam imediat!"
"Sunt 18 case si inca doua pe drum, deci 20!"
Numaram pachetele din rucsaci si pornim 10 colegi la vale. La inceput drumul e deschis de o vola cu senile pe care o depasim curand in coborare. Trecem pe langa ea prin valul de zapada si o tinem tot inainte la vale pe drum. Mai jos intram printe case pe ulita principala. Vorba vine ulita ca acum e acoperita cu un strat de 1-3 metri de zapada ce mai lasa uneori sa se vada varfurile gardurilor pe laterale. Trecem peste garduri pe poteca facuta de localnici si curand dam de un batran cu nepotelul lui. Cel mic avea un ied intr-o sacosa in brate.
"Il ducem la vecini mai sus sa suga de la oaie!"

Ni se inmoaie inima cand vedem cat de multa dragoste au ei pentru animalutele lor.
Pornim mai departe si curand ne intalnim cu Marcel, fratele "ghidului" care ne-a dus pana sus. Ii dau o adeverinta de la primarie folositoare pentru a schimba buletinul fetei lui si de aici el se ofera sa ne ghideze pe la casele a mai sarace. Marcel ne asteapta la intersectia intre drumurile ce coboara in catunele Lacurile si Plaiul Jgheabului. E curios ca desi casele par sa fac parte din aceeasi asezare, doar o ulita desparte cele doua catune. Primul apartine de comuna Bisoca si al doilea de Manzalesti. Acum coboram prin Lacurile spre casa lui Marcel. Avem pentru fiecare casa cate putin si oprim la fiecare curte. La o casa unde e o familie nevoiasa ne oprim sa le dam un pachet si vom sta mai mult la intoarcere.

Deocamdata un coleg duce un pachet la niste batrani pe care aproape sta sa cada casa si coboram pana la casa lui Marcel unde ne invita la un pahar de tuica. Nu se poate sa nu gustam din faimoasa tuica de Bisoca (pe care o recomand in cantitati mici fiindca nu are nimic in ea in afara de pruna)! Marcel ne povesteste de perioada cand a facut armata la Marsa langa Sibiu (motiv de bucurie pentru Emil care e din Sibiu), de multe fabrici secrete de armament de prin tara, de multi oameni de prin sat si despre vietile lor, de viata zbuciumata pe care a avut-o cu serviciile prin Bucuresti, de femeia lui care e acum plecata la Buzau pentru o pomana si tare ar fi vrut sa fie si ea aici (a doua zi vad mahnirea pe fara lui ca e vadan de cateva zile de cand i-a plecat femeia la oras!) Marcel este un om de nota 20 si, asa cum insista Emil, de oameni ca astia avem nevoie in primarii si in conducere.
"Nu intru io'n politica ca 'geaba stai acolo!" Marcel e un om cult, intelept si credincios lui Dumnezeu si sotiei sale. In tinerete a lucrat la Electrica la medii in Bucuresti si cu ajutorul lui si al colegilor au tras toata instalatia de curent electric din zona.

Cu greu ne urnim de la casa lui Marcel fiindca mai avem destul de mers pe la vecini. Iesim din curtea lui si ne intoarcem spre familia de care spuneam mai devreme.

Acestia sunt oameni muncitori si harnici (au oi, vaci, fan in capite si patul) si tot timpul trebaluie ceva prin curte. Cei doi copii ai lor sunt dulci de tot si ne inmoaie de tot baiatul al mic operat de hernie. Asa de pui si a trebuit sa sufere! Tatal ne povesteste ca l-au disponibilizat si acum ii e greu sa plateasca datoriile (5000 de lei) pe care le-a facut prin imprumuturi ca sa cumpere doua motostivuitoare. Ii e greu si se chinuie cum pot sa creasca cei doi copii. Se vede pe fata lor simplitatea si dorinta de viata! Parca ei trec mai usor peste greutati decat noi, obisnuiti cu confortul orasului! Pe chipul mamei chinuit de greutati se vede un amestec unic de iubire pentru copii, ganduri intortocheate pentru a-si ajuta pruncii, un fel de privire in viitor in care nu pare sa se vada mare lucru. Totusi speranta exista! Mama ne povesteste ca baiatul cel mare e la scoala si in timpul saptamanii sta la caminul unde suntem noi acum cazati. Dar de doua saptamani nu s-a putut duce la scoala si a pierdut foarte mult! Simt in vocea ei tristetea pentru multele teme pe care le va avea de recuperat o data ce vor reincepe cursurile si pentru efortul depus de baiat! Asa imi place sa stau de vorba cu ei de parca nu as mai pleca! Colegii o iau mai in fata si trebuie si eu sa ma duc dupa ei. Inca mai avem cateva case pentru astazi!

Ne intoarcem pe drumul de acum cunoscut si dupa intersectia unde ne intalnisem cu Marcel. De fapt aici ne despartim de el si promitem ca ne vom auzi maine caci mai sunt 10 case pe Plaiul Jgheabului. Ramane sa ne intalnim la 9-10 tot aici si sa mergem mai departe (eventual sa ne auzim la telefon mai devreme cu vreo ora). Putin mai sus in drumul de intoarcere dam de volele care faceau drum spre cei izolati. Vedem ca prima vola este blocata si doar trasa de cea din spate va putea sa iasa. Trecem pe langa ele si soferii ne garanteaza ca vor reusi sa le scoata pe amandoua.

Mai urcam pana la doua case pe care le lasasem la sfarsit si la una din ele ni se spune ca mai este o batranica singura jos in vale. Hai si pana la ea cu ultimul pachet ramas! Pana la ea vad langa una din case cat de mare este zapada pe aici.

Vedem in vale casa batranei si coboram la ea pe poteca sapata saptamana trecuta de copiii veniti de la oras. E o casa ingrijita alba si cu tocurile geamurilor vopsite in albastru. Se vede de afara curatenia fizica si sufleteasca a acestei femei trecuta prin multe. Bat la usa fara raspuns de cateva ori, incerc clanta si vad ca e deschisa si mai bat la usa camerei interioare. Stim sigur ca batrana e acasa fiindca a cizmele indreptate cu varful spre casa! Peste vreun minut iese uimita de musafiri.
O intreb daca o deranjam si ne spune ca asculta slujba la Radio Trinitas, dar nu e nici o problema. Mainile pe piept ii denota credinta, mirarea si bucuria de a ne vedea.
"Cine v-a trimis maica tocmai la noi?"
Ii povestim tot ce facem si tot e uimita. Accepta ajutorul nostru spunand ca nu e nevoie ca pe la ea mai vin copiii.
"Ati fost mai jos in sat?"
"Da, am fost la fiecare casa!"
"Of, Doamne ce copii!"

Cu greu ne despartim de bunica ce ne ureaza multa, multa sanatate uitandu-se la noi cum iesim pe poarta! Simt aceeasi caldura pe care mi-a dat-o tanti Eugenia cand se uita la noi cu mana streasina la ochi sa nu o orbeasca soarele. Trebuie sa v-o aduceti aminte din catunul Fata Pietrii din zona Cheilor Manastirii (Ramet)!
Urcam drumul pe care am coborat tot uitandu-ne in spate spre apus si spre casele in care am adus un strop de bucurie in ultimele ore.

La ora 18.00 ajungem in drumul de masina si surprind unicitatea imaginii de mai sus: credinta si luminile satului sunt ca flacara olimpica aprinsa intotdeauna.

Daca stele nu-s pe cer, stele-s pe pamant!

Pornim inapoi pe drumul de masina pe care am venit ceva mai devreme. La intersectia unde ne despartisem de alte grupuri, vedem un politist si o masina lovita frontal. Discutia era aprinsa si salutam coborand mai departe spre bar si Primarie. Chiar ne miram cum de se pot face accidente aici. Mai jos e Marius cu masina tot asa sifonata. Imediat intelegem ce s-a intamplat. Datorita pantei, vitezei si zapezii, au intrat frontal unul in altul! Discutii cu politia, declaratii... Treburile neplacute asociate unui accident! Cu o Dacie papuc locala, politistul e amabil si impreuna cu un localnic duc fetele noastre pana la bar si noi vom veni in urma lor cu frontalele aprinse. Stim ca sunt cativa colegi care vor sa plece in seara asta si chiar vor pleca un pic mai tarziu. Coboram pe intuneric impreuna cu Gabi pana la caminul unde stam. El nu coborase astazi deloc si se bazeaza pe mine (care mai fusesem la camin sa imi eliberez rucsacul mai devreme).

