Selvikstakken este al doilea varf ca inaltime din zona Rogaland, Norvegia. De fapt este considerat al treilea fiindca intre Bynuten (671m) si Selvikstakken (597m) se afla geamanul celui din urma, Serifjellet de 598m. Veti vedea de ce am spus "geaman" putin mai jos. Eu insa le consider cumva varfuri ale aceluiasi masiv (e ceva de genul varfurilor Omu si Bucura Dumbrava mult mai apropiate). Va dau pentru inceput o harta de orientare.
Asadar plecarea mea a inceput cam pe la ora 12.45 cu autobuzele din Stavanger. Nefiind interesanta aceasta parte (si fiindca v-am tot detaliat asta), voi spune doar ca am ajuns in Sandnes cu un autobuz 3 cam pe la 13.20. Aici aveam de asteptat pana la 14.00 si ceva cand pleca autobuzul 47 spre Lauvvik (Lauvvik este cheiul de unde pleaca feribotul care ajunge cel mai repede la gura de varsare a Lysefjord). La 14.00 si cateva minute am plecat cu acest autobuz si peste 20-25 de minute eram la drumul spre Hommeland, localitatea de pornire in traseu. De aici am de facut vreo 2.5 km pe jos pe F508 spre Oltedal. Pornesc cu avant pionieresc pe asfalt facand cateva poze in stanga si-n dreapta. Niste mielusei speriati abia stau sa le fac poza si plec mai departe scuzandu-ma pentru deranjul provocat. Fac o pauza de cateva minute sa stau de vb cu o localnica ce imi povesteste ca in ultimii 15 ani a fost de multe ori in Romania si in Ucraina cu Crucea Rosie si alte ajutoare umanitare. E de acord cu mine ca tara noastra e extrem de frumoasa chiar daca conditiile de viata sunt scazute si ii promit ca daca ajunge in Bucuresti, vom avea sansa sa ne intalnim.
La ora 15.00 ajung la locul cu harta si imi reamintesc cu placere tura pe Bynuten in care am prevazut si iesirea actuala. Imi stabilesc in minte traseul si ma grabesc putin fiindca stiam ca am doar 4 ore pe munte fiindca ultimul autobuz inapoi e la 19.20. Pornesc pe drumul forestier Lysevegen (Drumul luminii) pana la lacul Blommetjørn.
De la intersectie (dreapta spre Bynuten, stanga pe Lysevegen) fac stanga pe marcajele rosii (banda sau punct) si la linia de curent electric pornesc in dreapta spre Selvikstakken.
In fata am varful Flatafjellet de cca 540 de metri care imi arata ca sunt in adevarati munti si ma alina cu imaginea catorva limbi de zapada in topire. Prin saua Rasmalia dintre Bynuten si Selvikstakken se intrevad niste peisaje superbe. Cobor la lacul Aureltjørn aflat la 398m altitudine si in spatele lui varful Buløyfjellet de 518m strajuieste cu mandrete.
Urc vreo 40 de metri diferenta de nivel printre muschii ce acopera absolut totul si pe niste urme de zapada. In sa am surpriza sa urc o fosta cornisa de zapada. Schimbarea asta brusca de teren imi da ocazia sa ma opresc putin si sa imi leg sireturile care tocmai se desfacusera. De aici panorama s-a schimbat intr-o secunda. Trebuie sa cobor de-a lungul unei vai mlastinoase care se intinde sub peretele nordic al lui Bynuten. Gasesc locurile mai inalte pe care pot sa calc fara sa intru in apa si cobor putin in stanga spre lacul Buløytjorn aflat la 390m altitudine. De aici incepe de fapt circuitul pe care mi-l stabilisem in cap mai devreme.
Tura circulara porneste pe sub peretele nordin al Bynuten, urca in saua Rasmalia din care face stanga pe piciorul abrupt pana pe masivul Serifjellet si Selvikstakken si intoarcerea se face prin valea aflata sub perete nordic al lui Serifjellet. Ocolesc pe dreapta partea sudica a lui Buløytjorn si incep sa urc prin padurea plina de umezeala si de pete de zapada spre valea si saua Rasmalia. Mereu admir in stanga si-n dreapta "gigantii" Rogalandului. Poteca ma duce spre o sa pe care trebuie sa o depasesc prin cateva serpentine printre niste mici pereti stancosi. Drumul este totusi extrem de usor, dovada cele 4-5 grupuri pe care le-am intalnit din sens invers. Majoritatea fac pe aici turul clasic al Bynuten pe care il cunoasteti dintr-o tura din toamna trecuta. Saua aceasta imi deschide alta vedere. Acum vad ca poteca acoperita de jnepeni ma coboara pa alt lac de unde stiu ca se separa urcusul spre varf. Ma strecor printre jnepeni incercand sa evit cat mai mult umezeala si la ora 16.10 sunt la punctul de despartire a traseelor.
In intersectie fac stanga si ma astept sa urc pe piciorul destul de inclinat care duce spre zona inalta a masivului. Trec peste un paraias pe un pod imporvizat din doua crengi de mesteacan si incep urcarea. Paraiasul asta e destul de nabadaios fiindca marginile lui sunt surplombate si acoperite de iarba si adancimea cred ca ajunge cam la jumatate de metru. Fara sa vrei, inainte sa ajungi pe cele doua crengi, te uzi un pic la bocanci. Panta se tot accentueaza si pietrele plate urca si dau rapid altitudine. Cu ochii la masivul vecin, ma trezesc ca am in fata un semiperete inclinat la 35-40 de grade cu ceva brane pe el. Pe aici trebuie sa fie drumul!!! Urmaresc cu atentie semnele care fac serpentine foarte stranse si privite de la distanta, parca urca vertical. In spate vad abruptul sud vestic al lui Serifjellet si nu ma pot opri sa ii fac cateva poze. E imaginea perfecta a Norvegiei (aproape verticale ce se arunca in campii, lacuri sau fiorduri adanci). Sub mine surprind cateva oglindiri in intunecatul si alungitul lac Rasmalitjorn. Culoarea lacului imi aduce aminte putin de Lacul Dracului din Cheile Nerei. Peretii de 60-70 de grade acoperiti de zapada strajuiesc asupra lacului facandu-l parca si mai adanc. Semnele ma duc drept in sus si in 20 de minute ajung pe platoul aflat la cca 500m altitudine.
Aici hotarasc sa fac o mica eschivare din traseul marcat. In mod obisnuit acesta face stanga, coboara intr-o vale pe care apoi urca in sus si pe stanga ei spre varf. Eu parasesc marcajul si fac dreapta cautand sa merg cat mai mult pe muchie. Dorinta imi este rasplatita cu o imagine de vis: fiordul Frafjord se pierde printre peretii verticali si se furiseaza in munte. In spatele lui se vad platourile inca inzapezite. In dreapta Bynuten continua sa se impuna prin piciorul estic.
Ma opresc cateva minute pentru poze langa un bolovan imens care pare sa se fi fixat in stanca intr-un singur punct. Ma trezesc destul de repede din visul naturii si ma intorc pe muchia pe care intrasem. Ideea era sa ajung pe cele doua varfuri. Vad Selvikstakken dupa o vale care ma desparte de acesta. Ajung eu acolo cu siguranta ca doar e marcaj!!! Deocamdata Serifjellet e mai aproape si trebuie sa cobor intr-un valcel inzapezit pentru a urca apoi pe varf. Nu stiam pe unde e poteca si banuiala mea s-a confirmat curand. Poteca urca pe acel valcel. Asa ca ma distrez un pic pe zapada si revin in semn.
Urmez semnele care ma dirijeaza in stanga spre varf. Trec iarasi cu grija cateva trepte spalate si ajung pe piciorul estic al lui Serifjellet. De aici urmeaza o coborare pe care o aman pentru 10 minute. Doar trebuia sa ajung si pe Serifjellet. Asa ca ies iarasi din traseu in stanga si in 5 minute sunt pe geamanul lui Selvikstakken la 598m altitudine. Cateva poze in jur si inapoi in traseu ca mai am destul de facut si timpul incepe sa ma stranga. Totusi nu reusesc sa ma satur de peisajul din jur si tot timpul fac poze la cele doua fiorduri din apropiere. Frafjord se arata in toata splendoarea si Lysefjord isi arata destul de timid intrarea strajuita de un superb pod suspendat.
