RT Busteni - un altfel de munte 11-12.12.2010

RT Busteni - un altfel de munte 11-12.12.2010

Inima alpinismului romanesc si a pasiunii pentru munte, Busteniul este, pe langa colosii pereti ce il strajuiesc spre vest, un munte de cultura si de frumos. Din acest motiv familia Cantacuzino si-a construit aici o resedinta de relaxare de unde zidurile masive au admirat mereu abrupturile caraimane. Astazi ne vom plimba putin prin imagini prin castelul Cantacuzino si pe valea Cerbului.

M-am bucurat nespus cand mama mea a acceptat sa mearga la munte si sa guste din izvorul de viata ce curge permanent dinspre inaltimi. Asa ca am plecat cu mama, Liliana, si cu sora mea Raluca, spre locurile unde, acum 20 de ani, parintii ne duceau pentru a ne intari sanatatea.

Cu acceleratul de 7.30 am ajuns in jurul orei 10.00 la Busteni in mijlocul vremii mohorate si cu putin viscol. Cu mercurul coborat sub linia de inghet, am inceput sa urcam pe strazile Busteniului spre Caminul Alpin, locul unde e foarta multa istorie montana adunata prin grija unor mari iubitori de natura. La Camin ne-a intampinat Dan Vasilescu, bunul meu prieten si coleg de club si ne-am incalzit putin. Cum nu era de stat in casa, am pornit la plimbare prin oras. Stiam de un loc unde nu mai ajunsesem pana acum: castelul Cantacuzino aflat pe partea estica a vaii Prahovei! Le-am propus mamei si Ralucai sa mergem acolo si au fost incantate de idee. Trecem calea ferata si urmand sagetile indicatoare, in 15 minute suntem la intrarea castelului. Castelul a fost construit in 1911 de Grigore Cantacuzino "Nababul" si a fost in ultima perioada sanatoriu al Ministerului de Interne. Mai multe detalii gasiti la www.cantacuzinocastle.ro .

Castelul are un puternic caracter arhitectonic neobrancovenesc evidentiat prin elemente specifice si unice. Va las sa vizitati castelul prin cateva poze si apoi, daca doriti, si prin prezenta dvs acolo. Pretul de vizitare este putin cam mare (20 ron), dar va asigur ca merita! Peisajele din foisorul din partea superioara a parcului sunt extraordinare si bisericuta mica din lemn arata credinta domneasca si simplitatea oricarui om ce simte Unitatea din tot ceea ce in jurul nostru si in noi.





Plecarea de la castel ne-a dat putina senzatie de foame. Asa ca am coborat in oras si am intrat pentru o pauza de mancare traditionala la restaurantul Caraiman, parte a hotelului omonim amenajata in lemn cu foarte mult gust. Plimbarea de dupa masa a ajuns pana la hotelul Silva unde acum multi ani tatal meu ne-a aratat frumusetea salbatica a vailor clasice din Bucegi. Drumul ne-a fost incalzit de un kurtos kalacs delicios si foarte mare.
Seara ne-am intors la Caminul Alpin si, dupa o bogata si vesela masa de seara, eu cu sora-mea ne-am "jucat" vreo doua ore tenis de masa pentru a nu lasa caloriile sa se adune ;).

A doua zi trezirea a fost de buna voie si totusi nu am putut sa stam in caldurica camerelor mai tarziu de ora 8.00. Am fost intampinati de niste jucause flori de gheata pe geamurile dinspre abrupt si de un senin incredibil.
"Uite norii aia; dupa amiaza se strica vremea", imi spune Irina. Mai tarziu se va confirma acest lucru prin albirea totala a cerului.
Pe la 10.30 plecam intr-o plimbare pe Cerb pana la Gura Diham. Nu ne grabim absolut deloc fiindca vrem sa simtim gustul iernii in jurul nostru.

Intram la Gura Diham si sunt placut surprins de aranjmentele foarte faine de aici. Insa gandul meu e tot sus pe creste (o discutie pe drum: "Pai, Cezar, tu nu mergi de obicei pe aici?" "Nu, pe mine ma gasesti sus pe creste!") si ies pentru a admira putin Bucsoiul care se invaluie in ceata.
La intoarcere facem un mic ocol pe niste stradute pe care putem admira Busteniul panoramic acoperit de o grea patura alba cam pe la altitudinea de 1400m (cca 14.30).
Ne luam bagajele, multumim pentru gazduire (nu inainte de a ne inregistra in caietul Caminului si de a rezolva problemele financiare - de amintit ca la Caminul Alpin Roman se pot caza doar membrii si simpatizantii Clubului Alpin Roman) si coboram in oras. Cum mai aveam ceva timp pana la tren, intram putin in biserica Domneasca de langa gara, copie in miniatura a manastirii Horezu, pentru cateva momente de apropiere fata de Dumnezeu (http://www.tourist-informator.info/ro/info-turism/busteni/timp_liber_distractie-atractii_locale-biserica_domneasca-59-busteni/).
La 16.00 ajungem in gara si peste 50 de minute ne urcam in acceleratul care ne va duce spre casa de la campie (Bucurestiul agitat si inca necuprins de alergatura sarbatorilor de Craciun). Suntem multumiti de iesirea in aerul curat de munte si reusim sa ne bucuram chiar si de inghesuiala din tren (am avut bilete fara loc si nici nu aveai un loc sa arunci un ac!).
Am ajuns acasa cu multumirea sufleteasca ca am reusit sa o scot pe mama mea din agitatia Bucurestilor si ca a reusit sa se odihneasca printre muntii care imi sunt atat de apropiati!

RT Piatra Mare: Oameni prin zapada 4-5.12.2010

RT Piatra Mare: Oameni prin zapada 4-5.12.2010

Motto: "...si-am ajuns de-atata nins/niste oameni prin zapada"

Colegi de tura: Gabi Murgilas, Cezar

Ce tura superba a iesit atunci cand nu aveam nici un plan concret pentru we! Eram un pic trist fiindca vremea mohorata mi-a "stricat" placerea de a merge cu colegii din Cluj in Tara Motilor. Trebuia sa mergem pentru peisaje ce combina albul zapezii cu albastrul calm si rece al cerului. M-am bucurat nespus cand am citit dupa we ca dragii mei prieteni au fost in tura respectiva. Am cautat printre colegii de munte mai vechi ceva parteneri pentru we. Sambata se anunta vreme cu precipitatii mixte si abia duminica ninsoare (evident cu temperaturi scazute). Doar Gabi a vrut sa mearga in ambele zile de sfarsit de saptamana. Asa ca a ramas sa ne intalnim in Gara de Nord dis-de-dimineata.

Ziua 1 - sambata 4 Undrea 2010 (decembrie - inca se pastreaza amintirea sfantului Andrei)

La 5.35 ne intalnim in gara si ne luam bilete la personalul care ne duce pana in Timisul de Jos tinandu-se cu aproximatie de orele amintite in mersul trenurilor (destul de greu pentru Romania). Am ajuns doar cu 10 minute intarziere in Timisul de Jos. Aici parca suntem loviti de cuvintele unui prieten comun ("o sa va ploua toata ziua"): ploua mocaneste si ne displace total. In monom ( binom ;) ) pornim spre Dambul Morii. Eu am luat pentru siguranta pioletul si Gabi are niste bete foarte faine cu clapeta de la Black Diamond (atat de faine incat in saptamana urmatoare mi-am cumparat si eu ceva asemanator de la Mmsport). Facem o jumatate de ora pana la Dambul Morii si o mica pauza (pentru schimbare de echipament) la primul magazin de pe stanga drumului (cca 11.00). Fiindca vremea e cam neplacuta, aleg ca traseu (cu o seara inainte cu ochii pe harta) urcarea pe Familiar BR. Asa ca, fara avant prea mare, incepem sa urcam pe BR amintindu-ne de zonele neplacute din traseu (in special serpentinele ce urca pe piciorul montan deocamdata in culori triste si uscate). Simtim cum toamna ne intra umeda prin haine si cam pe la 1200 de metri altitudine trecem de pragul de zero grade (cca 12.00). Vedem acest lucru prin faptul ca ploaia se transforma in fulgi din ce in ce mai mari de zapada, semn ca vom intra in feeria iernii.

