Motto:
Pe Morar in nopti cu luna plina,
Sau pe branele Bucsoiului
Vin scaldate parca in lumina
Zanele din valea Cerbului.
Colegi de tura: Radu, Cezar
Dorinta de intoarcere in Bucegi si de o tura mai dificila ne-a facut sa ne stabilim destul de rapid traseul: urcare pe Morar si coborare pe Cerb. Stiam ca sus a inceput sa dea cu ceva zapada si abia asteptat sa vedem cat de multa este. Asa ca ne intalnim duminica dimineata la 6.30 la statia de metrou Iancului si ne indreptam spre autogara Ritmului. E inca intuneric si la 7.00 microbuzul pleaca spre Busteni (27 ron). Tot vorbim de diverse trasee si ajungem destul de repede in Busteni (cca 9.20). Radu stia dintr-o tura anterioara ca e un nene care merge cu masina pana la Gura Diham pentru 15 lei. Ne da si o carte de vizita pentru alte ocazii de transport si cazare (Mihai Vartolomei 0723.047.136, 0744.894.011). In 20 de minute suntem la Gura Diham in parcare si gata de drum (9.40). Mergem prin stanga cabanei si trecem pe cateva pietre raul care acum nu e furios ca in alte dati. Urcam pe forestier si peste vreo 15 minute facem dreapta pentru a urca spre casa de vanatoare.
Urmam firul vaii blocat in ambele parti de pereti uneori inalti si poteca ne intoarce aproape la 180 de grade in stanga pentru a incepe urcusul. Ne miram de ce aceasta poteca e nemarcata fiindca (cel putin pentru noi) pare mai circulata decat multe altele. La o bifurcatie urmam varianta din stanga (stiam ca duc ambele in acelasi loc) si dupa inca vreo 10 minute suntem la casa de vanatoare (10.30). Stam cateva minute pentru odihna si urcam in poteca marcata cu TR dintre Pichetul Rosu si poiana Costilei. Trecem de valea Bujorilor si dupa urmatorul picior de munte facem stanga si urcam la "cabana Gura Diham" (doar pentru cunoscatori).
Acum incepe practic urcarea pe valea Morarului. Tinem firul vaii si in 20 de minute suntem la intrarea in creasta Balaurului. Nu este in planul nostru pentru azi si continuam drumul avand in fata siluetele putin grizonate ale acelor Morarului.
Trecem cateva trepte stancoase si cateva praguri inierbate si intr-o zona ferita facem o mica pauza de orientare. Treptele de iarba continua sa ne insoteasca pana la intrarea in canionul vaii.
Urcam pe stanga canionului dupa o incercare ratata de a patrunde in adancul lui. Imi aduc aminte ca intr-o tura de acum vreo 2 ani am facut aceeasi greseala cu Dana si, ca si acum, am reusit sa urcam doar pe stanga canionului pentru a evita niste treceri foarte expuse. Aparatul foto nu mai vrea sa mai faca poze si in urma discutiilor cu Radu si a experientei cu aparatul asta (repararea obiectivului m-ar costa mai mult decat un aparat nou), m-am hotarat sa evoluez un pic spre clasa superioara a aparatelor profesionale (recomandarea lui Radu era spre un D40 care in cele din urma s-a facut D3000). Dupa iesirea din canion ne aflam in prima mare caldare a Morarului. Vedem frumusetea peisajului din fata noastra (pragul dintre caldarea superioara si cea in care ne aflam noi) si imi aduc aminte de prima coborare pe Morar in care am coborat pe o saritoare surplombata aflata in stanga noastra (dreapta geografica). Intr-o alta coborare (exact acum 4 ani) pe Morar am gasit o varianta foarte faina de ocolire a saritorii chiar pe firul vaii. Acum trebuie sa urcam si imi aduc aminte piatra cu piatra pe unde trebuie sa urcam. Inainte de ocolire zapada incepe sa acopere iarba. Simtim si temperatura care scade sub zero grade si ne face placere. Semn ca vine iarna pe care o asteptam de ceva timp! Urcam pe fir si dupa peretele din stanga (in care e saritoarea) facem si noi in stanga pe niste bolovani destul de mari si acoperiti de zapada. Pentru cateva minute vedem mai sus un grup de trei montagnarzi care tin curba de nivel pe Braul Mare al Costilei. Memoria imi spune exact pe unde trebuie sa urcam, adica fix prin mijlocul treptei dintre caldari. Suntem pe un picior mai in stanga si coboram intr-un valcel ce ne desparte de piciorul central. Aici avem zapada suficienta pentru contrastul cu stanca si o placa de gheata/turturi impresionanti. Facem doua poze aici si incepem sa urcam pe panta ce pare de aici mult mai lina.
Intram in ultima caldare si vedem cum norii incep sa urce pe vale in urma noastra. Bine ca am ajuns aici si acum chiar nu mai avem probleme de orientare (14.15). Caldarea este extrem de faina: in stanga urca muchia Morarului care se termina in Capul Morarului, in fata avem muchia dintre Omu si Bucsoiu si in dreapta avem muchia ce vine din Bucsoiu (Bucsoiu Mare si Bucsoiu Mic sau Creasta Balaurului). Radu a urcat doar pe dreapta pana in saua Bucsoiului, eu doar prin stanga pana in Morar. Alegem calea de mijloc si urcam pe peretele din stanga pe o curba de nivel care ne duce pana la groapa de gunoi de sub statia meteo de la Omu. Cam pe la 15.00 ajungem la statie si intram sa vb un pic cu Petrica. Mergem la cabana unde mancam ceva cald (carnaciori cu piure la 15 lei si ceai din termos) si la 16.15 pornim in jos pe Cerb. Marcajul BG ne arata 3-4 ore pana in Busteni si trebuie sa ii dam bice ca sa ajungem la tren sau la vreun microbuz.
Coboram la inceput pe drumul de vara de Babele si cand imi dau seama ca o luam aiurea, facem stanga jos spre serpentinele din caldarea superioara. Iesim intr-una din curbe si de aici pe poteca facem pasi intinsi pana in fundul caldarii si apoi pe poteca marcata. Zapada inca se mentine cam pana la intrarea in Adanca. Aici ii ia locul iarba si dam de un grup care admira saritoarea din partea de jos a vaii alpine. Bocancii incep sa imi faca niste basici la degete si acasa voi vedea ca un deget de la picior este aproape in totalitate acoperit de o basica. Frumos! Imi dau seama ca asta inseamna lipsa purtarii bocaniclor de iarna si stiu sigur ca o sa imi treaca! Coboram in ritm cat se poate de repede si dupa doua ore de la plecarea din Omu suntem la Poiana Costilei. Trecem in viteza de intersectia cu TR si pe "drumul tunului" (BG in continuare) coboram spre drumul de Gura Diham. Acum parca drumul asta monoton prin padure mi se pare mai scurt ca in alte dati si in viteza vedem iesirea din ultima poiana. Aici apare o problema: o ursoaica ne astepta fix in iesirea din poteca! Bine ca i-am vazut alura la timp! Facem stanga 90 de grade prin padure si iesim in drumul fost asfaltat (19.15), deci trei ore de sus de la 2500 de metri. Ne grabim spre Busteni si renuntam la poteca ce urca la Caminul Alpin. Dupa bariera facem dreapta pe o strada luminata care ne duce sub Caminul Alpin si apoi in 10 minute suntem in gara. Intrebam de trenuri si aflam ca nu mai avem optiuni convenabile. Asa ca ne intoarcem in DN1, mancam cate un mar si in asteptarea microbuzului de la ora 22.00 facem semn la autostop. Avem bafta si opreste un brasovean care merge in otopeni sa ia un prieten de la aeroport. Asa ca in 2 ore suntem in Otopeni si apoi cu autobuzul ajungem la metrou si acasa.Ce tura faina si lunga am facut! Am vazut ca de acum incolo trebuie sa ne asteptam la ceva zapada in turele ce vor veni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu