Colegi de tura: Rovana, Gina, Oana, Gabriela, Cristina, Alex, Cristi, Cezar
Ziua 0 - vineri 15.10.2010
Tura a fost organizata de Rovana si ca urmare eu nu pot intra in extrem de multe detalii. Trebuia sa mergem o gasca mult mai numeroasa si pana la urma am ramas doar cei opt enumerati mai sus. Rovana a vorbit in cursul saptamanii la cabana Groapa Seaca www.paring.ro/groapasec.html si a rezervat 8 locuri pentru vineri si sambata seara. Cu mult chef si veselie au plecat 2 masini in jurul orei 16.00 din Bucuresti spre valea Oltului. Eu eram intr-o delegatie la Cluj si am vorbit sa ne intalnim in Brezoi la intrarea spre Voineasa. Cam in jurul orei 20.00 am vorbit cu Gina sa merg in masina in care erau doar 3 persoane: Cristina, Gina si Alex. M-au recuperat de la intrarea din valea Oltului in DN 7A si i-am asteptat si pe restul (care erau cu 5-10 minute in urma). Cu echipa completa, pornim spre Voineasa. Alex stia drumul pana la Obarsia Lotrului si am mers repede pana aici. Pe drum am recunoscut intrarea in cheile Latoritei unde vom merge duminica. Continuam prin Voineasa si pe intuneric nu vedem multele curbe destul de riscante ce ne duc pe langa lacul de acumulare Vidra. In Obarsia Lotrului se termina si ultimele drumuri cunoscute. Traversam Transparangul (ce urca in pasul Urdele, cel mai inalt pas cu drum auto de la noi din tara) si continuam sa urcam pe DN 7A pana in pasul Groapa Seaca situat la 1600m altitudine. De la iesirea din Obarsia Lotrului drumul se strica si sunt destul de multe gropi care ne determina sa ma diminuam putin din viteza. Din pas continuam sa coboram pe drum si curand apar o gramada de semne: PR, PG, PA, TA, TR care ne conduc pana la cabana. Stim bine ca toate semnele duc la cabana Groapa Seaca si deci nu avem cum sa ne ratacim. Intr-adevar cam pe la ora 22.00 ajungem la cabana unde suntem primiti cu multa caldura (la propriu si la figurat). Afara gradele sunt cu putin peste zero si caldurica din cabana ne prinde foarte bine. Cabaniera ne arata camerele in care vom dormi (la etaj; 40 ron/noapte/persoana) si coboram sa mancam in sala de mese.
Fotografii sunt incantati de focul ce arde cu putere si de citatele de pe pereti.
"Organizati-va viata astfel ca sa va ramana vreme de dus la munte, atunci si munca voastra va fi sanatoasa si bine cumpanita" - Bucura Dumbrava (dupa care s-a dat numele omonim varfului Ocolit din Bucegi).
Citim cate ceva din Codul eticii turismului montan scris la inceputul secolului XX de tirolezul Luis Trenker si ne bucuram de ciorbita taraneasca si de mamaliguta cu branza aburinda facute de cabaniera. De obicei generatorul se inchide la ora 23.00, dar prin bunavointa cabanierilor, vom avea lumina pana la ora 1.00 cand ultimii dintre noi se baga la somn.Ziua 1 - sambata 16.10.2010
Dimineata fiecare se trezeste dupa pofta inimii. De fapt e relativ astfel pentru ca hotarasem sa plecam undeva in jurul orei 10.30. Dimineata mancam din traista (pentru asta trebuie sa le multumesc tuturor pentru ca am mancat de la ei, eu neavand nimic de mancare din delegatie), bem niste ceaiuri calde si vorbim cu cabaniera despre posibilele trasee pe care le-am putea face. Cabaniera ne recomanda traseul pana la refugiul Agatat si inapoi. Optiunea asta e cea mai buna fiindca nici nu e traseu foarte lung si dificil si putem urca pe valea Jietului cu masina pret de vreo 6 km. Eu fac o poza la harta de pe peretele exterior al cabanei (chiar daca avem harta printata de acasa de Rovana) fiindca e mai amanuntita si pornim pe drumul forestier cam in jurul orei 11.00. Coboram pe DN 7A cateva sute de metri si apoi la stanga urcam pe drumul forestier vreo 5-6 km pana la un pod in stanga unde cabaniera ne recomandase sa lasam masinile. Rovana parca ar vrea sa facem traseul asta pe jos ca tare e frumos, dar o asigur (chiar daca nu mai fusesem niciodata in zona) ca mai sus avem mult mai multe de vazut. Lasam masinile inainte de pod, ne echipam de ploaie si incepem sa mai urcam vreo 500 pe drum pana cand acesta se ingusteaza intr-o poteca ce trece pe stanga unei amenajari de captare a raului.