Seara ne aranjam in camere, mancam cate o ciorbita calda si piure cu cremwursti dati de personalul caminului, mai combinam cu ceva tuica, slana si ceapa ("sfanta treime" :D) si ne retragem in camere. In timpul mesei se intrerupe lumina si va trebui sa ne descurcam cu frontalele. Pana de curent a tinut si a doua zi si din acest motiv nu am mai putut vorbi cu Marcel la telefon. Explicatia logica este ca a picat generatorul de la releul Romtelecom si ca urmare nu era semnal nici la Cosmote, singura retea cu semnal bun de pe acolo! Mai radem pana pe la 22.30 cand somnul incepe sa ne acapareze. Nu a fost problema pentru noi toti sa dormi in cele 32 de paturi ale caminului. Toti aveam saci de dormit si o buna parte am dormit pe jos (si bine a fost1). Intre masa si somn tinem o sedinta de concluzionare a zilei ce tocmai isi inchide portile, ne bucuram de toate povestile si simtim reusita actiunii noastre si stabilim echipele pentru ziua urmatoare. Avem mai multe directii de abordat: avem cele 10 case la care trebuie sa mai ducem pachete (si ne vom oferi Emil, Mihai, Monica si cu mine - pana la urma mergem Emil, Laura, Alex si cu mine), incercam sa largim poteca pe care copiii sa vina la scoala din doua directii si hotaram sa ajutam la inmormantarea si pomana unei batrane decedate de cateva zile. Asadar ne impartim pe echipe si stabilim ca primii sa plece la 8 a doua zi la treaba (cei din echipa "10 case" si cei pentru facut drumul pentru inmormantare de la casa batranei la biserica si cimitir). Asadar avem echipe si plan facut si pentru duminica!

Duminica eu ma trezesc conform planului in jurul orei 7.00 pentru ca peste o ora sa fiu gata de drum. Colegii de camera cam mormaie ca fasai prea mult pungile si hainele si sincer imi pare rau, dar nu am ce face. Totusi ies pe hol sa ma imbrac si vad ca si Gabi se imbraca si se pregateste pentru o noua zi de treaba. Mananc ceva din propriul bagaj si la 8 fara cateva minute sunt gata de plecare. Se schimba echipa fiindca Mihai si Monica s-au trezit si Mihai a avut ceva probleme de sanatate. Ei vor fi inlocuiti de Alex si de Laura care vin cu o tona de buna dispozitie (caracteristica!). Urcam pana la masini unde ne vom incarca rucsacii pentru misiunea noastra. Eu si Laura ne-am gandit sa luam toate bagajele si sa le lasam in masina (fapt cu care Gabi a fost de acord). Am facut bine caci la intoarcere nu vom mai avea timp de trambalat in jos si in sus!
Pana la masina ma opresc un pic sa imi ramana pe retina minunea dealurilor Bisocii.

Cand ajungem la masina lui Gabi, el era acolo si pregatea echipa pentru inmormantare. Asa ca noi am avut putin timp sa ne golim rucsacii in portbagaj si sa ii umplem cu 10 pachete pentru localnici. Am pus ceva mai multa paine fiindca ne mai ramasese si peste putin timp pornim cu Gabi cu masina pana la "locul faptei" adica acolo de unde vom porni in jos pe drum spre catunul de ieri. La 9.30 pornisem spre locul de intalnire cu Marcel, desi nu reusisem sa mai vorbim la telefon. Este asa de soare si bine ca ne bucuram de fiecare raza ce ne lumineaza drumul! Coboram fix pana la locul de despartire a celor doua "sate" si aici vedem ca Marcel ne iese in intampinare.
"Am vorbit ca la 10 ne intalnim? Uite-ma aici!"
Ma minunez si ma bucur nespus sa vad "ceasul elvetian" care functioneaza in cuvantul omului simplu de munte. Asta imi da putere sa rezist si mai mult in tarisoara noastra in care totul pare ca merge dupa nas ;)!
Pornim in stanga pe ulita ce coboara pe Plaiul Jgheabului. Vorba vine ulita ca noi de fapt mergem pe creasta imaginara a unui munte de zapada! Aici a viscolit mult si acum nivelul zapezii trece de multe ori de gardurile de pe margine!

Mergem tinta la casa unui batran aproape orb. Si s-a chinuit omuletul asta muncit de soarta sa isi sape singur o poteca prin poarta acoperita in totalitate de zapada. Gardul de la ulita e din plasa de sarma si acoperit aproape total de zapada. Ne bucuram ca il gasim acasa si ne intampina cu lacrimi in ochi.
"Unchiesule, au venit de la Bucuresti cu ajutoare!"
Mai-mai ca ne refuza si el spunand ca are tot ce ii trebuie. Dar crema "de dat cand te dor genunchii" indulceste pe oricine si mai mult decat mancarea, pastilele si cremele care alina durerea sunt primite cu mare drag. Are Laura asa un dar de a vorbi cu oamenii...
"Uite pe asta o iei daca esti racit! Si pe asta daca te doare in gat! Si cu crema asta dai unde te dor oasele! Si faringosept sa iei daca tusesti! Dar nu mai multe o data!" Parca e facuta sa aline sufletele greu incercate!
"Saru'mana, bunicule! Mergem mai departe pe la vecini!"
"Doamne ajuta!"
Il vad cum ramane mirat cu punga grea in mana si parca nu stie ce sa faca.
"Te ajut sa duci astea in casa?"
"Nu, ma descurc singur!"
"No bine atunci, multa sanatate!"

La gard facem o poza echilibristica ce exemplifica foarte bine expresia "merg pe gard, de drum ma tiu" :D! Doamna profesoara e experta in gimnastica :)!
Pornim mai departe pe drum, trecem pe langa casa cumnatului lui Marcel, Sebi (Eusebiu) si ii promitem ca la intoarcere intram la o tuica fiarta (sau rece pentru ardeleanul din Emil ;) ).

Ne oprim la casa unui batran si Marcel in cheama afara din curte.
"Hai ca au venit copiii cu ajutoare!"
Batranul, ca si ceilalti, nu stie ce sa spuna. Ne povesteste ca sunt trei in curte, el, femeia si fata lor. Fata a fost operata de doua ori pe creier si acum o duc foarte greu. Sta la ei si se descurca cum pot. Ii dam punga cu cateva alimente si cateva medicamente usoare pentu a mai alina suferinta. Batranii de pe aici par sa fie obisnuiti cu medicamentele usoare si stiu sa le ia. Alex incearca sa se joace cu pisicile din curte si le alearga pana ce acestea se ascund in fan :).

Pornim mai departe spre ultima casa. Aici intram cu atentie pe sub bolta ce merge de la poarta si pana la coltul casei. Cum eu sunt mai inalt decat oamenii de pe aici, trebuie sa merg cocosat si cu atentie sa nu rup ceva din bolta cu rucsacul! Intram si batrana e bucuroasa de oaspeti.
"Nu am cu ce sa va servesc!" suna vocea ei dulce.
"Noi am venit sa iti aducem cate ceva asa ca stai linistita!"
Ii dam punga cu de-ale gurii si cand Laura incearca sa ii explice ce si cum cu medicamentele, o auzim spunand ca stie cum sa ia toate medicamentele astea si ne arata punga cu medicamente din bucataria de iarna in care sta acum. Pentru o clipa ma duce cu gandul la mama care ia si ea in fiecare zi o groaza de medicamente pentru inima si nu numai! Batrana e incantata de pastilele pentru dureri de cap ca astea o chinuie cel mai mult!

Ii uram toata sanatatea posibila din lume si ne intoarcem pe la alte case spre Sebi. Parca simt in casele astea ca m-am intors in timpuri pe care orasul si civilizatia le-au uitat. Atat de curati, sinceri si nevinovati sunt oamenii ce isi duc traiul de pe o zi pe alta si se bucura de fiecare clipa!
Urmatoarea casa este locuita de doua familii si fiindca sunt multe persoane in casa, hotaram sa le dam mai multe alimente. Ca urmare portia de paine o dublam si copiilor le dam si niste eugenii pe care le luasem sa ne astamparam foamea! Atat de scumpi sunt copilasii carora nu le pasa ca au zapada in cizmulite.
"Scoateti-va zapada din cizmulite sa nu raciti ca sa luati medicamente din astea!" le spune "doctorita" Laura. Ce imagine frumoasa cu ingerii copilariei. Batranul nu se lasa pana ce nu ne da o sticla cu tuica. Pai nu se poate altfel!

