RT Grohotis 23-24.10.2010

RT Grohotis 23-24.10.2010

Colegi de tura: Andreea Corodeanu, Cezar

In we respectiv aveam cateva "oferte" pentru diverse ture pe munte. Cum mi-era dor de nemarcate si alti prieteni au optat pentru trasee marcate si arhicunoscute din Bucegi (cu cazare la Diham unde doar mama Oara imi mai aminteste de vechiul Diham ars in 2002 unde de multe ori am dat cu capul de pragul usii dintre anticamere si unde se vedeau urmele ghearelor ursilor pe exteriorul usii de la intrare), am agreat ideea Andreei de a parcurge creasta muntilor Grohotis. E adevarat ca ideea a venit de la cativa carpatisti care au facut creasta de la sud la nord - in sensul invers al traseului nostru. Am gasit o harta buna (www.tenereclub.ro/index.php?p=viz_harti&h_id=191) si Andreea a printat doar partea utila din harta (de la pasul Bratocea la Valea Doftanei). De asemenea am gasit ceva informatii pe blogurile unor prieteni (care au facut traversarea Cheia-Predeal), ni s-a confirmat prin telefon ca avem microbuz la 6.30 din autogara IDM Basarab (0729.989.948) si ca urmare sambata dimineata ne-am intalnit la metrou astfel incat la ora 6.00 sa fim la autogara IDM.

Ziua 1 - sambata 23.10.2010

Microbuzul ne duce cu o viteza incredibila pana la Cheia, motiv pentru care Andreea simte ceva "emotii" la stomac. Bine ca am ajuns la Cheia in timp util ;) (9.00)! De aici planul meu era sa urcam prin Cheile Cheitei (TA) spre pasul Bratocea si de acolo sa incepem pe marcajul BR (care dispare complet undeva in padure). Odata ajunsi la hotelul Zaganu, oprim pentru o cafea/ciocolata calda (5 ron fiecare) si studiem un pic harta sa vedem pe unde am putea urca. Personalul de la hotel ne recomanda urcusul ("cam abrupt") pana pe varful Babes si apoi continuarea crestei. Le multumim, trecem podul metalic cu stalp de masurare hidrologica si facem cativa pasi spre marcajul TA prin chei. Imediat vad in fata muchia Barbesului pe care avem de urcat 500m diferenta de nivel. Culorile toamnei isi fac aparitia si ne incanta la fiecare pas.
Urcam pe panta inclinata la 40-45 de grade pe o poteca destul de vizibila. Aflasem de la hotel ca niste copii au urcat pe aici si au pus o cruce pe varful Barbes (pe care nu o vom gasi). Oscilam amandoi mereu intre bucuria curcubeului tomnatic si iritarea unui urcus monoton si interminabil. Abia dupa vreo ora si jumatate (cca 10.30) ni se deschide peisajul in fata si ne apropiem de golul alpin. Nah, belea: unde ne aflam? Andreea insista sa urcam printre jnepenii pitici in timp ce eu vreau sa facem dreapta spre marginea padurii sa gasim marcajul si izvorul despre care stiam de la Radu (spuneam de o traversare Cheia-Predeal mai devreme). Avem panorame faine asupra Ciucasului, Siriului, Neamtului spre NE si chiar asupra Bucegilor spre vest.
Eu cobor spre padure in cautarea izvorului (nu aveam la noi decat un litru de apa bazandu-ne pe aceasta sursa - mare prostie cand pleci in munti necunoscuti!!!) si la un moment dat Andreea ma convinge (ce bine!) sa urcam spre muchie pana in platoul Barbesului. Aici identific (cu harta in mana) pe unde ar fi traseul BR si vedem ca acesta ar ajunge in creasta dupa varful culminant al muchiei Fata lui Gherghel (teoretic pe aceasta muchie coboara CR in Cheia, practic semnele lipsesc cu desavarsire). Inainte de varf ne oprim intr-o sa unde stam sa mancam cate ceva pentru pranz (e ora 13.30 si ni se pare ca am mers imens de putin). Balaureala prin jnepenii inalti ne-a obosit destul de repede.