Incepem sa urcam pe PR prin padurea de un verde incredibil. Toate plantele par sa se tina tare la temperaturile destul de scazute si partial imi aduc aminte de verdeata si umezeala norvegiana. Trecem valea Deresului pe un pod de lemn si continuam urcarea printre copacii inalti paziti de iarba inca verde si de numeroase ciuperci. Eu raman cu Gabi si cu Rovana mai in urma pentru a admira peisajul si a nu obosi prea tare organismul neobisnuit cu efort. Povestim ce povestim si dintr-un urcus in altul ajungem la un afinis unde regrupam. Din pacate afinele sunt necoapte si nu fac atata placere ca in Fagaras (a se vedea RT-ul pe blog).
Continuam in aceeasi formatie si in curand trecem valea Rosiile putin involburata si incepem sa urcam pe dreapta (stanga geografica) pana la refugiul Agatat. Refugiul este superb prin pozitionarea lui: e "agatat" deasupra unei stanci imense la cca 1600m altitudine. Refugiul este destul de curat si are o camera cu priciuri si soba si o anticamera pentru lemne. Sistemul original de inchidere cu zavor de lemn izoleaza destul de bine camera principala. In refugiu vedem niste rucsaci si saci de dormit intinsi pe prici. Cu siguranta niste montagnarzi le-au lasat aici si au urcat pana pe varful Parangul Mare/Mandra.
Mancam cate ceva energizant si in jurul orei 13.30 pornim in sus spre lacul Rosiile pe acelasi PR. In dreapta noastra creasta inalta a muchiei Slivei se pierde in ceata. De fapt peste putin timp, vom fi in intregime in ceata (dar nu white-out ca in Bucegi). Urcam pe poteca extrem de clara printre jnepeni si stanci. Urcusul este usor (cel putin pentru mine si Cristi si ne facem planul pentru noi, Gina si Oana sa urcam pana pe varf si sa coboram prin varfurile Piatra Taiata si Ciobanul Mare). Vom renunta la acest plan pentru a ramane echipa compacta. Continuam pe poteca ce trece la un moment dat peste un grohotis mai mare unde asteptam sa ne regrupam cu totii.
Urcam primul prag glaciar si ne aflam in jurul altitudinii de 1800m la stana Rosiile. Acum totul este parasit si doar zidurile din piatra si scheletul din lemn al acoperisului amintesc ca aici a fost stana. Zapada incepe sa isi faca aparitia in pete mici (care apoi vor creste sensibil cu altitudinea) si temperaturile trec sub pragul de inghet. Urcam pe pragul glaciar pe poteca inca vizibila si putin mai sus de stana dam de ramasitele unui mic avion prabusit probabil in conditii meteo nefavorabile."Unde e cutia neagra?" se aude printre noi si glumind, pornim mai departe spre Rosiile. In capatul caldarii, facem stanga pe cateva praguri si curand ne aflam langa primul lac glaciar din aceasta vale. Studiind harta, vedem ca e vorba de Zanoaga Stanei si nicidecum de Rosiile (speranta Cristinei). Facem cateva poze de grup si pentru cateva momente suntem indecisi daca sa mai continuam sau nu.