Of si am uitat sa le aratam copiilor poza cu ei! Le vom face o surpriza si mai mare in viitor ca sa compensam "greseala" noastra!

Vis-a-vis de batranul a carui fata a fost operata pe creier facem o pauza pentru niste batrani la care colegii mei se duc cu un mic pachet. Si Laura vine "la pachet" si o pisica ce vrea sa fie dovada vie ca sunt aici multe pisici si e posibil sa dormi cu ele :). Chiar batrana le spune ca daca am fi vrut sa dormim la ei, se gaseau locuri fara probleme! De stiut pentru alta data! Intre timp aflu de la Marcel ca fata operata a ajuns in starea asta datorita batailor conjugale. Trist pentru o fata atat de tanara pe care o si vedem plimbandu-se prin curte!
"Ai grija sa nu aluneci pe gheata!" ii spune Marcel din ulita.
Eu mai povestesc cu Marcel despre ai mei si despre un mal cazut ce se vede pe versantul drept al Ramnicului Sarat. Ii povestesc de zona asemanatoare de pe valea Buzaului din dreptul localitatii Cislau unde se spune ca ar fi ingropate in pamant mine nedetonate din al doilea razboi mondial.

Mai departe ajungem la casa lui Sebi. Om gospodar, a aranjat in timp casa in care in tinerete a stat si Marcel. Acum interiorul casei e modern si curat si omul se scuza ca e cam frig. Pentru noi e foarte bine! Ne pregateste imediat o tuica fiarta, scoatem o bucata de slana cu ceapa, mai povestim de una de alta si timpul trece extrem de repede cu voie buna! Sebi ne povesteste de frumoasa lui fata care inca nu a facut 18 ani. Vedem niste poze cu ea si intr-adevar e de o frumusete aparte. Departe de fitele si "vopselurile" orasului, in chipul fetei se vede mandria simpla si demnitatea omului de munte. Si cand ne spune ca fata canta muzica populara din zona si ca vrea sa dea la Bucuresti la conservator, mai mai ca imi vine sa o iau acasa :D! Intr-un fel primim invitatie la festivalul Bisocii (tinut in Recea in prima duminica dupa Sfanta Marie) sa ascultam vocea calda a fetei lui Sebi! Nu promitem, dar e o ocazie buna sa revenim pe aici! Si cu siguranta veti vrea si voi sa reveniti in acest mic colt de Rai!
Pisicile sunt la ele acasa si se gudura pe langa noi! Sebi ne arata toata gospodaria si se vede cat de ingrijit si harnic este. Are capite cu fan, 11 stupi, 3 vaci cu un vitelus, doi pauni mari care se tot tin dupa noi si ii fac curte Laurei, doi caini, cateva oi si mielusei simpatici, unelte pentru te-miri-ce si o casa extrem de igrijita si curata. Doar ca multe sunt acum acoperite de zapada si nu se vad la adevarata lor valoare. Inca un motiv sa mai venim si alta data!

Ne salutam gazda cu promisiuni de a reveni si mai facem o ultima vizita la Marcel. Nu stiu cum s-a pomenit de lapte si Marcel a zis ca tre' sa ne faca cinste ca el oricum nu bea lapte si se strica. Asa ca ne indreptam spre casa lui.

La Marcel printre cani de lapte, pahare de tuica, slana si ceapa, povestim altele si altele. Marcel vrea cu tot dinadinsul sa ne arate niste poze cu fetele lui. Pana una alta gaseste poze cu familia si ne povesteste despre fiecare persoana ce apare in poze. E fascinanta aceasta istorie a locurilor! Vedem poze din tineretea lui cu par lung si pantaloni evazati, isi aduce aminte ca avea toate actele oficiale cu parul lung, isi aduce aminte de prietene din tinerete si de poze ale frumoasei sale sotii. Se mandreste cu faptul ca in 34 de ani niciodata nu a reusti sa se certe cu sotia. S-au impacat si se iubesc ca la inceput. Chiar acum ii simtitm si noi lipsa sotiei.
Vedem poze cu marginea zimtata, unele din primele poze color, versuri si amintiri pe spatele pozelor...
"Din ceata anilor ce trec
Tu vei uita de mine
As vrea ca micul meu portret
Sa-l ai ca amintire" Gygel
sau
"Amintire din practica agricola a anului I de liceu"

Cu greu trebuie sa ne salutam gazda, sa ii multumim pentru marele ajutor pe care ni l-a dat in aceste doua zile ("nu a fost nimica!") si sa pornim inapoi spre masini. E 14.15 si stim ca Gabi ne spusese ca la 15.00 ar vrea sa plece (il inteleg perfect fiindca vrea sa ajunga acasa la copii!). Asa ca ii dam bice in sus spre drum cu o mica si scurta pauza pe iarba.

Ultimele pachete le lasam la doua familii (parintii pe o parte a ulitei si fiul casatorit cu familie pe cealalta parte). Laura e marcata de dulceata de fetita cu ochelari careia ii place foarte mult matematica. Si va dati seama de reactia copilei cand aude ca laura chiar matematica preda!
"Mami, doamna preda matematica!!!"
Laura ii promite fetitei ca va veni la vara pe aici sa vada daca a luat premiul I :D! S-a creat asa de simplu o legatura care nu cred ca se va mai desface vreodata! Stralucirea ochilor unui copil vazuta de profesoara de matematica!

Laura ne "alearga" (si foarte bine face!) pana la drumul de masina unde ajungem la 15.15. Mai avem putin si dupa ce mancam cate o bucata dintr-un sandwich si bem cate o gura din combinatia minune a Laurei de ceai, apa si vitamine, pornim la trap pe drum spre masini.

Ultima imagine e extrem de graitoare pentru spiritul intreprinzator al locului. La sanii trag deopotriva caii si vacile. Mijloacele de tractiune si transport sunt folosite aici cu eficienta cat mai mare! Noi continuam dupa ce ii dam calului cateva fructe uscate (Doamne, ce ii plac!) si cu putin inainte sa ajungem la masini, il vedem pe Mugurel ca ne iese in fata cu masina. Parca ii citise gandul Laurei. Ii multumim si ajungem repede la Gabi. Nu s-a suparat pe noi fiindca nu ne asptepta doar pe noi. Inca au mai venit multi altii dupa noi si Gabi, "capitanul" actiunii stia ca va pleca ultimul "de pe vas". Ii fac o bucurie cu o jumatate de litru de tuica de Bisoca (daca ajungeti pe aici e musai sa o incercati in combinatia ardeleneasca ;)! ), ne strangem rapid bagajele si plecam cu Mugurel Spre Bucuresti (circa 16.00). Pe drum vedem ca mai sunt altii care abia se intorc la masini fiindca fiecare a vrut sa stea cat mai mult in zona in ziua aceasta frumoasa, calda si senina!

Pe drum eu mai atipesc vreo ora, ma mai uit la poze, marim cu totii ochii cat cepele cand intram in zona cu ceata (de la Buzau spre capitala) si ajungem (cu amintiri din multe locuri ale drumului) in Bucuresti undeva in jurul orei 19.30.

Suntem fericiti cu totii ca am facut cativa oameni fericiti si ca am putut da o mana de ajutor exact atunci cand trebuie!

Cu multumiri Oamenilor care ne-au invatat ce inseamna sa iubesti viata si fiecare clipa, organizatorilor pentru imensul efort din ultima saptamana pentru ca totul sa iasa bine, noua, voluntari care am venit aici pentru a da un pic de speranta, voua, dragi cititori pentru ca ati avut rabdarea sa aflati cateva povesti din munte si lui Dumnezeu pentru ca ne-a dat tuturor sansa sa dovedim ca suntem oameni si ca stim sa ne ajutam unul pe altul, va invit pe toti sa ajungeti cel putin o data in viata prin aceste locuri rupte din basmele copilariei!