Patura alba se ingroasa incet-incet si ne bucura nespus. Asteptam de mult sa vedem Piatra Mare acoperita de "ploaia de iarna". Urcam pe BR pana ce ajungem la TA ce vine din Prapastia Ursului (12.40). De aici (unde e si una din bancutele de pe traseu), facem o serpentina la stanga si incepem sa urcam pe un larg bulevard. In 10 minute dam de stalpul indicator ce arata PA spre Pestera de Gheata si Bunloc (12.50). Noi ne continuam drumul spre cabana pe traseu clasic.

Din stanga vedem cum coboara doi montagnarzi direct prin padure. Au rucsaci mici si ne dam seama ca venisera la o tura fulger pana pe la cabana. Mai urcam inca vreo ora trecand prin poiana larga unde vine traseul BA de la Bunloc. In poiana ne intalnim cu un grup de vreo 7-8 turisti care coborau prin ceata destul de deasa. Ii salutam si ne bucuram ca avem urme pana la cabana. Imi amintesc ca intr-o tura mai veche in care am urcat pe valea Garcinului, ne-am ratacit cu 30 de metri inainte de cabana fiindca ceata ne aiurise total. La ora 13.55 trecem in stanga pe ultimul culoar de padure de sub platoul cabanei si incepem sa urcam spre cabana pe urme evidente. Cabana ni se arata in fata ochilor peste zece minute. Eu cobor pana la izvor (ii multumesc lui Dumnezeu ca inca nu e inghetat complet) si imi umplu camelbag-ul si termosul cu apa. Intram in cabana pentru un vin fiert (cabana este in renovare). In cabana niste vechi oameni de munte (probabil din SKV) tocmai terminau de mancat si se pregateau sa coboare pe Familiar pe unde si venisera. Stam vreo ora si apoi pornim mai departe verificand cele -4 grade pe termometrul exterior de la cabana. Mai urcam vreo 10 minute si ne hotaram sa ne oprim pentru noapte. Mancam cate ceva de seara si cam pe la ora 18.00 ne bagam in sacii caldurosi (Gabi are un sac nou de iarna si acum il testeaza si eu folosesc sacul vechi cu un sac interior homemade). La inceput motaim un pic pana sa adormim. Amandoi am observat un lucru: daca scoatem nasul din sac, simtit imediat frigul. Punem in saci sticlele cu apa si aparatul foto cu totul si reusim sa adormim cu o ninsoare destul de abundenta afara si cca -10 grade afara.

Ziua 2 - 5 Undrea 2010

Imi fixasem telefonul sa sune la ora 7.00 si ne-a trezit inca in intuneric. Ne cuprinde o tristete cand vedem ca gecile si pantalonii sunt burlan (cei care merg iarna stiu ce inseamna asta). Am fost inspirat sa imi pun bocancii in rucsac si nu au inghetat (am de acum ceva ani experienta din Grind II unde sireturile erau tari ca piatra dimineata si nu puteam sa le indoi la -17 grade). Inca nu suntem hotarati pe unde sa plecam fiindca peste noapte se adaugasera inca 15-20 de centimetri de zapada pufoasa. Ne incalzim niste ceai si mancam de dimineata fara o viteza prea mare. Asteptam sa se mai lumineze un pic si abia pe la 8.40 suntem gata de drum. Revenim in drumul clasic care urca spre varf si facem o pauza de orientare. Avem doua variante: mergem inainte pe traseul propus sau ne intoarcem pe unde am venit. Pentru Gabi zapada e putin cam mare si asta e motivul variantei de intoarcere. Ma ofer sa sap poteca si ii zic sa urcam pana la semnul unde se separa TA pe sub Piatra Scrisa. Vedem cum e acolo zapada si luam hotararea definitiva. In 10 minute suntem la stalp si avem o scurta pauza de orientare.
Zapada pare ok si pornim mai departe pe sub Piatra Scrisa pe TA. Nu mai facusem niciodata traseul si stiam de pe harta ca merge pe o aproximativa curba de nivel. Poteca evidenta e ascunsa sub zapada care uneori urca pana la mijlocul meu (cam pana pe la un metru). Trecem pe sub abruptul Surei de Piatra prin prima poiana in care exista riscul unor mici avalanse. Intram in padure si mergem tot inainte prin alte cateva poieni care - nu ne dau de furca prea mult - alterneaza cu un culoar "taiat" natural prin padurea de conifere. De cateva ori admiram peretii Pietrei Scrise ridicati deasupra noastra. Efortul considerabil de a sapa prin zapada de 50-100 cm imi face atat de multa placere incat parca nu imi vine sa ma opresc.
La un moment dat poteca pare sa se piarda si vad o panta cu ceva jnepeni inzapeziti ce urca in dreapta. Urc putin si ii confirm lui Gabi ca e un stalp deasupra pantei. Ajungem amandoi la stalp si vedem timpii de vara: 30 de minute pana la cabana si noi am facut aproape 1.5 ore acum. De aici incotro sa mergem prin ceata deasa? Directia sagetii ne arata ca trebuie sa urcam un pic prin zapada afanata de vantul puternic. Urcam si in 10 minute ajungem pe un picior de munte unde dam de un alt stalp de marcaj. E primul loc in care vedem razele soarelui si ne bucuram de un scurt moment de senin. Dar unde suntem? Noroc cu Gabi care are la ea o bucata de harta printata mai demult. Identificam piciorul de munte prin niste pereti stancosi pe care ii vom vedea 5 minute mai incolo. Prin senin vedem urmatorul stalp care ne confirma ca de aici coboram puternic in vale.
La stalp facem pauza de hidratare si de orientare si pornim in jos pe valea indicata de stalp si de harta. Coboram pe firul vaii si apoi intram in padurea in dreapta. Semnele sunt clare si nu avem absolut probleme de traseu (10.30).
Continuam pe sub alte stancarii si la un moment dat vedem scris pe o stanca H2O si o sageata care ne conduce mai departe in jos printr-o poiana troienita (10.50). In zece minute iesim intr-o poiana mai larga unde ne vine din dreapta CR dinspre varf. Recunosc poiana din amintirile despre aceasta zona de traseu. De aici schimbam marcajul in CR spre valea Azugii si pornim la vale scurtand cat de mult se poate prin padure (avem si TA langa CR). Incepem sa vedem urme de cervide care parca s-au plimbat in toate directiile. Ne-am dorit sa vedem si autorii urmelor proaspete (cu cel mult cateva ore inainte) si nu am avut acest noroc. Urmele ne vor conduce insa ceva timp de acum incolo (parca cerbul ar fi stiut ceva din traseu). Padurea superba e atat de linistita sub covorul alb incat mi-e mila de multe ori sa calc zapada pura si lina.
La 11.40 ajungem la stalpul de unde PA pleaca peste tunel pana in Predeal. Planul meu initial era pe aici si Gabi imi spune ca nu prea agreeaza traseul. Nu mai stie exact ce zona nu i-a placut cu alte ocazii si acum nu vrea sa mergem pe acolo. OK, schimbam traseul si mergem pe CR spre Valea Azugii. Stim amandoi ca traseul ales este lung si coboara pe un picior de munte aparent interminabil. In 10 minute ajungem in poiana stanei Pietricica unde lasam in stanga TA care pleaca spre fosta cabana Rentea. Imi propun ca undeva in viitor sa fac acest traseu de anduranta. Coboram prin poiana si in cateva minute intram intr-un puiet de brad care se deschide in fata noastra printr-o simpatica galerie albita de "praful" iernii.
Terminam poiana si intram in padurea care coboara lin pe coada sudica a Pietrei Mari. Urmele cervidelor ne intersecteaza de cateva ori poteca si ne arata pe unde trebuie sa mergem. In dreapta potecii ma impresioneaza o "ciuperca" de zapada asezata pe un pui de brad.
Placerea acestei zone e la un moment dat oprita de cateva urme ale nesimtirii umane. Cu ceva timp in urma a fost organizat pe aici un concurs de motociclete si organizatorii au lasat benzile alb-rosii legate de copaci. Rusinica! Am reusit sa desfacem 4 din cele 5 benzi prinse pe copaci si sa le luam in rucsac. O banda ramasa prea sus intr-un brad a ramas pentru a fi luata de altcineva.
Trecem de episodul asta cu niste superbe cristale de gheata formate pe frunzele brazilor.

Continuam prin padurea neprihanita pana la drumul CA care vine (probabil) tot dinspre Rentea. Strajerii brazi acoperiti de zapada ne arata ca suflul padurii este pazit cu multa sarguinta. De aici mai avem de urcat putin printre valurile de zapada si facem fiecare pas cu placerea copilului care abia a inceput sa mearga si in acelasi timp cu plictiseala unui drum parca fara sfarsit.

La 14.25 iesim in drumul care merge din valea Azugii pana in Predeal. Gabi e bucuroasa ca merge pentru prima data pe acest drum si eu il am recent in minte din tura in muntii Neamtului. De aici e floare la ureche pe un forestier care nu ne face absolut deloc probleme. Mergem vreo 20 de minute si ajungem la BR care coboara de la Susai. Soarele si vremea buna par sa fie de partea noastra si ne bucuram de cateva grade peste zero si o luminozitate extrem de buna. Trebuie sa ne grabim putin in speranta ca vom prinde personalul de la 15.12. La 15.05 realizam ca acest lucru e imposibil si incepem sa coboram pe BR spre Predeal. Eram resemnati ca trebuie sa mergem cu un accelerat spre Bucuresti. Ma uimeste ca nici macar aici pe drumul usor de Susai nu vedem urme de turisti. S-or fi speriat de ninsoarea de ieri? Coboram ca vantul si lasam in stanga si in dreapta copacii acoperiti de zapada si inca inghetati. La 15.20 suntem aproape de intrarea in Predeal si gasim si PA pe care renuntasem noi sa mai mergem. Intr-adevar imi aduc aminte ca daca am fi mers pe acest marcaj, trebuia sa coboram intr-o vale si apoi sa urcam destul de mult. Or pe zapada asta, urcatul nu e chiar asa o placere! La 15.35 iesim la prima casa din statiune si de aici cautam sa coboram pe drumul cel mai scurt pe langa Cioplea spre gara. Cam prin dreptul statiei meteo din Predeal incepem sa simtim piatra cubica care ne apasa pe talpile bocancilor. Parca era mai bine pe zapada mare! Ii dam viteza pana la gara unde ajungem la 16.20. Stiam ca avem un accelerat pe la 17.00 si auzim anuntul unui accelerat de la Satu Mare spre Bucuresti. Asa ca fug sa iau bilete si in cateva minute vine trenul. Ce la fix am ajuns si am prins si ultimele locuri in accelerat! La 16.26 plecam spre Bucuresti si la ora 19.30 (cu 30 de minute intarziere) ajungem in tristul Bucuresti inarmati cu voie buna si chef de viata pentru o noua saptamana.

Multumim Muntelui pentru toate minunile pe care a vrut sa ni le arate si pentru multe pe care ni le-a pastrat pentru ocazii ulterioare!

RT Bucegi - Cerbul de iarna 27-28.11.2010

RT Bucegi - Cerbul de iarna 27-28.11.2010

Colegi de tura: Claudia, Codruta, Cezar ( 3C:) )

Marcaj: BG (si partial un PG la inceput)

Ziua 1 - sambata 27.11.2010

Iata ca ne intoarcem in Bucegii pe care acum ceva timp i-am cunoscut cu Claudia tot in viscol si temperaturi scazute (vedeti pe blog tura din Tiganesti)! De data asta planul nostru este sa urcam pe Cerb pana la Omu. Aranjez prin telefon sa dormim in refugiul Salvamont din spatele cabanei (Salvamont Bran) si ne aventuram prin vremea ce nu se anunta deloc placuta: frig cu gust de iarna si zapada cat cuprinde. Suntem foarte matinali si in jurul orei 6.00 luam microbuzul spre Valea Prahovei din autogara Ritmului. Stam putin la povesti si tragem un pui de somn de vreo ora pana in Sinaia. Abia asteptam sa ajungem in Busteni si sa admiram spectacolul muchiilor caraimane (8.10). Ne gandim care e drumul cel mai rapid spre Cerb si urcam spre Caminul Alpin. Aici nu vad nici o miscare si pornim in sus spre drumul de poiana Costilei. La intrarea in padure (unde e si un panou de avertizare de ursi) facem dreapta prin padure cu ideea de a ajunge in PG spre drumul de Gura Diham. Tot urcam prin padurea abia ninsa si prindem cateva poteci care ne duc la marcajul dorit. In 10-15 minute coboram pe semn pana la drumul fost asfaltat. Aici eu intru cu tupeu intr-o zapada care ascunde sub ea niste valuri de noroi, prilej pentru care Claudia ma boscorodeste putin fiindca se murdaresc bocancii.
"Oricum o sa se curete in zapada mai incolo!"
Mai avem un ocol larg pana la podul ce vine peste apa Cerbului. La un punct de gaze (cred) pe stanga drumului zarim doua dulceti de catelusi pufosi care se uitau curiosi la noi peste un damb de nea. La 9.15 ajungem la marcajul BG care ne va urca in Poiana Costilei. In 5 minute intram in padure pe urmele de schiuri si incepem voiniceste sa avansam pe "drumul tunului". Vedem in fata noastra urme si ne bucuram la gandul ca vom avea poteca. Urcasera cu 10 minute in fata noastra doi bucuresteni. Speram ca ne vor usura treaba pana sus la stanca cu aspect uman de la 2507m. Vom vedea ca nu a fost chiar asa. S-au intors la ultima trecere pe versantul costilean al vaii Cerbului.