Pornim in sus spre lacul Rosiile. Eu vazusem pe harta ca poteca trebuie sa treaca printre lacurile Rosiile si Lung si ca urmare asta era punctul nostru tinta. Zapada incepe sa creasca si sa puna probleme catorva dintre noi care nu au incaltamintea adecvata sau experienta necesara sa mearga in conditiile respective. Vad ca raman destul de mult in urma si aflu (cu ajutorul lui Cristi) ca e ora 14.20. Hotarasc (spre bucuria celorlalti) ca la ora 15.00 sa ne intoarcem daca nu gasim lacurile dorite. Continuam pe sub un prag stancos si apoi vad in fata o caldare glaciara. GPS-ul de la ceas arata 1970m. E bine! Asta inseamna ca in cateva zeci de metri trebuie sa apara lacul situat la cca 2000m altitudine! Le arat tuturor: "Dupa pragul ala de sus trebuie sa fie lacurile". Rovana, Cristi, Oana si Cristina urca mai repede si se trezesc la capatul lacului Lung. In stanga dupa o culme micuta se afla si superbul lac Rosiile. Eu cu Alex, Gina si Gabi urcam mai incet si cu mai multa grija si ajungem putin mai tarziu la cele doua lacuri. E ora 14.55 si suntem de acord ca dupa cateva poze in zona sa ne intoarcem.
Frigul ne determina sa pornim inapoi la vale spre zone ceva mai calde. Cum Rovana a incercat sa urce mai sus spre lacul Mandra, ii trimit pe ceilalti la vale si ma duc dupa Rovana care nu ma auzea prin ceata. O gasesc coborand 100m mai sus de Lacul Lung si revenim impreuna la ceilalti colegi care mergeau incet la vale. E un pic dezamagita ca nu a vazut si lacul Mandra, dar muntii si lacurile nu pleaca si vom gasi alta ocazie sa ajungem acolo (poate la vara)! Ne intoarcem cu totii la lacul Zanoaga Stanei care ne amagise mai devreme si pornim la vale (in urma ramanem Gabi, Rovana si cu mine). Eu imi asum rolul de "maturica" si nu las pe absolut nimeni in urma. Continuam prin caldarea ce desparte lacul de stana Rosiile cu povestiri despre Norvegia (ma bucura sa aflu ca un prieten al lui Gabi a fost in zona Stavanger la Preikestolen si Kjerag). Restul grupului (la un moment dat si Rovana) pornesc mai la vale si noi (eu si Gabi) coboram mai cu atentie povestind despre Norvegia, Turcia, Paris cu multe detalii si amanunte. Imi face placere sa aud despre locuri in care sper sa ajung (Turcia) si Gabi gaseste in mine un placut partener de tura si discutii. Muchia Slivei incepe sa se arate din ce in ce mai bine in toata frumusetea ei. Coboram printre jnepeni la refugiu unde eram asteptati de grup, scoatem cate un sandwich (multumesc Rovanei si lui Gabi pentru hrana) si pornim in jos pe drumul de acum cunoscut spre masini. Parca nu stim cum trece timpul in povestile despre experientele in tari straine si ne trezim pe neasteptate la punctul de captare a Jietului. De aici mai avem cateva sute de metri pana la masini. O masina plecase mai devreme si Cristi ne astepta (pe mine si pe Gabi) in caldurica masinii (cca 18.30). Rovana optase pentru o plimbare pe jos si s-a urcat in masina cam peste un kilometru. Pe langa masina tot au alergat doi catelusi de la cabana. Cu siguranta ca le facea placere sa vina cu noi si sperau ca nu o sa ii parasim. Ajungem cu totii la cabana si intre timp baietii se apucasera sa faca focul pentru frigarui. M-am schimbat in haine uscate, din cand in cand am mai bagat lemne in foc in sobele din camere (of, ce dar am eu de a face caldura aproape imposibila in camere!) si ne-am apucat de pregatit gratarul. Fetele au pregatit carnea si frigaruile si noi am avut grija de foc incalzindu-ne cu niste palinca impotriva ploii ce cadea necontenit. Fetele au fost asa de bune incat ne-au adus la foc ciorbitele calde si mamaliguta cu branza si smantana. Cand am teminat de facut gratarul, am mancat cu totii chiar daca foamea se mai potolise (un fel de shaorma din lipie incalzita cu frigarui in ea).