Inca nu vedem drumul forestier de creasta si decidem sa urcam pe vf Fata lui Gherghel (1685m altitudine maxima) unde gasim un trepied metalic ruginit. E primul varf atins dupa o gramada de balaureala (cca 14.30) si, cel putin pe Andreea, muntii astia o plictisesc teribil. Eu ma bucur de peisaje si sper ca va fi si mai fain in fata! De pe varf vedem muchia de coborare in Cheia si noi continuam pe o ravena ("ravin" in franceza) spre prima sa aflata la cca 180 de metri diferenta de nivel sub noi. In fata vad curbele care urca pe Bobul Mic si acum mi-e extrem de clar unde ne aflam (avem aceste curbe pe harta). Pe panta de sub varf vedem in alte ravene ceva lucitor ce pare a fi apa si speram ca de aici vom putea alimenta cu lichide. In capatul de jos al ravenei ajungem pe o panta inierbata sub care se zaresc niste stanci calcaroase sub forma de urechi de iepure. Asa ne vor incanta aceste grupuri de stanci ca vom uita de toata monotonia turei! Coboram printre stanci si facem o gramada de poze plini de bucurie ca vedem si altceva decat iarba uscata.

La ora 15.00 suntem in sa si gasim o balta din care avem prima tentatie sa bem apa. Ne oprim totusi fiindca era prea mult namol inghetat si incepem sa urcam pe curbele forestierului. In stanga noastra ramane in spate Fata lui Gherghel cu stancariile ce coboara pana aproape de padure. Stabilim curba la care vom face pauza ca sa mergem la pata stralucitoare de mai devreme. Ne oprim in dreptul ei, iau termosurile si cobor in ravena. Bad luck! Petele vazute sunt de fapt bucati de gheata :( Pastrez speranta ca dau de apa si cobor 20-25 de metri in ravena si aud un susur de apa. Ce bucurie! Identific apa scursa pe iarba intr-o gaura in pamant si reusesc sa umplu termosurile bagand mana in aceasta gaura. Revin la Andreea cu termosurile si camelbag-ul plin si pornim mai departe spre Bobul Mic. Drumul ne duce prin dreapta varfului Bobul Mic (1752m) si urca pana la 1759m pe un platou destul de intins. Aici vedem in stanga noastra culmea intinsa a vf Bobul Mare (1732m) si cateva varfuri fara nume care ne duc spre varful ce da numele masivului. Avem cateva panorame spre Bucegi si spre toti muntii de Curbura. Un lac in forma de inima ne incanta privirile pe stanga potecii. Nu prea reusesc sa identific Muntele Vaii Negre pe care Radu si Iuliana fusesera cu ceva timp in urma. In schimb, asa cum facuse si Iuliana intr-o fereastra de ceata, identific varfurile Cioara, Urlatelul si Sloeru-Marcosanu unde au campat ei in noaptea din traversare. Coboram in ultima sa dinainte de varful al mai nalt si Andreea e destul de ofticata (si pe buna dreptate!) ca acumulatorii s-au descarcat si nu mai are cu ce sa faca poze.
Inainte de sa sa ne intalnim cu carpatistii care planuisera tura. Era un grup destul de numeros (vreo 7) si am fost placut/neplacut surprins (placut fiindca am fost recunoscut, neplacut fiindca nu imi plac deloc laudele) ca sunt cunoscut si de pe www.carpati.org si de pe www.alpinet.org pentru turele mele. Eu doar merg pe unde imi nazareste mintea si apoi caut sa le impartasesc si altora despre acele locuri. Atat si nimic mai mult!
Ne salutam reciproc si plecam mai departe. De la ei aflam ca prima stana este langa saua de dupa Grohotis si ne gandim ca e posibil sa ajungem acolo.
Eu mai fac din cand in cand cate o poza si incerc sa o astept de cateva ori. Frigul (mai bine zis vantul) ma face sa urc incet spre varf pe langa o stanca unde vroiam sa punem corturile.
Pe varf ma opresc la ora 18.30 pentru a o astepta pe Andreea (era cu vreo 30 de metri in urma) si pentru niste poze spre apusul agatat deasupra crestelor bucegene.