Urcam incet pe pantele ce ne duc pe langa Galma Mare pana in punctul cel mai inalt aflat in nordul varfului. Peisajul este de vis si parca nu ne-am mai misca de aici! Monotonia urcusului ne plictiseste si nu ne grabim prea mult. La 10.45 ajungem in Poiana Costilei si mai avem cativa pasi pana la intersectia Vaii Cerbului cu marcajul TR de pe Tache (pe care am coborat din Tiganesti in tura amintita mai sus) (10.50).
Ne e un pic foame si Claudia intreaba de pauza de masa. Ii spun ca mai mergem 10 minute si avem o poiana cu peisaj superb unde vom sta. Deocamdata la rascrucea de drumuri urmele se intind spre Omu si spre Poiana Costilei. Spre Pichetul Rosu nu sunt urme si imediat vor veni dupa noi un grup mai mare de vreo 15 montagnarzi iesiti la plimbare din Diham (pana la poiana Malinului).
Intre 11.10 si 11.35 facem pauza de masa (sandwich-uri, branza topita, salam, ciocolata :D) si un timp mergem printre cei din grupul amintit. Ne place foarte mult faptul ca oameni trecuti de a doua tinerete urca plini de veselie si de glume pe aici. La un copac "cu craci" isi fac cateva poze si ne lasa sa ii depasim. Urmam poteca facuta de cei doi turisti aflati inca in fata noastra si semnele BG clasice. La 12.10 ajungem in poiana din care se urca pe valea Urzicii. Admiram valea care se pierde in ceata si ne continuam drumul spre a doua poiana din care pleaca Malinul.
Aici grupul vesel se opreste si hotarasc sa se intoarca la Diham. Noi mai facem o pauza mica pentru cateva poze si incepem sa urcam spre Numaratoarea Oilor (unde ajungem la 12.50). In timpul scurtei pante vedem ca in spatele nostru urca o curajoasa solitara. Claudia zice sa o asteptam si eu ii spun sa urcam mai incet sa ne ajunga din urma. "Macar de am urca mai multi!" Trecem de Numaratoare si pe platforma urmatoare Codruta (curajoasa din Bv de care spuneam) ne ajunge din urma (13.00). Si ea isi dorea sa mearga cu noi mai ales la auzul unor caini rataciti/lasati de ciobani peste iarna, caini care au latrat la noi fara incetare din firul vaii. De aici vom fi toti trei C. Incepem sa urcam pe marcajul cunoscut si gradele negative incep sa se simta la nas. Desi mai avem urme, incepem sa sapam poteca prin zapada viscolita. Urcam pe stanga firului (dreapta geografica) si curand trecem prin fir pe latura Morarului. De aici urcam pe o brana care in momentul de fata nu ne face probleme (la intoarcere voi avea emotii in doua puncte din acest pasaj). Urcam pe sub Morar si ne intalnim cu cei doi care sapasera urme. Pana aici au urcat ei. Deci de la trecerea pe stanga (versantul Costilei) vom avea de sapat poteca. Facem cu schimbul la zapada grea care ne da putin de furca. Avem de multe ori de trecut pasaje in care eu ma afund pana la mijoc in zapada. In acele locuri fetele preiau "comanda" sapand urme mai putin adanci (fiindca si greutatea le permite). In dorinta de a evita niste pante urate (cu risc de avalansa de zapada pufoasa), urcam deasupra potecii si Claudia gaseste niste trepte prin care revenim la marcaj. Mai avem putin pana la buza caldarii finale si eu raman in urma pasilor Codrutei si Claudiei. Abia la 15.15 iesim intr-o fereastra de ceata si vedem in spate unul din pintenii Costilei.
Facem o pauza scurta pentru cate o cana de ceai cald. E tare binevenit in frigul care ne inconjoara (sunt doar -6 grade, dar vantul il face de -15)!
Stim ca vara aici sunt niste trepte in piatra. Acum ne facem drum prin valurile ascendente de zapada si iesim in cca 20 de minute in poiana unde vara e una din principalele stane ale Cerbului (cea din caldarea superioara). Peisajul ne este blocat de ceata si nu putem admira semicercul format de Cerdac, Saua Obarsiei, Vf. Ocolit, Omu si zona superioara a Morarului. E cca ora 16.00 si de acum mai avem doar nesfarsitele serpentine din caldarea superioara. Problema este apropierea intunericului combinata cu oboseala acestei urcari prin ceata, frig si zapada mare. La un moment dat eu sunt in fata la sapat poteca si ma afund mai sus de mijloc. S-ar parea ca m-am blocat aici! Fetele trec pe langa mine si urca pe zapada afanata prin alta metoda: urca cu gambele paralele cu stratul de zapada si cu sprijin pe bete/piolet pus perpendicular pe panta (pentru marirea suprafetei de contact cu zapada si scaderea in consecinta a presiunii pe unitatea de suprafata). Eu incerc sa aplic aceeasi metoda si cu greu urc deasupra zapezii mari. Codruta il suna pe Lucian de la statie si il roaga sa ne vina in intampinare sa ne faca poteca. Cum Radu era imbracat si iesit la plimbare, se ofera sa coboare dupa noi. Cu acest prilej trebuie sa ii multumim pentru ajutorul imens pe care ni l-a dat in conditiile date. Fara el probabil ca ma fi urcat mult mai greu pe intuneric. Urcam cateva zeci de metri si il vedem pe Radu coborand spre noi. Ii ia rucsacul Codrutei si pe moment urcam incet si sigur dupa el. La o trecere ceva mai sus, eu nu reusesc sa fac un pas mai inalt cu greutatea rucsacului in spate si ma blochez. Radu lasa rucsacul Codrutei, vine si imi ia rucsacul dandu-mi astfel posibilitatea si mie sa urc. Ii multumesc si acum si voi repeta acest gest cand ajungem sus. Ma simt foarte obosit si mai ales deshidratat. Radu continua sa urce prin viscol cu o precizie matematica spre statie. La un moment dat ma plang Claudiei ca simt deshidratarea puternic si ca as vrea niste apa. Simte si ea acest lucru si cu vointa continuam sa mai urcam cateva minute. Putin sub drumul de vara ne oprim un minut pentru cate o gura de apa. "Statia morgana" pare sa nu mai apara. Radu ne incurajeaza mereu: "Mai avem putin". Stim de fapt cat mai este si nu trebuie sa ne dam batuti. Oboseala duce si la un pic de ameteala combinata cu lungimea parca interminabila a drumului. Cu ultimii pasi grei vedem in fata noastra lumina de la statie care ne da parca niste puteri nebanuite. Mai avem vreo 20 de metri si intram in statie. Finally!!! Radu de ofera cate un ceai fierbinte sa ne revenim si ne incalzim in bucataria calda. Mancam cate ceva de seara si stam la caldura pana ce apar toate grupurile ce au indraznit sa urce pe vremea asta napraznica: doi bucuresteni dupa noi pe Cerb, grupul lui Harciogu pe Hornul Mare printr-o zapada pufoasa foarte mare si inca o pereche pe Morar. Mai stam la povesti si cam pe la ora 0.00 ne retragem cu totii la somn. Artica e cel mai alintat meteorolog din statie si cam incepe sa faca mofturi la mancare (ca doar e in centrul atentiei).

Ziua 2 - duminica 28.11.2010

Dimineata ne trezim cam pe la ora 8.00 si ne adunam in cateva ore in sala de mese pentru masa de dimineata. Hainele ne sunt uscate si calde si Artica revine in atentia Claudiei care parca nu vrea sa se desparta de blanosul negru.
Pe la 9.10 ies afara pentru cateva poze. E atat de frig la rasarit incat nu pot sta mai mult de 5 minute pentru a admira zarile.
Dupa alte doua etape de incalzire in statie fiecare grup se hotaraste pe unde sa coboare. Grupul lui Harciogu va cobori pe Morar si ca urmare pe la ora 10.00 incepe sa coboare in larga caldare superioara a Morarului. Noi ne induram abia la 11.20 sa iesim afara pentru o poza de grup si apoi sa pornim la vale. Aveam doua optiuni viabile: platou si Sinaia care este prea lung si coborarea pe Cerb pe unde am venit. In sinea mea nu prea imi convine ultima varianta, dar accept varianta asta ca fiind singura acceptabila si pornim in jos. Cei doi bucuresteni mai stau un pic in urma noastra fiindca nu sunt hotarati pe unde sa coboare. Pana la urma vin tot dupa noi pe Cerb.
Totul este inghetat in jur si putem cobori aproape direct pana in fundul caldarii superioare. In penultima curba eu am o retinere de a cobori direct dupa ceilalti si prefer sa tin poteca plina de zapada. Deh, am ceva experiente neplacute prin zona si o oarecare temere ma face sa fiu mai precaut. La varianta de iarna pe piciorul Morarului toti avem retineri fiindca zapada nu e suficient de mare si preferam coborarea clasica prin buza inferioara a caldarii (traseul de vara). La 12.10 suntem langa stana din Cerb si incepem sa ii dam iarasi direct la vale scurtand cat se poate poteca. Totusi nu putem evita trecerile de pe o parte pe alta a vaii si cateva limbi de zapada proaspata.
De data asta vedem cu claritate piciorul Costilei incetosat din ziua trecuta si caprele negre pe care le zarisem ieri pe braiele Morarului. Acum parca s-au suit si mai sus pe verticalele din stanga noastra. Pe treptele de stanca acoperite acum cu zapada (cele de sub caldarea superioara) ne lasam sa alunecam controlat pe panta de cca 40 de grade. Cu acest prilej eu reusesc sa imi fac o taietura foarte faina in pantaloni (e normal pentru mine sa am pantalonii peticiti:D). Pioletul este mereu pregatit pentru o oprire neasteptata.
Trecem pe stanga vaii pe o curba descendenta de nivel si ajungem la trecerea finala pe dreapta vaii pe o brana plina de zapada. Pentru restul grupului treaba e usoara aici fiindca sunt usori si nu rup zapada. Fac niste urme faine si acum e randul meu. Zapada in panta de cca 45 de grade nu e batatorita in urme. Deodata ma trezesc ca o urma pare sa imi fuga de sub picioare. Si in jos sunt niste trepte stancoase! Ups!!! Fixez pioletul deasupra marginii superioare a zapezii si intaresc fiecare urma in zapada. Am vreo 5 pasi pe care ii fac foarte incet si cu atentia sporita. Rasuflu usurat cand simt brana mai lata sub mine. Nu s-a terminat caci mai am o trecere de acest gen. Trec tot asa cu grija si cu pioletul pus peste buza superioara a zapezii ascunsa sub stanca. Cand ajung in firul vaii sunt in sfarsit mai relaxat fiindca am scapat de zona asta de care imi era teama (13.00).
In 20 de minute coboram prin Numaratoarea Oilor si Codruta vede la mine ceva temeri. Ii explic motivul acestora (un incident de acum ceva ani) si imi marturiseste ca si ea are ceva retineri la caderile pe zapada in panta (tot de la niste alunecari necontrolate si spitalizari). Ajungem in poiana Malinului si de aici avem poteca foarte lejera. Peste vreo 10 minute suntem in micul canion din padure (13.30) si apoi trecem de izvorul inca neinghetat. Intr-o jumatate de ora coboram pana la intersectia de acum cunoscuta din poiana Costilei (14.00).
Eu inca as vrea sa coboram prin poiana si apoi pe la Caminul Alpin, dar cum restul grupului opteaza in continuare pentru BG ("drumul tunului") urmam drumul pe care am urcat ieri. Ne cam imprastiem pe poteca si in 45 de minute ajungem in larga poiana de la drumul din Valea Cerbului. Aici ne separam fiindca doar eu si Claudia mergem spre gara, restul mergand spre masina care e parcata la Gura Diham. Asa ca noi pornim spre gara agale (14.50).
Ajungem la gara in cca 20 de minute. Era asa de inghesuiala la personal incat am hotarat sa mergem cu urmatorul accelerat. Am facut prostia sa nu intrebam exact la cat pleaca si ne-am dus direct la restaurantul Caraiman sa mancam cate o ciorbita calda. A fost perfecta prin asezonarea cu un cascaval pane si cu papanasi, dar am reusit sa ajungem in gara la doua minute dupa ce a plecat acceleratul de la ora 17.00. Claudia m-a cam certat fiindca "papanasii mei" au provocat ratarea acceleratului. Asa ca nu am avut ce face si ne-am luat bilete la urmatorul accelerat care la 18.30 ne-a luat din Busteni si ne-a dus catre nedoritul oras Bucuresti.
I-am promis Claudiei ca ii dau chiar in acea seara pozele din tura si ne-am indreptat spre cashili noastre.

Chiar daca am vost nevoiti sa luam decizia de a ne intoarce pe acelasi drum pe care am venit, tura a fost superba in echipa 3C alcatuita ad-hoc deasupra poienii Malinului. Poate vom mai avea ocazia unor astfel de ture de adevarata iarna. De mentionat ca temperaturile scazute sunt un record de temperatura la aceasta data chiar si la statia meteo Omu.

RT Neamtului 20-21.11.2010

RT Neamtului 20-21.11.2010

Colegi de tura: Andreea Corodeanu, Cezar


Plimbarea prin muntii Neamtului mi-a intrat in minte cu ceva luni in urma cand am trecut pe langa casa de vanatoare Retevoi. La momentul respectiv am spus colegilor de tura: Aici voi veni pe 21 noiembrie 2010! Am trecut prin multe de atunci, dar cuvantul dat mie insumi l-am respectat! Planul initial era sa vin cu 5-6 prieteni din care pana la urma am ramas doar doi. Nu-i nimic, in grup mic e placut si recomandat pe munte!
Ziua 1 - sambata 20.11.2010
Stabilim sa plecam cu acceleratul de 7.30 din Bucuresti si ne intalnim cu o jumatate de ora inainte in gara sa ne luam din timp bilete. Andreea a ajuns mai devreme decat credea si m-a asteptat vreo 15 minute pana la ora stabilita. Ne urcam in tren si putin dupa ora 10.00 coboram in Predeal cu tinta fixata spre muntii Neamtului. Urcam pe stradute cunoscute spre hotelul Cioplea. Imi aduc aminte de primele mele iesiri la munte cand prima cabana "cucerita" de copilasul de cativa anisori a fost Susai (sa tot fie prin '82 sau '83). Ne stabilim CR ca marcaj si vom urma crucile pana la Susai (plecare de langa Cioplea la 11.20). Mergem cateva sute de metri pe asfalt si apoi urmam semnele pe partea stanga a drumului. In 10 minute lasam in stanga PA spre Piatra Mare, alt traseu pe care nu cred ca am fost in ultimii 10 ani, si continuam pe "bulevardul" de Susai.


La 12.20 vedem prin ceata cabana/complexul care se ridica impunator in poiana Susaiului. Mi se pare total dezagreabil marele hotel Susai si cu greu ma hotarasc sa intru sa intreb de traseul (TA) pe care nu il mai facusem si despre care stiam ca e proaspat marcat. La intrarea in hotel exista o avertizare de ursi dupa lasarea serii! Sperietura pentru turistii auto si pentru Andreea care are ceva teama de animale salbatice! Pe hartile din hotel nu apare acest marcaj. Abia reusesc sa scot ceva informatii de la personalul hotelului cand pe spun ca e o poteca pietruita ce coboara in valea Azugii. Ma lamuresc ca trebuie sa merg putin pe TR si apoi dreapta prin padure. Le multumesc "gazdelor" si pornim spre sala de mese inchisa. Stam afara sa ciugulim ceva si sa dam ultimele telefoane (nu stiam daca mai avem semnal) si vedem in dreapta in padure marcajul TA. Pornim prin noroaie destul de mari pe fosta poteca a lui Ceausescu (dupa spusele unor muncitori ce carau cateva lemne cu un tractoras). Coboram pe "aleea" montana ce imi aminteste de parcul din Vatra Dornei (a se vedea RT-ul anterior) tinand serpentinele marcate cu borduri pietruite (nu de Videanu :D). Cam pe la ultimele curbe simtim amandoi pentru cateva clipe miros de animal salbatic (urs cu cea mai mare probabilitate) si grabim pasul pana la primul drum forestier (13.30). In fata prin padure auzim cativa turisti ce faceau galagie la fosta cabana a lui Ceausescu si noi ne continuam traseul in stanga pe forestier. Peste un pod betonat ajungem in drumul principal de pe valea Azugii si urcam usor in stanga pe drum. Stiu ca avem vreo 2 km pana la TR ce urca spre Retevoi si acest lucru ne e confirmat curand de doi localnici ce veneau din sensul invers de mers. La ora 14.00 ajungem la fosta masuta unde TR traverseaza forestierul. Acum aici e o baraca mobila si o gramada de busteni taiati, semn al nesimtirii umane si al agresarii padurii. Ramanem aici pentru vreo jumatate de ora sa mancam cate ceva si dupa ce ne potolim foamea si setea, pornim pe TR spre refugiul unde vom inopta. Nici nu incepem bine sa urcam si amintirile unor frumoase curbe de poteca imi sunt retezate de o imagine groaznica: o defrisare de circa 50 m latime urca pe muchia pe care trebuie sa mergem noi! Suntem uluiti si blocati! Cine poate fi nenorocitul care a facut acest lucru? Abia ne putem abtine de la atacuri verbale la adresa respectivei persoane si cautam sa ne facem poteca printre cioturile copacilor de zeci sau chiar sute de ani.
Dupa 7-8 sute de metri de defrisare pare sa revina padurea! Nu pentru mult timp caci ne trezim in a doua defrisare unde se aude si o drujba. Din fata vine un tractor ce trage 5-6 arbori de 25-30 de metri si abia reusim sa trecem pe langa el. Doi padurari ne asteapta mai sus nitel speriati.
"Buna ziua, imi spuneti si mie ce se intampla aici?"
"Pai se taie pentru refacerea padurii. Uite ce uscati sunt unii copaci. La anul sau peste doi ani replantam daca nu se reface singura padurea".
"Nu se reface singura padurea! Aici e o afacere mare la mijloc. Dar in fine voi sunteti doar niste muncitori care va faceti treaba. Voi afla eu ce se intampla aici"
"Aici taiem ca e prea multa padure"
"Baieti in Germania de exemplu se taie un copac dintr-o mie, aici se taie 999 dintr-o mie"
"Eh, si acolo se taie"
"No bine atunci, sanatate si spor la treaba ca noi mai avem de mers ceva"
Continuam prin padure si la 15.30 iesim in poiana larga unde se afla pe stanga primul foisor de vanatoare/observator. Din fericire aici nu au ajuns defrisarile. Continuam pe poteca clara si bine marcata pana in a doua poiana unde se afla al doilea observator pe partea dreapta a potecii. Ne e un pic foame si parca vrem sa ne odihnim in bataia razelor de soare. Nici unul dintre noi nu a dormit suficient in noaptea anterioara si parca avem ceva amorteala in noi.
Transpiratia de pe spate si temperaturile scazute ma ridica de pe rucsac si pornim mai departe pentru inca maxim 10 minute pana la refugiu. Poteca ne duce de la sine pana la casa de vanatoare Retevoi (16.10). E o placere sa revad casuta in care acum cativa ani am dormit prima data intr-un frig de februarie. Admiram curatenia din interior, ne schimbam cu ceva haine uscate si mergem la izvor sa luam apa in camelbag-uri si termos. Revenim in cabanuta, facem focul in soba (ne testam capacitatea de a face si mentine focul) si reusim in scurt timp sa afumam absolut totul in camera. Fumul e asa de des incat abia putem sa respiram si deschidem de cateva ori usa pentru ventilatie. Fata de mancarea obisnuita pe munte, acum am niste cornulete festive, o cutie de peste in saramura si o sticla de vin. Nu putem bea decat vreo 2-3 guri de fiecare cu cateva cornulete si cam pe la ora 19.15 ne bagam in sacii de dormit. E asa de bine in saci incat adormim aproape instant si pana dimineata nu ne va deranja absolut nimic!

Ziua 2 duminica 21.11.2010

Parca nu ne mai saturam de somn! Se lumineaza si noi tot stam cu nasul in sacul de dormit si nu ne induram sa iesim. Pana la urma imi fac curaj si ies pe afara. E ora 9.00 si afara sunt in jur de zero grade. In fata cabanei bruma acopera frunsele uscate si iarba inca verde.
Peste vreo jumatate de ora se trezeste si Andreea cu scuzele de rigoare pentru somnul prea lung. "Nu e nici o problema, am ciit presa de saptamana trecuta". E un Jurnal Natioanl de saptamana trecuta di ncare remarc un articol despre poetul Adrian Paunescu si altul despre revolta impotriva societatii mizere in care traim.
Pana ne invartim noi cu masa si cu stransul bagajelor se face ora 11.00 si pornim mai departe la drum. Nu avem planuri prea mari pentru azi si de aceea mergem destul de agale. Urcam putin pe muchia Lacului Rosu urmand semnele TR care ne aduc primele obstacole dupa doar 40-50 de metri de la cabana: cativa copaci uriasi doborati de furtuna care ne obliga sa ne furisam printre crengile lor! Mergem pe marcaje si in 10 minute iesim la o poiana unde putem admira Bucegii deasupra unei faine paturi de nori ("Costila ascunsa peste-un nor"). E ultimul loc in care acumulatorul aparatului meu mai are suficienta putere cat sa deschida obiectivul (am plecat si eu cu acumulatorul neincarcat!).
Continuam pana la lacul Gavanul unde nu reusim absolut deloc sa vedem culoarea rosie ce da numele alternativ al lacului:). Imi aduc aminte ca in prima tura pe aici lacul era total inghetat si doar mi-am inchipuit unde ar putea fi localizat. De la lac facem stanga pe vechiul marcaj TR care coboara destul de abrupt pana in capatul din amonte al vaii Azugii (cca 12.00). Mai vedem cate un marcaj sters din cand in cand si pornim in jos pe cursul apei. In cca 5 mintue se formeaza si un drum forestier care se va largi din ce in ce mai mult. Constatam ca noi doi am mers in ultimul timp doar in ture lejere si totusi ne bucuram de verdele crud al brazilor.
"Parca sunt mai frumosi peretii astia verzi decat aia gri din oras!"
Discutam pe drum despre diferite stiluri de mers cu betele (nordic trekking) si iesim pe valea din ce in ce mai larga langa o pastravarie. Urmam drumul mai departe si iesim in alt forestier mult mai larg. Il identificam ca fiind cel de pe valea Azugii si facem stanga spre TR pe care am venit. Dupa vreo 2 km ajungem la lemnele imense pe care statusem sa mancam cu o zi in urma. Pentru variatia traseului tinem in dreapta un forestier pe care mai fusesem eu cu ceva timp in urma (in 2008 daca nu ma insel). Urcam prima curba si scurtam o serpentina mai mare printr-un urcus direct prin braduti mici pana la limita padurii. Stiam bine forma drumului si ma descurc foarte bine cu topografia locului. Soarele incepe sa ne bata destul de tare si eu raman chiar in tricou indesand toate polarele si geaca in rucsac. Mergem in ritm destul de alert pana la BR care vine din Piatra Mare si apoi revenim in CR pe care urcasem cu o zi inainte. De aici parca ne dam de-a rostogolul la vale si ajungem fara sa ne dam seama in Predeal la primele case. Mai facem o pauza scurta la PA dinspre poiana Pietricica si pana sa iesim la Cioplea, ne opreste un turist speriat:
"Ati vazut ursoaica? E la cateva curbe mai in spate. Era la douazeci de metri de mine, s-a ridicat in doua labe si urla la mine. Am pierdut 5 ani din viata!!! Ursii ar trebui impuscati!", ne spunea socat turistul in adidasi.
"Aici e terenul lor, noi oamenii am dat buzna la ei in casa", i-a replicat Andreea si am plecat mai departe facand glume pe seama saracului om speriat de stapanul padurii.
Coboram la gara si ne dam seama ca am pierdut personalul cu cateva minute. Ne luam bilete la primul accelerat, mergem si ne comandam cate o pizza si pentru siguranta, revenim in gara unde ne bucuram de specialitatea italiana. In fine, pe la 17.25 vine si acceleratul (cu ceva intarziere) si ne urcam in tren spre Bucuresti. In tren stau in spatele nostru cativa straini (africani, un indian, o englezoaica si vreo doua romance) si imi face mare placere sa aud diferite accente in engleza vorbita in grup. Cu putina melancolie imi aduc aminte de multele discutii din Norvegia din bucataria comuna de la camin.! Frumoase locuri, vremuri si oameni! Cam pe la 19.30 ajungem in Bucuresti si apoi cu metroul ne indreptam fiecare spre casa lui.

Rememorez tot traseul si ma bucur nespus de tot ceea ce am avut in aceste doua zile (si bune, si rele). Ii multumesc Andreei pentru tura si seara adorm cu gandul la we ce va veni (nici nu banuiam ca voi ajunge la varful Omu - asta vom citi in episodul urmator :) )

RT Balaureala prin Calimani 12-13.11.2010

RT Balaureala prin Calimani 12-13.11.2010

Ce ocazie nesperata de a ajunge in Calimani! Vroiam de ceva timp sa ajung aici (era programat in locul turei din Parang) si schimbarile vietii mi-au dat ocazia acum sa cutreier drumurile nemarcate ale Calimanilor.
Totul s-a intamplat foarte rapid si imi pare rau ca nu am anuntat tura (poate mai veneau si alti prieteni). Cum de curand mi-a spus bunul prieten Dinu Mititeanu, orice excursie se parcurge de trei ori: prima data pe harta cu ochii mintii, a doua oara pe teren si a treia oara prin amintiri. De cele mai multe ori cele "trei excursii" sunt asemanatoare. Eh, de data asta la mine au fost partial diferite: planul de pe harta nu s-a potrivit cu impresiile din teren si apoi cu identificarea locurilor prin care am mers. Doar amintirile unice raman mai departe! Hai sa o luam pe rand cu evenimentele sa vedem despre ce e vorba!

Ziua 1 - vineri 12.11.2010

La inceputul saptamanii finalizate cu aceasta tura am plecat intr-o delegatie (ultima ca alpinist utilitar) la Izvoarele Sucevei. Localitatea asta e la 2 km de granita cu Ucraina pe valea Sucevei. Trebuia sa stam doar pana miercuri, dar ca un facut, am terminat treaba joi seara si vineri colegii au plecat spre Bucuresti. Eu aveam ceva echipament la mine (si evident harta Calimanilor, lanterna, cutit, aparat foto, bocanci etc) si i-am rugat pe colegi sa ma lase in drumul Campulung Moldovenesc-Vatra Dornei pentru vreo ocazie spre ultima localitate amintita. Aveam doar 34 de km si am avut noroc cu un autocar de Baia Mare care m-a luat in vreo 10 minute (cca 9.15). Am urcat superbul pas Mestecanis (serpentine inguste si peisaje gen Austria) admirand mereu inegalabilele peisaje din jur. Din pas coboram in localitatea Mestecanis si apoi mai departe pana in Vatra Dornei. Ajungem in autogara la 10.15 si vad ca prima masina spre Gura Haitii e la ora 13.00. De ce sa astept eu atat de mult? E imposibil sa nu gasesc ocazii. Imi iau o sticla de apa minerala si cate ceva de mancare si pornesc pe bdul Unirii spre Gura Negrii. Am noroc si ma duce un microbuz vreo 5 km pana la intersectia spre Gura Haitii. Mai merg cca 300m si am bafta cu un baiat care ma duce pana in Saru Dornei unde avea ceva treaba. Ii multumesc si ma pornesc din nou la drum.
Am iarasi noroc cu o localnica ce mergea sa isi ia copiii de la scoala din centrul comunei (Neagra Sarului). De aici mai am vreo 7 km de mers. Pornesc pe drum si am noroc cu un alt localnic ce se ofera sa ma duca pana la intrarea in traseu (Paraul cu Peste). Facem o escala sa lase un sac de malai la o consateanca si apoi ma lasa la drumul forestier pe care urma eu sa merg (12.15).
Planul meu initial era sa urc pe la 12 Apostoli, sa ajung la Retitis si apoi sa cobor pana in Toplita pe drumul forestier. Vom vedea ca nu a iesit deloc asa si va fi chiar mai fain.
Iata ca s-a intamplat aparent imposibilul: eu plec pe traseu si autobuzul nici macar nu a plecat din Vatra! Incep sa urc cu voiosie pe drumul insorit. Incepe sa fie din ce in ce mai namol si, desi aveam harta si vedeam in fata Apostolii sus pe culme, nu stiam pe ce drum forestier sa o apuc. Prin santuri de noroi intalnesc niste padurari care ma sfatuiesc: "Dupa baraj iei drumul din stanga!" Credeau ca vreau sa urc direct pe piciorul Harlei! Le multumesc, admir barajul situat de-a lungul apei si continui pe firul principal.
La un moment dat (12.50) dau de un marcaj BR care imi arata ca trebuie sa urc in continuare pe drum. Dar ia semnul de unde nu-i. Pe harta am doar nemarcate prin zona! Pornesc mai departe pe firul principal de apa si incet-incet urc pe curbe de nivel pe piciorul Harlei. Ajung in vreo 10 minute la o casuta de vanatoare si vad ca poteca se contureaza in padure. Pentru putin timp! Pierd orice urma de poteca si urc pe urme ciobanesti spre muchia Harlei. Padurea parca ma primeste si imi arata mereu pe unde sa merg.
Drumurile forestiere incep la un moment dat sa imi arate pe unde as putea sa urc prin teribila defrisare din partea superioara a vaii Paraului cu Peste. Ma uit cu intristare la tot ce e in jurul meu si imi urmez pasii in sus spre bucatica de padure netaiata. La limita defrisarii fac o pauza scurta pentru odihna si continui printre brazii inalti si rezistenti.
Cam pe la ora 14.00 urc printre cateva tufe de jnepeni (limita padurii) si surpriza: in dreapta mea putin mai sus pe culme vad primul apostol! Deci se pare ca pana la urma am ajuns bine! Dar pana la Apostoli mai am de strabatut o mare de jnepeni! Imi croiesc cu grija drum pana prind o poteca ce ma duce sub primul colos de stanca. As fi vrut sa merg pe la toti apostolii sa ii salut (poate chiar si la cei de pe varful Lucaciu), dar vantul si foamea au razbit si m-am oprit sub protectia primului semet de stanca pentru masa (ceva branza, salam, niste turte dulci cam tari si ceva chef de duca)!
E ora 14.30 si trebuie sa pornesc mai departe. Din acest loc am noroc ca apar marcajele PR care ma vor conduce pana sub Pietrosu. Bag viteza sa cobor din platoul batut de vant si urmez poteca ce trece printre tufe bogate de jnepeni. In poiana de deasupra piciorului Paltinului gasesc o piatra pe care scrie cu rosu "APA" si e o sageata la stanga. Cum am suficienta apa (peste 2 litri), nu fac pauza si merg mai departe spre Pietrele Rosii. In poiana de dinaintea Pietrelor Rosii e loc oficial de campare marcat cu un panou al PN Calimani. Pun panoul la vedere (era cu scrisul in jos cand am ajuns eu aici) si imi continui traseul (15.20). Sa nu uit ca aici las in stanga CA care coboara in Gura Haitii.
Vad pe harta ca poteca urca mereu pana in dreptul varfului Tamaului (1862m) si ocoleste Pietrele Rosii prin dreapta. Observ cateva stanci solitare in punctul de altitudine maxima din spatele vf Pietrele Rosii.
In fata mea vad varful Tamaului (1862m) si harta imi spune ca inainte de varf voi lasa CA in dreapta spre valea Dornei. Intr-adevar ma bucur cand intalnesc aceasta intersectie si imi dau seama ca nu mai e nevoie sa urc varful amintit. E cca ora 16.30 si incepe sa se insereze. Mai am ceva de mers si din acest motiv nu voi mai face poze astazi.
Poteca ma duce ascendent pana pe platoul dintre vf Tamaului si Maieris. Incep sa apara probleme datorita cetii si inserarii. Totul incepe sa se albeasca si apoi sa se inegreasca in jurul meu. Sunt hotarat sa merg mai departe si cand se intuneca de tot, imi scot lanterna care ma va ghida mult timp de acum incolo. Ies intr-o poiana urmarind poteca prin iarba si pierd semnele. In fata mea ma indrept spre un perete de jnepeni. Mi se pare ca am pierdut poteca si nu ma pierd cu firea. Revin la ultimul marcaj (de la intrarea in poiana) si imi confirm poteca buna prin jnepeni. Asa ca (imi aduc aminte ca Dinu imi povestise ca acum ceva ani fiul sau Radu a pierdut poteca prin jnepeni pe aici) ma bag cu curaj sub jnepeni si identific poteca pe sub ei mergand pe vine. Cand pare ca totul se infunda, am si ghinion: incepe sa bureze. Asta e! Daca nu reusesc sa fac nimic mai departe, imi pun toate hainele pe mine si folia de supravietuire si vad a doua zi dimineata ce fac. Am noroc si gasesc alte poteci pe sub jnepenii de 4-5 metri inaltime si ies exact pe drumul bun (intalnesc un marcaj). Deci am trecut cu bine de locul cu problema! Sunt multumit de mine si ajung in Saua Negoiului unde ma mai relaxez putin fiindca stiu unde ma aflu (desi e ora 17.30 si bezna totala). In dreapta am CG spre vf Gruiu si Tihu si in fata am PR spre Retitis (4 1/2 ore pe marcaj). Ori asta inseamna ca pana acum eu am facut 4 ore pe marcaj in doar 2 ore!!! Deci timpii sunt gresiti sau exagerati! Pornesc mai departe cu dorinta/speranta de a ajunge la Retitis la statia meteo sau la refugiul Iezer de dupa statie. Continui sa urc pe PR si am impresia ca am trecut de mult pe sub vf Pietrosu si Negoiu Unguresc. Ajung intr-o sa pe care eu o banui a fi cea de dupa refugiu unde ar trebui sa apara un forestier in dreapta. Nema forestier! Doar o muchie ce merge putin stanga cu jnepeni sub ea. Sunt convins ca sunt pe piciorul Pietrosului si incep sa cobor spre sud. Vise Cezare! Mai ai mult pana acolo! Si nici macar nu esti pe drumul cel bun! Ma opresc un pic sub muchie in niste jnepeni si realizez ca m-am cam ratacit. Bine ca nu m-am pierdut cu firea! De fapt eu facusem stanga mult si acum eram pe dealul Batos in coborare spre nord. Asta aveam sa aflu si sa realizez abia a doua zi pe la pranz. Vad in dreapta mea o poiana larga si putin in panta. Am pana acolo vreo 200 de metri si trebuie sa ma furisez printre jnepenii mari care mereu vor sa "imi dea palme" fiindca am gresit drumul. De pe un jneapan pe altul reusesc sa ajung intr-un tarziu (18.30) in poiana in partea cea mai de jos. Nah, baiete, ai ajuns in poiana si de aici ce faci? Merg pe la marginea poienii si vad ca se formeaza in jos un evident drum de masina/poteca mai larga nemarcata. Cobor pe ea gandindu-ma ca e un forestier si trebuie sa coboare undeva la umanitate. E tarziu si sunt cam ud de la ploaie, dar sunt pregatit sufleteste sa cobor la nevoie pana la prima localitate. Dupa parerea mea din acel moment (gresita dupa cum am vazut a doua zi) trebuia sa cobor pe forestier pana in valea Muresului in dreptul localitatii Rastolita. Asta insemna mers toata noaptea si eram pregatit pentru asta! Cobor vreo 10 minute pe drum si ies intr-o alta poiana in care pare sa luceasca ceva in mijlocul ei. E doar o balta si trec pe langa ea vazand in spate creasta Calimanilor. Sunt hotarat sa cobor si ajung la partea de jos a poienii. Pare sa se faca un drum in jos, dar e neclar. In plus vad pe jos ceva pamant gras (cu plante de apa si multa umezeala) si vad si cateva barne ude. Oau, inseamna ca aici e o stana! Urc pe langa lemne si in 50 de metri gasesc un adapost (cca ora 19.00). Nu are acoperis si e de fapt o stana de vara. Are doua paturi din lemn suprapuse intr-un capat si o tabla mare in jurul vetrei de foc. Usa se inchide doar cu o proptea din afara. Asta e! Aici inoptez! Reusesc sa sprijin tabla intre doua din acele paturi de lemn si imi fac un fel de adapost de vant. Imi schimb hainele ude cu altele uscate, mananc o punga de pernite Viva si ma acopar cu folia de supravietuire. E rece si bate vantul asa de puternic incat o data imi ia protectia facuta din tabla. Ma tot foiesc in folie pana dimineata si reusesc sa atipesc cateva ore. Asa m-am invartit pe toate partile ca am reusit sa rup folia de supravietuire facand-o inutilizabila! Dar am supravietuit si asta conteaza!

Ziua 2 - sambata 13.11.2010

La 7.00 ma trezesc datorita luminii care imi vine pe langa tabla si temperaturile scazute (maxim 3-4 grade) ma fac sa ma schimb de haine foarte repede, sa strang rucsacul, sa inchid adapostul si sa cobor mai departe in cautarea potecilor. Identific (in locul vazut in seara anterioara) izvorul stanei (e si normal ca langa stana sa am o sursa de apa) si pornesc de la izvor in jos pe alte poteci ciobanesti prin padurea umeda si acoperita in mare parte cu muschi (7.15). Cobor vreo 40 de minute si dau de un curs de apa. Asta ma va duce la civilizatie! Cobor pe el si incepe sa se mareasca. Cam in jurul orei 9.15 ies la un luminis si ma gandesc ca ar fi timpul sa mai fac si eu niste poze.
La ora 8.00 poteca mi se transforma intr-un drum forestier care merge pe langa cursul de apa din ce in ce mai mare. Trec de pe o parte pe alta a apei si la un moment dat vad ca se unesc mai multe fire si imi va fi imposibil sa revin pe drumul forestier. Asa ca imi fac curaj si intru cu piciorul drept in apa pana la glezna. Mi s-a udat complet de la glezna in jos, dar sunt fericit: am iesit la un drum forestier marcat cu CR! De aici evident trebuie sa o iau in jos. Problema este: unde ma aflu? Pe harta e o CR care coboara spre valea Dornei si banuiesc ca sunt pe acolo. Intalnesc un grup de padurari si ii rog sa ma lamureasca si pe mine unde sunt pe harta. Imi spun ca drumul coboara in Gura Haitii si ca tocmai am trecut de drumul forestier Paltinis (il vazusem si eu cu 200m mai in urma). Le multumesc ma asez pe un bustean cu harta in fata. Abia acum realizez ce am facut eu: am coborat pe dealul Batos pana in a doua poiana, de acolo am facut vest spre valea Tarnitei si acum cobor in Gura Haitii. Ma resemnez la ideea de a cobori in Toplita si imi incep a treia excursie (a se citi mai sus). Paraul Paltinis e cel care coboara de sub vf Maieris. Merg pe forestier pana in dreptul drumul forestier Tamau si dupa el ma ingrozesc iarasi la vazul altei defrisari cumplite. Oare ce au oamenii cu saracii copaci? Imi promit ca lucrurile nu vor ramane asa si merg mai departe!
La ora 10.00 ajung la poteca marcata cu CA ce urca spre 12 Apostoli. Va amintiti de mai sus ca la un moment dat o poteca cu acest marcaj cobora spre Gura Haitii? Asta e marcajul! Continui pe forestier si in 10 minute intru in Gura Haitii pe valea Haitii. Ma gandeam la un moment dat sa intreb la ocolul silvic prin "grija" cui s-au facut defrisarile respective, dar acolo era doar un caine fioros care m-a alungat cat ai clipi. La intrarea in Gura Haitii vad pensiunea Perla Calimaniului cu numarul de telefon afisat (0230.574.491) si mersul masinilor (aveam la 14.00 dupa cum era afisat). E prea devreme si pornesc pe jos cu gandul ca voi face cei 24 de km pana in Vatra pe jos. Oricum aveam destul timp sa ajung la trenul care stiam ca e la ora 18.00 spre Bucuresti. Merg pe jos si in cca 2 km dau de drumul spre Paraul cu Peste inchizandu-mi circuitul. Mai merg 1 km si dau si de pensiunea Poarta Calimani (0788.870.463) unde aflu la bar ca nu am nici o masina si ca am sanse doar din centru (Neagra Sarului) sa gasesc ceva ocazii pana in Vatra. Asa ca ii dau bice si cu 2 km inainte de centru am noroc cu o fata cu masina din Panaci. Ma duce pana in Saru Dornei si tot stam la povesti despre zona. Aici ma lasa la locul de unde iau alta ocazie (peste vreo juma de ora, timp in care un localnic si-a depanat amintirile si mi-a povestit de fata lui care lucreaza la nush ce minister in Bucuresti). Ajung cu bine in Vatra Dornei la ora 13.00. Ce sa fac eu acum? Ma duc la gara sa imi iau bilet. Am doua accelerate la 18.30 si la 22.00 care ajung la aproximativ aceeasi pra maine dimineata in Bucuresti si costa la fel. Asa ca imi iau bilet pentru trenul de noapte si ma hotarasc sa ma plimb prin statiune. La intrarea in parcul principal gasesc o harta cu toate obiectivele si traseele de nordic walking (mers cu bete de trekking), imi fac un traseu in minte si pornesc in explorarea statiunii. Am toata admiratia pentru cei care se straduie sa faca ceva din Vatra Dornei bai. Mi-a placut enorm statiunea in ciuda multor cladiri parasite!
Ma plimb prin Parcul Mare plin de veverite (una s-a apropiat de mana mea pana mi-a atins degetul cu boticul ei simpatic), trec pe langa catedrala si pe langa cladirea izvorului Santinela, urc pana in capatul parcului de unde oamenii isi iau apa naturala, trec pe partea cealalta a Dornei spre cladirea veche a Primariei si biserica catolica (linistita si superba in interior, te ridica undeva mai aproape de Dumenzeu), templul evreiesc si apoi revin pe stanga Dornei pentru cateva hoteluri construite la inceputurile statiunii. Ma opresc la un hotel sa mananc ceva de pranz si apoi pe malul Dornei sa imi relaxez un pic picioarele. La 16.30 ma intorc in gara spre asteptarea trenului de noapte spre Bucuresti. In continuare va las sa vedeti cateva imagini faine din statiune pana la intoarcerea acasa.




La 22.00 m-am urcat in acceleratul de Bucuresti si dupa ce a venit controlorul si ne-a verificat biletele, am adormit bustean pana aproape de capitala unde am ajuns dimineata la ora 8.00. De vreo 2-3 ori m-am trezit din cauza foielii din compartiment si am adormit repede la loc.

Duminica dimineata, odihnit si cu multa voie buna, am ajuns acasa si toata ziua am stat la povesti cu ai mei despre zona exceptionala pe care am vizitat-o. Tatal meu s-a bucurat enorm ca am ajuns in locuri unde el nu mai poate sa ajunga si astfel l-am plimbat (si pe voi, toti cititorii mei dragi) prin frumosii si salbaticii munti ai Calimanilor!

Multumiri lui Dinu Mititeanu pentru toate sfaturile legate de Calimani, Andreei si lui Radu care mi-au dat indicatii despre locurile pe unde au fost ei, surorii mele Raluca pentru ajutorul "online" in gasirea posibilitatilor de transport, tuturor localnicilor care m-au ajutat cu ocaziile si voua tuturor care ma insotiti in fiecare calatorie a mea cu ganduri calde si binevoitoare!