Pe cateva trepte de zapada cobor in saua ce desparte cei doi gemeni. Soarele incepe sa coboare spre apus si in umbra lui se simte frigul nocturn. In valea formata din aceasta sa gasesc si semnul pe care ma voi intoarce. E ora 17.20 si sper sa prind autobuzul de 19.20.
Am de urcat mai putin acum si stancile par sa mai admita pe langa ele si ceva smocuri de iarba. Panta ramane undeva pe la 40 de grade si orientarea este destul de clara. Nici de as vrea si nu cred ca as putea sa pierd poteca pe aici! In 5 minute sunt pe muchia lui Selvikstakken inaintea piramidei finale. Pantele ma obliga sa urmez calea cea mai directa pe care mai fac cateva poze. Peste fiorduri admir alte multe verticale prabusite in apele albastre si in spatele meu se vad multe varfuri acoperite de paduri (totusi trebuie sa tinem cont si de altitudine). In inca 5 minute sunt pe varf la cei 597m altitudine. Este impresionant sa fii in varful piramidei si sa pot vedea atat de departe in zari. Parca ai fi in avion deasupra tuturor maruntisurilor lumesti. Gasesc un mar ascuns intre niste pietre si il sacrific pentru desert. Pana la desert mananc o conserva de ton in ulei cu ceva paine din cereale. Nu ma satur de ceea ce am in jur si doar frigul si ora tarzie ma determina ca dupa 10 minute sa o iau inapoi pe unde am venit si spre casa.
Incepe cumva lupta contra cronometru. E ora 17.45 si mai am circa o ora si jumatate sa ajung la autobuz. Aparatul ma ajuta in aceasta privinta: de la vantul rece care tot bate, refuza sa mai deschida obiectivul. Asa ca pornesc mai repede la vale pana in ultima sa de care am povestit (10 minute de coborat).
Mai fac ultimele poze in spate spre gemeni si pornesc pe valea care coboara in continuu. Trec pe langa o limba de zapada si prin jnepeni si mesteceni marunti intru sub peretele lui Serifjellet. Acesta se inalta puternic dupa padurea care incepe sa creasca peste 4-5 metri inaltime. Coborasul se mai linisteste si fac stanga pe langa Buløytjorn spre inchiderea circuitului (18.25).
De aici urc pe valea descrisa mai devreme avand masivul Flatafjellet in spate, trec in graba pe langa Aurelitjorn si Blommetjorn, aproape alerg pe drumul forestier ce coboara pana la sosea si la ora 19.05 sunt la parcarea unde inca mai sunt cateva masini. Pornesc in viteza pe asfalt spre statia de autobuz (va aduceti aminte ca era la 2.5 km) cu speranta de a gasi o ocazie. Dupa vreo 500 de metri norocul imi surade si opreste o norvegianca stabilita in Danemarca. Acum era venita in vacanta cu cei doi catelusi simpatici care s-au si asezat in bratele mele imediat ce am plecat. Au beneficiat foarte putin de acest "fotoliu" fiinca peste 2 km am coborat din masina cu multumirile de rigoare. Ajunsesem la timp pentru autobuz, chiar cu 10 minute mai devreme!!! Pana sa vina autobuzul, am incercat iarasi autostopul si am avut noroc de un om de munte cu care am povestit de toti muntii norvegieni si de ce as putea sa vad in jumatatea de ora pana in parcarea autogarii din Sandnes. La 19.45 am prins un autobuz 3 care m-a adus pana in centrul orasului si apoi acasa.
A fost o tura de vis pe care speram sa o fac de mult!!! Asa sa fie toate turele si zilele de acum incolo pentru toti iubitorii de munte si frumos!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu