RT Bucegi Tiganesti 9-10.10.2010

RT Bucegi Tiganesti 9-10.10.2010

Colegi de tura: Claudia, Radu, Cezar

Ziua 1 - 9.10.2010 sambata

Stiam ca vremea o sa ne dea de furca si ca e cel mai urat we din ultimul timp. Asta nu ne-a impiedicat sa plecam spre dragii Bucegi. Aflasem de la cativa prieteni dragi ca e un nou refugiu in saua Tiganesti si vroiam sa il testez pentru dormit. Vazusem refugiul asemanator din saua Batrana si eram curios cat de bine sunt izolate aceste refugii. Asa ca vorbesc cu Radu cu cateva zile inainte de plecare si imi spune ca ar mai veni cu o prietena, Claudia. "Perfect, daca are si ceva experienta". Asa ca la ora 5.30 ne intalnim la statia de metrou Iancului si la 6.00 pornim din autogara Ritmului spre Bv. Din vorba in vorba ajungem la 9.00 in Bv si facem transferul in autogara Bv 2 (Bartolomeu) de unde luam un microbuz local spre Bran. Chiar daca e distanta scurta, facem o ora pana in Bran si la 10.50 suntem langa statia de langa castel. Ne intoarcem un pic pana la drumul prin Poarta si Radu ne face cinste cu un bun kurtos kalacs proaspat facut. Pornim pe drumul spre Poarta intr-o ceata destul de deasa si la un moment dat temperaturile pe minus ne opresc la un magazin unde ne echipam de iarna si luam apa pentru drum. Incepe sa ninga si toti localnicii ne recomanda sa ne intoarcem cand aud ca vrem sa ajungem la Omu. Chiar o batrana ne spune ca pe acolo au fost destule accidente. Noi continuam pe drumul principal pana ce iesim din sat si ajungem la urcarea spre partie. Aici vedem si marcajul nostru BR ce face stanga spre partie pe un drum forestier. Urcam pana la statia Salvamont si stam de vorba cu salvamontistul care era de serviciu (care m-a recunoscut dintr-o coborare mai veche pe Ciubotea). Ne asigura ca zapada e accesibila si ca putem urca fara probleme. Incepem sa urcam pe partie prin serpentine repetate si in 2 ore ajungem la punctul in care se face o poteca marcata cu PA spre Salvamont Ciubotea. Radu stia de o cascada Clincea in zona si coboram putin pe PA pana la un izvor unde ne dam seama ca nu e drumul bun. Alimentez cu apa camelbag-ul si termosul si revenim in BR pe care continuam sa urcam. In 15 minute ajungem la un stalp unde o sageata ne avertizeraza ca e un izvor la 3 minute in jos. Panta pana la izvor pare prea abrupta si continuam sa urcam (cca ora 14.00).
Poteca si marcajele ne conduc prin ceata deasa pe piciorul Clincea. Zapada cazuta de curand ne forteaza sa facem mereu urme si sa facem pauze destul de dese. Mergem noi ce mergem si eu tot caut saritoarea pe care o tin minte de acum vreo 20 ani (singura data cand am mai fost pe aici cu tatal meu). Stiu ca undeva la iesirea din padure ar trebui sa dam de saritoare. Ceata abia ne lasa sa vedem semnele si intr-adevar la iesirea in golul alpin dam de cateva stancarii. Dar nici pomeneala de saritoare! Probabil varsta m-a facut sa vad atunci o trecere banala ca o saritoare foarte mare. La un moment dat ne intalnim cu un grup de 4 persoane care ne spun ca au pierdut traseul si ca s-au intors din pricina cetii. Ii asigur ca drumul merge mai departe in sus si ne uram reciproc "drum bun". Continuam in curba de nivel usor ascendenta si simtim puternic temperaturile sub zero grade. Vantul ne infofoleste si ne ingreuneaza inaintarea. Poteca e totusi evidenta si orientarea muchiei ne tot urca spre refugiu. Radu si Claudia ma intreaba de cateva ori daca stiu sigur unde e refugiul. "E in saua Tiganesti de unde coboara poteca spre lacul Tiganesti! Ajungem chiar in buza refugiului". Cam pe la ora 17.00 ajungem in saua Tiganesti pe un white-out total si ca prin minune refugiul se arata 20 de metri in dreapta noastra. Intram in refugiu inghetati si totusi bucurosi ca am ajuns aici. Ce bine e cu un acoperis deasupra capului! GPS-ul ne arata -2 grade in refugiu si ne indeamna sa ne incalzim cu niste ceai cald. Mancam cate ceva si incolteste in mintea noastra o idee de a urca la Omu fiindca acolo avem caldura si prieteni vechi de munte (George). Eu am un pic de retinere in continuarea traseului si totusi pornim pe BR in sus spre vf Scara. E ora 18.00 si parca avem un curaj nebunesc sa urcam in continuare. White-out-ul nu se ridica si noi abia dibuim poteca viscolita cautand fiecare semn. Stiam ca poteca urca pe versantul sudic al muchiei Tiganesti, iese in muchie si apoi continua prin stancariile Tiganestilor. De astea imi era cel mai teama! Viscolul ne face inaintarea din ce in ce mai grea. Nu mai vedem nimic la mai mult de 5 metri in fata noastra. La un moment dat nu mai gasim semnele si trebuie sa iau decizia pentru ce facem: INAPOI LA REFUGIU!!! Dar pe unde? Ne intoarcem pe vagile urme de mai devreme si le pierdem dupa foarte putin timp. Hotaram sa urcam in creasta si de acolo sa continuam pe muchie in jos. Usor de zis si greu de facut! Viscolul ne face sa ne invartim in cerc si sa nu gasim deloc traseul. Claudia vine cu ideea de a ne intoarce la ultimul semn si de acolo sa cautam semnele urmatoare. Cu ceva dificultati de orientare revenim la semn si marcam stalpul pe GPS (ca sa avem un punct fix unde sa ne intoarcem). Se lasa noaptea si abia ne descurcam cu frontalele prin ceata foarte deasa. De la semn pornesc in directia de unde am venit. Gasesc semnul urmator si ne regrupam aici. Marcam punctul pe GPS si pornim mai departe. Vom repeta acest lucru cu fiecare semn gasit si regretam ca nu am marcat refugiul inainte sa plecam. Bine ca stim altitudinea lui (2178m) si coboram pana la aceasta curba de nivel! Dupa vreo ora si ceva de ratacit prin white-out gasim refugiul la 21.30 si intram in el. Ce bine ca am gasit refugiul si aici vom dormi peste noapte!
Bem cate o cana de ceai, ne schimbam de hainele ude, ne incalzim in sacii de dormit si mancam o supa fierbinte facuta la primus.
Pe la 22.00 ne incalzim suficient cat sa putem adormi cu gandul la caldura de la Omu. Ne gandim ca exista posibilitatea de a avea vreme buna duminica si sa incercam urcarea spre Omu. In caz de vreme rea, coboram pe la lacul Tiganesti si apoi prin Malaiesti spre Busteni.

Ziua 2 - 10.10.2010 duminica

Ne trezim in jurul orei 8.30 in temperaturi la fel de scazute ca si in ziua trecuta. Afara e tot asa de urat ca in ziua precedenta si ramane doar varianta de intoarcere prin Tiganesti si Malaiesti. Problema e ca nu stim exact pe unde e poteca spre lac. Nu se vede absolut nimic in nici o directie si avem noroc cu semnalul GSM destul de slab. Sunam cativa prieteni pe acasa si dupa multe incercari, obtin de la o prietena de munte coordonatele bune pentru lacul Tiganesti. Asa ca acum putem porni spre lac (11.00).
Cu GPS-ul in mana urmarim sa ajungem la singurul lac glaciar din Bucegi. Eu stiam poteca (TG) de vara si stiu ca avem de coborat pe curba de nivel pana undeva la nord de lac si apoi printre stancarii coboram la lac. Ceata insa ne lasa doar posibilitatea de a cobori in directia lacului. Gasim brana dupa brana si coboram pana ce vedem ca lacul este undeva in stanga noastra. Mai inaintam putin si vedem stancile care imi erau cunoscute. Le ocolim si apoi facem stanga spre firul vaii. GPS-ul ne arata ca trebuie sa ne intoarcem 150m inapoi spre lac. Coboram pe firul lat al vaii si ajungem la stana Tiganesti. De aici mai avem 50 de metri si ajungem la stalpul de langa lac. Vorba vine lac ca de fapt totul e inghetat! Eu insa acum ma simt mult mai relaxat fiindca poteca e mult mai clara de aici. Ocolim pe la nord lacul si apoi urmarim stalpii cu marcaj TG spre est pe Padina Crucii. Poteca e larga si nu avem probleme de orientare. Ajungem destul de repede in saua Crucii (deasupra cabanei) si avem o tentativa de a merge pana la cruce. Nu mai continuam si incepem coborasul pe valcel spre valea Malaiesti. Poteca evidenta ne scoate destul de repede din ceata si putem sa admiram intreaga vale strajuita de Bucsoiu si de Padina Crucii.
La cabana ne jucam putin cu catelusii simpatici de la cabana si intram pe un ceai cald. De fapt s-au facut vreo 3 ceaiuri de fiecare (3 lei/ceai) si vedem ca pe Tache zapada nu este chiar asa de mare. Personalul de la cabana ne asigura ca pe Tache si pe Glajarie se poate merge fara probleme. In sus nu a urcat sau nu a coborat nimeni in afara de noi. Asa ca salutam gazdele temporare si pornim pe Tache spre Prepeleac pe TR.

Urcam fara probleme pe panta ascendenta spre Prepeleac (locul de unde se vad cabanele Malaiesti si Diham) trecand foarte usor peste zona cu lant si peste podul ce odata se legana pe cabluri. Acum incepem sa vedem toate "dealurile" Dihamului si coboram pe valcelul de care mie imi era putin teama (asta doar daca zapada e mare). Din fericire nu e cazul sa ne temem si trecem rapid si de urmatorul loc cu scari de lemn si cabluri. Acum urmarim doar sa iesim in poiana Bucsoiului de unde pleaca in sus valea Bucsoiului. Poiana se tot lasa asteptata dupa cateva picioare ale Bucsoiului. Stim ca de aici e plimbare si nu mai avem obsolut deloc probleme. Traseul pare scurt fata de alte dati si destul de repede ajungem in Pichetul Rosu unde suntem nevoiti sa facem dreapta spre poiana Costilei. Ideea noastra (a mea si a lui Radu) era sa tinem mereu marcajul TR. La stalpul ce marcheaza intersectia cu Valea Cerbului facem o mica pauza de baut (apa :D). Mergem in viteza pana in poiana Costilei trecand prin poiana Morarului si pe langa casa de vanatoare "Coltii Morarului". Aici ne intalnim cu doi vorbitori de rusa si Claudia vorbeste cu ei fara nici o problema. Cred ca au aparut special pentru ea! Continuam pe TR pe sub traseele pentru refugiul Costila si Valea Alba si mai avem de coborat pana la troita si apoi la Caminul Alpin. Nici nu ne dam seama cand ajungem in Busteni dintr-o poveste in alta. Uite ca am ajuns in Busteni fara nici o problema. Ma uit la ceas si vedem ca am facut o roa si 15 minute din Poiana Costilei. Timp decent pentru bucata asta de drum!
Admiram catelusii Husky dintr-o curte aflata pe dreapta strazii ce coboara la Camin si pornim in graba la vale spre cabana. Eu raman un pic in urma pentru cateva poze la abruptul bucegean si schimb cateva vorbe cu seful Salvamontului Busteni. E bucuros sa afle de refugiul din saua Tiganesti si ne salutam cu speranta de a ne revedea cat de curand.
Admiram zapada din Blidul Uriasilor si intram in gara sa ne luam bilete la accelerat pentru Bucuresti. Avem vreo ora pana la tren si mergem sa mancam cate ceva la un restaurant cu specific traditional. Ne revenim cu cate o supa fierbinte si ne intoarcem la gara pentru tren. Destul de obositi, reusim sa ne distram in compartiment cu trei studenti la medicina care veneau spre Bucuresti. Pe la 22.30 ajungem in Gara de Nord si apoi fiecare la el acasa.

Atmosfera a fost foarte faina si sper sa mai mergem si in alte ture impreuna! Peste cateva zile m-am intalnit cu Claudia la o prezentare faina despre McKinley la clubul "Floare de Colt" din Bucuresti. Deci muntele continua sa fie in mintea noastra si in timpul saptamanii :D!!!