Motto: "...si-am ajuns de-atata nins/niste oameni prin zapada"
Colegi de tura: Gabi Murgilas, Cezar
Ce tura superba a iesit atunci cand nu aveam nici un plan concret pentru we! Eram un pic trist fiindca vremea mohorata mi-a "stricat" placerea de a merge cu colegii din Cluj in Tara Motilor. Trebuia sa mergem pentru peisaje ce combina albul zapezii cu albastrul calm si rece al cerului. M-am bucurat nespus cand am citit dupa we ca dragii mei prieteni au fost in tura respectiva. Am cautat printre colegii de munte mai vechi ceva parteneri pentru we. Sambata se anunta vreme cu precipitatii mixte si abia duminica ninsoare (evident cu temperaturi scazute). Doar Gabi a vrut sa mearga in ambele zile de sfarsit de saptamana. Asa ca a ramas sa ne intalnim in Gara de Nord dis-de-dimineata.
Ziua 1 - sambata 4 Undrea 2010 (decembrie - inca se pastreaza amintirea sfantului Andrei)
La 5.35 ne intalnim in gara si ne luam bilete la personalul care ne duce pana in Timisul de Jos tinandu-se cu aproximatie de orele amintite in mersul trenurilor (destul de greu pentru Romania). Am ajuns doar cu 10 minute intarziere in Timisul de Jos. Aici parca suntem loviti de cuvintele unui prieten comun ("o sa va ploua toata ziua"): ploua mocaneste si ne displace total. In monom ( binom ;) ) pornim spre Dambul Morii. Eu am luat pentru siguranta pioletul si Gabi are niste bete foarte faine cu clapeta de la Black Diamond (atat de faine incat in saptamana urmatoare mi-am cumparat si eu ceva asemanator de la Mmsport). Facem o jumatate de ora pana la Dambul Morii si o mica pauza (pentru schimbare de echipament) la primul magazin de pe stanga drumului (cca 11.00). Fiindca vremea e cam neplacuta, aleg ca traseu (cu o seara inainte cu ochii pe harta) urcarea pe Familiar BR. Asa ca, fara avant prea mare, incepem sa urcam pe BR amintindu-ne de zonele neplacute din traseu (in special serpentinele ce urca pe piciorul montan deocamdata in culori triste si uscate). Simtim cum toamna ne intra umeda prin haine si cam pe la 1200 de metri altitudine trecem de pragul de zero grade (cca 12.00). Vedem acest lucru prin faptul ca ploaia se transforma in fulgi din ce in ce mai mari de zapada, semn ca vom intra in feeria iernii.
Patura alba se ingroasa incet-incet si ne bucura nespus. Asteptam de mult sa vedem Piatra Mare acoperita de "ploaia de iarna". Urcam pe BR pana ce ajungem la TA ce vine din Prapastia Ursului (12.40). De aici (unde e si una din bancutele de pe traseu), facem o serpentina la stanga si incepem sa urcam pe un larg bulevard. In 10 minute dam de stalpul indicator ce arata PA spre Pestera de Gheata si Bunloc (12.50). Noi ne continuam drumul spre cabana pe traseu clasic.
Din stanga vedem cum coboara doi montagnarzi direct prin padure. Au rucsaci mici si ne dam seama ca venisera la o tura fulger pana pe la cabana. Mai urcam inca vreo ora trecand prin poiana larga unde vine traseul BA de la Bunloc. In poiana ne intalnim cu un grup de vreo 7-8 turisti care coborau prin ceata destul de deasa. Ii salutam si ne bucuram ca avem urme pana la cabana. Imi amintesc ca intr-o tura mai veche in care am urcat pe valea Garcinului, ne-am ratacit cu 30 de metri inainte de cabana fiindca ceata ne aiurise total. La ora 13.55 trecem in stanga pe ultimul culoar de padure de sub platoul cabanei si incepem sa urcam spre cabana pe urme evidente. Cabana ni se arata in fata ochilor peste zece minute. Eu cobor pana la izvor (ii multumesc lui Dumnezeu ca inca nu e inghetat complet) si imi umplu camelbag-ul si termosul cu apa. Intram in cabana pentru un vin fiert (cabana este in renovare). In cabana niste vechi oameni de munte (probabil din SKV) tocmai terminau de mancat si se pregateau sa coboare pe Familiar pe unde si venisera. Stam vreo ora si apoi pornim mai departe verificand cele -4 grade pe termometrul exterior de la cabana. Mai urcam vreo 10 minute si ne hotaram sa ne oprim pentru noapte. Mancam cate ceva de seara si cam pe la ora 18.00 ne bagam in sacii caldurosi (Gabi are un sac nou de iarna si acum il testeaza si eu folosesc sacul vechi cu un sac interior homemade). La inceput motaim un pic pana sa adormim. Amandoi am observat un lucru: daca scoatem nasul din sac, simtit imediat frigul. Punem in saci sticlele cu apa si aparatul foto cu totul si reusim sa adormim cu o ninsoare destul de abundenta afara si cca -10 grade afara.Ziua 2 - 5 Undrea 2010
Imi fixasem telefonul sa sune la ora 7.00 si ne-a trezit inca in intuneric. Ne cuprinde o tristete cand vedem ca gecile si pantalonii sunt burlan (cei care merg iarna stiu ce inseamna asta). Am fost inspirat sa imi pun bocancii in rucsac si nu au inghetat (am de acum ceva ani experienta din Grind II unde sireturile erau tari ca piatra dimineata si nu puteam sa le indoi la -17 grade). Inca nu suntem hotarati pe unde sa plecam fiindca peste noapte se adaugasera inca 15-20 de centimetri de zapada pufoasa. Ne incalzim niste ceai si mancam de dimineata fara o viteza prea mare. Asteptam sa se mai lumineze un pic si abia pe la 8.40 suntem gata de drum. Revenim in drumul clasic care urca spre varf si facem o pauza de orientare. Avem doua variante: mergem inainte pe traseul propus sau ne intoarcem pe unde am venit. Pentru Gabi zapada e putin cam mare si asta e motivul variantei de intoarcere. Ma ofer sa sap poteca si ii zic sa urcam pana la semnul unde se separa TA pe sub Piatra Scrisa. Vedem cum e acolo zapada si luam hotararea definitiva. In 10 minute suntem la stalp si avem o scurta pauza de orientare.
Zapada pare ok si pornim mai departe pe sub Piatra Scrisa pe TA. Nu mai facusem niciodata traseul si stiam de pe harta ca merge pe o aproximativa curba de nivel. Poteca evidenta e ascunsa sub zapada care uneori urca pana la mijlocul meu (cam pana pe la un metru). Trecem pe sub abruptul Surei de Piatra prin prima poiana in care exista riscul unor mici avalanse. Intram in padure si mergem tot inainte prin alte cateva poieni care - nu ne dau de furca prea mult - alterneaza cu un culoar "taiat" natural prin padurea de conifere. De cateva ori admiram peretii Pietrei Scrise ridicati deasupra noastra. Efortul considerabil de a sapa prin zapada de 50-100 cm imi face atat de multa placere incat parca nu imi vine sa ma opresc.
La un moment dat poteca pare sa se piarda si vad o panta cu ceva jnepeni inzapeziti ce urca in dreapta. Urc putin si ii confirm lui Gabi ca e un stalp deasupra pantei. Ajungem amandoi la stalp si vedem timpii de vara: 30 de minute pana la cabana si noi am facut aproape 1.5 ore acum. De aici incotro sa mergem prin ceata deasa? Directia sagetii ne arata ca trebuie sa urcam un pic prin zapada afanata de vantul puternic. Urcam si in 10 minute ajungem pe un picior de munte unde dam de un alt stalp de marcaj. E primul loc in care vedem razele soarelui si ne bucuram de un scurt moment de senin. Dar unde suntem? Noroc cu Gabi care are la ea o bucata de harta printata mai demult. Identificam piciorul de munte prin niste pereti stancosi pe care ii vom vedea 5 minute mai incolo. Prin senin vedem urmatorul stalp care ne confirma ca de aici coboram puternic in vale.
La stalp facem pauza de hidratare si de orientare si pornim in jos pe valea indicata de stalp si de harta. Coboram pe firul vaii si apoi intram in padurea in dreapta. Semnele sunt clare si nu avem absolut probleme de traseu (10.30).
Continuam pe sub alte stancarii si la un moment dat vedem scris pe o stanca H2O si o sageata care ne conduce mai departe in jos printr-o poiana troienita (10.50). In zece minute iesim intr-o poiana mai larga unde ne vine din dreapta CR dinspre varf. Recunosc poiana din amintirile despre aceasta zona de traseu. De aici schimbam marcajul in CR spre valea Azugii si pornim la vale scurtand cat de mult se poate prin padure (avem si TA langa CR). Incepem sa vedem urme de cervide care parca s-au plimbat in toate directiile. Ne-am dorit sa vedem si autorii urmelor proaspete (cu cel mult cateva ore inainte) si nu am avut acest noroc. Urmele ne vor conduce insa ceva timp de acum incolo (parca cerbul ar fi stiut ceva din traseu). Padurea superba e atat de linistita sub covorul alb incat mi-e mila de multe ori sa calc zapada pura si lina.
La 11.40 ajungem la stalpul de unde PA pleaca peste tunel pana in Predeal. Planul meu initial era pe aici si Gabi imi spune ca nu prea agreeaza traseul. Nu mai stie exact ce zona nu i-a placut cu alte ocazii si acum nu vrea sa mergem pe acolo. OK, schimbam traseul si mergem pe CR spre Valea Azugii. Stim amandoi ca traseul ales este lung si coboara pe un picior de munte aparent interminabil. In 10 minute ajungem in poiana stanei Pietricica unde lasam in stanga TA care pleaca spre fosta cabana Rentea. Imi propun ca undeva in viitor sa fac acest traseu de anduranta. Coboram prin poiana si in cateva minute intram intr-un puiet de brad care se deschide in fata noastra printr-o simpatica galerie albita de "praful" iernii.
Terminam poiana si intram in padurea care coboara lin pe coada sudica a Pietrei Mari. Urmele cervidelor ne intersecteaza de cateva ori poteca si ne arata pe unde trebuie sa mergem. In dreapta potecii ma impresioneaza o "ciuperca" de zapada asezata pe un pui de brad.
Placerea acestei zone e la un moment dat oprita de cateva urme ale nesimtirii umane. Cu ceva timp in urma a fost organizat pe aici un concurs de motociclete si organizatorii au lasat benzile alb-rosii legate de copaci. Rusinica! Am reusit sa desfacem 4 din cele 5 benzi prinse pe copaci si sa le luam in rucsac. O banda ramasa prea sus intr-un brad a ramas pentru a fi luata de altcineva.Trecem de episodul asta cu niste superbe cristale de gheata formate pe frunzele brazilor.
Continuam prin padurea neprihanita pana la drumul CA care vine (probabil) tot dinspre Rentea. Strajerii brazi acoperiti de zapada ne arata ca suflul padurii este pazit cu multa sarguinta. De aici mai avem de urcat putin printre valurile de zapada si facem fiecare pas cu placerea copilului care abia a inceput sa mearga si in acelasi timp cu plictiseala unui drum parca fara sfarsit.
La 14.25 iesim in drumul care merge din valea Azugii pana in Predeal. Gabi e bucuroasa ca merge pentru prima data pe acest drum si eu il am recent in minte din tura in muntii Neamtului. De aici e floare la ureche pe un forestier care nu ne face absolut deloc probleme. Mergem vreo 20 de minute si ajungem la BR care coboara de la Susai. Soarele si vremea buna par sa fie de partea noastra si ne bucuram de cateva grade peste zero si o luminozitate extrem de buna. Trebuie sa ne grabim putin in speranta ca vom prinde personalul de la 15.12. La 15.05 realizam ca acest lucru e imposibil si incepem sa coboram pe BR spre Predeal. Eram resemnati ca trebuie sa mergem cu un accelerat spre Bucuresti. Ma uimeste ca nici macar aici pe drumul usor de Susai nu vedem urme de turisti. S-or fi speriat de ninsoarea de ieri? Coboram ca vantul si lasam in stanga si in dreapta copacii acoperiti de zapada si inca inghetati. La 15.20 suntem aproape de intrarea in Predeal si gasim si PA pe care renuntasem noi sa mai mergem. Intr-adevar imi aduc aminte ca daca am fi mers pe acest marcaj, trebuia sa coboram intr-o vale si apoi sa urcam destul de mult. Or pe zapada asta, urcatul nu e chiar asa o placere! La 15.35 iesim la prima casa din statiune si de aici cautam sa coboram pe drumul cel mai scurt pe langa Cioplea spre gara. Cam prin dreptul statiei meteo din Predeal incepem sa simtim piatra cubica care ne apasa pe talpile bocancilor. Parca era mai bine pe zapada mare! Ii dam viteza pana la gara unde ajungem la 16.20. Stiam ca avem un accelerat pe la 17.00 si auzim anuntul unui accelerat de la Satu Mare spre Bucuresti. Asa ca fug sa iau bilete si in cateva minute vine trenul. Ce la fix am ajuns si am prins si ultimele locuri in accelerat! La 16.26 plecam spre Bucuresti si la ora 19.30 (cu 30 de minute intarziere) ajungem in tristul Bucuresti inarmati cu voie buna si chef de viata pentru o noua saptamana.
Multumim Muntelui pentru toate minunile pe care a vrut sa ni le arate si pentru multe pe care ni le-a pastrat pentru ocazii ulterioare!
salut! frumos,mi-a placut,sper sa reusim sa iesim impreuna!
RăspundețiȘtergere