Cam pe la ora 23.00 cabanierul a stins generatorul si noi ne-am retras obositi in camere si la somn.Ziua 2 - duminica, 17.10.2010
Pentru a doua zi Cristi a propus o tura ceva mai scurta pana la lacurile Calcescu. Cum vremea e la fel de mohorata ca si in ziua anterioara, eu propun o plimbare mai mult cu masina pe Cheile Latoritei si canionul Moara Dracului. Denumirea atrage imediat si hotaram sa mergem intr-acolo.
Fac o poza la "urmatoarea tinta", un panou cu harta lumii si cu cele mai importante varfuri de pe toate continentele, ma mai plimb putin pentru poze la iazul din spatele cabanei, ne luam fiecare cate o harta-ghid turistic editata de cei de la cabana si pornimi inapoi spre lacul de acumulare Vidra.
Pe drum admiram toate curbele pe care nu le vazusem la venire si in pasul Groapa Seaca ne bucuram de ceata care ne fusese colega de drum in ziua precedenta. La lacul Vidra facem o incursiune pe la statiunea Vidra pana la barajul lacului de acumulare. Nu avem voie sa facem poze, dar cum muntii nu sunt proprietate privata, facem cateva poze spre orizont.
Pe drum oprim de cateva ori ca sa surprindem frumoasele nuante ale toamnei pictate in frunzele copacilor. E incantator peisajul de toamna linistita prin locuri atat de putin umblate!Ajungem la intrarea in Malaia si facem dreapta pe valea Latoritei spre Ciungetu. Pana in Ciungetu avem 6 km de asfalt si de aici incolo mai sunt inca 18 km pana la cabana Tudor Petrimanu prin salbaticele chei ale Latoritei. Surprindem cu aparatele foto cateva cascade pe parte stanga a drumului si continuam aproape fara oprire pana dupa cabana Petrimanu. La primul pod suspendat peste Latorita, lasam masinile si ne pregatim de sucrta si frumoasa ascensiune prin canion.
Urcam pe scari metalice si trepte cimentate in sus pe canionul ce pare a fi pe alocuri vertical. Scara de trecere pe partea stanga a canionului pune ceva probleme si ca urmare ne incetineste un pic din urcus. In afara de Gabi si de mine, restul urca mai repede si vor merge inca vreo suta de metri dupa statia de captare. Noi urcam ceva mai incet si cu grija (se resimte putin operatia la genunchi a Gabrielei si atentia la fiecare pas) pana la statia de captare unde ne intalnim cu tot grupul.
La final facem o poza de grup si le spun celorlalti ca mai urc si eu un pic pana la pesteri. Ei pornesc la vale si in 10 minute voi fi in spatele lui Gabi, ramasa singura in urma. Cu atentie, revenim la masini, mancam cate ceva si pornim inapoi spre Ciungetu, Brezoi si Bucuresti. Au fost ceva comentarii ca am facut toata valea Latoritei pentru o ora de mers prin canion, dar mie mi-au placut cheile in culorile toamnei surprinsa inegalabil de pictorul Natura.
In Brezoi facem o mica pauza pentru cateva poze spre Cozia si continuam in ritm destul de bun prin Valcea si Pitesti si apoi pe autostrada. La o benzinarie ne schimbam dintr-o masina in alta pentru a ne imparti exact pe zonele unde stam. Aproape de miezul noptii ajungem fiecare la casa lui, obositi si incantati de we ce tocmai a trecut.Mutumesc tuturor pentru prietenie, hrana si buna dispozitie. Si sa nu uit de ziua Ginei si de tortul pe care l-a primit sambata seara (mai cu seama floricica glazurata). A fost o tura pe cinste si sper sa o repetam cat mai curand in aceeasi echipa!
Sa avem parte de o toamna cat mai lunga si frumoasa!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu