RT Bucegi - Cerbul de iarna 27-28.11.2010

RT Bucegi - Cerbul de iarna 27-28.11.2010

Colegi de tura: Claudia, Codruta, Cezar ( 3C:) )

Marcaj: BG (si partial un PG la inceput)

Ziua 1 - sambata 27.11.2010

Iata ca ne intoarcem in Bucegii pe care acum ceva timp i-am cunoscut cu Claudia tot in viscol si temperaturi scazute (vedeti pe blog tura din Tiganesti)! De data asta planul nostru este sa urcam pe Cerb pana la Omu. Aranjez prin telefon sa dormim in refugiul Salvamont din spatele cabanei (Salvamont Bran) si ne aventuram prin vremea ce nu se anunta deloc placuta: frig cu gust de iarna si zapada cat cuprinde. Suntem foarte matinali si in jurul orei 6.00 luam microbuzul spre Valea Prahovei din autogara Ritmului. Stam putin la povesti si tragem un pui de somn de vreo ora pana in Sinaia. Abia asteptam sa ajungem in Busteni si sa admiram spectacolul muchiilor caraimane (8.10). Ne gandim care e drumul cel mai rapid spre Cerb si urcam spre Caminul Alpin. Aici nu vad nici o miscare si pornim in sus spre drumul de poiana Costilei. La intrarea in padure (unde e si un panou de avertizare de ursi) facem dreapta prin padure cu ideea de a ajunge in PG spre drumul de Gura Diham. Tot urcam prin padurea abia ninsa si prindem cateva poteci care ne duc la marcajul dorit. In 10-15 minute coboram pe semn pana la drumul fost asfaltat. Aici eu intru cu tupeu intr-o zapada care ascunde sub ea niste valuri de noroi, prilej pentru care Claudia ma boscorodeste putin fiindca se murdaresc bocancii.
"Oricum o sa se curete in zapada mai incolo!"
Mai avem un ocol larg pana la podul ce vine peste apa Cerbului. La un punct de gaze (cred) pe stanga drumului zarim doua dulceti de catelusi pufosi care se uitau curiosi la noi peste un damb de nea. La 9.15 ajungem la marcajul BG care ne va urca in Poiana Costilei. In 5 minute intram in padure pe urmele de schiuri si incepem voiniceste sa avansam pe "drumul tunului". Vedem in fata noastra urme si ne bucuram la gandul ca vom avea poteca. Urcasera cu 10 minute in fata noastra doi bucuresteni. Speram ca ne vor usura treaba pana sus la stanca cu aspect uman de la 2507m. Vom vedea ca nu a fost chiar asa. S-au intors la ultima trecere pe versantul costilean al vaii Cerbului.

Urcam incet pe pantele ce ne duc pe langa Galma Mare pana in punctul cel mai inalt aflat in nordul varfului. Peisajul este de vis si parca nu ne-am mai misca de aici! Monotonia urcusului ne plictiseste si nu ne grabim prea mult. La 10.45 ajungem in Poiana Costilei si mai avem cativa pasi pana la intersectia Vaii Cerbului cu marcajul TR de pe Tache (pe care am coborat din Tiganesti in tura amintita mai sus) (10.50).
Ne e un pic foame si Claudia intreaba de pauza de masa. Ii spun ca mai mergem 10 minute si avem o poiana cu peisaj superb unde vom sta. Deocamdata la rascrucea de drumuri urmele se intind spre Omu si spre Poiana Costilei. Spre Pichetul Rosu nu sunt urme si imediat vor veni dupa noi un grup mai mare de vreo 15 montagnarzi iesiti la plimbare din Diham (pana la poiana Malinului).
Intre 11.10 si 11.35 facem pauza de masa (sandwich-uri, branza topita, salam, ciocolata :D) si un timp mergem printre cei din grupul amintit. Ne place foarte mult faptul ca oameni trecuti de a doua tinerete urca plini de veselie si de glume pe aici. La un copac "cu craci" isi fac cateva poze si ne lasa sa ii depasim. Urmam poteca facuta de cei doi turisti aflati inca in fata noastra si semnele BG clasice. La 12.10 ajungem in poiana din care se urca pe valea Urzicii. Admiram valea care se pierde in ceata si ne continuam drumul spre a doua poiana din care pleaca Malinul.
Aici grupul vesel se opreste si hotarasc sa se intoarca la Diham. Noi mai facem o pauza mica pentru cateva poze si incepem sa urcam spre Numaratoarea Oilor (unde ajungem la 12.50). In timpul scurtei pante vedem ca in spatele nostru urca o curajoasa solitara. Claudia zice sa o asteptam si eu ii spun sa urcam mai incet sa ne ajunga din urma. "Macar de am urca mai multi!" Trecem de Numaratoare si pe platforma urmatoare Codruta (curajoasa din Bv de care spuneam) ne ajunge din urma (13.00). Si ea isi dorea sa mearga cu noi mai ales la auzul unor caini rataciti/lasati de ciobani peste iarna, caini care au latrat la noi fara incetare din firul vaii. De aici vom fi toti trei C. Incepem sa urcam pe marcajul cunoscut si gradele negative incep sa se simta la nas. Desi mai avem urme, incepem sa sapam poteca prin zapada viscolita. Urcam pe stanga firului (dreapta geografica) si curand trecem prin fir pe latura Morarului. De aici urcam pe o brana care in momentul de fata nu ne face probleme (la intoarcere voi avea emotii in doua puncte din acest pasaj). Urcam pe sub Morar si ne intalnim cu cei doi care sapasera urme. Pana aici au urcat ei. Deci de la trecerea pe stanga (versantul Costilei) vom avea de sapat poteca. Facem cu schimbul la zapada grea care ne da putin de furca. Avem de multe ori de trecut pasaje in care eu ma afund pana la mijoc in zapada. In acele locuri fetele preiau "comanda" sapand urme mai putin adanci (fiindca si greutatea le permite). In dorinta de a evita niste pante urate (cu risc de avalansa de zapada pufoasa), urcam deasupra potecii si Claudia gaseste niste trepte prin care revenim la marcaj. Mai avem putin pana la buza caldarii finale si eu raman in urma pasilor Codrutei si Claudiei. Abia la 15.15 iesim intr-o fereastra de ceata si vedem in spate unul din pintenii Costilei.
Facem o pauza scurta pentru cate o cana de ceai cald. E tare binevenit in frigul care ne inconjoara (sunt doar -6 grade, dar vantul il face de -15)!
Stim ca vara aici sunt niste trepte in piatra. Acum ne facem drum prin valurile ascendente de zapada si iesim in cca 20 de minute in poiana unde vara e una din principalele stane ale Cerbului (cea din caldarea superioara). Peisajul ne este blocat de ceata si nu putem admira semicercul format de Cerdac, Saua Obarsiei, Vf. Ocolit, Omu si zona superioara a Morarului. E cca ora 16.00 si de acum mai avem doar nesfarsitele serpentine din caldarea superioara. Problema este apropierea intunericului combinata cu oboseala acestei urcari prin ceata, frig si zapada mare. La un moment dat eu sunt in fata la sapat poteca si ma afund mai sus de mijloc. S-ar parea ca m-am blocat aici! Fetele trec pe langa mine si urca pe zapada afanata prin alta metoda: urca cu gambele paralele cu stratul de zapada si cu sprijin pe bete/piolet pus perpendicular pe panta (pentru marirea suprafetei de contact cu zapada si scaderea in consecinta a presiunii pe unitatea de suprafata). Eu incerc sa aplic aceeasi metoda si cu greu urc deasupra zapezii mari. Codruta il suna pe Lucian de la statie si il roaga sa ne vina in intampinare sa ne faca poteca. Cum Radu era imbracat si iesit la plimbare, se ofera sa coboare dupa noi. Cu acest prilej trebuie sa ii multumim pentru ajutorul imens pe care ni l-a dat in conditiile date. Fara el probabil ca ma fi urcat mult mai greu pe intuneric. Urcam cateva zeci de metri si il vedem pe Radu coborand spre noi. Ii ia rucsacul Codrutei si pe moment urcam incet si sigur dupa el. La o trecere ceva mai sus, eu nu reusesc sa fac un pas mai inalt cu greutatea rucsacului in spate si ma blochez. Radu lasa rucsacul Codrutei, vine si imi ia rucsacul dandu-mi astfel posibilitatea si mie sa urc. Ii multumesc si acum si voi repeta acest gest cand ajungem sus. Ma simt foarte obosit si mai ales deshidratat. Radu continua sa urce prin viscol cu o precizie matematica spre statie. La un moment dat ma plang Claudiei ca simt deshidratarea puternic si ca as vrea niste apa. Simte si ea acest lucru si cu vointa continuam sa mai urcam cateva minute. Putin sub drumul de vara ne oprim un minut pentru cate o gura de apa. "Statia morgana" pare sa nu mai apara. Radu ne incurajeaza mereu: "Mai avem putin". Stim de fapt cat mai este si nu trebuie sa ne dam batuti. Oboseala duce si la un pic de ameteala combinata cu lungimea parca interminabila a drumului. Cu ultimii pasi grei vedem in fata noastra lumina de la statie care ne da parca niste puteri nebanuite. Mai avem vreo 20 de metri si intram in statie. Finally!!! Radu de ofera cate un ceai fierbinte sa ne revenim si ne incalzim in bucataria calda. Mancam cate ceva de seara si stam la caldura pana ce apar toate grupurile ce au indraznit sa urce pe vremea asta napraznica: doi bucuresteni dupa noi pe Cerb, grupul lui Harciogu pe Hornul Mare printr-o zapada pufoasa foarte mare si inca o pereche pe Morar. Mai stam la povesti si cam pe la ora 0.00 ne retragem cu totii la somn. Artica e cel mai alintat meteorolog din statie si cam incepe sa faca mofturi la mancare (ca doar e in centrul atentiei).

Ziua 2 - duminica 28.11.2010

Dimineata ne trezim cam pe la ora 8.00 si ne adunam in cateva ore in sala de mese pentru masa de dimineata. Hainele ne sunt uscate si calde si Artica revine in atentia Claudiei care parca nu vrea sa se desparta de blanosul negru.
Pe la 9.10 ies afara pentru cateva poze. E atat de frig la rasarit incat nu pot sta mai mult de 5 minute pentru a admira zarile.
Dupa alte doua etape de incalzire in statie fiecare grup se hotaraste pe unde sa coboare. Grupul lui Harciogu va cobori pe Morar si ca urmare pe la ora 10.00 incepe sa coboare in larga caldare superioara a Morarului. Noi ne induram abia la 11.20 sa iesim afara pentru o poza de grup si apoi sa pornim la vale. Aveam doua optiuni viabile: platou si Sinaia care este prea lung si coborarea pe Cerb pe unde am venit. In sinea mea nu prea imi convine ultima varianta, dar accept varianta asta ca fiind singura acceptabila si pornim in jos. Cei doi bucuresteni mai stau un pic in urma noastra fiindca nu sunt hotarati pe unde sa coboare. Pana la urma vin tot dupa noi pe Cerb.
Totul este inghetat in jur si putem cobori aproape direct pana in fundul caldarii superioare. In penultima curba eu am o retinere de a cobori direct dupa ceilalti si prefer sa tin poteca plina de zapada. Deh, am ceva experiente neplacute prin zona si o oarecare temere ma face sa fiu mai precaut. La varianta de iarna pe piciorul Morarului toti avem retineri fiindca zapada nu e suficient de mare si preferam coborarea clasica prin buza inferioara a caldarii (traseul de vara). La 12.10 suntem langa stana din Cerb si incepem sa ii dam iarasi direct la vale scurtand cat se poate poteca. Totusi nu putem evita trecerile de pe o parte pe alta a vaii si cateva limbi de zapada proaspata.
De data asta vedem cu claritate piciorul Costilei incetosat din ziua trecuta si caprele negre pe care le zarisem ieri pe braiele Morarului. Acum parca s-au suit si mai sus pe verticalele din stanga noastra. Pe treptele de stanca acoperite acum cu zapada (cele de sub caldarea superioara) ne lasam sa alunecam controlat pe panta de cca 40 de grade. Cu acest prilej eu reusesc sa imi fac o taietura foarte faina in pantaloni (e normal pentru mine sa am pantalonii peticiti:D). Pioletul este mereu pregatit pentru o oprire neasteptata.
Trecem pe stanga vaii pe o curba descendenta de nivel si ajungem la trecerea finala pe dreapta vaii pe o brana plina de zapada. Pentru restul grupului treaba e usoara aici fiindca sunt usori si nu rup zapada. Fac niste urme faine si acum e randul meu. Zapada in panta de cca 45 de grade nu e batatorita in urme. Deodata ma trezesc ca o urma pare sa imi fuga de sub picioare. Si in jos sunt niste trepte stancoase! Ups!!! Fixez pioletul deasupra marginii superioare a zapezii si intaresc fiecare urma in zapada. Am vreo 5 pasi pe care ii fac foarte incet si cu atentia sporita. Rasuflu usurat cand simt brana mai lata sub mine. Nu s-a terminat caci mai am o trecere de acest gen. Trec tot asa cu grija si cu pioletul pus peste buza superioara a zapezii ascunsa sub stanca. Cand ajung in firul vaii sunt in sfarsit mai relaxat fiindca am scapat de zona asta de care imi era teama (13.00).
In 20 de minute coboram prin Numaratoarea Oilor si Codruta vede la mine ceva temeri. Ii explic motivul acestora (un incident de acum ceva ani) si imi marturiseste ca si ea are ceva retineri la caderile pe zapada in panta (tot de la niste alunecari necontrolate si spitalizari). Ajungem in poiana Malinului si de aici avem poteca foarte lejera. Peste vreo 10 minute suntem in micul canion din padure (13.30) si apoi trecem de izvorul inca neinghetat. Intr-o jumatate de ora coboram pana la intersectia de acum cunoscuta din poiana Costilei (14.00).
Eu inca as vrea sa coboram prin poiana si apoi pe la Caminul Alpin, dar cum restul grupului opteaza in continuare pentru BG ("drumul tunului") urmam drumul pe care am urcat ieri. Ne cam imprastiem pe poteca si in 45 de minute ajungem in larga poiana de la drumul din Valea Cerbului. Aici ne separam fiindca doar eu si Claudia mergem spre gara, restul mergand spre masina care e parcata la Gura Diham. Asa ca noi pornim spre gara agale (14.50).
Ajungem la gara in cca 20 de minute. Era asa de inghesuiala la personal incat am hotarat sa mergem cu urmatorul accelerat. Am facut prostia sa nu intrebam exact la cat pleaca si ne-am dus direct la restaurantul Caraiman sa mancam cate o ciorbita calda. A fost perfecta prin asezonarea cu un cascaval pane si cu papanasi, dar am reusit sa ajungem in gara la doua minute dupa ce a plecat acceleratul de la ora 17.00. Claudia m-a cam certat fiindca "papanasii mei" au provocat ratarea acceleratului. Asa ca nu am avut ce face si ne-am luat bilete la urmatorul accelerat care la 18.30 ne-a luat din Busteni si ne-a dus catre nedoritul oras Bucuresti.
I-am promis Claudiei ca ii dau chiar in acea seara pozele din tura si ne-am indreptat spre cashili noastre.

Chiar daca am vost nevoiti sa luam decizia de a ne intoarce pe acelasi drum pe care am venit, tura a fost superba in echipa 3C alcatuita ad-hoc deasupra poienii Malinului. Poate vom mai avea ocazia unor astfel de ture de adevarata iarna. De mentionat ca temperaturile scazute sunt un record de temperatura la aceasta data chiar si la statia meteo Omu.