Vantul bate destul de tare si rece si nu ne lasa nici o clipa sa stam in varf (1768m). Aparatul Andreei (fost al meu) nu mai accepta nici macar sa se deschida si atunci mai fac eu cateva poze la luna care incepe sa se ridice pe cer.
Gasesc o platforma putin mai jos de varf si coboram sa campam corturile. Ne schimbam hainele ude cu altele uscate, ne facem ceva cald de mancare (o supa Vifon consistenta si ceva ceai cald) si la 20.30 ne retragem la somn.

Ziua 2 - duminica 24.10.2010

Stim ca avem destul de mers de mult in ziua urmatoare si totusi nu ne grabim absolut deloc cu trezirea si cu plecarea. Amandoi am avut niste zile grele in ultimul timp si lipsa de somn ne-a indemnat sa recuperam in noaptea asta destul de rece. Andreea a dormit cu intreruperi fiindca ii e cam tarsa de ursi si mistreti si fiecare zgomot o face sa tresara. De cele mai multe ori e doar un fasait provocat de tenta exterioara sau de vantul ce trece prin iarba. Tot de teama ursilor (paza buna trece primejdia rea!) dupa ce am terminat de mancat, am strans toata mancarea intr-o punga de plastic si am ascuns-o intre niste pietre la vreo 10 metri de cort.
Asa ca dimineata ne trezim cam pe la ora 9.00 si reusim sa o lungim cu masa, inviorarea, o gramada de poze si o tona de lene pana pe la ora 11.00 cand avem bagajele pregatite pentru a doua zi de balaureala pe creasta nemarcata a muntilor Grohotis. Cu harta in mana identific toata culmea pe care o avem de parcurs. Avem de ocolit pe drumul de creasta o gramada de varfuri in jurul altitudinii de 1500m. Dintre toate varfurile identific Radila Mare si Radila Mica aflate mult departe de noi.
Coboram destul de repede pana in prima sa de dupa varf si vedem ca stana despre care ne spusesera colegii carpatisti era destul de aproape de sa. Asta e! A fost mai bine pana la urma in cort! Tinem drumul forestier care ocoleste majoritatea varfurilor si dupa vreo ora de mers, suntem in dreptul piciorului pe care, teoretic, coboara un marcaj PR pe valea Negrasului. Este un picior cu foarte multe stane si de fapt acestea vor fi modul nostru de orientare prin acesti munti putin bantuiti! E chiar extraordinar! Nicaieri nu am mai vazut atat de multe stane! La 5-10 minute de mers vedem cate o stana marcata cu multa precizie pe harta! Pe ambele parti ale crestei vaile ravenate coboara adancindu-se in padurile galben-rosiatice. Drumul ne poarta parca pe niste valuri impietrite.
Trecem de varful Ulita (1565m) si continuam sa coboram foarte usor admirand stanele ce se lasa pe picioare pana la limita padurii. In saua dintre punctele marcate cu 1485m si 1482m vedem un izvoras abia licarind si coboram pana la el vreo 10 metri sub sa. Andreea are cateva mere si le imprartim frateste in timp ce eu reusesc sa adun din izvor ceva apa in termos/butelie. Cu forte noi urcam pana pe varful Radila Mare (1490m) de unde facem o curba de 90 de grade la dreapta si incepem sa coboram spre Radila Mica. Pe harta avem un adapost care de fapt este un grup de 3 stane prin care trecem fara probleme. Cum ar fi fost aici vara cu oi si caini!!!
La ultimul adapost facem stanga pe un culoar de padure si ajungem la stanele de sub vf Clabucetul (1394m). Facem o pauza de odihna si vedem doi oameni venind din fata noastra. Par localnici si stam sa ii intrebam pe unde sa mergem. Eu am pe harta o poteca prin vf Negrasul direct din acest vf si localnicii ne recomanda un alt forestier mult mai lung "care coboara pe plai dupa padurea aia din fata". Localnicii sunt vanatori si ne intreaba daca nu cumva avem in rucsaci mistreti ceva. Se vede ca nu prea au avut de-a face cu turisti! Ii asiguram ca avem doar corturi si se minuneaza cand le spunem ca am venit din Cheia si pornim pe drumul indicat de ei (cca ora 15.00). Asa ca urcam pe drum in continuare printre alte cateva stane, tinem liziera padurii si incepem sa coboram destul de puternic in dreapta mentinand forestierul. La un moment dat vedem o urma de ursulet in noroiul intarit si ne convingem ca pe aici sunt ceva animale salbatice. Multumesc celui de Sus ca nu ne-a adus in cale nici o vietate a padurii!
Continuam coborarea si in curand gardurile se aseaza pe marginea drumului pe ambele parti. Eu sper ca am ajuns la marginea Vaii Doftanei, dar o curba ne arata cat mai avem de coborat pana in localitate. Tinem drumul care pare sa nu se mai termine :(. Andreea incepe sa imi povesteasca despre experientele de neuitat pe care le-a avut acum doi ani in Iran (Damavand, Alam Kooh) si in Ecuador (Cotopaxi si alte varfuri inalte) si la un moment dat suntem cat pe ce sa o luam pe un drum gresit (vreau eu sa fac o scurtatura si in loc sa facem dreapta, eu cobor un pic pe panta spre stanga).

Corectam imediat si coboram pe drumul evident pana ce dam de un tractor langa care un muncitor se chinuia sa-i taie un copac unui batran din sat. Ne confirma ca suntem pe drumul cel bun si ca in 20 de mintue ajungem in centru la asfalt. In 5 minute intram pe o ulita laterala si continuam sa coboram. La indicatia unor localnici, tinem drumul drept in jos fara stanga sau dreapta si doar la troita facem stanga pentru a fi in 5 minute la soseaua principala.
E destul de tarziu (cca 18.00) si mai avem mult pana acasa. Problema e ca nu mai avem nici un microbuz si trebuie neaparat sa mergem cu ocazii pana in Campina si apoi Bucuresti. Totusi un pic de pauza meritam si noi si ne alintam cu cate un Ursus Premium. Dupa lasarea noptii (cca 19.50) iesim la stop si avem noroc cu un autobuz care se retrage si ne duce pana la intrarea in Tesila. De aici asteptam alta ocazie si abia dupa doua ore (22.00) opreste cineva si ne duce pana in Campina. E bine ca macar acum suntem undeva la civilizatie! Dar tot mai avem ceva de mers pana acasa si suntem abia la gara Campina! Ajungem la DN1 si ne apucam iarasi de autostop. Stam vreo jumatate de ora fara succes si opreste o masina.
"Mergem spre Bucuresti. Ne puteti lua si pe noi?" "Pai asta e directia spre Brasov". Of, ce dezorientati suntem!!! Trecem pe sensul celalalt si in 10 minute opreste o masina (tot ocazie) si coboara un politist din spate.
"Baieti, mergeti vreo 500 mai incolo ca e luminat si vad astia sa va ia!"
Ii multumim si ajungem la un restaurant "Casa Bucur" nonstop (www.casa-bucur.ro). Intram sa ne incalzim cu o supa fierbinte si eu fac prostia sa imi uit aparatul foto pe spatarul scaunului (cu siguranta din cauza oboselii!). Avem bafta si ne ia un maghiar din Tg Mures care venea in Bucuresti sa ia marfa. Ne aduce pana in Bucuresti si eu abia in Otopeni realizez ca am uitat aparatul.
"Daca ziceai mai devreme ne intoarceam" imi spune soferul (nota 20 ca om). Cand coboram ne spune ca are un coleg care vine mai tarziu spre Bucuresti si poate opri sa ia aparatul. Vorbeste cu colegul lui si ramane sa iau eu legatura cu el pentru a-mi da aparatul. Ce OAMENI!!! In Romania sa te ajute ungurii!!! Tot respectul!!! Dimineata ma intalnesc cu cel ce a venit al doilea si mi-a dat aparatul. Pentru el a fost ceva natural si normal. De fapt asa e intr-o tara civilizata. Pe moment m-am simtit mai european decat ma simt de obicei in Romanica.

Per total tura a fost superba si nu am regretat nici o clipa balaureala prin micii munti dintre Bucegi si Ciucas.